Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 530/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--14.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.530
Ședința publică din 08.05.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.305/17.03.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Văzând că la dosar a fost formulată cerere de judecată în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.305/17.03.2008 pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalului Timișa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ T, începând cu data de 01.04.2005.
A admis in parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Politie T, Ministerul Economiei si Finanțelor B prin DGFP T, și Instituția Prefectului Jud.
A obligat pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative, T si Instituția Prefectului Jud.T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005 si 2006, inclusiv precum și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce se actualizează cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor sa aloce fondurile necesare efectuării acestor plăti către Ministerul Internelor si Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către persoana juridică în care își desfășoară petentul activitatea, în vederea achitării acestora către reclamant.
A respins cererea de chemare in garanție a Ministerul Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără cheltuieli de judecata, nesolicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei - adeverința nr.72835/7.02.2008, emisa de MIRA - are calitatea de angajat și și-a desfășurat activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, în perioada 25.07.2003-1.04.2005 la.T, iar din data de 1.04.2005 și în prezent în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor T, structură constituita la nivelul Jud.T, în subordinea Instituției Prefectului Jud.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu s-a reținut, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 nu există, câta vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, rep.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art.38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Lg. 353/2003, precum și cele ale Lg. 511/2004 și Lg.379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art.37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul, în aceiași calitate de funcționar public cu statut special-agent de poliție, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de baza, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu există, câta vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturata existența până la introducerea acțiunii.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede că disp. constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
In același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
In plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, aceasta și în interesul instituției publice, activitatea profesională desfășurată de către reclamant care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logică a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv în nr.188/1999,rep.
Or, prin neacordarea primelor de vacanță și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 si art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004, nr.28/2005 și nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care în temeiul art.6, art.37 al.2 din OG nr.38/2003, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă, sumele urmând a fi actualizate cu rata de inflație în raport de disp.art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, solicitând modificarea în parte a sentinței în partea privind admiterea cererii de chemare în garanție a, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a, iar pe fond respingerea acțiunii.
Arată că rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite și prin urmare nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
Totodată, solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.109 alin.2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004.
Recursul este nefondat.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
Conform art.6 din OG nr.38/2003, polițiștii beneficiază de spor de fidelitate în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională și, în anul 2005, prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004, s-a suspendat aplicarea acestor dispoziții, pârâții având obligația să se încadreze în cheltuielile de personal alocate prin buget.
Dreptul pretins de reclamanți prin acțiune s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, obligație care a fost suspendată prin normele legale arătate.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine instanței care constată că dreptul la sporul de fidelitate constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și drept urmare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse potrivit art.53 din Constituție.
În acest sens, art.18 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz și arbitraj.
Or, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta doar o restrângere a dreptului, ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă.
În favoarea legalității cererii reclamantului trebuie invocate și prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Totodată, bine a constatat prima instanță că aplicarea prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 a fost doar suspendată pentru anul 2005, suspendare care nu poate fi considerată că ar înlătura însăși existența dreptului la plata sporului de fidelitate, acesta neputând astfel să fie golit de substanța sa prin suspendare, ceea ce ar constitui o ignorare nelegitimă a exercitării lui.
Referitor la primele de concediu cuvenite reclamantului, față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 al.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtului MEF prin DGFP T împotriva sentinței civile 305/2008 pronunțată în dosarul - al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./25.06.2008
Tehnored. /26.06.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Mircea Ionel Chiu, Cristian
