Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 393/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI 8
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 393/
Ședința publică din 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbăltoc
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor I împotriva sentinței civile nr. 143/ca din 13.02.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimatul -, lipsă fiind recurentul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la al treilea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru intimat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Iași ca fiind legală și temeinică.
Solicită a se observa că se critică prin recursul declarat faptul că, în mod greșit, instanța a sancționat cu nulitatea decizia nr. 18 din 22.04.2008 emisă de - OJPC I, în condițiile în care, apreciază instituția recurentă, această decizie ar fi îndeplinit mențiunile legale în ce privește descrierea faptelor și încadrarea lor în drept. Or, solicită a se observa că prin recursul declarat și prin toate înscrisurile depuse nu se face nici o dovadă pertinentă în această susținere.
Arată că două fapte au făcut obiectul deciziei de sancționare disciplinară, respectiv întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor și neînscrierea în registrul unic de control al procesului verbal de control nr. 242/501/14.08.2007. Această mențiune generică cu privire la cele două fapte se cuprinde în decizia de sancționare, fără nici o descriere concretă în ce constau aceste fapte, fără nici o încadrare în drept a presupuselor abateri și fără a se indica instanța competentă.
Or, din această perspectivă, soluția instanței este clară prin aprecierea dispozițiilor legale incidente, art. 50 alin. 3 din nr.HG 1344/2007.
Apărătorul ales al intimatului solicită a se avea în vedere faptul că în mod corect instanța a reținut că nu poate fi menținut punctul de vedere în ce privește încadrarea legală a acestor abateri în dispozițiile art.77 alin. 2 lit. j din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care este prevăzută autonom ca sancțiune disciplinară în art. 77 alin. 2 lit. a cu privire la întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor.
A depus la dosarul cauzei, tocmai pentru a dovedi netemeinicia susținerilor instituției recurente, o altă decizie de sancționare ulterioară prin care intimatul a fost sancționat pentru aceeași faptă - art. 77 alin. 2 lit. j - în ce privește nerespectarea îndatoririlor de serviciu. Este clar și de aici se deduce poziția instituției de a obține cu orice chip sancționarea disciplinară și, ulterior, desfacerea contractului de muncă.
Menționează că și această decizie a fost sancționată cu nulitatea de către Tribunalul Iași.
Solicită a se avea în vedere și aspectele descrise în întâmpinare cu referire la faptul că există o neconcordanță crasă între decizia de sancționare, cele două fapte - întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor și neînscrierea în registrul unic de control al procesului verbal de control nr. 242/501/14.08.2007 - și faptele pentru care a fost cercetat și pentru care a fost o descriere în raportul Comisiei de disciplină, ca să se refere strict la procesul verbal încheiat de și toate mențiunile Comisiei de disciplină care au făcut obiectul cercetării.
Consideră că hotărârea Tribunalului Iași este legală și temeinică.
Apărătorul intimatului arată că, decizia de sancționare nu cuprinde nici măcar mențiunea în ce privește instanța competentă la care poate fi atacată această decizie, iar susținerile instituției recurente sunt cel puțin hilare raportat la ușurința redactării deciziei sau în ce privește diferitele instituții subordonate
Din această perspectivă, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, în condițiile în care reușește să depună la dosar chitanța.
Precizează că, pe fond, s-a referit în întâmpinare și la lipsa de temeinicie a acelor abateri raportat la plata cheltuielilor aferente.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față.
Prin sentința civilă 143/CA/13.02.2009 a Tribunalului Iașis -a dispus:
Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în P,-, -. A,. 8 în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor I - OJPC, cu sediul în I,-.
Dispune anularea deciziei nr. 18/22.04.2008 a inspectorului șef al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor prin care a fost sancționat disciplinar reclamantul cu sancțiunea "mustrare scrisă".
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond că, prin decizia inspectorului șef al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor nr. 18/22.04.2008 ( 6 din dosar) a fost sancționat reclamantul, inspector principal în cadrul OJPC I, cu sancțiunea mustrare scrisă. Decizia de sancționare disciplinară nu conține menționarea abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat reclamantul, dintre cele prevăzute expres de art. 77alin. 2 lit. a-k din nr. 188/1999 republicată și nici descrierea completă în fapt a abaterii disciplinare pretins săvârșite, ci doar referiri la întârzieri în efectuarea lucrărilor prin nerespectarea generică a termenelor de soluționare și menționarea neînscrierii în registrul unic de control a procesului-verbal de contravenție nr. 242/501/14.08.2007.
In cuprinsul deciziei se menționează că faptele care constituie abatere disciplinară sunt detaliate în raportul Comisiei de Disciplină nr. 99/15.04.2008, care face parte integrantă din decizia de sancționare.
Instanța constată însă, analizând raportul sus-menționat, că deși comisia de disciplină a reținut, după efectuarea cercetării administrative obligatorii, că reclamantul a întârziat sistematic în efectuarea lucrărilor și nu a înscris în registrul de control procesul-verbal de contravenție nr. 242/501/14.08.2007, a încadrat aceste fapte în abaterea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. 2 lit. j din Legea nr. 188/1999 încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, propunând sancționarea reclamantului pentru această abatere. Legea nr. 188/1999 reglementează însă ca abatere disciplinară distinctă întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor în art. 77 alin. 2 lit. a, alt text de lege decât cel avut în vedere de comisie.
Instanța apreciază că, din cauza modului în care a fost redactată decizia de sancționare, instanța nu poate verifica dacă mustrarea scrisă a fost aplicată pentru săvârșirea abaterii disciplinare reținută de comisia de disciplină ori, așa cum era corect, pentru abaterea disciplinară reglementată de art. 77 alin. 2 lit. a din Legea nr. 188/1999 republicată întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor și pentru cea reglementată de art. 77 alin. 2 lit. j din Legea nr. 188/1999 încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri în ce privește neînscrierea în registrul unic de control a procesului-verbal de contravenție ori numai pentru una din aceste 2 abateri disciplinare.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 3 din HG nr. 1344/2007, sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară; motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, în situația prevăzută la alin. (2); termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată; instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară.
Instanța reține că nu s-a indicat în decizia de sancționare instanța competentă, precizându-se doar că poate fi contestată decizia la "secția contencios a instanței teritoriale competente". Pentru a fi respectate dispozițiile art. 50 alin. 3 din HG nr. 1344/2007 era nevoie să fie indicat ca instanță competentă Tribunalul Iași.
Apreciind că nu se poate verifica legalitatea aplicării sancțiunii, date fiind, pe de o parte, mențiunile din raportul Comisiei de Disciplină privind faptele pretins săvârșite și încadrarea lor în drept și, pe de altă parte, mențiunile din decizia de sancționare, în care nu s-a precizat abaterea disciplinară pentru care se aplică sancțiunea, instanța, în temeiul prevederilor art. 80 din Legea nr. 188/1999 republicată și art. 51 din HG nr. 1344/2007, urmează a admite acțiunea și a dispune anularea deciziei nr. 18/22.04.2008 a inspectorului șef al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor prin care a fost sancționat disciplinar reclamantul cu sancțiunea "mustrare scrisă".
Împotriva acestei sentințe a promovat cerere de recurs pârâta I, în motivarea căreia arată că nu este de acord cu susținerea instanței de fond privind pretinsa legală încadrare a abaterilor săvârșite de intimată în art. 77 al. 2 lit. a) din Legea 188/1999, iar nu la lit. j) cum a reținut Comisia de disciplină, respectiv "încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri", din moment ce acesta se făcuse vinovat de "întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor", respectiv de neînscrierea în Registrul Unic de Control a actului nr. 242/501/14.08.2008 prin care s-a concretizat finalizarea controlului".
Rezultă că aceste aspecte vizau nerespectarea OG27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, respectiv a Legii 252/2003 privind Registrul unic de Control, nerespectarea acestor "îndatoriri legale" intrând sub incidența prevederilor art. 77 al. 2 lit. j) din Legea 188/1999, ce prevăd aplicarea sancțiunilor disciplinare în acest caz.
Consideră recurenta că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu era în măsură a verifica legalitatea aplicării măsurii de sancționare, deși decizia în litigiu cuprinde descrierea faptelor reținute ca abateri, precum și temeiul de drept al sancțiunii aplicate și temeiul în care actul poate fi contestat.
Solicită așadar admiterea recursului, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatul prin întâmpinare solicită respingerea recursului ca nefondat, corect instanța de fond reținând nerespectarea condițiilor de formă ale deciziei de sancționare de recurentă, privitoare la descrierea faptei și încadrarea acesteia în prevederile legale incidente, cu consecința imposibilității cenzurării de instanță a legalității sancțiunii aplicate.
Mai mult, arată intimatul că pentru aceleași fapte, îmbrăcate într-o formă puțin modificată, a fost sancționat ulterior cu decizia 19/22.04.2008, cu diminuarea drepturilor salariale, în baza art. 77 al. 2 lit. b) și j) din Legea 188/1999, decizie constatată de asemenea nelegală de instanță în dosarul -.
Totodată, nici pe fondul cauzei decizia de sancționare nu este întemeiată, în realitate neexistând vreo încălcare a atribuțiilor sale de serviciu, întrucât toate plângerile menționate în registrul de evidență apar a fi primite de inspectorul, în condițiile în care oricum, în perioada avută în vedere de recurentă intimatul s-a aflat în concediu de odihnă, preluând la întoarcere lucrări al căror termen de soluționare expira în ziua următoare, sau era deja depășit, astfel încât actul de control apare ca fiind finalizat de echipa "/".
Cât privește înscrierea în Registrul unic de control a procesului -verbal 242/501/14.08.2007, arată intimatul că potrivit art. 3 al. 2 din Legea 252/2003 organele de control au obligația de a consemna în registrul sus-citat datele operațiunii înaintea începerii controlului, iar sesizarea cu acest număr revenea inspectorului, căruia îi revenea și obligația de completare a registrului, astfel că solicită menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.
Curtea, verificând probatoriul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect a reținut instanța de fond faptul că decizia de sancționare emisă intimatului cu nr. 18/22.04.2008, nu îndeplinește condițiile de formă prevăzută sub sancțiunea nulității de HG1344/2007 privind înființarea și funcționarea Comisiilor de disciplină din cadrul instituțiilor publice, sub aspectul identificării faptelor considerate abateri din cele menționate limitativ în art. 77 al. (2) din Legea funcționarilor publici la literele a-k, pentru ca instanța să poată verifica legalitatea aplicării sancțiunii prev. de al. 3 lit. a) a aceluiași articol.
Practica recurentei de a considera raportul comisiei de disciplină ca "parte integrantă" a deciziei de sancționare, contravin normelor imperative prevăzute în HG1344/2007 și respectiv Legea 188/1999, potrivit cărora persoana în ale cărei atribuții intră sancționarea funcționarilor publici din instituția publică respectivă are obligația de a verifica ca însăși cele reținute în faza de cercetare administrativă, formându-și propria opinie asupra faptelor ce întrunesc condițiile de încadrare între una din abaterile disciplinare prevăzute de lege, cu menționarea totodată a considerentelor pe care a procedat la înlăturarea apărărilor funcționarului public implicat.
Și aceasta în condițiile în care raportul comisiei de disciplină întocmit în speță, face referire la o multitudine de "abateri", despre a căror încadrare în drept conducătorul instituției nu face vreo referire în cuprinsul deciziei în litigiu, - sub aspectul laturii obiective și subiective a abaterilor reținute efectiv -pentru ca instanța să fie în măsură a proceda la verificarea legalității măsurii aplicate în final prin decizia adoptată.
Ori, lipsa mențiunilor minime obligatorii din cuprinsul actului administrativ de sancționare disciplinară în litigiu, a condus în mod legal la admiterea de instanța de fond a acțiunii reclamantului ce viza anularea lui, curtea procedând la menținerea sentinței civile 143/CA/2009 a Tribunalului Iași conform considerentelor sus menționate.
Dată fiind lipsa chitanței de plată a onorariului de avocat ales de intimat, Curtea va respinge cererea acestuia de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în condițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor I împotriva sentinței nr. 143/ca/13.02.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea formulată de intimatul privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
15.07.2009
Tribunalul Iași:
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc
