Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2954/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2954
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier -- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul
împotriva sentinței numărul 486 din data de 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimata pârâtă a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.486 din 19 februarie 2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.3 și7 din D 167/1958, acțiunea fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
Recurentul reclamant a susținut în motivarea cererii de recurs că în mod greșit i s-a respins acțiunea, că sentința instanței de fond a fost dată fără a ține seama de faptul că prin suspendarea succesivă a drepturilor solicitate s-a întrerupt și termenul de prescripție.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art. 31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus -. împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art. 29 alin. 1 lit. c și d din legea 188/1999.
A precizat reclamantul că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
În speță, se constată însă că reclamantul a solicit acordarea drepturilor salariale, începând cu data de 01.03.2004 - 26 martie 2005 și a formulat acțiunea la 11.12.2008, astfel că potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.
Or, în speță, situația privind suspendarea succesivă a drepturilor salariale prin acte normative nu poate fi asimilată forței majore în sensul că ar fi fost o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care ar fi împiedicat reclamanta să exercite dreptul la acțiune.
Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței numărul 486 din data de 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
LF/ 2 ex/22.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi