Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 270/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 270/
Ședința publică din 20 Martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în M C- județul H, împotriva sentinței civile nr.3102/12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa pârâtului-recurent Consiliul Județean H, a pârâtei-intimate DGASPC H și a reclamanților-intimați,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, recursul fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și a unui timbru judiciar de 0,15 lei, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.3102/12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Județean H, s-a espins excepția dreptului la acțiune pentru perioada 2002 -2003, invocată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului H, s-a dmis acțiunea reclamanților lldiko, lldiko, a, lldiko, - Aleta, și, împotriva pârâților Consiliul Județean H și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului H și în consecință au fost obligă în solidar pârâții la acordarea și plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2002 - 2006, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Suspendarea succesivă a dreptului privind prima de vacanță, prin textul ordonanței de guvern, cât și a legilor bugetare de stat mai sus amintite consideră că sunt în totală contradicție cu prevederile art.49 (în vechea redactare), respectiv art.53 din Constituția României revizuită în anul 2003.
Suspendarea aplicării unei legi prin care se recunoaște un drept, echivalează cu retragerea acelui drept, ceea ce contravine prevederilor constituționale. Practic, prin dispozițiile a căror neconstituționalitate au invocat-o Ie-a fost restrâns exercițiul dreptului legal la prima de concediu, fără a există vreuna din situațiile prevăzute de art.49, respectiv art.53 din Constituția României care să permită restrângerea exercițiului unor drepturi.
De asemenea, suspendarea succesivă a dreptului la prima de vacanță, contravine și prevederilor art.41 alin.(2) din Constituția României care prevăd ca și drept specific de muncă, concediul de odihnă plătit, dar și alte situații specifice stabilite de lege, în care se încadrează și prima de vacanță. Astfel, dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă.
Cu alte cuvinte potrivit acestor texte constituționale prima de vacanță este un drept câștigat care nu poate fi restrâns, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în mod succesiv, ori contrar acestor dispoziții prin prevederile legale succesive acest drept Ie-a fost suspendat în mod nelegal.
De asemenea, normele legale de suspendare contravin și prevederilor art.16 alin.1 din Constituție, ei fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, precum și prevederilor art.15 alin.2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Dispozițiile art.33 (după republicare 34) din Legea nr.188/1999 nu pot fi afectate de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii, consacrat de Constituția României. Aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează efectele unei situații juridice, nu poate aduce atingere, și nici îngrădi sau discrimina un drept deja câștigat, ce trebuie respectat, indiferent de situația elaborării unor legi succesive deoarece legea întotdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală și eficace contra oricăror discriminări; garantarea drepturilor omului fiind prevăzută și de "Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate implicit la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive, revine potrivit prevederilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, Ca atare, sub sancțiunea denegării de dreptate, solicită instanței să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate. Normele legale de suspendare arătate mai sus contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, cu privire la pretențiile aferente anul 2002 - 2003, care ar putea fi invocată de pârâți în întâmpinarea lor, solicită respingerea acesteia, în temeiul prevederilor art.7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită" și ale prevederilor art.1886 din Codul civil, care statuează același principiu din dreptul R" non natae, non praescribitur", arătând faptul că "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere". Dreptul la acțiune ori dreptul de a cere executarea silită se naște de la momentul la care este încălcat dreptul prevăzut de art.33, respectiv 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, ori datorită suspendărilor succesive prin actele normative amintite a acestui drept, a fost suspendat implicit și cursul prescripției, această suspendare încetând la 01.01.2007, prin intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.6/2007, respectiv art.23 alin.1 care prevăd acordarea primei de vacanță pentru funcționarii publici pentru anul 2007, fiind aplicabile în această cauză dispozițiile art.15 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
În sprijinul acestei soluții invocă ca practică judiciară - Decizia civilă nr.28/M/2007 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr- prin care a fost respins recursul formulat de Consiliul Județean C, împotriva sentinței civile nr.1172/2006 a Tribunalului Covasna, prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2002.
De asemenea prin decizia nr.XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/15.03.2005, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, stabilindu-se acordarea primei de concediu pentru anii 2001 și 2002 pentru magistrați și personal auxiliar, cu aplicabilitate generală și obligativitate, potrivit art.329 alin.3 din pr.civ.
Pârâții au depus întâmpinare prin care invocă excepții solicitând respingerea acțiunii reclamanților pentru următoarele motive:
În ceea ce privește întâmpinarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului H, susține că:
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hap rocedat la neacordarea primei de vacanță, prevăzută la art.34 din Legea nr. 188/1999, republicată privind statutul funcționarilor publici, în baza măsurilor de suspendare a acestei prime impuse prin:
- prevederile art.3 al.1 din nr.OUG33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești;
- prevederile art.12, al.4, din Legea nr.743/2001, a bugetului de stat pe anul 2002, care reglementează ca "termenele prevăzute la art.3, din OUG nr.33/2001;
- prevederile art.10, alin.3 din Legea nr.631/2002, a bugetului de stat pe anul 2003 care dispune ca "termenele prevăzute la art.3, din OUG33/2001;
- prevederile art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, care reglementează ca "termenele prevăzute la art.3, din OUG33/2001;
- prevederile art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, care dispune ca "termenele prevăzute la art.3, din nr.OUG33/2001;
- prevederile art.5, al.5, din Legea nr.379/2005, a bugetului de stat pe anul 2006.
Reclamanții invocă în acțiunea lor realizarea unor drepturi constituționale, dar așa cum rezultă din însăși esența acțiunii înaintate, dreptul la prima de concediu nu este un drept de natură constituțională, el izvorăște dintr-o lege specială, astfel că prevederile constituționale sunt invocate gratuit și nu sunt aplicabile. în aceste condiții având în vedere că în perioada aferentă anilor 2002 - 2006, acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici a fost suspendată prin dispozițiile legale menționate. Direcția Generală de asistență Socială și Protecția Copilului H, nu are nici un temei legal în baza căruia să acorde aceste prime.
Totodată Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, la art.14, prevede "reguli privind cheltuielile bugetare", potrivit cărora cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările continue în legi - specifice și în legile bugetare anuale și nici-o cheltuiala nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acest buget, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială și de asemenea nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art.56 al.2, din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, republicată, conform căror evenimentele legislative - cum este și suspendarea unui act normativ, în speță a prevederilor art.34, al.2 din legea nr.188/1999 - pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferențe, iar în conformitate cu dispozițiile art.64, al.2 din aceeași lege "La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Referitor la neconstituționalitatea prevederilor din nr.OUG33/2001, arată că în mai multe rânduri acestea au fost suspuse controlului de constituționalitate de către Curtea Constituțională și de fiecare dată au fost respinse ca inadmisibile aceste excepții, constatând ca prevederile legale criticate, legile bugetului, au avut caracter temporar.
Referitor la întâmpinarea pârâtului Consiliul Județean H acesta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean H, întrucât obligația plății sumelor pretinse nu este una solidară, ci este exclusivă a Direcției Generale de Asistentă și Protecția Copilului H, reclamanții sunt funcționari publici ai H și nu ai Consiliului Județean Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului este o instituție publică cu personalitate juridică proprie, aflată în subordinea Consiliului județean H conform Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat prin Hotărârea nr.16/2005, cu completările și modificările ulterioare a Consiliului Județean H, având și organe proprii de conducere ca orice persoană juridică, conform legii.
În susținerea cererii lor, reclamanții invocă caracterul imperativ al prevederilor art.34 alin.2 din legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum prevederile art.49 din Constituția României din 1991 actualmente art.53 din Constituția României revizuită în anul 2003, potrivit prevederilor căruia restrângerea unor drepturi sau libertăți se poate face doar prin lege și numai în anumite situații speciale, care nu sunt întrunite în cazul de față. De asemenea se mai invocă prevederile art.41 alin.2 din Constituția revizuită(art.38 alin.2 din Constituția din 1991), care consacră ca și drept specific de" muncă, concediul de odihnă plătit și-alte situații specifice, în care potrivit.opiniei reclamanților poate fi inclusă.și prima de-vacanță, care ca și un drept câștigat, nu poate fi restrâns, limitat și suspendat. Alături de aceste prevederi constituționale se mai invocă și prevederile art.15 alin.2 și art.16 alin.1 din Constituție.
