Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 353/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.353
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.03.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.926/CA/03.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâtul - intimat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta - recurentă personal, lipsă fiind pârâtul - intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reclamanta - recurentă depune la dosar hotărâri de practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta - recurentă solicită admiterea recursului cum a fost formulat și modificarea hotărârii, în sensul admiterii în parte a acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.926/CA/03.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș admite excepția prescripției, formulată de pârâta T, pentru drepturile bănești reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001 2003.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR - B prin
Obligă pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, la plata către reclamanta a primei de concediu aferenta anilor 2004 - 2006, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Respinge capătul de cerere cu privire la anularea adresei nr. 43878/8.10.2007.
În considerentele soluției, instanța de fond reține:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7618/30/22.10.2007 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenită pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 și anularea adresei nr. 43878/8.10.2007, conform art.37 pct. 2 nr.OG38/2003, actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, s-a prevăzut că funcționarii publici au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a nr.OG38/2003, reclamanta nu a beneficiat de această dispoziție legală, fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2001 - 2006. considera astfel, ar contravenii prevederilor art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului.
De asemenea se mai arată că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovită de nulitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Tas olicitat, în principal, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca prescrisă pentru drepturile bănești reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001 - 2003 iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată și pentru drepturile bănești reprezentând primele de concediu aferente anilor 2004 - 2005 arătând că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că ordonatorul principal de credite, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR are obligația să se încadreze în cheltuielile stabilite prin lege, în conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, astfel că urmare a suspendării aplicării prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și celor din art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici pentru perioada anilor 2001 - 2006 nu s-au prevăzut sumele necesare plății acestor prime de concediu, drept pentru care nu există posibilitatea concretă să fie plătite.
Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2001 - 2006 în bugetul nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Față de actele existente la dosar, instanța reține că reclamanta, are calitatea de funcționar public. Raportat la această calitate, îi sunt aplicabile prevederile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite funcționarilor publici care arată că "la plecarea în concediul de odihnă, funcționarul public primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, funcționarului public îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public.
Este adevărat, că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din Legea nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza I din nr.OG38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004 - 2006.
În ce privește excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale reprezentând primele de vacanță aferente perioadei 2001 - 2003, invocată de pârâtă, tribunalul o admite, apreciind că dreptul este într-adevăr prescris, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin 89 din Codul muncii. Potrivit acestui text de lege:
"(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".
Incidența prevederilor Codului Muncii este determinată de art. 103 din Legea nr.188/1999, conform căruia, "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii".
Sentința suscitată a fost recurată de reclamantă care solicită modificarea ei în parte privind respingerea acțiunii ca prescrisă pentru primele de vacanță aferente anilor 2001 - 2003 și admiterea pretențiilor aferente acestei perioade cu motivarea că prin suspendarea în cinci rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.34 alin. 2 din Legea nr.188/1999, respectiv: prin Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.379/2005 (aceasta suspendând aplicarea dispozițiilor menționate până la 31.12.2006) rezultă clar că dreptul la acțiune s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune, respectiv 1 ianuarie 2007.
Că este așa rezultă fără echivoc și din prevederile art.64 alin. 3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În acest sens, nr.OUG146/19.12.2007 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, pentru perioada 2001 - 2006.
Analizând recursul de față, prin prisma motivelor susredate și în temeiul prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat.
Așa cum relevă recurenta, prin suspendările succesive a drepturilor acordate de art. 34 alin. 2 din Legea nr.188/1999, dreptul la acțiune nu a putut fi exercitat, născându-se la încetarea suspendării, respectiv la 31.12.2006, față de care acțiunea formulată de reclamanta recurentă la data de 22 octombrie 2007 se află în cadrul termenului de prescripție de 3 ani acordat atât prin reglementările generale ale Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă cât și în prevederile legislației muncii, respectiv art. 166 din Codul muncii.
În conformitate cu prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune, or așa cum rezultă din datele speței, reclamantei i s-a deschis dreptul de a acționa în justiție odată cu încetarea cauzelor de suspendare.
De altfel, ulterior promovării acțiunii, recunoașterea și modalitatea executării primelor de concediu pentru anii 2001 - 2006 sunt consacrate prin nr.OUG146/19.12.2007.
Așa fiind, recursul fondat va fi admis și în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă sentința atacată se va modifica în sensul respingerii excepției prescripției, iar pârâții vor fi obligați și la primele de concediu aferente anilor 2001 - 2003 cu dispoziția actualizării la data plății cu indicele de inflație, pentru realizarea unei despăgubiri în integritatea prejudiciului suferit.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 926/CA/03.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Modifică sentința recurată în sensul că respinge excepția prescripției dreptului la acțiune pentru primele de concediu aferente anilor 2001 - 2003 și-i obligă pe pârâții Ministerul Finanțelor și T să plătească reclamantei sumele reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 - 2003 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Menține în rest, dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/17.04.08
TEHNORED:/18.04.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
