Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 401/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 401
Ședința publică din 2 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului CSî mpotriva sentinței civile nr. 671/7.12.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în contradictoriu cu, prin Sindicatul Reșița, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea n cauză a pârâtei recurente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C S și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul CSs ub nr- la data de 16.10.2007, reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C S, au solicitat instanței să oblige pârâta la plata drepturilor bănești, reprezentând prime de vacanță pentru anii 2001,20002,2003,2004 și 2005, actualizate, în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la data executării efective a hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 671/07.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis acțiuneaformulată de reclamanții, împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C S; a obligat pârâta, la plata, în favoarea reclamanților, a drepturilor bănești reprezentând prime de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004 și2005 actualizate, în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei prime de concediu și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
Tribunalul a apreciat că prin art. 33 al.2 din Legea nr. 188/1999 s-a stabilit modul de calcul al primei de vacanțe anuale, iar noțiunea de bază de calcul a unor prime nu se confundă cu noțiunea scadenței respectivelor drepturi bănești.
În sensul art. 33 al.2 din Legea nr. 188/1999 prima de vacanță are caracter anual, deci prima de vacanță pe anul 2001, de exemplu poate fi solicitată oricând pe parcursul acestui an sau anilor următori în cazul în care concediul se ia în următorii ani sau nu s-a acordat prima din motive imputabile angajatorului.
Art. 7 al.2 al decretului nr. 167/21.04.1958 privitor la prescripția extinctivă republicat, prevede că "în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acela al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept", raport de drept care se naște, în cazul de față, în momentul în care instanța de judecată va hotărâ acordarea sumelor solicitate sau în nici un caz mai devreme de 01.01.2006, când a încetat orice cauză de suspendare.
În acest caz, instanța de fond a considerat că dispozițiile nr.OUG 33/2001, precum și cele ale legilor bugetului de stat pe anul 2001,2002,2003,2004 și 2005 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederilor legale a căror punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normativ temporare.
Această soluție a fost adoptată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. XXIII/12 decembrie 2005, publicată în Of. nr. 233/15.03.2006 a hotărât că "se impune a se co0nsidera ca dispozițiile Ordonanței de Urgență a guvernului nr. 33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare emise datorită unor condiții financiare deosebite".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului pârâta recurentă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului CSa rată că reclamanții au introdus acțiunea împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanții, în perioada 2001-2005 au fost salariații Complexului de Servicii Comunitare Reșița, ai Centrului de Plasament "" - Reșița, ai Centrului de Plasament "" - C, ai Centrului de Plasament "Casa " - și respectiv ai Centrului de Plasament "" - Recurenta arată că aceste centre dispuneau de cont separat în bancă, buget propriu și contabilitate proprie, conducătorii centrelor fiind ordonatori terțiari de credite, statele de funcțiuni, fiind întocmite, de către centre.
Atât centrele în cauză cât și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C S, au în prezent, calitatea de ordonatorii terțiari de credite, ale aceluiași ordonator principal de credite, care este Consiliul Județean C
Recurent arată că nu este în măsură să cunoască situația în care, reclamanții în mod individual și-au programat și efectuat în natură concediul de odihnă, sau după caz, a primit contravaloarea în bani a acestuia în perioada 2001-2005.
De asemenea recurenta arată că în mare parte acțiunea reclamanților este prescrisă, instanța de fond interpretând greșit normele legale și imperative referitore la prescripția extinctivă, apreciind că prima de vacanță nu trebuie achitată la o anumită dată, aceasta putând fii solicitată oricând. Prima instanță a greșit atunci când a considerat că dispozițiile nr.OUG 33/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile bugetului de stat pe anii 2001, 2002, 2003, 20004 și 2005 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune, această considerare fiind lipsită de relevanță, deoarece cazurile de întrerupere a prescripției extinctive sunt prevăzute limitativ de Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă sunt și de strictă interpretare, nici o instanță neavând posibilitatea să le extindă sau să le interpreteze așa cum a făcut instanța de fond.
Sentința recurată este lipsită de legalitate și din faptul că prima instanță s-a călăuzit în mod eronat, pentru a se pronunța în cauză de soluția adoptată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005, decizie prin care a fost soluționat recursul în interesul legii cu privire la acordarea indemnizației de concediu doar pentru magistrați și personalul auxiliar din organele autorității judecătorești.
Neachitarea drepturilor bănești solicitate retroactiv de către petenți, nu constituie o culpă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C S, astfel încât recurenta solicită admiterea recursului.
Analizând actele dosarului, criticile pârâtei recurente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului CSp rin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la primele de concediu aferente anilor 2001-2005.
Curtea reține, totodată, ca nefiind contestat că reclamanții au fost salarizați în perioada 2001-2005 de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C S, precum și Complexul de Servicii Comunitare Reșița, de Centrul de Plasament "" din Reșița, de Centrul de Plasament "" din C, de Centrul de Plasament "Casa " din, de Centrul de Plasament "" din
Pe de altă parte, centrele de plasament sunt organizate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care le asigură finanțarea
În acest sens, Curtea precizează că, potrivit art. 2, lit. a) puntul 5 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a Direcției generale de asistență socială și protecția copilului - publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din - - "Direcția generală îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) în domeniul protecției persoanei adulte:
5. asigură măsurile necesare pentru protecția în regim de urgență a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea și asigurarea funcționării în structura proprie a unor centre specializate".
În raport cu această reglementare legală, Curtea reține că instituțiile respective sunt organizate"în structura proprie" a pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C S, neavând personalitate juridică.
Or, calitatea de ordonatori terțiari de credite bugetare nu o pot avea decât conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite, conform art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, dispoziție potrivit căreia "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".
Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
Or, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului CS( sau în instituții din subordinea acestei pârâte și care nu au personalitate juridică) și au solicitat instanței obligarea acestei pârâte la plata unui drept cu caracter salarial, apare evident că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului CSa re calitate procesuală în prezenta cauză.
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2005, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, "dacă dreptul este sub condiție suspensivăsau cu termen suspensiv,prescripția începe să curgă de la data cânds-a împlinit condițiasau a expirat termenul."
În raport cu această reglementare, dreptul la acțiune al reclamanților la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exercițiului acestui drept, astfel încât excepția prescripției, invocată de pârâte, nu este fondată.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, cu privire la acordarea primelor de concediu, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la primele de concediu aferente anilor 2001-2005, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata primelor de concediu.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, recursul formulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului CSî mpotriva sentinței civile nr. 671/7.12.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului CSî mpotriva sentinței civile nr. 671/7.12.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./30.05.2008
Tehnored. /5.05.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
