Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 348/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.348
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.03.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.110/CA/22.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 17.09.2007 sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICE ȘI CONTENCIOS, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004-2006 conform art. 37 pct. 2 din nr.OG38/2003 precum și plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005 prevăzut de art. 6 din nr.OG38/2003, actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a nr.OG38/2003, reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arată ca acesta este stabilit prin art. 6 din nr.OG38/2003 iar pentru anul 2005 fost suspendată în baza art. 2 al.1 din nr.OUG118/2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera ca aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluată în 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, art.41 al.2 Constituția României.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulate.
În considerentele întâmpinării depusă la dosar pârâtul, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul a fost aprobat prin Legea nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004 - 2006 în bugetul nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că potrivit nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de, iar în ipoteza admiterii acțiunii, acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Tas olicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive a acestuia începând cu data de 01.10.2005 arătând că de la aceasta data reclamantul nu a mai avut raporturi de serviciu cu T activând ca agent de poliție în cadrul Secției Regionala de Poliție Transporturi
Pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin T, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul. Pârâtul a solicitat totodată și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către
Reclamantul a depus la dosar note de ședință în care și-a expus punctul de vedere privind întâmpinările formulate în cauză de către pârâți.
Tribunalul a unit excepțiile invocate de către pârâți prin întâmpinările formulate cu fondul cauzei, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.110/CA din 22.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A admis acțiunea principală formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B prin T și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, precum și cererea de chemare în garanție formulată de către
A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și T la plata primei de concediu din anii 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005 sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plați către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de către
A act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și Ca atare, este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Prin urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse instanța apreciază că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție. Prin urmare, tribunalul a respins cererea de chemare în garanție.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantul a avut raporturi cu T în perioada 01.07.2003 - 01.10.2005, iar in prezent are calitatea de funcționar public civil cu statut special - polițist fiind angajat la Secția Regională de Poliție Transporturi T.Din adeverința nr. -/25 din data de 28.11.2007 rezultă că reclamantul este angajat al și îi sunt achitate drepturile salariale de către (fila 33 dosar).
Susținerea pârâtului T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul că reclamantul este angajat al Secției Regională de Poliție Transporturi T, ce este direct subordonată Inspectoratului General al Poliției Române nu are relevanță juridică în cauză câtă vreme rezultă că reclamantul este angajat al iar drepturile salariale îi sunt achitate de către T, pârâtul T având calitatea de ordonator secundar de credite. Astfel fiind, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T, pentru perioada începând cu 01.10.2005.
Raportat la calitatea reclamantului, îi sunt aplicabile prevederile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din Legea nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin dispozițiilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituționala sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza I nr.OG38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004 - 2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3 Cod procedură civilă instanța a procedat la admiterea acțiunii reclamantului, a obliga pârâții la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plații efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist. În această calitate, beneficiază de prevederile art.6 din nr.OG38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin dispozițiile art.2 al.1 din nr.OUG118/2004, aprobată prin Legea nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din nr.OG38/2003, nu există, câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste dispoziții nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Instanța de fond în mod nelegal a obligat pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și reformei Administrative și către Inspectoratul de Poliție al Județului T sumele de bani necesare achitării drepturilor bănești.
În acest mod, se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Se arată că nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea sumelor de bani necesare izvorâte din titluri executorii atâta timp cât ordonatorii principali de credite al cărui fost angajat este reclamantul au solicitat Guvernului rectificarea bugetului de stat, numai după rectificarea acestui buget, ordonatorii principali de credite pot solicita în baza titlurilor executorii eliberarea sumelor necesare achitării drepturilor bănești ce constau în titluri executorii, așa cum de altfel precizează și nr.OG22/2002.
În raport de dispozițiile art.3 din nr.OG22/2002, se susține că în mod nelegal instanța de fond a obligat ca chemat în garanție să vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale, fără ca ordonatorul principal de credite al reclamantului să facă dovada solicitării rectificării bugetului de stat.
Recursul este neîntemeiat.
Referitor la susținerea pârâtului în sensul că în mod nelegal instanța de fond a obligat ca și chemat în garanție să vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale din litigiu, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, în condițiile în care toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
Prin urmare, ordonatorul principal de credite are calitate procesuală pasivă, iar cererea de chemare în garanție a este admisibilă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.110/CA din 22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20.03.008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/05.05.08
TEHNORED:/06.05.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
