Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 339/ Dosar Nr-
Sedința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Lorența
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții G, împotriva sentinței civile nr. 314/CA din 18.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 05 mai 2009, când părțile au fost lipsă, cele consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, fac parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 314/CA/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ s-au dispus următoarele: s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, in consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții G, -, - și -, in contradictoriu cu acest pârât, ca fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Având in vedere modalitatea in care reclamanții au înțeles să cheme in judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitarea acestora de a-l obliga pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor alături de ceilalți pârâți la plata sumelor reprezentând sporul de 30% ( și nu la alocarea unor fonduri către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, necesare in ipoteza admiterii prezentei acțiuni) și faptul că între reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există un raport de serviciu, reclamanții nefiind angajați în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor a fost admisă excepția invocată și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române s-a constatat a fi nefondată, fiind respinsă, întrucât, față de dispozițiile. 218/2002, acesta este ordonator secundar de credite, Inspectoratul de Poliție al Județului B, in cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamanții fiind ordonator terțiar, în subordinea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratului General al Poliției Române.
Pe fond, acțiunea reclamanților s-a constatat a fi nefondată. Acest spor a fost instituit prin dispozițiile OUG 43/2002, art. 28 al. 5, pentru polițiștii detașați in DNA, motivat atât de nevoia de a asigura incoruptibilitatea polițiștilor detașați, cât și de necesitatea de a răsplăti activitatea pe care o presupunea instrumentarea unor dosare de competența DNA, cu un grad ridicat de complexitate, persoanele implicate in instrumentarea unor astfel de cauze fiind expuși unor anumite riscuri. In același timp, beneficiarii sporului de 30% au o pregătire profesională specializată, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție. In aceste condiții, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită in raport cu situația obiectivă diferită in care se află polițiștii care își desfășoară activitatea in cadrul DNA. Chiar dacă și celelalte categorii de polițiști instrumentează cauze penale, nu se poate pune semn de egalitate între cauzele care revin in competența DNA și celelalte cauze penale.
De altfel, și practica instanței de contencios constituțional a stabilit, constant, că egalitatea in fața legii, ca principiu consacrat de legea fundamentală, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Și practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, chiar dacă nu este obligatorie pentru instanță, a stabilit că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit dispozițiilor art. 2 din nr.OG 137/2000 ( Hotărârile 271/05.09.2007,419/27.11.2007 și 418/28.11.2007). Singura situație in care s-a apreciat că există un tratament diferențiat a fost in cazul ofițerilor de poliție detașați in cadrul DIICOT.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu art. 14 ( interzicerea discriminării ) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin. 30/1994, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare in sensul art. 14 atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis in mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, "trebuie stabilit că persoane plasate in situații analoage sau comparabile, in materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă". Astfel, Curtea a mai apreciat in jurisprudența sa că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și in ce măsură diferențierile între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate ( Fredin vs. Suedia, Hoffman vs. Austria etc ).
In același timp, instanța a constat că, deși reclamanții solicită acordarea acestui spor până la data pronunțării hotărârii, sporul de 30%, denumit anticorupție, a fost abrogat prin dispozițiile OUG 27/2006 - art. 41 lit. e, nemaiexistând, in aceste condiții, temei legal pentru acordarea sa, nici chiar in situația in care s-ar fi constatat existența unei discriminări.
Concluzionând, reclamanții, nefăcând parte din categoria polițiștilor detașați in cadrul Direcția Generală Anticorupție sau DIICOT pentru perioada septembrie 2005 - aprilie 2006 ( data intrării in vigoare a OUG 27/2006) iar ulterior, sporul fiind abrogat, aceștia nu justifică acordarea sporului de 30%.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă. Reclamanții arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului dedus judecății, că hotărârea instanței de fond este în contradicție cu normele legale invocate în acțiune, că nu a fost respectată Decizia nr. VI/15.01.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, că recurenții reclamanți își întemeiază acțiunea pe prevederile OG nr.137/2000 privind combaterea discriminării, prin raportare la sporul salarial de 30% de care beneficiază polițiștii detașați la structurile Direcției Generale Anticorupție, aflați în raporturi de serviciu tot cu Ministerul Administrației și Internelor, la fel ca reclamanții, spor instituit pentru lucrătorii prin art.3 alin.1 indice 1 din OUG nr.120/2005, recurenții precizând că nu și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.28 alin.5 din OUG nr.43/2002 referitoare la sporul acordat polițiștilor detașați la DNA, cum a reținut instanța de fond. Sporul din art.3 alin.1 ind.1 din OUG nr.120/2005 este în vigoare, astfel că ar putea fi acordat. Recurenții reclamanți sunt polițiști ce își desfășoară activitatea ca organe de cercetare penală ale poliției judiciare, desemnați pe baza avizului dat de procurorul general al României. Recurenții mai invocă, de asemenea, Decizia nr.VI/15.01.2007 a ÎCCJ - Secțiile Unite, dată în recurs în interesul legii cu privire la aplicarea art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002 cu modificările ulterioare, prin care s-a reținut că diferențele salariale între diferite categorii de magistrați pe criterii de apartenență la anumite segmente restrânse de realizare a justiției cu motivarea că domeniile în care activează ar reclama o specializare deosebită și un risc deosebit reprezintă discriminare, instanța supremă făcând referire la art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din CEDO și la principiul proporționalității care nu se justifică în situația discriminărilor salariale constatate prin Decizia nr. VI/2007.
Recurenții au depus la dosar practică judiciară în materie.
La dosar au depus întâmpinării intimații Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B, solicitând respingerea recursului declarat.
Intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor arată că el nu are atribuții în angajarea, salarizarea și acordarea drepturilor reclamanților deci nu este implicat în raporturile de servicii ale acestora, iar pe fond că acțiunea reclamanților recurenți nu este întemeiată, legiuitorul stabilind în mod expres care sunt beneficiarii sporului de 30% solicitat de reclamanți. Acordarea sporului salarial prin lege este atributul exclusiv al legislativului. Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Baa rătat că reclamanții nu fac parte din categoria de polițiști pentru care legea prevede sporul de 30% solicitat de aceștia prin acțiune și de aceea nu li se cuvine.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative învederează instanței că prin Hotărârea nr.419/27.11.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că nu există nicio discriminare, potrivit art.2 din OG nr.137/2000, între polțiștii ce lucrează în cadrul din cadrul MIRA și ceilalți polițiști, iar Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr.728/2006 că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului la ce categorie de salariați acordă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursul ca nefondat.
Reclamanții sunt polițiști, funcționari publici cu statut special angajați la Inspectoratul de Poliție a Județului Salarizarea acestora se realizează potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 38/2003. Prin actele normative menționate Ordonanța Guvernului nr. 10/2007; Ordonanța Guvernului nr.11/2007, Ordonanța Guvernului nr.27/2007; Ordonanța Guvernului nr.23/2007 s-a dispus cu privire la creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 anumitor categorii de personal bugetar (cei salariați potrivit Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 personalul didactic salarizat potrivit Legii nr. 128/1997; controlorii financiarii din cadrul Curții de Conturi; personalul contractant din unitățile sanitare publice).
Referitor la personalul salarizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor nu există o reglementare legală privind creșteri salariale în anul 2007.
Prin neincluderea și a acestei categorii de personal bugetar (polițiștii) între cei care beneficiază de creșteri salariale reclamanții apreciază că s-a produs o discriminare în sensul prevederilor art. 1 și 2 alin (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În cauză, reclamanții au invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor art.21 alin.1 ind.1 din OG nr.38/2003 modificată prin OUG nr.120/2005. Instanța de recurs a constatat că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă potrivit art.29 din Legea nr.47/1992 republicată, trimițând cauza la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției ridicate de către reclamanții recurenți. Prin Decizia nr.337/17.03.2009, Curtea Constituțională a respins excepția ca fiind inadmisibilă, reținând în esență că în jurisprudența sa Curtea Constituțională a stabilit că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu sunt drepturi fundamentale, astfel că textul de lege criticat de recurenții reclamanți este constituțional.
Prin Decizia nr. 819/2008 pronunțată de Curtea Constituțională s-a decis că prevederile art. 1, 2 alin (3) și art. 27 alin (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 republicată "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin acțiunea prevăzută se solicită instanței să înlocuiască lipsa prevederilor privind indexări salariale pe 2007 din legea specială Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 de salarizare a polițiștilor cu dispoziții din acte normative care prevăd creșteri salariale pentru alte categorii de personal bugetar.
Instanța de judecată nu poate substitui lipsa reglementării privind veniturile salariale pentru polițiști pe anul 2007. Doar Parlamentul și prin delegare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Prima instanță a analizat corect și situația de fapt dedusă judecății prin prisma dispozițiilor constituționale și a Convenției Europene a Dreptului Omului și a Liberaților Fundamentale Egalitatea în drepturi a cetățenilor constă în aplicarea unui tratament egal pentru cetățenii în situații identice. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați determină soluții diferite în ceea ce privește salarizarea, iar pe de altă parte, instanța de judecată este ținută de caracterul obligatoriu al deciziilor date de Curtea Constituțională în controlul ulterior de constituționalitate, cum este cazul Deciziei nr.819/2008.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de reclamanți.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții G, și împotriva sentinței civile nr. 314/CA/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /12.06.2009
Dact./15.06.2009/ 2 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Lorența
