Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 424/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 424/2008
Ședința publică de la 15 Mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta împotriva pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 10.04.2008 s-a depus o cerere de reexaminare din partea pârâtei, iar la data de 15.04.2008 un răspuns la adresa instanței din partea pârâtei.
Având în vedere că s-a răspuns la adresa formulată de instanță, reclamanta arată că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, considerând că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris și obligarea pârâtei la plata sumei de 2490 lei reprezentând contravaloarea primelor pentru concediul de odihnă pentru perioada 2003 - 2006, actualizată cu rata inflației.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR solicitând admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la achitarea către reclamantă a sumelor de bani reprezentând contravaloarea primelor pentru concediul de odihnă, aferente perioadei 2001-2006, actualizate cu rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în perioada 4 noiembrie 1997-31 martie 2006 fost încadrată la în funcția de consilier juridic, între pârâtă și reclamantă stabilindu-se raporturi de serviciu reglementate de Legea nr. 188/1999 privind funcționarii publici. În baza acestui act normativ, a solicitat prin cererea înregistrată către pârâtă sub nr. 67950 din 27 noiembrie 2007, acordarea primelor de concediu pentru anii 2001-2006.
Conform dispozițiilor art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, s-a stabilit dreptul fiecărui funcționar public ca pe lângă indemnizația de concediu să i se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În perioada 2001-15 iunie 2003 reclamanta a fost încadrată în funcția de consilier juridic A.
În perioada 15 iulie 2003-31 martie 2006, când a părăsit instituția vamală reclamanta a fost încadrată în funcția de consilier juridic principal A III.
Aceste drepturi nu au fost acordate începând cu anul 2001, deoarece legile privind bugetul de stat au suspendat acordarea acestui drept până la data de 31 decembrie 2006.
Referitor la suspendarea acordării primelor de concediu, reclamanta arată că, în favoarea funcționarilor publici s-a instituit prin Legea nr. 188/1999 republicată și modificată, dreptul la prima de concediu drept care a fost suspendat succesiv începând cu anul 2001 prin art. 3 alin 2 din OUG nr. 33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002 și în continuare pentru anii următori prin legile de adoptare a bugetului de stat.
Potrivit art. 64 alin 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Conform art.38 alin 2 din Constituția României din anul 1991, modificată prin Legea de revizuire, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, care privesc securitatea și sănătatea salariaților și alte drepturi. Art. 18 din Codul muncii, în vigoare la data suspendării, prevedea imperativ că "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, unei renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu".
Nici una dintre legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de vacanță nu conține prevederi referitoare la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu ci doar la suspendare exercițiul acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare și ele întrerup cursul prescripției a dreptului la acțiune pentru beneficiarii Legii nr. - republicată și modificată.
Referitor la prescripția acordării primelor de concediu pentru perioada 2001-2002 invocată de pârâtă în răspunsul său, reclamanta arată că, dreptul la acțiune se naște în momentul încetării suspendării exercițiului dreptului sau la abrogarea acestui drept, în cazul reclamantei la data de 31 decembrie 2006.
Un efect legal al suspendării aplicării unui act normativ sau a unei dispoziții legale este acela al întreruperii cursului instituției prescripției, în cazul reclamantei pe perioada 2001-2006, fiind suspendată și curgerea termenului de prescripție.
Actul normativ produce efecte numai pentru perioada în care este în vigoare, pe perioada de suspendare a acestuia urmează în temeiul legii să se suspende și curgerea termenului de prescripție, astfel că solicitarea reclamantei, de acordare a primelor de concediu pe perioada 2001-2006 este temeinică și legală.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă a solicitat în principal, pe cale de excepție respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ca efect al neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7, alin. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, invocând totodată și excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale reprezetând primele de vacanță aferente perioadei 2001-2003, potrivit prevederilor art. 166 alin. 1 Codul muncii, raportat la faptul că pentru perioada aferentă anilor 2001-2003 termenul de prescripție înlăuntrul căruia reclamanta putea să solicite realizarea dreptului său s-a împlinit.
În subsidiar, pe fond, pârâta a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că prin dispozițiile art. 9, alin. 7 din Legea 507/2003, privind bugetul de stat pe anul 2004 s-a statuat faptul că prevederile din actele normative referitoare la primele care se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare se suspendă de drept, până la data de 31.12.2004, prevedere care a fost reluată succesiv în cuprinsul art. 8, alin. 7 din Legea nr. 511/2004, privind bugetul de stat pe anul 2005 și în cuprinsul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 379/2005, prvind bugetul de stat pe anul 2006, motiv pentru care o astfel de solicitare din partea reclamantei, pentru acordarea primelor de concediul aferente perioadei 2004-2006 este lipsită de temei legal, raportat la prevederile art. 64, alin. 2 din Legea nr. 24/2000 și la principiul neretroactivității în timp a legii civile.
Reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare (39-40), prin care își exprimă poziția procesuală în cauză în sensul invocării de apărări punctuale la întâmpinarea depusă de pârâtă, înțelegând să invoce în acest sens excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale C, de a sta în nume propriu, în prezenta cauză, legitimarea procesuală pasivă a acesteia justificându-se doar în contextul asigurării reprezentării pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, în calitate de ordonator principal de credite, calitate în care poate fi obligată să asigure sumele necesare angajatorului, în vederea executării plății primei de concediu de odihnă solicitată de reclamant, așa încât din această perspectivă participarea sa în proces se justifică sub aspectul reprezentării ordonatorului principal de credite și nu ca subiect de sine-stătător, motiv pentru care urmează a se admite excepția invocată.
