Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 349/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.349
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.03.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.100/CA/21.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat A și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, având ca obiect litigiu privind funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și o reține pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 100/CA din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-au respins excepțiilor, și s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Finanțelor Publice B prin T și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului
A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006, sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite T, în vederea achitării acestora către reclamant.
A respins cererea de chemare în grație a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
În motivarea sentinței s-a reținut că:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu contestă faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plaților pretinse, instanța a apreciat că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut ca reclamantul A are calitatea de funcționar public civil cu statut special - polițist fiind angajat la Secția Regionala de Politie Transporturi
Susținerea pârâtului T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul că reclamantul este angajat al Secției Regională de Poliție Transporturi T, ce este direct subordonată Inspectoratului General al Poliției Române, nu are relevanță juridică în cauză câtă vreme rezultă că reclamantul este angajat al, iar drepturile salariale îi sunt achitate de către
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată este întemeiată, iar pe cale de consecință a fost admisă pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu".
Este adevărat, că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 a fost suspendata până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin dispozițiilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 alin.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacra, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.OG38/2003, republicată.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și Legii nr. 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003 prima de concediu se cuvine pentru anul 2006.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
În plan intern, art.5 din, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de munca, iar la art.1 alin.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanță și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsura nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, aceasta și în interesul instituției publice, activitatea profesională desfășurată de către reclamant care implica exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logică a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv în Legea nr.188/1999, republicată.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care în temeiul, art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, raportat la art.1, art.8, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant.
Împotriva sentinței a declarat recurs T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției.
În motivarea, în esență a susținut că reglementările legale, și anume nr.OUG 146/2007, stabilesc obligația ordonatorilor principali de credite în asigurarea plății sumelor reprezentând prime de concediu, iar nu are această calitate, nici ca pârât, nici ca și chemat în garanție.
Recursul este neîntemeiat.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite de inferior.
De altfel, odată cu apariția nr.OUG 146/19.XII.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/20.XII.2007, s-a reglementat și modalitatea de plată a primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei T în reprezentarea împotriva sentinței civile nr.100/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.III.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/09.04.08
TEHNORED:/10.04.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
