Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 283/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.283 /
Ședința publică din 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă - - 700 SRL împotriva sentinței civile nr.773/CA/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul T prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local T, având ca obiect vânzări spații comerciale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța din oficiu invocă excepția inadmisibilității recursului raportat la art.10 alin.2 și art.8 alin.3 din Legea nr.559/2002 și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
După închiderea dezbaterilor, dar înainte de ridicarea ședinței se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă - - 700 SRL și solicită respingerea excepției invocate în cauză.
Prin registratura instanței au fost depuse de către reclamanta recurentă - - 700 SRL și care au ajuns la dosar la data de 25.02.2010 o cerere prin care solicită redeschiderea dezbaterilor, dovada achitării taxelor judiciare de timbru în sumă de 10 lei, timbru judiciar de 1 leu și excepția de neconstituționalitate a disp.art.2, art.8 alin.3 și art.10 alin.2 din Legea nr.550/2002.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 9191/30/19.11.2008, precizată, reclamanta - - 700 SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI T, MUNICIPIUL T, Comisia de vânzare a spațiilor comerciale constituită în baza Legii nr.550/2002 și Consiliul Local al Municipiului T, să se constate calitatea de locatar (chiriaș) al reclamantei în raport cu pârâții, asupra imobilului situat administrativ în T str. -. -, Crama 700, jud. T, prin tacita relocațiune și să se dispună obligarea pârâților la încheierea unui contract de vânzare cumpărare asupra spațiului indicat potrivit dispozițiilor Legii nr.550/2002.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat în esență faptul că prin Contractul de închiriere nr.63/14.02.1991 încheiat la data de 14.02.1991 cu Administrația Piețelor T, ulterior denumită Regia Autonomă de Administrare a piețelor, târgurilor și oboarelor T, ulterior PIEȚE, i-a fost închiriat spațiul situat în T str. -. -, jud. T, în suprafață de 793,33 mp, pentru o perioadă de cinci ani.
Contractul a fost prelungit în mod succesiv.
După apariția Legii nr.550/2002, reclamanta a arătat că a solicitat expres cumpărarea spațiului prin cererea înregistrată la data de 25.11.2002. Imobilul se încadrează în categoria monumentelor istorice, sens în care, urmare a modificării Legii nr. 550/2002 prin Legea nr. 558/2004, reclamanta arată că a obținut acest aviz conform al Ministerului Culturii și cultelor.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei. În principal au invocat excepția inadmisibilității raportat la faptul că reclamanta nu îndeplinește condițiile art. 16 din Legea nr.550/2002, respectiv reclamanta nu are contract de închiriere încheiat cu Municipiul
De asemenea, mai arată pârâții, imobilul situat în T str. -. -, jud. T este proprietatea Primăriei Municipiului T și prin HG nr. 977/05.07.2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 699 din 24 septembrie 2002 s-a atestat apartenența la domeniul public al municipiului Tap ieței 700 ( nr. 699 bis/24.09.2002 la poziția 113 apare 700).
Pârâții au mai arătat faptul că Legea nr. 550/2002 privește vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.
În drept în apărare pârâții mai invocă și prevederile art. 948 alin.1 pct. 2 Cod civil, iar în probațiune atașează la dosar, în copie, actele care compun dosarul administrativ privind acest imobil (filele 53 -54, 58 - 67 dosar).
Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr.773/13.10.2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta - - 700 SRL, împotriva pârâților Comisia de vânzare a spațiilor comerciale constituită în baza Legii nr.550/2002, Consiliul Local al Municipiului T, MUNICIPIUL și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, față de faptul că reclamanta și-a motivat în drept acțiunea prin dispozițiile Legii nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii, raportat la acest cadru legal special trebuie analizate pretențiile reclamantei, conform principiului că specialul derogă de la general.
În fapt reclamanta deține în folosință în baza Contractul de închiriere nr. 118/12.01.1999 aflat în copie la filele 62 - 67 dosar încheiat cu PIEȚE A, spațiul Crama 700 situat administrativ în T str. -. -, jud. T, termenul închirierii fiind de la 01.01.1999 și până la data de 31.12.1999.
La data de 09.04.1999 s-a încheiat un adițional la Contractul de închiriere nr.118/12.01.1999 ( filele 66- 67 dosar) cu nr. 488, valabil începând cu data de 15.04.1999, prin care s-a precizat obiectul contractului de închiriere ca fiind Crama 700 în suprafață de 295 mp și prețul chiriei. Potrivit clauzelor acestui act adițional nu a fost modificată în nici un fel clauza din contract privitoare la termenul închirierii, deci acest termen a rămas potrivit contractului până la data de 31.12.1999.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 550/2002 reclamanta a înregistrat la sediul Primăriei T solicitarea de cumpărare a spațiului, însă, Primăria Municipiului T i-a răspuns că spațiul solicitat nu se încadrează în prevederile Legii nr. 550/2002, conform adresei aflate la fila 60 dosar.
Constatând că spațiul solicitat de reclamantă este proprietatea Municipiului T și prin HG nr. 977/05.07.2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 699 din 24 septembrie 2002 s-a atestat apartenența la domeniul public al municipiului Ta P ieței 700 ( nr. 699 bis/24.09.2002 la poziția 113 apare 700 - filele 53-54 dosar), se observă că nu sunt îndeplinite condițiile Legii speciale nr.550/2002, art. 1, pentru a se putea dispune obligarea pârâților la vânzarea către reclamantă a acestui spațiu, sens în care a fostrespinsă ca neîntemeiatăacțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta recurentă - - 700 SRL, solicitând, în principal, casarea sentinței pronunțată de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea punerii în discuția părților a excepției de inadmisibilitate invocată de pârâți prin întâmpinare; în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței recurată, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta critică sentința primei instanțe pentru aceea că, în mod nelegal a reținut că pârâții nu au mai înțeles să încheie un contract de închiriere cu reclamanta. în realitate, pârâții, la data la care au devenit proprietarii imobilului, au preluat contractul de închiriere de la fostul locator PIEȚE Pârâții intimați nu au făcut dovada faptului că au refuzat încheierea unui contract de închiriere cu recurenta, în sens juridic, respectiv prin neprimirea chiriei. Mai mult, de Ia data expirării contractului cu PIEȚE, finele anului 1999, doar în anul 2005, prin adresa nr. -1350/1677/22.04.2005, intimata Primăria T, comunică recurentei că nu dorește să încheie contract de închiriere cu aceasta și că nici nu mai înțelege să încaseze despăgubiri pentru folosința spațiului. Cu toate acestea, așa cum am făcut dovada cu înscrisurile depuse în fața primei instanțe, și în prezent intimata încasează chirie de la recurentă, motiv pentru care, în mod nelegal prima instanță nu a admis capătul de cerere formulat de recurentă privind constatarea tacitei relocațiuni. Având în vedere faptul că la data apariției Legii 550/2002 recurenta deținea contract de închiriere cu intimata, în mod legal prima instanță trebuia să admită și cel de-al doilea capăt de cerere formulat de recurentă, respectiv să oblige intimații să încheie un contract de vânzare cumpărare cu recurenta în baza Legii 550/2002.
Pentru a dovedi susținerile recurentei privitoare la incidența în speță a tacitei relocațiuni, arată că pe toata durata funcționarii societății, in cadrul aceluiași spațiu, aceasta a efectuat activități de producere a produselor de panificație, in acest sens, primind și deținând aprobările si avizele necesare funcționarii. Pentru dezvoltarea si modernizarea activității, s-au efectuat la spațiul închiriat, pe langa lucrările de întreținere, si lucrări de amenajare, dotare cu utilaje corespunzătoare, precum si instalarea de gaze e, în întreg imobilul (spațiul deținut actual=279 mp, precum si spațiul de 766 mp. Ia care s-a renunțat, in prezent funcționând ca si Restaurant Crama.) Pentru instalarea gazului, s-au obținut toate autorizațiile si avizele necesare întocmirii proiectului, precum si execuției. Pentru efectuarea acestor investiții recurenta a beneficiat de concursul locatorului, precum si de cel al Primăriei mun. T si Consiliul Județean T, Comisia Istorice, care si-au dat acordurile favorabile. Consideră că odată ce recurentei i s-au eliberat toate autorizațiile necesare de către intimate, instanța nu poate să rețină că Primăria T nu și-a dat acordul cu privire la tacita relocațiune. Este imposibil ca Primăria T să nu recunoască continuitatea contractului de închiriere, și valabilitatea lui prin tacita relocațiune, cel puțin până în anul 2005, deci după apariția Legii 550/2002, din moment ce a eliberat autorizații de funcționare pe numele recurentei și înainte și după anul 2005.
Recurenta mai arată că, dat fiind faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a acțiunii, încălcând astfel principiul contradictorialității procesului civil, dar prin sentința s-a pronunțat pe această excepție de inadmisibilitate, motivând însă hotărârea atât pe excepție cât și pe fond, în această situație, consideră că pe primul capăt de cerere prima instanța nu se mai putea pronunța. In orice situație, cu privire Ia primul capăt de cerere privitor la tacita relocațiune, consideră că prima instanță nu și-a motivat nici în fapt și nici în drept hotărârea.
Intimații Consiliul Local T și Primarul Municipiului T au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
La termenul din 24 februarie 2010, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 10 alin. 2, coroborate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 550/2002.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului în conformitate cu dispozițiile art.137 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea apreciază că această excepție este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit dispozițiilor art.8 alin. 3 din Legea nr. 550/2002, Raportul de evaluare și stabilirea prețului de vânzare pot fi contestate de persoanele interesate la secția de contencios administrativ a tribunalului, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.
Tot astfel, art. 10 alin. 2 din legea nr. 550/2002, refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare poate fi atacat în justiție în condițiile art. 8 alin. 3.
Acțiunea reclamantei recurente a fost pornită ca urmare a pretinsului refuz al pârâților Municipiul T prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local T, de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în baza normei speciale reprezentate de Legea nr.550/2002, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 8 alin. 3 din Legea nr.550/2002, la care fac trimitere dispozițiile art 10 alin 2 din aceeași lege.
Întrucât dispozițiile art. 8 alin. 3 din Legea nr.550/2002 sunt încă în vigoare, în privința constituționalității acestora pronunțându-se în mod repetat Curtea Constituțională, și întrucât acestea exclud de la calea de atac hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș, Curtea, apreciind întemeiată excepția inadmisibilității recursului de față, urmează aoa dmite, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil.
Totodată, Curtea va lua act că intimații pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă - - 700 SRL împotriva sentinței civile nr.773/CA/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul T prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local T, ca fiind inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./1.03.2010
Dact.GK/2 ex./15.03.2010
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
