Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 267/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.267 /
Ședința publică din 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă DGFP C-S în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.1186/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă DGFP C-S avocat, lipsă fiind reclamanta intimată - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte DGFP C-S avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2009, sub nr. de dosar -, reclamanta, " în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S, a formulat cerere de suspendare a următoarelor acte administrative fiscale, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S: decizia de impunere nr. 597/31.08.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală prin Raportul de inspecție fiscală nr. 3078/31.08.2009, emisă de organele de control fiscal din cadrul C - S; decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3078/31.08.2009, emisă ca o consecință a Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală; solicită suspendarea actelor administrative menționate, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate de reclamantă împotriva acestora.
Tribunalul C-S prin sentința civilă nr.1186/23.10.2009 a admis excepția de necompetență materială a tribunalului, referitoare la soluționarea cererii reclamantei privind suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3078/31.08.2009.
A disjuns petitul privind cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3078/31.08.2009 și declină competența de soluționare a acestuia, în favoarea Judecătoriei Reșița.
A admis cererea reclamantei, ", formulată împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S, și a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 597/31.08.2009, emisă de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a contestației.
Tribunalul a reținut că, împotriva acestei decizii, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 11 Cod procedură fiscală, reclamanta poate face contestație, în conformitate cu prevederile art. 172 din același act normativ, articol care reglementează contestația la executare silită; potrivit alin. 4 al acestui articol, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență. Prin decizia nr. XIV/2007, Înalta Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor acestui articol și a decis că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația.
Susținerea reclamantei că aparține secției de contencios administrativ fiscal a tribunalului, competența de a judeca suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată, având în vedere și dispozițiile alin. 3 al art. 129 Cod procedură fiscală, care prevăd că măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale; odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asiguratorii de transformă în măsuri executorii.
Tribunalul mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă, poprirea este o modalitate de executare silită a obligației, constând în indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de terțul poprit.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul va admite excepția de necompetență materială; pe cale de consecință, va disjunge, în baza art. 165 Cod procedură civilă, petitul privind cererea de suspendare a executării deciziei nr. 3078/03.08.2009, sens în care va dispune efectuarea de copii de pe înscrisurile de la filele 3-23 dosar.
În baza dispozițiilor art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a declinat competența de soluționare a cererii mai sus menționate, în favoarea Judecătoriei Reșița.
Referitor la cererea prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere, tribunalul a retinut ca in urma efectuării unei inspecții fiscale, consemnată în raportul nr. 3078/31.08.2009, pârâta a emis decizia de impunere nr. 597/31.08.2009, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată. Se arata ca reclamanta a achitat,potrivit dispozițiilor art. 215 alin. 2 Cod procedură fiscală o cauțiune, în cuantum de 12.554 lei (fila 57 dosar) și a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile (fila 24 dosar), prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ.
Se mentioneaza ca potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune, în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, cerințele legale expres prevăzute, respectiv cazul bine justificat și iminenta pagubă.
Referitor la prima condiție, tribunalul constată că aceasta este îndeplinită, având în vedere cădin împrejurările cauzei rezultă o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei de impunere nr. 597/31.08.2009.
Astfel, instanța reține că perioada supusă verificării inspecției fiscale este 01.08.2003- 12.12.2005, iar inspecția fiscală a fost efectuată la data de 31.08.2009; ca atare, obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite pentru această perioadă prin decizia nr. 597/2009 sunt parțial prescrise, având în vedere dispozițiile art. 91 alin. 1 și 2 din codul d e procedură fiscală, care prevăd că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar termenul începe să curgă, potrivit art. 23, de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Tribunalul a retinut in considerentele sentintei că,în speța de față, este îndeplinită și cea de- doua condiție legală, respectiv prevenirea unei pagube iminente, care s-ar produce ca urmare a executării deciziei de impunere nr. 597/31.08.2009.
Astfel, prin decizia nr. 3078/2009, pârâta a instituit măsuri asiguratorii, respectiv poprirea asupra tuturor disponibilităților bănești din conturile reclamantei deschise la., Bank, și (fila 15 dosar), precum și a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea reclamantei (fila 13 și 16-19 dosar).
Tribunalul a apreciat că prin poprirea disponibilului existent în conturile bancare se produce o perturbare a activității societății reclamante și un prejudiciu acesteia, prin imposibilitatea de a executa convențiile încheiate cu societățile de asigurări (fila 59-66 dosar), pe fondul existenței actualei crize economico - financiare.
Tribunalul a mai reținut că, prin plata cauțiunii, reclamanta a garantat parțial, în cazul în care nu se anulează actul administrativ, plata obligațiilor fiscale stabilite suplimentar.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata DGFP CSc are a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei si respingerea cererii de suspendare a executarii actului adminstrativ ce face obiectul litigului.
In motivare, se arata ca prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării silite a Raportului de inspecție fiscală nr.3078/31.08.2009,a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.597/31.08.2009,decizia de instituire măsurilor asigurătorii nr.3078/31.08.2009 emise de C-S până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
Tribunalul C-S prin Sentința civilă nr.l 186/23.10.2009 a admis cererea reclamantei.
Consideră sentința pronunțată de Tribunalul C-S ca fiind nemotivată și nelegală.
In temeiul art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, " suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei."
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportate la
prevederile art. 15 alin.l din aceeași lege "în cazuri bine justificate și pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,
autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,
persoana vătămata poate să ceară instanței competente să dispună
suspendarea executării actului administrativ unilateral până la
pronunțarea instanței de fond." Suspendarea actelor juridice reprezintă operația juridică de întrerupere a efectelor acestora. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate. De aici, principiul executării din oficiu - executio ex oficio, deci actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative echivalează cu a nu respecta legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative apare ca o excepție.
Din modul în care este formulat textul art. 14 alin 1 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că suspendarea nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.
Așadar, prima condiție care trebuie îndeplinită este aceea ca motivele suspendării să fie bine justificate, ceea ce înseamnă că ele trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat.
O altă condiție, care se cere îndeplinită în directă legătură cu prima, este aceea că prin măsura suspendării să se evite producerea unei pagube iminente. Este necesar ca reclamanta să fie amenințată, prin executarea actului administrativ, cu o vătămare iminentă și deci ireparabilă.
Reclamanta trebuie să justifice îndeplinirea condiției mai sus precizată prin prezentarea de dovezi legate de starea de fapt, de diligentele depuse, efecte asupra altor persoane, aspecte referitoare la situația sa socială.
Atât cazul bine justificat cât și paguba iminentă trebuie să fie indicate în concret și probate cu înscrisuri de către reclamantă.
Consideră că o suspendare a actului administrativ nu se poate acorda cu ușurință, întrucât " dacă după judecarea fondului se ajunge la concluzia că acțiunea trebuie respinsă, judecătorul se pune într-o situație delicată sub aspect profesional." (, Noua lege a contenciosului administrativ, Editura, B 2004, pg. 339).
Astfel, admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ,până la soluționarea acțiunii în anularea lui este condiționată de iminența justificării temeiniciei precum și de iminența producerii unei pagube.
In speță,reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiții cerute de legiuitor,cu atât mai mult cu cât instanța de fond,în virtutea rolului activ,a solicitat expres acest lucru.
Legal citata, reclamanta-intimata a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei atacate.
In considerente se arata ca motivarea instanței de fond este una justă, având la bază probatoriul administrat și bazându-se pe textele de lege care reglementează măsura suspendării actelor administrative.
Astfel, instanța de fond reține depunerea dovezii cauțiunii cerute conform dispozițiilor art.7 alin.l din Legea contenciosului administrativ precum și dovada îndeplinirii procedurii prealabile cerute de art. 14 alini coroborat cu art.7 alin.l din aceeași lege.
Raportat la condițiile cerute pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ în discuție, instanța de fond reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Lg.554/2004, acestea sunt îndeplinite, după cum urmează:
Referitor la prima condiție, judecătorul fondului reține în mod cu totul justificat că există o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei de impunere nr.597/31.08.2009, datorită faptului că în cea mai mare parte obligațiile de plaată stabilite sunt prescrise având în vedere perioada controlată (01.08.2003 - 12.12.2005), raportat la 23 și art.91 alin.l și 2 din pr.fiscală, termenul de prescripție pentru obligațiile stabilite suplimentar pentru anul 2003 împlinindu-se la 01.01.2009, fapt pentru care nu a mai supus analizei și celelalte motive de nelegalitate invocate de noi referitor la încălcarea procedurii efectuării inspecției fiscale.
Din perspectiva respectării celei de-a doua condiții necesare dispunerii suspendării, aceea a prevenirii unei pagube iminente, în mod absolut corect instanța de fond reține că și această condiție este îndeplinită dând apreciere înscrisurilor depuse de noi în probațiune, prin care am dovedit că avem în derulare contracte comerciale cu mai mulți asigurători pentru efectuarea de reparații, contracte care ar putea fi puse în pericol prin indisponibilizarea sumelor stabilite ca obligații suplimentare de plată, societatea noastră având un număr de peste 45 de angajați al căror loc de muncă ar putea fi pus în pericol iar societatea ar putea fi dusă la faliment, date și condițiile actualei crize economico-financiare globale. De asemenea, în baza acelorași înscrisuri depuse în probațiune, în mod justificat se reține o perturbare a activității societății noastre și un potențial prejudiciu ireparabil ca urmare a producerii efectelor deciziei de impunere.
Ca urmare, în raport de motivarea instanței de fond și de înscrisurile administrate în probațiune, care au stat la baza pronunțării hotărârii atacate, vă rugăm să apreciați că recursul C-S este nefondat și pe cale de consecință să-1 respingeți, cu menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Examinand recursul de fata, prin raportare la motivele de recurs invocate, precum si sub toate aspectele conform art 304 ind 1 Cod proc civ, Curtea constata urmatoarele:
La data de 10.09.2009, prin adresa nr. 3078/31.08.2009, reclamantei-intimate i-au fost comunicate actele administrative a căror suspendare o solicită. Prin decizia de impunere nr. 597/31.08.2009, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată.
În termen legal, a formulat pe cale administrativă, o contestație împotriva acestor acte, criticând și Raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii acestora.
Reclamanta-intimata a mentionat prin cererea de chemare in judecata că obligația de plată stabilită suplimentar devine exigibilă începând cu data de 05 octombrie 2009 și, dat fiind faptul că organul fiscal a emis deja o Decizie de Instituire a Asiguratorii prin poprirea tuturor conturilor bancare ale reclamantei și aplicarea sechestrului mobiliar și imobiliar pe toate bunurile mobile și imobile ale acesteia, măsurile dispuse prin actele administrative fiscale a căror suspendare o solicită, sunt de natură a bloca orice activitate economică a societății, fapt care va duce, inevitabil, la intrarea în procedura insolvenței.
Reclamanta a achitat o cauțiune, în cuantum de 12.554 lei (fila 57 dosar fond ) și a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile (fila 24 dosar fond ), prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ.
După cum se cunoaște, actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu. Așadar, neexecutarea lui ar fi contrara unei bune ordini juridice, intr-un stat de drept si o democrație constituționala. In consecința, suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridica de întrerupere vremelnica a efectelor acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu. Legiuitorul, prin art 14 si 15 din Legea nr 554/2004 a instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței pentru anularea actului atacat.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv un caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor. Totodată se impune îndeplinirea condiției de formulare de către reclamanta a plângerii prealabile, conform prev art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Curtea constata ca reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere contestata, urmând astfel procedura obligatorie prev de art. 175-187 din codul d e proc fiscala.
Definiția legala a sintagmei de "paguba iminenta" este data de art. 2 din Legea nr. 554/2004 in sensul ca ea reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidenta sau, după caz perturbarea a funcționarii unei autorități publice sau unui serviciu public.
Curtea constata ca prima instanța a analizat motivat fiecare dintre condițiile menționate de art. 14 din legea nr.554/2004 care se impun a fi întrunite.
Astfel, Tribunalul Timișa apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat având în vedere că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei de impunere nr. 597/31.08.2009.
S-a menționat in considerentele sentinței atacate in mod justificat că perioada supusă verificării inspecției fiscale este 01.08.2003- 12.12.2005, iar inspecția fiscală a fost efectuată la data de 31.08.2009; ca atare, obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite pentru această perioadă prin decizia nr. 597/2009 sunt parțial prescrise, având în vedere dispozițiile art. 91 alin. 1 și 2 din codul d e procedură fiscală, care prevăd că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar termenul începe să curgă, potrivit art. 23, de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. Curtea constata ca aceste aspecte reținute de către prima instanța creează suficiente îndoieli in legătura cu legalitatea întocmirii actului atacat.
De asemenea, Tribunalul C a analizat și condiția pagubei iminente raportat la suma ce ar urma să fie executată, precum si la împrejurarea caprin decizia nr. 3078/2009,pârâta-recurenta a instituit măsuri asiguratorii, respectiv poprirea asupra tuturor disponibilităților bănești din conturile reclamantei deschise la., Bank, și (fila 15 dosar fond), precum și a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea reclamantei (fila 13 și 16-19 dosar fond).
Curtea constata ca tribunalul a reținut in mod corect că prin poprirea disponibilului existent în conturile bancare se produce o perturbare a activității societății reclamante și un prejudiciu acesteia, prin imposibilitatea de a executa convențiile încheiate cu societățile de asigurări pe fondul existenței actualei crize economico - financiare.
Prin urmare, nu se poate susține că instanța de fond ar fi verificat doar formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei.
Curtea subliniază ca în aprecierea îndeplinirii condițiilor menționate de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 trebuie luate in considerare si prevederile din recomandarea nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul CE.Acest act juridic emis la nivel european a considerat ca este de dorit sa se asigure persoanelor o protecție jurisdictională provizorie, fara a recunoaște, totuși eficacitatea necesara acțiunii administrative. De asemenea, recomandarea a apreciat ca autoritățile administrative acționează in numeroase domenii si ca activitățile lor sunt de natura a afecta drepturile, libertățile si interesele persoanelor. In plus, s-a arătat in același act european ca executarea imediata si integrala a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, in anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil si pe care echitatea îl impune ca fiind de evitata in măsura posibilului.
Avanu-se in vedere ca România este membra a CE, judecătorul R trebuie sa seama de conținutul acestei Recomandări. In acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție -secția de contencios administrativ si fiscal in decizia nr. 4434 din 07.12.2006.
Reținând cele expuse, văzând si dispozițiile legale invocate, Curtea va respinge recursul promovat ca fiind neîntemeiat si va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă DGFP C-S în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.1186/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.DD/1.03.2010
Dact.GK/2 ex./15.03.2010
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
