Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 467/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.467
Ședința publică din 26.03.2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Cornelia Maria Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, -, și, împotriva sentinței civile nr. 599/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților recurenți, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții recurenți au depus răspuns la întâmpinarea pârâtul intimat A, iar pârâții intimați de rangul II și III au depus întâmpinări, iar pârâtul intimat a depus cerere de amânare pe motivul că nu i-au fost comunicate motivele de recurs și nu poate să-și formuleze apărările.
Instanța constată că pârâtul intimat se află în eroare întrucât, așa cum rezultă din dosar, la fila 22 se află dovada că i-au fost comunicate motivele de recurs și a formulat și întâmpinare (8-9).
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Depune practică judiciară.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 23 iunie 2008, sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție A, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 01.09. 2002 - 31 martie 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și obligarea pârâților să efectueze retroactiv cuvenitele rectificări în carnetele de muncă cu privire la acest spor.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt lucrători de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție A și au fost desemnați ca organe ale poliției judiciare prin Ordin MIRA, în baza dispozițiilor art. 201 alin. 3 Cod procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
În conformitate cu prevederile art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, lucrătorii de poliție judiciară, detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar.
Reclamanții consideră că fiind ofițeri de poliție cu atribuții asemănătoare lucrătorilor de poliție detașați la.A, au dreptul să beneficieze de sporul de 30% iar neacordarea acestui spor constituie discriminare ce contravine dispozițiilor OG nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (fila 77), Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea acțiunii invocând pe cale de excepție prescripția dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între 01.09.2002 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii prezentei acțiuni, invocându-se ca temei legal art. 1 Decizia nr. 167/1958 și art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Pe fond se arată că acțiunea nu este întemeiată întrucât reclamanții nu se află în prezența unei discriminări deoarece criteriul de selecție pentru acordarea sporului în cauză numai unora dintre ofițerii judiciari este prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care stipulează că acesta se acordă numai ofițerilor detașați la Departamentul Național Anticorupție.
Inspectoratul General al Poliției Române prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesual pasive.
Pe fond se arată că pentru a beneficia de dreptul solicitat, reclamanții trebuie să îndeplinească condiția legală stipulată în OUG nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție și anume să fie detașați efectiv în cadrul DNA.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții susțin că dreptul la acțiune nu este prescris, având în vedere că situația discriminatorie a fost constatată prin Hotărârea nr. 219/1.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării iar conform art. 21 alin. 2 din OG nr. 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Prin sentința civilă nr. 599/30.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 - 18 aprilie 2005.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Internelor și reformei Administrative și a Inspectoratului General al Poliției Române.
A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție A, pentru obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006 și pentru obligarea pârâtului să efectueze retroactiv rectificări privind acest spor în cărțile de muncă.
A respins acțiunea față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul general al Poliției Române, pentru lipsa calității procesual pasive. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâți, instanța a constatat că este întemeiată și a admis-
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 1.09.2002 - 31 martie 2006, apreciind că momentul la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani este data de 01.08.2007, data emiterii Hotărârii nr. 219/1.08.2007 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care a reținut caracterul discriminatoriu al salarizării ofițerilor de poliție judiciară.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 167/1958 privitor la prescripția extinctivă "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani stabilit de lege".
Conform art. 166 alin. 1(1) din Codul muncii "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Art. 21 alin. 1 și 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, stipulează că "persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Actul normativ care instituie dreptul salarial doar în beneficiul polițiștilor detașați la Departamentul Național Anticorupție și pretins acum de reclamanți, este OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție. Data la care reclamanții au luat la cunoștință de caracterul discriminatoriu al salarizării este data la care legile și actele normative care reglementează salarizarea diferențiată a celor două categorii de lucrători de poliție judiciară a fost adusă la cunoștința publică prin publicarea în Monitorul Oficial.
