Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 527/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--14.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.527
Ședința publică din 08.05.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor B împotriva sentinței civile nr.227/26.02.2008 pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați au depus întâmpinare.
instanța comunică întâmpinarea cu reprezentantul pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, iar acesta la rândul său depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului intimat de rangul II arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentului recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.227/26.02.2008 pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE precum și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin
A obligat, în solidar, pârâții la plata către reclamanți a primelor de concediu pe anul 2006, actualizate cu rata inflației.
A obligat chematul în garanție să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au formulat prezenta acțiune în calitate de polițiști, în cadrul
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG 38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anul 2006 nu este în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar in contextul art.53 din legea fundamentala a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG 38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr.379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care în temeiul art.37 al.2 din OG 38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă urmând ca suma să fie actualizată cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamanți.
În baza art. 60 și urm. proc. civ, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, care a fost obligat la alocarea sumelor necesare pentru plata primelor cuvenite reclamanților pe anul 2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs T în reprezentarea, solicitând respingerea acțiunii față de pentru lipsa calității procesuale pasive, și în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanție a instituției.
În motivare, în esență a susținut că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, și aceștia nu au făcut dovada solicitării în scris a propunerilor de rectificare a bugetului de stat. Prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea sumelor de bani izvorâte din titluri executorii, conform OG 22/2002.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat și-l va respinge conform următoarelor considerente:
Toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006, reclamantul intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Dreptul pretins de reclamant prin acțiune s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, obligație care a fost suspendată prin normele legale arătate.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine instanței care constată că dreptul la sporul de fidelitate constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și drept urmare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse potrivit art.53 din Constituție.
În acest sens, art.18 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz și arbitraj.
Or, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta doar o restrângere a dreptului, ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă.
În favoarea legalității cererii reclamantului trebuie invocate și prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul chematei în garanție DGFP T în reprezentarea MEF împotriva sentinței civile 227/2008 pronunțată în dosarul - al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./25.06.2008
Tehnored. /26.06.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Mircea Ionel Chiu, Cristian