Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 469/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 469
Ședința publică de la 11 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței nr. 3018 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, intimatul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimata pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, intimata reclamantă, intimatul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimata pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a chemat în judecată pârâții Instituția Prefectului G și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata primelor de concediu pe anii 2002-2005, actualizată cu indicele de inflație.
In motivare cererii reclamanta a arătat că este funcționar public și în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, după republicare art. devenind 34. Ulterior însă, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare pe care o consideră nelegală și neconstituțională. Consideră că, potrivit Legii 188/1999 (art. 34 alin. 2) i se cuvine prima de vacanță în acest sens invocând și practica judiciară în materie.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul MIRA, prin care nu a negat existența dreptului prevăzut de art.632 alin.2 din 188/1999, însă, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere dispozițiile cu privire la suspendarea plății primelor de vacanță prin legile bugetare aferente anilor 2002-2005.
Prin sentința nr.3018 din 12 octombrie 2007, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MIRA.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, au fost obligați pârâții să plătească primele de concediu de odihnă eferente anilor 2003-2005 actualizate la data efectivă a plății.
S-a respins ca prescrisă cererea reclamantei pentru plata primei de concediu de odihnă aferentă anului 2002.
S-a respins cererea de chemare în garanție a MEF formulată de MIRA.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
Potrivit art.1 alin.1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speța de față dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut în anul 2002, respectiv 2003, așa încât la data de 21.06.2007, când a promovat acțiunea, termenul de 3 ani prevăzut de textele legale citate anterior se împlinise deja.
În ce privește cererea de chemare în garanție a MEF, s-a apreciat ce nefiind îndeplinite condițiile art.60 și urm.cod pr.civ. întrucât între reclamantă și MEF nu există raporturi juridice.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs s- susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.
De asemenea, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului cu motivarea că finanțarea instituției prefectului prin bugetul MIRA, potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din 340/2004, nu justifică o eventuală calitate procesuală pasivă a ministerului.
Recursul este nefondat.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.
Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.
În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei și a solicitat să i se achite prima de vacanță pe perioada 2002 - 2005, inclusiv.
În mod corect, instanța de fond a admis cererea reclamantei privind acordarea primei de concediu aferentă perioadei 2003 - 2005, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 2002 a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii -21.06.2007, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anul 2002 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent se constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția întrucât MIRA este ordonator de credite.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței nr. 3018 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehnored 18 Martie 2008
Jud.fond. /
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Alina Răescu
