Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2952/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2952

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie JUDECĂTOR

-- - -JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

-- - -JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

GREFIER-

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta M, împotriva sentinței numărul 979 din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă M și procurator - pentru intimatul reclamant, lipsind intimata pârâtă Agenția Județeană pentru Prestații Servicii

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.

Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă M, admiterea recursului modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, conform motivelor expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar.

Procurator - pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, arătând că reclamantul este bolnav cu handicap accentuat conform certificatului de încadrare, având piciorul drept amputat de la nivelul coapsei, handicapul de care suferă nu-i permite să facă deplasarea zilnică de la V-M - Dr.Tr.S, practic fiind în imposibilitatea obiectivă de a-și desfășura activitatea.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul M Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ la nr-, așa cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 04.02.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale M și a solicitat modificarea protocolului încheiat între cele două pârâte și înregistrat sub nr.9855 din 03.11.2008 și modificarea art.2 din Decizia nr.129/03.11.2008 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M în sensul anulării poziției nr.10 atât din anexa protocolului cât și din anexa deciziei, cu privire la transferarea reclamantului de la pârâta M la pârâta

In motivarea acțiunii, reclamantul a aratat că s-a aflat în raporturi de serviciu, în calitate de funcționar public - referent clasa a III-a, gradul profesional principal, cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, desfășurându-și activitatea împreună cu un alt funcționar public la punctul de lucru M din cadrul pârâtei.

A mai aratat reclamantul că în toamna anului 2008, în cadrul județului M s-a înființat Agenția Județeană pentru Prestații Sociale M, prin preluarea a 11 posturi împreună cu personalul ocupant de la pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

Printre cei 11 funcționari publici preluați de către agenția nou înființată, pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mad ispus prin Decizia nr.129/2008 și anexa ce face parte integrantă din decizie (poziția 10) predarea și a reclamantului.

Reclamantul a susținut că pârâta M în calitate de angajator în mod nelegal a dispus mutarea sa definitivă la agenția nou înființată, fără să țină seama de faptul că este bolnav cu handicap accentuat conform certificatului de încadrare în grad de handicap, având piciorul drept amputat de la nivelul coapsei și având domiciliul în localitatea M, unde avea locul de muncă până la mutarea sa definitivă, iar noul loc de muncă în Municipiul DTS, handicapul de care suferă nu-i permite să facă deplasarea zilnică M - DTS, practic este în imposibilitate obiectivă de a-și desfășura activitatea.

Mai mult, a susținut reclamantul că, potrivit art.78 alin.(2) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pârâta M în calitate de instituție publică, cu cel puțin 50 de angajați, are obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

In drept, reclamantul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici și pe Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

In dovedirea contestației, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte: decizia nr.129/03.11.2008; anexa la decizia nr.129/2008; adresa nr.10264/14.11.20098 prin care pârâta M îi face cunoscut reclamantului faptul că se află printre cele 11 persoane predate la. M și extras din Hotărârea Guvernului nr.1303/2008 și OUG nr.101/2008.

In apărare, pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maf ormulat, în baza disp.art.115 și urm. din codul d e procedură civilă, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației reclamantului întrucât postul pe care-l ocupa acesta a fost redistribuit pe baza protocolului intervenit între cele două pârâte, iar în urma acestei predări reclamantul a fost încadrat în același post, păstrându-i funcția publică pe care a ocupat-o anterior distribuirii și implicit toate drepturile salariale de care a beneficiat în cadrul pârâtei M, sub acest aspect nefiind prejudiciat în vreun fel.

A mai susținut pârâta că distribuirea de posturi și personal ce a avut loc nu echivalează cu un transfer, astfel încât nu a fost necesar acordul scris al reclamantului.

Si pârâta Maf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că selecția și stabilirea persoanelor pe care i le-a predat pârâta Maf ost decizia exclusivă a acestei agenții și a depus în copie actele cu care și-a dovedit susținerile formulate în apărare.

Prin sentinta nr. 979 din 11 martie 2009, Tribunalul M - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ a admis acțiunea precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M și Agenția Județeană pentru Prestații Servicii

A modificat decizia nr.129/03.11.2008 și anexa ce face parte integrantă din această decizie, emise de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M, precum și anexa nr.1 a Protocolului nr.87 din 06.11.2008 încheiat de pârâtele Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale M pentru predarea - primirea a 11 posturi împreună cu personalul ocupant, în sensul că a anulat poziția nr.10 privind pe reclamantul din ambele anexe.

A obligat pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M să-l reintegreze pe reclamantul începând cu data de 01.11.2008 pe postul deținut anterior de referent clasa a III-a, gradul profesional principal, în cadrul punctului de lucru al pârâtei de la M, județul

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca reclamantul a fost funcționar public, în funcția de referent clasa a III-a, gradul profesional principal la. M, la punctul de lucru situat în orașul M, județul

Prin Ordinul nr.506 din 21.10.2008, emis de Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, s-a aprobat structura și repartizarea posturilor pe compartimente funcționale pentru aparatul propriu al M, situația posturilor reduse din cadrul aparatului propriu și agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a Municipiului

In baza Ordinului nr.506/21.10.2008, emis de Președintele s-a încheiat un protocol între și, înregistrat la nr.170/27.10.2008 și, respectiv 6043/B/30.10.2008, în vederea predării de către și respectiv a preluării de către,începând cu data de 01.11.2008 a unui nr. de 400 posturi, din care 50 de posturi din cadrul aparatului central al și 350 posturi din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a Municipiului

Agenția Națională a Oficiului Forței de Muncă cu adresa nr.93066/22.10.2008, a făcut cunoscut Agenției Județene a Oficiului Forței de Muncă M faptul că, prin Ordinul Președintelui nr.506/21.10.2008 s-a aprobat repartizarea unui nr. de 11 posturi din statul de funcții al M la.S, iar modalitatea de predare - primire celor 11 posturi începând cu data de 01.11.2009 s-a făcut prin protocolul încheiat între cele două agenții înregistrat la nr.9853/03.11.2008 și respectiv 87/06.11.2008 și anexelor la acest protocol.

Prin art.1 din Decizia nr.129 din 03.11.2008 emisă de Directorul executiv al Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă M s-a dispus predarea către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mau nui nr. de 11 posturi, iar prin art.2 din aceeași decizie s-a aprobat anexa cu persoanele încadrate pe posturile prevăzute la art.1, care fac obiectul predării - preluării.

La poziția nr.10 din această anexă este înscris reclamantul.

Din relațiile comunicate de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu adresele nr.1693/04.03.2009 și 1789/03.03.2009 și actele anexă la aceste adrese (copii de pe cartea de identitate a reclamantului și a fostului său coleg la punctul de lucru de la M, reiese faptul că la trecerea reclamantului la. M, s-a avut în vedere că la punctul de lucru M, unde existau până la data de 01.11.2009, două posturi, ocupate de încadrat în funcția publică de referent superior, domiciliat în Municipiul DTS,- bloc M4,.2,.3.9, județul M și reclamantul încadrat în funcția publică de referent clasa a III-a, grad profesional principal, să rămână un singur post, astfel că s-a dispus să rămână, motivând că are servicii mai complexe și atribuții de control care presupun deplasarea sa în județ.

Operațiunea de reîncadrare a personalului pe baza unor structuri organizatorice aprobate, constituie o prerogativă a conducerii instituției publice prin a cărei exercitare se urmărește o mai bună organizare internă și o eficientizare a activității în care sunt implicați funcționarii publici.

Dacă prin actul de reîncadrare se realizează o mutare definitivă a funcționarului public în altă localitate, devin incidente dispozițiile art.79 alin.(2) din Legea nr.188/1999, care condiționează validarea actului de acordul scris al funcționarului public.

Reclamantul nu și-a dat acordul pentru schimbarea definitivă a locului de muncă de la. M punct de lucru M, unde are și domiciliul, la. M locul de muncă DTS.

Art.91 alin.(6) din Legea nr.188/1999 prevede că funcționarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorității și a instituției publice în altă localitate, dacă se află în una din situațiile prevăzute la art.89 alin.(3), iar art.89 alin.(3) litera c se referă la starea sănătății, dovedită cu certificat medical.

Cu biletul de externare din Spitalul Județean DTS din 30.07.2004 rezultă că reclamantul a fost diagnosticat cu arterită obliterantă cu gangrenă membru inferior drept și i s-a amputat coapsa dreaptă.

Art.75 din Legea nr.448/2006 prevede că "persoanele cu handicap au dreptul să li se creeze toate condițiile pentru a-și alege profesia și a-și exercita profesia, meseria sau ocupația pentru a dobândi și menține un loc de muncă precum și pentru a promova profesional.

In ceea ce-l privește pe reclamantul, decizia nr.129/03.11.2008, emisă de către pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M l-a prejudiciat, deoarece nu a fost înlocuit doar angajatorul, așa cum greșit susține pârâta M prin întâmpinare, ci a fost schimbat și locul de muncă al acestuia de la punctul de lucru al orașului M, unde își are și domiciliul, în Municipiul DTS, unde este sediul M - structură unde a fost predat.

In această situație, reclamantul, care are domiciliul în orașul M, este obligat să efectueze zilnic o deplasare între orașul M și Municipiul DTS (distanță aproximativ de 30 km), în condițiile în care, așa cum a susținut și dovedit reclamantul, în iulie 2004 fost diagnosticat cu arterită obliterantă cu gangrenă membru inferior drept, fiindu-i amputată coapsa dreaptă; acesta fiind încadrat în gradul de handicap: (2) prin certificatul emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, constituită în baza nr.OG14/2003 din cadrul Consiliului Județean

La schimbarea locului de muncă, nu au fost respectate disp.art.75 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap și ale art.91 alin.(6) coroborat cu art.88 alin.(3) litera c din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Soluția aleasă de intimata M prin menținerea la punctul de lucru din orașul Man umitului, care are domiciliul stabil în Municipiul DTS și redistribuirea reclamantului care are domiciliul în orașul M de la punctul de lucru din acest oraș la. M, cu sediul în Municipiul DTS (ambii fiind puși în situația să facă zilnic naveta DTS - M și M - DTS ) nu este în interesul exercitării funcțiilor publice deținute de aceste persoane, în condițiile în care fiecare din aceste două persoane, nu are locul de muncă în localitatea de domiciliu și este obligată să efectueze zilnic naveta între localitatea de domiciliu și localitatea unde își are locul de muncă.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța a admis acțiunea precizată a reclamantului, a modificat decizia nr.129/2008 împreună cu anexa ce face parte integrantă din decizie, protocolul încheiat de cele două pârâte, împreună cu anexa protocolului ce face parte integrantă din acesta și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, în cadrul pârâtei M - punctul de lucru

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata AJOFM M, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in temeiul art. 304 pct. 7, 8 si 9.civ.

Cod Penal

In dezvoltarea motivelor de recurs, parata a aratat ca, incepand cu data de 01.11.2008, postul reclamantului a fost redistribuit (preluat) pe baza de Protocol la Agentia Nationala pentru Sociale, respectiv AJPS M, in baza prevederilor HG nr. 1303/2008, OUG nr. 108/2008 si a celorlalte acte emise ca urmare a reorganizarii institutiilor aflate in subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de.

In cauza nu este vorba de un transfer, dupa cum a sustinut reclamantul, si nici de o mutare (schimbare a locului de munca), cum a retinut instanta de fond, pentru care ar fi fost necesar acordul scris al reclamantului, ci de o redistribuire, in acord cu prevederile art. 104, fiind inlocuit doar angajatorul, fara ca reclamantul sa fie prejudiciat in vreun fel.

Analizand actele dosarului, in raport de sustinerile partilor si dispozitiile legale aplicabile in materie, Curtea urmeaza sa retina caracterul nefondat al recursului pentru considerentele care se vor arata in continuare.

Sub un prim aspect, Curtea urmeaza sa constate faptul ca, desi recurenta parata a incadrat criticile formulate in cazurile de modificare descrise de art. 304 pct. 7, 8 si 9.civ.Cod Penal, din dezvoltarea motivelor de recurs apreciaza ca se impune analizarea sustinerilor doar din perspectiva punctului 9, de vreme se critica aplicarea gresita de catre instanta de fond a prevederilor legale in materie - Legea nr. 188/1999, HG nr.1303/2008, OUG nr. 108/2008, sub aspectul punctelor 7 si 8 in fapt nefiind dezvoltate critici care sa se circumscrie celor doua cazuri de modificare.

In fapt, in baza prevederilor HG nr. 1303/2008, OUG nr. 108/2008 emise ca urmare a reorganizarii institutiilor aflate in subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de munca a emis Ordinul nr.506 din 21.10.2008, prin care s-a aprobat structura si repartizarea posturilor pe compartimente funcționale pentru aparatul propriu al M, situația posturilor reduse din cadrul aparatului propriu și agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a Municipiului

In baza Ordinului nr.506/21.10.2008, emis de Președintele s-a încheiat un protocol între și, înregistrat la nr.170/27.10.2008 și, respectiv 6043/B/30.10.2008, în vederea predării de către și respectiv a preluării de către,începând cu data de 01.11.2008 a unui nr. de 400 posturi, din care 50 de posturi din cadrul aparatului central al și 350 posturi din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a Municipiului

Agenția Națională a Oficiului Forței de Muncă cu adresa nr.93066/22.10.2008, a făcut cunoscut Agenției Județene a Oficiului Forței de Muncă M faptul că, prin Ordinul Președintelui nr.506/21.10.2008 s-a aprobat repartizarea unui nr. de 11 posturi din statul de funcții al M la.S, iar modalitatea de predare - primire celor 11 posturi începând cu data de 01.11.2009 s-a făcut prin protocolul încheiat între cele două agenții înregistrat la nr.9853/03.11.2008 și respectiv 87/06.11.2008 și anexelor la acest protocol.

Prin art.1 din Decizia nr.129 din 03.11.2008 emisă de Directorul executiv al Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă M s-a dispus predarea către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Mau nui nr. de 11 posturi, iar prin art.2 din aceeași decizie s-a aprobat anexa cu persoanele încadrate pe posturile prevăzute la art.1, care fac obiectul predării - preluării, la poziția nr.10 din această anexă fiind înscris reclamantul.

In acest conext, recurenta a invocat in aparare existenta unei baze legale pentru redistribuirea reclamantului - actele normative mentionate anterior.

Dincolo de acest aspect, care nu este contestat, Curtea apreciaza, in acord cu judecatorul fondului, ca in privinta reclamantului decizia nr. 129/03.11.2008 a fost data cu incalcarea mai multor dispozitiilor legale, cu incidenta in cauza.

In concret, reclamantul - functionar publlic la AJOFM M, avand functia de referent clasa a III-a, gradul profesional principal in cadrul punctului de lucru V M, unde are si domiciliul, a fost trecut (redistribuit) la AJPS M, cu sediul in Dr.Tr.

Rezulta cu evidenta ca a operat o mutare defintiva a reclamantului, fiind schimbat nu doar angajatorul, ci si locul de munca al acestuia, cu incalcarea dispozitiilor art. 79 alin. 2 din legea nr. 188/1999 privitoare la acordul scris al functionarului, dar si a dispozitiilor art. 75 alin.1 din Legea nr. 448/2006 coroborate cu art. 91 alin.6 si art. 88 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, data fiind situatia speciala in care se afla reclamantul, dovedita cu inscrisurile medicale existente la dosarul cauzei.

de considerentele expuse, Curtea va inlatura criticile relative la aplicarea gresita a legii de catre instanta de fond, apreciind ca nu subzista cazul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, facand aplicarea si a dispozitiilor art. 312.civ.

Cod Penal

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta M, împotriva sentinței numărul 979 din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimatul reclamant si intimata parata Agentia Judeteana pentru Servicii

Decizie irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.Jud.

Ex.2

Jud.fond

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2952/2009. Curtea de Apel Craiova