Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 425/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 425/2009
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 222 din 09 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
După verificarea actelor dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat prin motivele de recurs judecata în lipsă, a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA
- Deliberând -
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la nr- din 14.02.2008 reclamantele și, funcționari publici în cadrul Tribunalul Bacău au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării stabilirea existenței situației de discriminare privind salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești în speță, Curtea de APEL BACĂU în comparație cu salarizarea funcționarilor publici de la Inalta C de Casație și Justiție, obligarea pârâților la restabilirea situației anterioare și plata drepturilor salariale aferente anexei nr.1 din OUG nr. 92/2004, anexa nr.1 din OG nr.2/2006 și anexa nr.1 din OG nr.6/2007 pentru anul 2007 și pe viitor pentru reclamantele și, obligarea pârâtei Tribunalul Bacău la efectuarea mențiunilor necesare în Carnetul de muncă, obligarea Ministerului Finanțelor Publice pentru virarea sumelor necesare achitării drepturilor cuvenite, drepturile salariale urmând a fi reactualizate cu indicele de inflație aplicabil la data executării hotărârii judecătorești, obligarea pârâților la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
Temeiurile de drept invocate, art.1 din Legea 304/2004 privind Organizarea judecătorească, art.116 și art.125 din același act normativ, OUG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007, art.23 pct.2 din Declarație Universală a Drepturilor Omului, Hot. Nr. 262 din 21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la salarizarea funcționarilor publici.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată prin care se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare deoarece existența unor situații analoge sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de funcționar public ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu,complexitatea acestora,responsabilitățile funcției, salarizarea realizându-se nu prin raportare la atribuțiile de serviciu generice ci prin raportare la conținutul concret al acestora.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la prevederile art.16, 20 și 27 din OG nr.137/2000 republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin sentința civilă nr. 222 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și TRIBUNALUL BACAU.
A fost obligat Tribunalul Bacău să plătească reclamantelor drepturi salariale aferente anexei nr.1 din G nr.6/2007 pentru perioada 2007 și pentru viitor și efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă.
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți.
Instanța a reținut că pârâtul D nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât deoarece potrivit prevederile art.16, 20 din G nr.137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de G nr. 137/2000 având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Potrivit art.27 din aceeași Ordonanță, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare fiind obligat să probeze în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării.
Astfel, instanța de fond reținut ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în raport de prevederile legale menționate,acesta având calitate de expert în domeniul nediscriminării prezentându-și poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare în cauzele în care se reclamă direct în instanță, încălcarea principiului nediscriminării și pe cale de consecință urmează să respingă acțiunea față de acesta.
Cu privire la fondul cauzei instanța reține că reclamantele fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul Muncii în conformitate cu dispoz.art.1 și art.295 alin.2 din Cod).
Conform directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.
În contextul art.20 alin.2 din Constituție, în condițiile în care există o neconcordanță între legislația națională și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, are prioritate reglementarea internațională, în speță art.14 din Convenție și art.1 din Protocolul nr. 1 adițional care poate fi invocată direct în fața instanței. Art.14 face referire expresă la interzicerea discriminării în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute prin convenție, implicit prin art.1 din Protocolul adițional nr.1 cu privire la respectarea bunurilor persoanelor. In jurisprudența CEDO, care asimilat (noțiunii de bun și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este precizat de legislația în vigoare) s-a apreciat constant că încălcarea dispozițiilor normative anterior menționate, orice diferență de tratament săvârșită de către stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 125, 128 din Legea 304/2004 privind Organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești au caracter uniform pentru Tribunale, Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție iar cu privire la situația particulară a managerilor economici atribuțiile de serviciu ale acestora sunt reglementate în mod identic pentru toate instanțele judecătorești.
A apreciat instanța de fond că discriminarea este creată prin legea de salarizare deoarece funcționarii publici din cadrul tuturor instanțelor judecătorești sunt salarizați diferit deși,condițiile de recrutare sunt aceleași, cerințele postului nu diferă, atribuțiile pentru posturile similare sunt identice, situație de altfel recunoscută și de pârât, prin urmare,exercitarea funcției publice la nivel local sau central nu are relevanță în speță.
Ministerul Justiției,cu adresa nr. - și - din 8.11.2007 a făcut cunoscut că a înaintat Senatului următorul amendament: " art.6o alin.4 din Legea 567/2004 cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: 1 - funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești,parchetelor, Ministerului Justiției, Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național al Magistraturii și Scolii Naționale de Grefieri, sunt salarizați potrivit dispoz. Legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Consiliului Magistraturii.
Conform Legii 317/2004 funcționarii publici și personalul contractual din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Parlamentului (anexa nr. 1).
S- reținut că au fot încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit. e, pct. i din G 137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G 137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19, pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul Muncii.
Împotriva sentinței 222 din 09 aprilie 2008 a declarat recurs Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel se arată că instanța de fond și-a depășit competența, modificând practic actele normative și acordând drepturi nerecunoscute de lege.
Apreciază recurentul că cererea reclamantei este inadmisibilă, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin decizia 818 din 03 iulie 2008, decizie prin care s-a constat că dispozițiile art. 1, art. 2 al. 3 și art. 27 al. l din OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care instanțele de judecată au competența de a anula o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie, instituind ea însăși o normă juridică nediscriminatorie. Așadar sub un prim aspect își găsesc incidența dispozițiile art. 304 pct. l Cod procedură civilă.
Recurenta critică sentința și din perspectiva pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, apreciind că este rezultatul interpretării greșite a legii. Astfel, se arată că din examinarea dispozițiilor care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor public (O, 6/2007) rezultă că funcționarii publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salariați în mod diferit față de funcționarii din cadrul celorlalte instanțe judecătorești.
În baza art. 306 al. 2 Cod procedură civilă instanța de recurs a invocat un motiv de ordine publică, respectiv nulitatea sentinței recurate din perspectiva dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Analizând acest motiv această instanță apreciază că devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, dar și dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, urmând a admite recursul pentru considerentele ce urmează:
Reclamanții, au fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice, Tribunalul Bacău, Consiliul Național pentru combaterea Discriminării.
Prin sentința ce face obiectul recursului de față instanța de fond, admițând acțiunea, a obligat Tribunalul Bacău să plătească reclamantelor drepturi salariale aferente anexei 1 din OG6/2007 și a respins acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți.
Pornind de la dispozitivul sentinței, se reține că hotărârea nu cuprinde nici un motiv care a format convingerea instanței în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor publice, după cum nu cuprinde nici un argument pentru care a fost obligat doar Tribunalul Bacău la plata drepturilor invocate.
În ipoteza în care instanța de fond a apreciat că raporturile de serviciu ale reclamanților sunt doar cu Tribunalul Bacău, aceasta din urmă fiind instituția în sarcina căreia cade executarea obligației invocate, instanța era ținută a pune în discuție calitatea procesuală pasivă a pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor. Însă, modalitatea în care instanța a respins acțiunea față de pârâți, fără a se preciza dacă față de aceștia este nefondată sau că nu ar avea legitimare procesuală pasivă, echivalează cu o necercetare a fondului cererii formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor.
În consecință, reținând că în considerente instanța nu a precizat nici un motiv pentru care urma să respingă acțiunea față de Ministerul Justiției, iar pe de altă parte nu a analizat acțiunea formulată în contradictoriu cu recurenta, această instanță urmează ca în baza art. 312 al. 3 și 5 Cod procedură civilă să admită recursul, să caseze sentința recurată cu consecința trimiterii spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtăMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILORîmpotriva sentinței civile nr. 222 din 09 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimații - pârâțiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și TRIBUNALUL BACAU.
Casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,24 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. /
Red.
Tehnored. 3 ex.
14 mai 2009
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara
