Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 357/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 357/CA/2008
Ședința publică de la 26 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Ștefan Făt
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.219/CA/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. pentru reclamantele recurente, precum și pentru pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, lipsă fiind reclamantele recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Din partea pârâtei intimate s-a depus la dosar întâmpinare, din care 1 ex. se comunică cu mandatara reclamantelor recurente.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara reclamantelor susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiteri acțiunii reclamantelor. Totodată, solicită respingerea excepției invocate privind lipsa procedurii prealabile, arătând că art.109 din Legea nr.188/1999 nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamante și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse în întâmpinare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.219/CA/15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile și ca urmare a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele și împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii S pentru obligarea pârâtei la plata sporului de confidențialitate, stabilitate și fidelitate și suprasolicitare neuropsihică.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că reclamantele nu au făcut dovada faptului că înainte de introducerea acțiunii la instanța de judecată ar fi urmat procedura prealabilă adresată pârâtei și răspunsul dat prin care să refuze acordarea drepturilor solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele solicitând casarea hotărârii atacate, respingerea excepției invocate și admiterea acțiunii împotriva pârâtei.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în speță sunt aplicabile prevederile legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, lege care prevede în articolul 109 ca litigiile care au ca obiect drepturi ale funcționarilor publici sunt de competența instanței de Contencios Administrativ fără a se prevedea totodată și obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile și fără a se preciza că funcționarii publici se pot adresa instanței de contencios "în condițiile legii".
Cu privire la fondul cauzei se arată că refuzul pârâtei de acordare a drepturilor solicitate este nelegal ducând și la discriminare în raport cu alți funcționari publici, discriminare prohibită de articolul 16 alin.1 din Constituția României și art.31 alin.3 din legea nr.188/1999.
În drept invocă prevederile Constituției României, legea nr.188/1999, legea nr.19/2000 și art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din legea nr.146/1997.
Pârâta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Examinând recursul reclamantelor în raport cu motivele invocate privind soluționarea excepției lipsei procedurii prealabile și actele dosarului se constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici se realizează prin acte normative cu caracter special, iar potrivit art.31 alin.3 din legea nr. 188/1999 salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici astfel că dispozițiile legilor speciale de salarizare nu pot fi ignorate.
În anul 2006 reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici s-a realizat prin OG nr.2/2006 care la articolul 31 prevede că: "soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe este de competența ordonatorilor de credite". Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin.1 persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
În anul 2007 reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici s-a realizat prin OG nr.6/2007 care menține la articolul 31 prevederi similare celor de la art.31 din OG nr.2/2006 și de la art.30 din OUG nr.92/2004.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut în mod constant că, în privința drepturilor salariale, nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, fiind însă obligatorie de urmat procedura de contestare prevăzută de art. 31 alin. 1-3 din OG 2/2006, respectiv OG 6/2007, care, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în decizia 441/2007, este o procedură prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ. Prin această decizie Curtea Constituțională a reținut că procedura de contestație prev. de art. 31 din OG 6/2007 constituie o procedură administrativă prealabilă, prevăzută în scopul soluționării mai operative a eventualelor divergențe în legătură cu stabilirea drepturilor salariale și a altor drepturi. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, în acord și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu constituie un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiționată, prin lege de îndeplinirea anumitor cerințe de fond și de formă, iar stabilirea unei proceduri administrative, prealabile sesizării instanței judecătorești, nu este de natură să aducă atingere principiului de acces liber la justiție.
Reclamantele solicită sporurile respective pe perioada 2004-2007, ceea ce înseamnă că în speță sunt aplicabile dispozițiile OUG 123/2003, OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, OG 2/ 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 precum și dispozițiile OG 6/ 2007 care are în vedere drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2007. Potrivit art. 33 din OUG 123/2003 preluat de art. 18 (1) din OUG nr. 92/2004 la rândul lui preluat integral în art.15 din OG 2/2006 precum și de art. 15 din OG 6/2007 "Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Potrivit art. 15 alin. 2 din același act normativ categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat." Acest articol dovedește încă o dată, dacă mai era necesar, că reclamanții trebuie să se adreseze în prealabil ordonatorului de credite cu o cerere pentru acordarea acestor sporuri, iar acesta, să se pronunțe prin act administrativ în sensul acordării sau neacordării lor, urmând ca apoi să atace în instanță refuzul de acordare a acestor sporuri. Curtea Constituțională a stabilit în decizia 441/2007 că ordonatorul de credite este competent să soluționeze numai contestațiile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale, iar nu și pretențiile formulate pentru despăgubiri ca urmare a neacordării în trecut a unor drepturi salariale legale. Deci instanța este competentă să soluționeze o acțiune în pretenții în cazul neacordării unor drepturi salariale legale, ( cum sunt acțiunile prin care se solicită acordarea primelor de vacanță către funcționarii publici sau acordarea sporului de fidelitate către polițiști), or, în speță drepturile solicitate nu sunt prevăzute de lege, așa încât nu sunt drepturi salariale legale.
Așadar, Curtea de Apel constată că instanța nu se poate pronunța în prealabil asupra acordării sau neacordării acestor sporuri întrucât aceasta presupune încălcarea competenței instanțelor judecătorești care s-ar substitui atât legiuitorului cât și ordonatorului principal de credite, întrucât art. 15 alin. 2 din OG 6/ 2007 arată că ordonatorul principal de credite este cel care stabilește, prin act administrativ categoriile de funcționari publici și cuantumul sporului de confidențialitate, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
În ceea ce privește sporul de stabilitate, fidelitate și suprasolicitare neuropsihică acestea nu sunt prevăzute nici de OUG 92/2004, nici de OG 2/2006 și nici de OG 6/2007, astfel încât, cu atât mai mult este necesar ca ordonatorul de credite să se pronunțe asupra acestui spor, pentru a evita posibilitatea ca instanța să se transforme în legiuitor și să creeze legi.
Așa fiind, se constată că în mod corect prima instanță a admis excepția invocată de pârâtă-astfel că sentința fiind legală și temeinică se impune respingerea recursului reclamantelor în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
În ce privește motivele de fond invocate de reclamante, întrucât prima instanță s-a pronunțat numai pe excepția lipsei procedurii prealabile, excepție dirimantă conform prevederilor art.7 din legea nr.554/2004 și art.109 Cod procedură civilă examinarea fondului nu este posibilă conform art.137 din același cod.
Pârâta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.219/CA/15.11.2007 pronunțată de. Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 Martie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.I:
Dact./2 ex./19 05 2008
Jud.fond,
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan, Ștefan Făt