Prin urmare, instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată, iar cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sumelor aferente perioadei septembrie 2002 - 18 aprilie 2005, este prescrisă.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către Inspectoratul General al Poliției Române și a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative invocate din oficiu de instanță, a fost de asemenea găsită a fi întemeiată.
Calitatea procesual pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În cauza dedusă judecății, reclamanții se află în raporturi de serviciu cu Inspectoratul de Poliție al Județului A, care are competența legală să acorde plata drepturilor salariale funcționarilor publici cu statut special în cauză, și care a refuzat acordarea acestor drepturi salariale reclamanților.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acțiunea fiind respinsă față de acești pârâți.
Referitor la solicitarea acestui spor de către reclamanți, aferent perioadei 18 aprilie 2005 - 31 martie 2006, instanța a reținut că cererea privind acordarea drepturilor salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar nu este întemeiată.
Având în vedere că, recent Hot. Nr. 164/11.03.2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, între ofițerii de poliție mutați în cadrul Direcției Generale Anticorupție MIRA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare.
Ținând cont de faptul de reclamanții nu au făcut dovada condiției legale instituite de legiuitor cu titlu imperativ și stipulată în mod expres în art. 28 alin. 5 din OUG nr. 43/2002, respectiv să fie detașați efectiv în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Pârâții au invocat faptul că reclamanții nu au aceleași categorii de atribuții ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție, iar reclamanții nu au făcut dovada contrară acestor mențiuni.
Tribunalul a constatat că într-adevăr salarizarea reclamanților ca lucrători de poliție judiciară - șef poliție comunală la IPJ A, ajutor șef post, agent 4 la IPJ A, agent 1 la IPJ A, agent principal și ofițer specialist la IPJ A este stabilită prin lege. Stabilirea modului și cuantumului salariului unor categorii de funcționari publici este de competența legiuitorului și numai verificarea modului de aplicare a dispozițiilor legale în materie este de competența instanțelor judecătorești.
În acest sens, dispozițiile legale reglementate de art. 28 din OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, stipulează în mod expres că lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar.
În mod nejustificat reclamanții susțin că este vorba de existența unei discriminări deoarece criteriul de selecție pentru acordarea sporului în cauză numai unora dintre ofițerii judiciari, este perceput chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care stipulează că acestea se acordă numai ofițerilor detașați la.A, pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție.
La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere deciziile Curții Constituționale pronunțate ulterior deciziilor pronunțate de Curtea de Apel Timișoara la care reclamanții fac trimitere în dosar. Astfel prin Decizia nr. 818/3 iulie 2008 și Decizia nr. 820/3 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Decizia Curții Constituționale atât dispozitivul cât și considerentul sunt obligatorii și produc efecte juridice erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Ori, rezultă fără nici un echivoc că în interpretarea dată de Curtea Constituțională în deciziile pronunțate dispozițiile Ordonanței nr. 137/2000 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional.
Este elocvent a se reține că așa cum se arată de către Curtea Constituțională " luând în considerare dispozițiile art. 27 alin. 1 din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioară și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispozițiile prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, motivează Curtea Constituțională, prin care se conferă instanței judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Prin urmare, instanța a constatat că în raport de calitatea pe care o au, salarizarea reclamanților se face potrivit normelor cuprinse în OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care nu prevede acordarea sporului solicitat și nicidecum prin aplicarea prevederilor OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, - în vigoare până la data de 29.03.2006, act normativ care se aplică exclusiv ofițerilor și agenților de poliție detașați în cadrul DNA.
Așa fiind, tribunalul a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, întrucât instanța de judecată nu este abilitată să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive reprezentate de Guvern.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se susțin. În esență, următoarele:
Se arată că în cauze similare aflate pe rolul Tribunalului Arad, au fost admise acțiuni privind aceleași drepturi salariale, sentințele fiind irevocabile.
În continuare, se invocă prevederile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cât și practica CEDO, precum și dispozițiile art.5 din Legea nr.53/2003, art.1 alin.1 din OG nr.137/2000 și art.6 alin. 2 din Codul Muncii.
Acordarea sporului de 30% pentru lucrătorii de poliție judiciară detașați a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestora.
Deși scopul urmărit prin acordarea unui spor salarial pentru lucrătorii de poliție judiciară care participă la cercetarea unor infracțiuni de corupție, este legitim, solicită să se constate că incoruptibilitatea trebuia asigurată pentru toți lucrătorii de poliție judiciară, motiv pentru care acordarea sporului de 30% numai anumitor categorii de polițiști nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare și a respectării principiilor statului de drept.
In condițiile descrise, ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea reclamanților prin neacordarea sporului de 30% în perioada ce face obiectul prezentei cauze.
Se apreciază că acțiunea nu este prescrisă, deoarece ne raportăm la Hotărârile 185/22 iulie 2005 și 219/1 august 2007 ale Consiliului Național privind Combaterea Discriminării și la disp. art. 21 alin. 2 din OG137/2000, potrivit cărora termenul de 3 ani curge de la data săvârșirii faptei sau de la data de la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei; situația discriminatoare a fost constatată prin cele două hotărâri, astfel că termenul curge de la 22.07.2005.
Este greșită argumentarea primei instanțe, care a respins acțiunea ca neîntemeiată, motivând că reclamanții nu au făcut dovada că au fost detașați efectiv la. susținând totodată că pârâții au invocat faptul că aceștia nu au aceleași categorii de atribuții ca și lucrătorii de poliție detașați la. iar reclamanții nu au făcut dovada contrară acestor susțineri.
In calitatea pe care o dețin, reclamanții au aceleași atribuții ca și lucrătorii de poliție judiciară detașați la. mai precis efectuează acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului. Mai mult decât atât, procurorii care le coordonează activitatea, i-au delegat în repetate rânduri să efectueze acte de cercetare inclusiv în cauzele de corupție aflate în competența acestora.
Atribuțiile reclamanților recurenți sunt reglementate de Codul d e procedură penală și de Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în timp ce atribuțiile lucrătorilor de poliție judiciară detașați la. sunt prevăzute de Codul d e procedură penală și de nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Singura diferență care există între atribuțiile reclamanților recurenți și cele ale polițiștilor detașați la. este că cei dintâi au inclusiv răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale, mai exact dispun începerea urmăririi penale, reținerea preventivă a unei persoane și întocmesc acte de terminare a urmăririi penale, pe când polițiștii detașați la. nu au răspundere decizională, în cazul lor actele menționate mai sus fiind emise exclusiv de către procuror.
Cu toate acestea, sunt cei dezavantajați prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea.
Argumentele instanței potrivit cărora prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum și pe cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Recursul este neîntemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține că în raport de calitatea reclamanților, aceea de lucrător de poliție judiciară în cadrul
Față de această stare de fapt le sunt aplicabile în ceea ce privește drepturile salariale prevederile OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor - reglementare specială care nu prevede sporul solicitat de reclamanți.
Curtea constată, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, faptul că, dreptul salarial solicitat de reclamanți, a fost reglementat special pentru o altă categorie și anume ofițerii de poliție judiciară detașați la. categorie din care reclamanții nu fac parte, drept urmare se constată că nu există temei legal în sensul admiterii acțiunii, față de abrogarea temeiul legal invocat.
Mai este de semnalat faptul că principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice și acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului Muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă. Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr.697/20.12.2005).
De asemenea, în același sens este și practica constantă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care, soluționând petiții având ca obiect constatarea discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei din categoria ofițerilor de poliție judiciară detașați la. a constatat că între cele două categorii: "nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată"; în acest sens fiind pronunțate hotărârile cu nr.271/05.09.2007, nr.419/27.11.2007 și nr.418/28.11.2007.
Astfel, a reținut că: "diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu. împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie și este susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al A".
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, și, împotriva sentinței civile nr.599/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER --- -
GREFIER
- -
Red./05.05.2009
Tehnored./08.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Cornelia Maria Dascălu
