Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2794/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2794 BIS
Ședința publică de la 09 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Adina Calotă
Grefier
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva deciziei nr.977 din 14 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic lipsind revizuentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și intimații CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se depunerea răspunsului la adresa către revizuentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR din care rezultă că hotărârea a cărei revizuire se solicită este decizia nr.977 din 14 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, după care, instanța pune în discuție excepția inadmisibilității și tardivității cererii de revizuire.
Consilier juridic pentru intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicită respingerea excepțiilor și admiterea cererii de revizuire.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin sentința nr.264/04.02.2008 a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, și au fost obligați pârâții TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI să le plătească drepturile salariale restante reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar, administrativ și informare publică al Curții de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL DOLJ și salariul prevăzut pentru aceeași categorie de funcționari publici din cadrul ICCJ B, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data achitării efective a debitului și la care se va aplica dobânda legală, pentru perioada 14 noiembrie 2004 - 14 noiembrie 2007.
Pârâții au fost obligați să achite aceste diferențe salariale și pe viitor și a fost respins capătul de cerere privind includerea în bugetul de stat a sumelor solicitate.
Acțiunea a fost respinsă față de.
În motivare instanța a reținut că MEF nu are calitate procesuală pasivă în temeiul dispozițiilor art.2din OG 22/2002 iar excepția prescripției dreptului la acțiune pe anul 2004 a fost respinsă, având în vedere că se solicită drepturi salariale începând cu 14 noiembrie 2004, acțiunea fiind introdusă la 14 noiembrie 2007.
Pe fond s-a apreciat că dispozițiile OUG nr.82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, OUG 92/20004, OG2/2006 și OG6/2007, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2005, 2006 și 2007 stabilesc o salarizare diferită pentru funcționarii publici ce desfășoară activitate în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport cu funcționarii publici ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel.
Ori, un astfel de tratament, nefiind justificat de un scop legitim, plasează funcționarii din cadrul departamentelor economico financiare și administrative ai tribunalelor și curților de apel într-o situație defavorabilă în raport cu funcționarii publici care, având aceleași atribuții își desfășoară activitatea în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcând fără o justificare obiectivă principiul egalității stabilit de dispozițiile din Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și celelalte tratate internaționale din domeniul drepturilor omului ratificate de România.
În consecință, stabilirea unei salarizări diferite pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport cu funcționarii publici ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel fără nicio altă justificare ( legată de atribuțiile și îndatoririle de serviciu ale acestora, condițiile de studii, recrutare și încadrare în muncă) decât nivelul instanței în structura cărora funcționează, creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții, tratament discriminatoriu căruia nu îi corespunde un scop legitim în condițiile art. 2 alin. 2 din OG137/2000.
Ori, această împrejurare atrage incidența art. 27 alin 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind în cauza de față egală cu diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al și cel prevăzut pentru funcționari publici din cadrul departamentelor economico-financiar și administrativ ale celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 14 noiembrie 2004- 14 noiembrie 2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 10.03.2008 pârâtul Ministerul Justiției arătându-se că hotărârea Tribunalului Dolj este nelegală prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.4 și a celui de modificare prevăzut de art.304 pct.9.
S-a arătat că instanța de fond a depășit atribuțiile puteri judecătorești, acordând drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării funcționarilor publici, arogându-și atribuții de legiferare, atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispozițiile legale aparținând altor organe.
Cât privește motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9, se arată că între funcționarii publici din cadrul instanței supreme și funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești nu sunt situații comparabile, deoarece situația nu trebuie analizată doar prin prisma calității de funcționar public ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de servici, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției. Situațiile diferite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului, în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate( Decizia Curții Constituționale nr.168/1998 și nr.294/2001).
În consecință s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței nr.264/04.02.2008 a Tribunalului Dolj.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr.977 din 14 mai 2008, pronunțată în dosar nr- a admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 264 din 04 februarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL DOLJ în dosarul nr-, a modificat în parte sentința și a înlăturat dispozițiile referitoare la obligarea pârâților de acordare a diferențelor salariale și pentru viitor.S-au menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
Pentru a pronunța această decizia Curtea a reținut că salarizarea reclamanților s-a făcut conform dispozițiilor OUG nr.82/2004, OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, stabilindu-se o salarizare diferită pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al ÎCCJ în raport cu funcționarii publici, ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel.
Deși legiuitorul a stabilit condiții de lucru și atribuții identice pentru managerul economic și pentru ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico - financiar, administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, atribuțiile având același conținut, totuși salarizarea s-a efectuat în baza unor anexe diferite ale OUG nr.82/2004, permițându-se astfel diferențieri salariale nejustificate. S-a creat astfel, un tratament diferențiat între aceste categorii profesionale care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, care a fost perpetuat și în anii următori, în baza OUG nr.32/2005, OUG nr.2/2006 și OUG nr.6/2007.
Acest tratament privind stabilirea grilei de salarizare pe anexe diferite a determinat situații inechitabile și discriminatorii referitoare la salarizare, fapte constatate prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Susținerile recurentului prin care se arată că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că și-ar fi arogat atribuții de legiferare nu au putut fi reținute de C, deoarece atunci când instanța de judecată constată că o lege încalcă dispozițiile constituționale și prevederile reglementărilor internaționale, are obligația de a restabili supremația legii, egalitatea cetățenilor în fața legii și să impună autorităților publice respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor ocrotite prin legislația internă și internațională.
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art.7 alin.1 lit.b din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, dar și prin Carta Socială Europeană Revizuită adoptată la Strasbourg la 1 mai 1906, ratificată de România prin Legea nr.74/1999 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1958.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că în baza art.20 din Constituția României republicată, Curtea a avut în vedere, cu prioritate, aceste reglementări internaționale.
În consecință, soluția instanței de fond privind acordarea drepturilor salariale pentru perioada 14 nov.2004 - 14.nov.2007 a fost corectă.
Cât privește însă obligarea pârâților la acordarea diferențelor salariale și pentru viitor, soluția Tribunalului Dolja fost apreciată ca nelegală deoarece acest capăt de cerere este prematur a fi analizat, dreptul reclamanților nefiind actual cât timp prejudiciul a cărui acoperire o solicită aceștia este incert, atât în ceea ce privește producerea dar și în ce privește cuantumul acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
În motivarea cererii de revizuire a susținut că revizuirea se întemeiază pe disp. art.322 pct.5 în sensul că după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, prin decizia nr.4829/18.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost desființată Hotărârea CNCD nr. 262/21.06.2007, hotărâre care a constituit suportul probator logico juridic al hotărârii revizuite.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal pe excepția tardivității, fiind depășit termenul de 1 lună de la luarea la cunoștință a hotărârii invocate ca act nou. Totodată intimații au invocat și excepția inadmisibilității formulării cererii de revizuire întrucât obiectul revizuirii îl constituie decizia nr. 977/14.04.2008 a Curții de APEL CRAIOVA prin care s-a respins recursul fără a se fi evocat fondul litigiului.
În ceea ce privește îndeplinirea cerințelor prevăzute de art.322 pct.5 intimații susțin că Hotărârea nr. 262/21.06.2007 a CNCD care a fost desființată de către nu a constituit singurul argument al Curții de APEL CRAIOVA în respingerea recursului, instanța prevalându-se și de dispozițiile art.128 din Legea nr. 304/2004.
Cererea de revizuire este întemeiată și va fi admisă, Curtea reținând că:
Potrivit dispozițiilor art.322 pct 5 hotărârea dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Deși legiuitorul nu a înțeles să reglementeze și conținutul noțiunii de "act nou", în jurisprudență s-a acceptat ideea că hotărârea judecătorească intervenită într-o cauză după soluționarea altui litigiu, poate fi considerată act nou în sensul art.322 pct.5 c Cod Penal care să poată fi invocat ca temei al cererii de revizuire.
Este cazul hotărârii obținute pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea irevocabilă a litigiului în care se solicită revizuirea și care, evident, că nu putea fi înfățișată în acel litigiu deoarece părțile nu aveau posibilitatea să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, pentru a fi în măsură să o invoce.
Astfel, din considerentele deciziei nr.4829/18.12.2008 pronunțată de și invocată de revizuient ca act nou, rezultă că acțiunea în anularea Hotărârii nr. 262/2007 aaf ost introdusă la data de 3 aprilie 2008 deci anterior datei de 14.05.2008 când a avut loc soluționarea irevocabilă a litigiului în care se solicită revizuirea.
În ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât termenul de 30 de zile prevăzut de 324 alin.1 pct.4 începe să curgă de la data la care partea a luat cunoștință de înscrisurile ce se invocă ori în cauză, decizia nr. 4829/18.12.2008 pronunțată de având caracterul unei hotărâri irevocabile nu se comunică părților și în consecință, întrucât comunicarea se face la cererea părții interesate, data la care revizuientul a luat cunoștință de conținutul acesteia este data înregistrării acesteia la serviciul registratură, respectiv 10.02.2009. Față de faptul că cererea de revizuire a fost formulată la 03.03.2009, instanța apreciază că aceasta s-a făcut în teremenul legal.
Nefondată este și excepția inadmisibilități cererii de revizuire invocată prin prisma faptului că hotărârea instanței de recurs ce se solicită a fi revizuită nu evocă fondul cauzei întrucât, astfel cum rezultă din considerentele și dispozitivul deciziei nr. 977/14.05.2008 a Curții de APEL CRAIOVA instanța de recurs a admis recursul pârâtului și a modificat în parte sentința, ceea ce înseamnă că în recurs s-a antamat fondul cauzei.
Referitor la caracterul determinat al deciziei nr. 4829/18.12.2008 pronunțată de și invocată ca act nou în revizuire, Curtea constată că în condițiile în care atât instanța de fond cât și instanța de recurs și-au motivat soluțiile pe cele reținute de CNCD prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007, este evident că decizia prin care aceasta a fost ulterior anulată ar fi fost de natură să conducă, dacă ar fi fost cunoscută, la o altă soluție decât cea pronunțată.
Față de cele arătate, prin prisma disp. art.327 Curtea va admite cererea de revizuire urmând a schimba decizia nr. 977/14.05.2008 și rejudecând recursul îl va admite, reținând următoarele aspecte:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico financiar, administrativ și informare publică al Curții de APEL CRAIOVA și Tribunalului Dolj și au solicitat prin acțiune obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariul acordat aceleiași categorii de funcționari din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și salariul care li se acordă acestora efectiv.
Curtea arată că salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare ale instanțelor judecătorești a fost reglementată prin OUG 92/2004, apoi prin OG 2/2006 și OG 6/2007.
Ordonanța 6/2007 a reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În cuprinsul acestei ordonanțe, la art.4 s-a instituit principiul salarizării funcționarilor publici, în sensul că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, nivelul studiilor, gradul profesional al funcției, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1- 6.
Se constată din enunțul textului că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea salariului de bază, între alte elemente, și nivelul central sau local la care se prestează activitatea.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate să acorde funcționarilor publici alte drepturi decât cele prevăzute în lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art.147 alin.4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării funcționarilor publici din cadrul Parchetelor teritoriale se aplică prevederile OG 6/2007 conform anexei corespunzătoare acestor categorii de funcționari.
În ceea ce privește invocarea și aplicabilitatea practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea arată următoarele:
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internațional la care România este parte și care se aplică direct, în baza art.11 și 20 din Constituția României, în ordinea juridică internă a statului român în calitate de stat contractant.
Potrivit principiului subsidiarității, fiecare stat contractant al Convenției garantează și aplică direct prevederile Convenției, situație în care, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, primul judecător al Convenției este judecătorul național.
Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate în dreptul intern, situație consacrată în art.20 din Constituția României,
În același timp statele contractante au obligația de a lua măsuri ca legislația internă să fie compatibilă cu prevederile Convenției.
În acest context, Curtea arată că prevederile din OG 6/2007 sunt compatibile cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu sunt de natură a nesocoti prevederile art.14 privind interzicerea discriminării.
Articolul 14 din Convenție interzice discriminarea, în sensul că exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în această Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, care sunt egale în drepturi
Din redactarea textului rezultă că principiul nediscriminării implică egalitatea tuturor în fața legii și că toate persoanele au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție.
Prin Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a concretizat noțiunea de interzicere generală a discriminării.
În art.1 al acestui protocol s-a arătat că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Din analiza atât a art.14 din Convenție, cât și a art.1 din Protocolul nr.12, rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în Convenție.
Ori, în cauza de față se invocă discriminarea între categorii de salariați care funcționează la un alt nivel, și nu între categorii de funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sau autorități.
În ceea ce privește drepturile salariale, nu se poate reține că stabilirea unei grile diferențiate după nivelul organului angajator constituie discriminare, în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, așa cum s-a arătat în mai multe cauze în care s-a pronunțat Curtea, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar situația unui funcționar aflat în raport de funcție cu un organ superior ierarhic nu este identică cu aceea a funcționarilor de la nivelele inferioare, așa încât nu se poate vorbi despre putere discreționară în aprecierea legiuitorului.
Diferențele de tratament salarial nu înseamnă încălcarea principiului nediscriminării, tratamentul salarial diferențiat având justificare obiectivă și rezonabilă care decurge din ierarhia autorităților în care funcționează personalul respectiv.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, așa încât în baza art.312 Cod pr.civilă recursul va fi admis, va fi modificată sentința nr. 264/04.02.2008 în sensul că acțiunea reclamanților se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva deciziei nr.977 din 14 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-.
Schimbă decizia nr.977 din 14 mai 2008 a Curții de APEL CRAIOVA, în sensul că admite recursul, modifică sentința nr.264 din 4 februarie 2008, respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
2 EX/10.07.2009
11 Iunie 2009
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă
