Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5200/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5200
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL V împotriva sentinței nr. 595 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întîmpinarea depusă la dosar și menținerea sentinței Tribunalului Olt ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.595 din 30 septembrie 2009 Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL V și a fost anulată Decizia nr. 21 din 27.04.2009 emisă de pârâtă. A fost obligată instituția pârâtă să procedeze la numirea reclamantului în funcția publică de comisar clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, începând cu data de 27.04.2009.
În motivare instanța a reținut că reclamantul a contestat decizia nr. 21 din 27.04.2009 emisă de Garda Națională de Mediu - Comisariatul Regional V, prin care fost numit în funcția publică specifică de execuție de comisar clasa I grad profesional debutant la Comisariatul Județean O din cadrul Comisariatului Regional V, cu un salariu de 699 lei și spor de vechime de 15%, începând cu data de 27.04.2009, dată până la care a îndeplinit funcția de expert clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, cu un salariu de 1.397 lei și spor de vechime de 15%.
S-a reținut că la data de 27.04.2009, reclamantul avea o vechime în specialitate de 8 ani, 7 luni și 23 de zile și îndeplinit funcția de șef birou financiar, contabilitate, resurse umane și administrativ în cadrul Comisariatului județean O al Gărzii Naționale de Mediu timp de 1 an și 27 de zile până la data de 31.03.2009 când prin decizia nr.9,funcția publică de conducere deținută s-a transformat în funcție publică de execuție de expert clasa I grad profesional principal treapta 1 de salarizare, în conformitate cu prevederile art. 4 al.3 din OUG 1/2009.
Întrucât acest post nu s-a mai regăsit în noul Stat de funcții al Comisariatului Regional V aprobat conform HG 112/2009, prin adresa nr.22 din 23.04.2009 emisă de Comisariatul Regional V i-au fost puse la dispoziție funcțiile publice vacante identificate în perioada de preaviz, reclamantul optând pentru funcția de comisar clasa I grad principal, opțiune care nu a fost acceptată de instituția pârâtă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului vizând specializarea tehnică sau juridică, reclamantul având specializare economică.
S-a apreciat că susținerea pârâtei nu a fost dovedită în cauză, având în vedere că nu a depus la dosar fișa postului, iar din conținutul anunțurilor privind ocuparea unor funcții de comisar clasa I grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, anexate de reclamant, rezultă că pentru acest post au fost specificate studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență, de preferință în specializările tehnice, rezultând că nu era obligatorie specializarea tehnică.
Aceeași concluzie se desprinde și din întâmpinarea formulată de pârâtă care a menționat că în mod excepțional s-a prevăzut ca una din condițiile specifice privind ocuparea postului de comisar să fie specializarea economică.
Având în vedere că reclamantul avea această specializare precum și o vechime în specialitate de 8 ani, 7 luni și 23 de zile, acesta îndeplinea condițiile prevăzute la art. 57 (5) lit.b din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu privire la condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional principal, respectiv de 5 ani, ceea ce îi asigura acestuia dreptul de a ocupa funcția de comisar clasa I, grad profesional principal, treapta I de salarizare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta garda Națională de mediu - Comisariatul Regional V, la 09.11.2009.
În motivare recurenta expunând starea de fapt și împrejurările în care funcția publică de conducere a reclamantului, de șef birou nu s-a mai regăsit în statul de funcție al Comisariatului Regional V, reclamantului fiindu-i puse la dispoziție funcțiile publice disponibile, acesta optând pentru cea de comisar, clasa I, grad principal din cadrul Comisariatului Județean
Reclamantul nu a putut fi încadrat decât în grad debutant, deoarece condițiile specifice de ocupare a funcției publice dar și fișa postului impun specializare tehnică, reclamantul având studii economice.
S-a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit că nu era necesară specializarea tehnică, doar în mod excepțional prevăzându-se că postul de comisar poate fi ocupat și de persoane cu specializare economică.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm., art.304 pct.9 p,
La 02.12.2009 reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta Garda Națională De Mediu - Comisariatul Regional Vaa preciat, în recurs, că instanța de fond a interpretat greșit că, pentru ocuparea funcției publice de comisar, clasa I, grad principal, treapta I de salarizare, nu sunt necesare studii tehnice.
Recurenta, ca și în fața instanței de fond, a invocat condițiile înscrise în fișa postului, pe care însă nu o depune la dosar nici în recurs.
Mai mult, din anunțurile de organizare a concursurilor pentru ocuparea unor posturi vacante de comisar, studiile tehnice sunt menționate ca o preferință, condiția esențială fiind aceea a studiilor superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență ( filele 85 - 88 dosar fond).
În plus, prin adresa nr.526/GM/10.09.2009 a Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General, în atenția tuturor Regionale, se arată că pentru persoanele ce au optat pentru funcția publică de execuție de comisar, cu studii economice, se impune un stagiu de pregătire profesională de 6 luni - însușire legislație și control în echipă alături de un comisar care are experiență în această activitate.
În consecință, studiile economice ale reclamantului nu îl fac incompatibil cu funcția publică de comisar, clasa I, grad profesional principal, treapta I de salarizare, astfel încât hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază recursul nefondat urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 cod proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL V împotriva sentinței nr. 595 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud -
/18.12.2009
Jud fond olt
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie