Obligația de a face. Sentința 247/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 247

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE- - -

GREFIER -- -

Pe rol, judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții, n, G, G, G, G, G, G, -, G, G, G, G, G, G, Z G, G, A, G, HG, a, ia, C, a, D, G, G, G, G, G, ", în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei, Oficiul Participațiilor Statului și în Industrie.

La apelul făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru toți reclamanții, lipsind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Avocat, depune taxa de timbru judiciară în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.

Curtea, pune în discuția părții prezente excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal, în raport de obiectul cauzei.

Avocat pentru reclamanți, solicită respingerea excepției invocate de instanța de judecată, întrucât competența materială și teritorială revine Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Reclamanții, n, G, G, G, G, G, G, -, G, G, G, G, G, G, Z G, G, A, G, HG, a, ia, C, a, D, G, G, G, G, G, ", au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei, Oficiul Participațiilor Statului și în Industrie pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în temeiul art. 1 din OG 55/14.08.2008 să fie obligați la vânzarea directă a pache tului de acțiuni care se cuvin din procentul total de 8% stabilit prin aceeași ordonanță, la prețul de achiziționare stabilit pentru investitorul strategic - AUSTRIA, sub sancțiunea de despăgubi întârziere; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că în temeiul art. 9 din OG 55/2003 în derularea procesului de privatizare a Societății Naționale "" SA B, Ministerul Economiei și Comerțului trebuia să procedeze la vânzarea pachetului de acțiuni, pentru care salariații societății aveau dreptul de cumpărare, la prețul de vânzare stabilit pentru investitorul strategic.

Mai mult, posibilitatea vânzării directe de acțiuni către salariații SA a fost stabilită încă din anul 1997, când prin OG 49/1997 s-a prevăzut faptul că "salariații SNP "" SA B au dreptul la preemțiune pentru cumpărarea de acțiuni ale societății comerciale la valoarea nominală a acestora până la concurența limitei de 10% din capitalul social".

Prin OG 55/2003 la art. 9 s-a prevăzut dreptul salariaților SC SA să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita a 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Momentul în care se va realiza vânzarea va fi stabilit prin HG.

La data de 20.05.2009 OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI ÎN INDUSTRIE Baf ormulat întâmpinare invocând inadmisibilitatea acțiunii cu motivarea că dreptul salariaților de a achiziționa acțiuni poate fi exercitat doar ulterior emiterii hotărârii de guvern în aplicarea prevederilor OG nr. 55/2003 și că această hotărâre de guvern prin care să se stabilească momentele și condițiile de achiziționare a acțiunilor de către salariați nu a fost emisă.

La data de 21.05.2009 Guvernul României a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și de lipsa hotărârii de guvern emisă în aplicarea art. V din OG nr. 55/2003 care să reglementeze momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariați și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată.

Tot la data de 25.05.2009 Ministerul Economiei a formulat întâmpinare invocând inadmisibilitatea acțiunii în condițiile în care Guvernul nu a adoptat o hotărâre în aplicarea art. V din OG nr. 55/2003.

Analizând competența de soluționare a acțiunii, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. I din OG nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a SNP SA B, precum și pentru modificarea și completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societățile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului, în derularea procesului de privatizare a SNP SA B, vânzarea de către Ministerul Economiei și Comerțului a pachetului de acțiuni pentru care salariații societății au dreptul de cumpărare se va efectua în mod direct către aceștia prin derogare de la prevederile art. 1 din OUG nr. 87/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 1 din Legea nr. 137/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Din aceste prevederi rezultă că vânzarea către salariații SNP SA a pachetului de acțiuni se efectuează în cadrul procesului de privatizare a acestei societăți, derogarea de la dispozițiile actelor normative privind privatizarea societăților comerciale și accelerarea privatizării fiind doar cu privire la modul de efectuare a vânzării care va fi o vânzare directă.

În contextul în care OG nr. 55/2003 se circumscrie reglementărilor din domeniul privatizării, cererea de obligare la vânzarea unei părți din acțiunile SNP SA B ca fracțiuni în care este divizat capitalul social al acestei societăți reprezintă un litigiu ce se referă la activitatea de privatizare.

Ori, potrivit art. 72010Cod procedură civilă litigiile privind desfășurarea activității în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum și litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei activități se soluționează de către instanțele care au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie comercială, potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții.

Dispozițiile art. 2 pct.1 lit. a și art.5 Cod procedură civilă stabilesc că procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ( cum este cazul în speță 8% din valoarea capitalului social al SNP SA B) se judecă de tribunal de la sediul pârâtului.

În același sens Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării cu modificările și completările ulterioare prevede în art. 40 alin.1 că cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege de OUG nr. 87/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998 precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării, precum și cererile prin care se valorifică un drept conferit de aceste acte normative sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 158 Cod procedură civilă, Curtea va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența soluționării cererii formulate de reclamanții, n, G, G, G, G, G, G, -, G, G, G, G, G, G, Z G, G, A, G, HG, a, ia, C, a, D, G, G, G, G, G, ", toți cu domiciliul ales în loc. Tg. J str. - -. 4,. 1,. 4, jud. D, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, cu sediul în Mun. B, sector 1,-, Ministerul Economiei, cu sediul în mun. B, sector 1, str. - nr. 152, Oficiul Participațiilor Statului și în Industrie, cu sediul în mun. B, sector 1, str. - nr. 152, la Tribunalul București - Secția comercială.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu

Grefier,

Red.jud.DU

Ex.5//15.07.2009

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 247/2009. Curtea de Apel Craiova