Chiar și în ipoteza în care, prevederile cuprinse în art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001, respectiv din legile bugetului de stat: art.12 alin.4 din legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din legea nr.511/2004 și în fine art.5 alin.5 din Legea bugetului de stat pentru anul 2006 nr.379/2005 ar fi fost neconstituționale, astfel cum afirmă reclamanții în cauză, Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului H din subordinea Consiliului Județean H nu se află în culpă, aceasta fiind obligată să respecte interdicția implicită prevăzută de aceste acte normative, de a nu acorda prime de vacanță reclamanților în cauză până ce instanțele de judecată competente nu constată nelegalitatea acestor suspendări, cerință legalității fiind fundamentală pentru instituțiile publice, indiferent de sursa de finanțare.
Legat de pretențiile reclamanților cu privire la anul 2002 - 2003, consideră că acestea s-au prescris, invocă în acest sens prevederile art.166 alin.1 din Codul muncii, care statuează că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrise în termen de 3 ani de la data care drepturile respective erau datorate, precum și prevederile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care stabilesc că termenul prescripției este de 3 ani.
Potrivit art.7 alin.1 al aceluiași act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar acest drept la acțiune în privința revendicării drepturilor salariale reprezentând primele de concediu a început să curgă de la data intrării în vigoare a prevederilor art.1 alin.1 a nr.OUG33/2001, a prevederilor art.12 alin.4 din legea nr.743/2001, precum și a prevederilor art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002. Reclamanții invocă în mod eronat faptul că datorită suspendărilor succesive prin actele normative sus amintite a fost suspendat și cursul prescripției pentru că art.13 din decretul nr.167/1958 stabilește foarte clar care sunt acele situații în care prescripția se suspendă, iar motivul invocat de reclamanți nu se circumscrie acelor situații.
Privitor la afirmația conform căreia suspendarea aplicării unei legi prin care se recunoaște un drept ar fi neconstituțională pentru că art.53 din Constituția României prevede situațiile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile este neîntemeiată deoarece art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă prevede că evenimentele legislative -cum este și suspendarea unui act normativ- pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv^evenimentul respectiv dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică^ iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferențe.
Pentru aceste motive, în interesul Direcției Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului H își exprimă părerea că instanța este obligată ca în privința Consiliului Județean H să respingă acțiunea, iar în privința Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului H să constatate ca fiind prescrisă acțiunea reclamanților în ceea ce privește anii 2002 - 2003 și să o respingă ca prescrisă, iar pentru anii următori să respingă acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată și nelegală.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Județean H și a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - 2003 invocată de cealaltă pârâtă au fost unite cu fondul cauzei, fată de acestea instanța constatând că nu sunt întemeiate urmând să le respingă din următoarele motive:
Pârâtul are calitate procesuală pasivă deoarece conform legilor de organizare pârâta Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului H, îi este subordonată acesta fiind ordonatorul de credite, fapt recunoscut și de reprezentantul pârâtei care a solicitat și el respingerea acestei excepții.
-în legătură cu excepția prescripției de la acțiune pentru perioada 2002 - 2003, aceasta se va respinge deoarece prin suspendările succesive prin actele normative invocate și de părți suspendându-se și cursul prescripției.
Asupra fondului cauzei:
Acțiunea reclamanților este întemeiată din următoarele considerente:
Cenzurarea legalității actelor de suspendare a dreptului cuvenit membrilor reclamanților îi revine instanței și nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței, astfel aceasta este chemată să le analizeze iar acestea contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Ca urmare, dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din dreptul complex al dreptului fundamental la muncă și nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
De asemenea, normele legale suspendate contravin și art.16 alin.1 din Constituție, reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de personal încadrate în muncă precum și art.15 alin.2, deoarece aceste norme legale sunt retroactive unui drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Ținând-seama de^cele de mai sus, instanța a apreciat ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță, astfel că fiind întemeiată acțiunea reclamanților a fost admisă, cu obligarea pârâților în consecință.
Conform precizării depuse de reclamanți, sumele ce urmează să fie achitate vor fi actualizate în raport cu rata inflației până în momentul plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Consiliul Județean H solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea cererii de recurs se susține că în mod greșit prima instanță a reținut că pârâtul Consiliul Jud.H are calitate procesuală pasivă în condițiile în care între acesta și reclamanți nu există nici un raport juridic direct întrucât DGASPC H este o instituție cu personalitate juridică, reclamanții fiind angajații acesteia, astfel că drepturile salariale solicitate de către reclamanți trebuiesc achitate de către această instituție.
Pe fond se arată că dispozițiile cuprinse în art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 care stabilesc dreptul la primele de vacanță au fost suspendate în mod succesiv prin mai multe acte normative și în aceste condiții nu se putea efectua plata acestor drepturi, iar Legea nr.273/2006 prin art.14 prevede că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugete, prevăzută și nici angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanții solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, arătând că instituția la care funcționează este subordonată Consiliului Jud.H, acesta este ordonatorul principal de credite, această calitate justificându-i și calitatea procesuală pasivă reținută de către prima instanță.
Pe fondul cauzei se arată că suspendarea temporară a aplicării disp.art.34 din Legea nr.188/1999 care reglementează dreptul la prima de vacanță nu echivalează cu o înlăturare a acestui drept și atâta timp cât el este recunoscut prin legea salarizării, iar dispozițiile prin care s-au suspendat acest drept nu mai sunt în vigoare, instituția la care sunt angajați dar și ordonatorii principali de credite sunt obligați să asigure fondurile necesare pentru plata acestor drepturi.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată recursule nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurent instanța de control reține că în mod corect tribunalul a stabilit că aceasta are calitate procesuală pasivă, atâta timp cât instituția la care funcționează reclamanții se află în subordinea Consiliului Jud.H, care este ordonator principal de credite și în această calitate are obligația să asigure fondurile necesare pentru plata tuturor drepturilor funcționarilor încadrați în cadrul instituțiilor aflate în subordinea lui. Această obligație rezultă din dispozițiile cuprinse în art.104 lit.e, n din Legea nr.215/2001.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurent în sensul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive și că instituția nu avea posibilitatea să achite sumele solicitate cu acest titlu, instanța de control reține că actele normative la care fac referire recurentul și prin care s-a suspendat sau amânat plata acestei prime de vacanță nu dispun desființarea acestui drept iar suspendarea sau amânarea plății acestuia nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
În condițiile în care acest drept prevăzut în mod expres de art.34 din Legea 188/1999 este în ființă, pentru ca el să nu fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, se impune plata efectivă a sumelor prevăzute cu acest titlu.
Prin obligarea la plata acestor sume s-a asigurat aplicarea efectivă a legii adoptate în spiritul și litera ei și eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, așa cum s-a întâmplat și în cazul acestui drept, valorificarea lui fiind suspendată în mod succesiv prin mai multe acte normative cu încălcarea prevederilor cuprinse în art.41 și 53 din Constituție, întrucât nu exista nici un motiv de suspendare prevăzut de legea fundamentală.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că la data la care s-a soluționat cererea, dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu nu mai erau în vigoare, acestea având doar caracter temporar. În condițiile în care suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent fiindcă aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept, în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că pârâții pot să achite sumele solicitate de către reclamanți cu titlu de primă de concediu.
Pe cale de consecință, instanța de control, în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în M C- județul H, împotriva sentinței civile nr.3102/12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 Martie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
7.05.2008
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