În continuare arată că în ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, actele existente la dosar fac dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
De asemenea, în ceea ce privește excepția prescripției invocată de pârâtă, reclamanta arată că aceasta trebuie analizată în raport cu o conduită nediligentă a titularului dreptului subiectiv, care nu solicită realizarea dreptului său în termenul prevăzut de lege.
Sub acest aspect, reclamantei nu i se poate imputa o astfel de conduită datorită faptului că suspendările legale intervenite în materia acordării drepturilor bănești reprezentând primele de concediu pentru perioada anilor 2004-2006 au împiedicat curgerea vreunui termen de prescripție în maniera invocată de pârâtă.
Arată în continuare faptul că data încetării suspendării actelor normative care reglementează domeniul circumscris obiectului prezentei cauze marchează de altfel data de la care începe să curgă termenul de prescripției, astfel că, excepția pârâtei este lipsită de temei legal, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.
Reclamanta arată în continuare că demersul său litigios se datorează faptului că la data apariției OUG nr. 146/2007, avea deja un aviz negativ din partea pârâtei astfel că singura cale de realizare a dreptului său era instanța de judecată.
Examinând acțiunea formulată, Curtea de Apel constată că este fondată pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat concursul instanței, în vederea obligării pârâtei la plata sumelor reprezentând primele de concediu pentru perioada 2001-2006 actualizate cu rate inflației.
În urma administrării probei cu înscisuri s-a comunicat de către pârâtă cuantumul primelor de concediu aferente anilor 2001-2006 pentru reclamantă, cu mențiunea ulterioară că primele aferente perioadei anilor 2001 și 2002 au fost virate reclamantei, conform nr.OUG 146/2007, conform adresei de la fila 51 dosar, rămânând de achitat diferența aferentă anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, raportat la salariul de încadrare a reclamantei și proporțional cu timpul lucrat.
Curtea reține că față de apărările invocate de pârâtă, referitoare la inadmisibilitatea acțiunii pentru motivul neîndeplinirii procedurii prealabile, curtea reține că - deși efectuată, conform actelor existente la dosar - o atare procedură nu este necesară, deoarece litigiul de față se înscrise pe coordonatele dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 și nu cele speciale instituite de art. 106 din aceeași lege care fac vorbire de respectarea condițiilor și a termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Din această perspectivă și reținând faptul că reclamanta atacă un refuz al autorității publice de a-i recunoaște un drept prevăzut de lege, că pentru acest refuz nu este necesară procedura prealabilă așa cum reiese din art. 8, alin. 1, corelat cu art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, curtea urmează a respinge această excepție.
Curtea reține că, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, dispozițiile legale prin care i s-a recunoscut dreptul funcționarului public la beneficiul primei anuale de concediu au fost succesiv suspendate prin art. 3, alin. 1 din OUG nr. 33/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, termenul de suspendare fiind apoi succesiv prelungit prin art. 7, alin. 3 din Legea nr. 632/2002 până la 31 decembrie 2003.
Ulterior acestei date, legiuitorul a mai adoptat o serie de acte normative care au reglementat în continuare o serie de suspendări a beneficiului dreptului la plata primei anuale de concediu, însă obiectul analizei excepției prescripției obligă curtea la circumscrierea temporală a analizei la perioada anilor 2001-2003, sens în care se reține că deși actele normative erau suspendate, această stare de fapt nu echivalează cu înlăturarea lor din câmpul legii, atâta timp cât printr-o dispoziție legală ulterioră, dreptului recunoscut și circumscris în cuprinsul prevederilor legale mai sus menționate nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada vizată de excepției, astfel că dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii nu sunt aplicabile unor prevederil legale care suspendate fiind nu pot să-și producă efectele, să genereze atitudini nediligente din partea subiecților de drept, menite a fi susceptibile de prescripție.
Curtea Constituțională a avut în vedere la analizarea unui eveniment legislativ așa cum este reglementat de Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, constatarea existenței unei concordanțe dintre dispoziția aferentă cuprinsă în Legea de adoptare a bugetului de stat și dispozițiile constituționale incidente.
De altfel, Decizia cu nr. XXIII/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție are aplicabilitate generală, în condițiile art. 329 alin. 3 Pr. Civ. și stabilește cu caracter de principiu soluția juridică ce se impune în situații juridice identice, statuând cu valoare de principiu că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudus jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Aceleași considerente au fost apoi reluate și dezvoltate creator de jurisdicția supremă și în Deciziile nr. XII din 5 februarie 2007 și nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Că este așa mai rezultă și din expunerea de motive și din conținutul prevederilor OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Față de argumentele mai sus expuse, curtea urmează a respinge excepția prescripției dreptului de a cerere plata drepturilor salariale reprezentând primele de vacanță aferente perioadei 2001-2003.
Față de cele menționate și având în vedere probele de la dosar, curtea urmează a admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâta să-i achite reclamantei suma de 2490 lei, reprezentând contravaloarea primelor pentru concediul de odihnă pentru perioada 2003-2006, actualizată cu rata inflației.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în C-N str. - nr. 13 județul C împotriva pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B- sector 1.
Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 2490 lei reprezentând contravaloarea primelor pentru concediul de odihnă pentru perioada 2003 - 2006, actualizată cu rata inflației.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./11.07.2008
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar
