Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 453/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA Nr. 453
Ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață
: - -
Grefier: - -
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâteleMinisterul Internelor și Reformei AdministrativeB, nr. 1A, sector 1, șiMinisterul Finanțelor PubliceB, nr. 17, sector 5 prin,- împotriva sentinței nr. 88 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant, comuna P, str. -, județul B și Administrația Națională a de Stat,- A, sector 5,
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, iar recurenții prin cererile de recurs solicită și judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 al. (2) Cod pr. Civ. după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cererii și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința nr.88 din 29 ianuarie 2008 Tribunalul Buzăua respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Finantelor Publice și Ministerul Internelor și reformei Administrative, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtii Administrația Națională a de Stat, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, obligând pârâții la plata către reclamant drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2001-2006, actualizată cu rata inflației, până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul, în calitate de funcționar public, are dreptul pe lângă indeminizația de concediu și la o primă de vacanță care se impozitează separat.
Faptul că prin acte normative succesive a fost suspendată acordarea
acestor prime nu a afectat existența dreptului, concluzie care este în deplin acord cu principiile constituționale ale garantării realizării depline drepturilor acordate și al încrederii în statul de drept
Împotriva acestrei sentințe au declarat recurs pârâtii Ministerul Finantelor Publice-prin DGFP B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, arată că în mod greșit instanța fondului respins excepția lipsei calității procesuale pasive a, deoarece potrivit art. 2 alin. 2 din HG nr. 985/2001 privind organizarea și functionarea aparatului de lucru al Guvernului, în directa coordonare a primului-ministru se află Administrația Națională a de stat . Acest act normativ este preluat si de nr.HG 765/2002, H- 746/2003,precum si nr.HG 404/2004, care la art. 5 lit. prevede că Primul Ministru coordonează, în mod direct Administrația Națională a de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului .
In lipsa unei prevederi exprese, nu poate achita drepturile bănești solicitate pentru perioada în care S nu făcea parte din structura acestei instituții( perioada 2001-2006), motiv pentru care recurenta apreciază că acțiunea este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că prin Decizia de îndrumare nr. LXXVII (77) din 5.11.2007 a s-a statuat că dispozitiile art. 34 alin. 2 devenit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 se interpretează în sensul că, Prima de concediu,reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal.
Cum,potrivit art.329 alin. 3 proc. civ, această decizie este obligatorie pentru instanțe, urmează doar ca reclamanții să facă dovada că pentru perioada cu privire la care se solicită acordarea drepturilor în discuție au avut raportui de muncă cu pârâții în contradictoriu cu care au formulat acțiunea.
Pe de altă parte, prin nr.OUG 146/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/20.12.2007, a fost aprobată plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006.
Având în vedere că prin acest act normativ se reglementează modul de plată a primelor de concediu restante către toti functionarii publici, recurenta consideră că prezenta acțiunea este lipsită de interes.
DGFP în numele Ministerului Economiei si Finanțelor, critică sentința, susținând că în mod eronat fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece nu trebuie confundat cu Statul Român și nici cu bugetul de stat, ci rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare acestora.
În lipsa unui proiect din partea MIRA, în calitatea sa de ordonator principal de credite, se află în imposibilitatea de a include sumele, reprezentând sporul de fidelitate, solicitate de reclamanți.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței,în sensul de a înlătura obligația sa de virare a sumelor către MIRA.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Întrucât motivele de recurs sunt asemănătoare, cele două recursuri vor fi analizate împreună.
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, recurentul are ca atribuție principală, printre altele, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, dar și ale legilor de rectificare, dat fiind că toate cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, nici o cheltuială neputând fi angajată sau efectuată dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin urmare, sumele care urmează a fi plătite reclamantului trebuiesc acordate prin rectificări bugetare de către ca urmare a aprobării lor de către recurenti, în calitate de ordonatori principali de credite. Această atribuție a recurenților le conferă calitate procesuală în prezenta cauză.
Susținerea recurentei DGFP B în sensul că nu se confundă cu bugetul de stat este nefondată, atâta timp cât acest minister administrează bugetul de stat și prin intermediul acestui minister se distribuie fondurile către ceilalți ordonatori de credite.
Nefondată este și susținerea că plata primelor de concediu apare ca fiind imposibil de efectuat, întrucât este bine știut faptul că față de Legea bugetului aprobată la începutul anului, în timpul anului se mai dispun rectificări ale bugetului de stat. Chiar dacă propunerea se face de către ministerul d e resort, totuși cel ce analizează această propunere și efectuează proiectul de rectificare bugetară este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de aceste considerente, Curtea în raport cu art. 312 alin 1 proc. civ, va respinge recursurile formulate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulat de pârâțiiMinisterul Internelor și Reformei AdministrativeB, nr. 1A, sector 1, șiMinisterul Finanțelor PubliceB, nr. 17, sector 5 prin,- împotriva sentinței nr. 88 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant, comuna P, str. -, județul B și Administrația Națională a de Stat,- A, sector 5,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. VN
Dact. MC
2 ex./ 9.05.2008
f- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață