Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 558/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 558
Ședința publică din 14 mai 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 222/CA/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări juridice și Contencios, Inspectoratul de Poliție al Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 18.09.2007, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței obligarea pârâților, în solidar, la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenită pe anii 2004, 2005, 2006, conform art. 37, pct. 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în OF. nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății și la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
Prin sentința civilă nr. 222/CA/26.02.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantului.
În motivarea sentinței prima instanță a reținut următoarele: cu privire la excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că nu s-a putut reține excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr.554/2004, câtă vreme dispozițiile din legea contenciosului administrativ au caracter general față de dispozițiile speciale, art.37 al.2 și art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, reținute în justificarea acțiunii, sens în care este incident principiul de drept conform căruia specialul derogă de la general.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a P, instanța de fond nu a contestat faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța de fond a apreciat că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul A, fiind incompatibilă cu calitatea de pârât. De asemenea nu s-a reținut ca întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al județului T începând cu data de 01.10.2005, invocată de acesta din urmă, câtă vreme potrivit adeverinței aflate la fila 36 dosar Tribunal T, pârâtul T îi achită reclamantului drepturile salariale.
Instanța de fond a constatat că reclamantul a formulat acțiunea în calitate de polițist angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T, în cadrul Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG 38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005. Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anul 2006 nu este în vigoare la data sesizării instanței de fond, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că " dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Instanța de fond a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art.53 din legea fundamentală a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsură necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din această normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală. Astfel instanța de fond a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG 38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care în temeiul art.37 al.2 din OG 38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea reclamantului a fost admisă, iar suma a fost actualizată cu rata de inflație in raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant.
Pentru cel de al doilea capăt de cerere instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera altfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelorprin Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând admiterea recursului, constatarea pe cale de excepție a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor arată că nu are nicio relație de muncă cu reclamantul și că nu trebuie confundat cu Statul Român.
Astfel, art.18 alin.2 lit. b și art.28 lit. e din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, prevăd că:
Art.18 " - 2) Guvernul asigură: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;".
Art.28 "Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -".
Ministrul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministrul Finanțelor Publice, și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamantului de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamantului, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei împotriva sentinței civile nr. nr. 222/CA/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de aceștia.
Totodată, Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 222/CA/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 222/CA/26.02.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de aceștia.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./05.06.2008
Tehnored. /13.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Barbă Ionel
