Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 42/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.42/ Dosar nr-

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

- - - - judecător

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr.771/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 20 ianuarie 2009.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 771/CA/24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanții, -, -, in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și, in consecință:

S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B privind anularea adresei nr. 36871/06.10.2008, emisă de pârâtă.

S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și, in consecință:

S-a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru perioada - - -.

S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și, in consecință:

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților, -, -, și sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de - până la data de -.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data 24.10 și până la data de 15.11.2005 și începând cu data de 06.02.2006 și până la data de 24.11.2008.

Pârâta a fost obligată să plătească tuturor reclamanților dobânda legală aferentă sumelor stabilite prin prezenta hotărâre începând cu data nașterii dreptului, dar nu mai înainte de data de - și până la data plății efective.

S-au respins celelalte pretenții ale reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

În temeiul art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța a constatat că este fondată excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul cererii privind anularea adresei nr. 36871/06.10.2008 emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, întrucât această adresă nu reprezintă un act administrativ așa cum este el definit de dispozițiile art. 2 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind susceptibil de a fi anulat pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile actului normativ indicat. Pe cale de consecință, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea reclamanților privind anularea adresei nr. 36871/06.10.2008.

Excepția inadmisibilității celorlalte petite ale acțiunii reclamanților este nefondată. Instanța a apreciat că dispozițiile art. 31 din nr.OG 6/2007 nu sunt aplicabile in speța de față atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații in legătură cu stabilirea unor sporuri, or suplimentele solicitate prin prezenta acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâtă, ci nu au fost acordate de loc. De asemenea, având in vedere că reclamanții s-au adresat pârâtei pentru obținerea acestor suplimente, cerere soluționată negativ prin adresa nr. 36871/06.10.2008, acțiunea reclamanților este admisibilă față de refuzul pârâtei de acordare a celor două suplimente, in temeiul dispozițiilor art. 2 lit. i din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004.

Și excepția prescripției dreptului material la acțiune este fondată având in vedere dispozițiile art. 3 din Decretul Lege nr.167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), de data introducerii acțiunii (24.10.2008) și data de la care se solicită, 01.01.2004. Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca prescrisă, pentru perioada 01.01.2004 - 23.10.2005.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că acțiunea este parțial fondată. Reclamanții sunt funcționari publici in cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice B, aspect necontestat de pârâtă și care rezultă atât din adeverința colectivă eliberată de DGFP.

Legea nr. 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c, d din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006.

Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art. prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.

Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.

Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.

Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.

Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.

Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

In consecință, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea urmând a fi admisă in parte.

Pârâta a fost obligată la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, cerere care este fondată, pârâții fiind obligați in acest sens, având in vedere dispozițiile art. 1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor două suplimente.

Este nefondat petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare recurenta a arătat că actul normativ care reglementează salariile funcționarilor publici este OG nr.6/2007, iar nu Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, ordonanță care nu prevede acordarea suplimentelor solicitate de reclamanți.

Potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu de bază, spor de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, iar la alin. 3 se prevede că salarizarea funcționarilor publici se face conform prevederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publicii ce se află în stadiu de proiect.

Potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr.6/2007, actul normativ "reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare -".

OG nr.6/2007 fiind un act normativ distinct de Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici la care face trimitere în cuprinsul art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999, prin care a fost reglementat un sistem de salarizare distinct (provizoriu), funcționarii publici nu pot solicita, în limitele normative ale OG nr.6/2007, plata suplimentului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.

Având în vedere cele două texte de lege enumerate mai sus este evident că instanța de fond trebuia să ia în considerare faptul că această lege privind sistemul unic de salarizare urmează să reglementeze și această situație privind acordarea suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare la procentele de 25 % pentru ambele suplimente.

Nu este culpa pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice B de neonorare a acestor drepturi cu atât mai mult cu cât instituția avea obligația legală de a respecta prevederile legale în vigoare precum și prevederile cuprinse în Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ce prevăd faptul că, cheltuielile bugetare cu destinație precisă, limitată și sunt determinate de autorizările cuprinse în legii specifice.

Criticabil este faptul că instanța în aprecierea sa, în lipsa unei legi cu caracter unic în salarizarea funcționarilor publici, nu putea acorda drepturi pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru funcționarii publici reclamanți în cauză.

Instanța de fond în mod eronat a acordat reclamanților pe lângă obligația de plată principală și aceste obligații de plată accesorii care nu se justifică din punct de vedere al prevederilor legale în vigoare, întrucât în cauză nu se poate stabili în sarcina Direcția Generală a Finanțelor Publice B, o culpă în neacordarea acestor drepturi bănești către reclamanți.

Întrucât accesoriu urmează soarta principalului, este evident că reclamanții nebeneficiind de plata drepturilor bănești cu titlu de suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, acordate în mod eronat de instanța de fond, nu pot benefica nici de plata acestora actualizate cu indicele de inflație la data pronunțării și a dobânzii legale calculată până la data plății efective.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B este nefondat.

În mod corect instanța de fond a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, deoarece prevederile legale care reglementează aceste sporuri ( art.29 alin.1 lit.c și d, ulterior art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999) au fost doar suspendate succesiv, iar nu abrogate.

Faptul că OUG nr.6/2007 reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici astfel cum a susținut și recurenta, nu înlătură dreptul reclamanților de a beneficia de suplimentul postului și suplimentul corespunzător drepturilor de salarizare prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, deoarece OG nr.6/2007 nu a abrogat nici expres, nici implicit aceste drepturi salariale.

Or, odată cu încetarea motivelor de suspendare a acordării acestor sporuri, titularii acestor drepturi salariale, recurenții reclamanți în cauză, sunt îndreptățiți să solicită și să obțină executarea prestației acestora de la debitorul obligației, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instituție publică cu care reclamanții au raporturi de serviciu.

Critica formulată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu privire la acordarea acestor sporuri, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale este nefondată.

Prejudiciul cauzat reclamanților prin neacordarea acestor sporuri trebuie reparat integral, adică atât prejudiciul efectiv - damnum emergens -, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cessans, astfel cum prevede art. 1084 Cod civil.

Astfel, actualizarea sumelor cu indicele de inflație reprezintă acoperirea prejudiciului efectiv, iar acordarea dobânzii legale echivalează cu beneficiul nerealizat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 1088 Cod civil.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 771/CA/24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul B, B-dul -, nr. 7 împotriva sentinței civile nr. 771/CA/24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. - 06.02.2009/dact.VP 06.02.2009

Jud. fond.

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 42/2009. Curtea de Apel Brasov