Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 359/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 359/2010
Ședința publică din data de 15 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței civile nr. 186 din 03.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B-N, INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE C și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - SUCURSALA B având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 09 februarie 2010 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax și primită și prin poștă la data de 11 februarie 2010, întâmpinare din partea intimatei AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ CENTRUL JUDEȚEAN B-
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. pr. civ, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.186 pronunțată la data de 3 aprilie 2009 de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, a fost dmisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâților Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare C, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Sucursala B, Ministerul Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și în consecință au fost obligați pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare C și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Sucursala B, să recunoască reclamantului dreptul la plata suplimentului de post și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu 1 ianuarie 2004, fiecare în parte, după cu urmează: Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 mai 2004, Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare C pentru perioada 1 iunie 2004 - 17 aprilie 2006 și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Sucursala B pentru perioada 17 aprilie 2006 - și până la pronunțarea prezentei sentințe.
A fost obligat Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale și au fost respinse celelalte petite ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit disp.art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este fără putință de tăgadă că din moment ce textul legal precizează expres că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului, acestea trebuie acordate împreună cu celelalte drepturi care compun salariul, conform dispozițiilor legale specifice pentru respectivele drepturi.
Pornind de la acest principiu, instanța constată că suspendarea acordării drepturilor în cauză prin OUG 92/2005 și OUG nr.2/2006, suspendare care a operat pentru anii 2004 și 2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor, care este contrară disp.art.53 din Constituția României. Restrângerea exercitării acestor drepturi a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999.
În raport de cele de mai sus, tribunalul a constatat că baza legală de acordare a drepturilor în discuție o constituie art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, că drepturile sunt datorate, inclusiv pentru perioada cât a fost suspendată acordarea lor și cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007 până la data pronunțării prezentei sentințe, deoarece nu există un act normativ care să înlăture plata drepturilor salariale în discuție.
În ce privește cuantumul drepturilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul constată că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Există unele posturi, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar preventiv, pentru care legislația specifică prevede un spor - ce poate fi eventual echivalat cu suplimentul postului -, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul de post la care face referire art.31 al.1 lit.c din Legea nr.188/1999.
În raport de împrejurarea că nu există dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse, tribunalul a stabilit că nu are competența de a crea norme prin care să stabilească procentul din salariul de bază al drepturilor pretinse, lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești pentru a se respecta principiul separației puterilor.
Tribunalul nu poate nici să acorde drepturile pretinse în cuantum de 25% din salariul de bază, prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, cu motivarea că așa a stabilit practica judiciară, cât timp practica nu este un izvor de drept, iar instanțele se pronunță cu respectarea principiului legalității.
Reclamantul a solicitat acordarea suplimentelor salariale în funcție de durata raporturilor de serviciu cu fiecare din pârâții cu care a avut raporturi de serviciu.
Concluzionând asupra cererilor formulate și asupra drepturilor salariale pretinse, tribunalul a constatat că legea recunoaște drepturile salariale în discuție dar nu a individualizat procentul acordării lor, motiv pentru care acțiunea reclamantului a fost admisă în limitele anterior explicate, urmând ca pârâta să fie obligată să recunoască reclamanților în funcție de durata raporturilor de serviciu, dreptul la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2004 până la data pronunțării hotărârii.
Cu privire la excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinări, tribunalul s-a pronunțat în ședința din 3 aprilie 2009 conform mențiunilor și motivărilor înscrise în practicaua sentinței.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în esență că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.3 pr.civ.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport de actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare C, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Sucursala B și Ministerul Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat instanței anularea actelor emise de pârâte înregistrate sub nr.2144/26.11.2008, 7954/23.12.2008, 27280/26.11.2008 prin care i se refuză acordarea unor drepturi salariale; obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul corespunzător postului în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului respectiv data de 01.01.2004 și până la data plății efective; obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv 01.01.2004, și până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Apelor Pădurilor și Dezvoltării Rurale la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
În speță nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului I reținut de prima instanță. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din:" c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. Ori în aceste circumstanțe dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de obligație de plată la un procent de 25% și ca atare de un refuz nejustificat și respectiv de o greșită reținere a aplicabilității legii de către prima instanță.
Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Trebuie reținut, de asemenea, că n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilă erga omnes, și obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței civile nr. 186 din 03.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare C, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Sucursala B și Ministerul Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale având ca obiect solicitarea anulării actelor emise de pârâte înregistrate sub nr.2144/26.11.2008, 7954/23.12.2008, 27280/26.11.2008 prin care i se refuză acordarea unor drepturi salariale; obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul corespunzător postului în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului respectiv data de 01.01.2004 și până la data plății efective; obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv 01.01.2004, și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței civile nr. 186 din 03.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//7 ex./17.02.2010
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
