Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 559/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 14.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.559
Ședința publică din 14 mai 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, împotriva sentinței civile nr. 197/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent consilier juridic, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtului recurent șli arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor și respingerea acțiunii reclamantului intimat.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 197/19.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ T; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor Publice; a admis acțiunea principala formulata de reclamantul, in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Finanțelor Publice B prin DGFP T, Inspectoratul Județean de Poliție T; a obligat pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative si J la plata către reclamant a primei de concediu aferenta anului 2006, proporțional cu perioada in care a fost angajat in cadrul MIRA, si anume începând cu data de 01.04.2006, suma ce va fi actualizată in raport cu rata inflației la data plății efective; a obligat paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare efectuării acestor plați către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor si Reformei Administrative și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța de fond nu a contestat faptul ca neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituita ca efect al admiterii acțiunii de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MI.RA si a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabila si MEF. Ca atare MEF este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Prin urmare instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor Publice.
Instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prev art. 7 din legea nr. - reprezintă dreptul comun in materie care nu se aplica in situația speciala a reclamantului, căruia i se aplica dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
de actele existente la dosar, instanța de fond a reținut ca reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat la secția Regionala de Politie Transporturi T iar drepturile bănești îi sunt plătite de către IPJ T, conform adeverinței nr -/31 /13.11.2007.
Susținerea paratului IPJ T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul ca reclamantul este angajat al Secției Regionala de Politie Transporturi T,ce este direct subordonata Inspectoratului General al Politiei Romane nu are relevanta juridica in cauza câtă vreme din adeverința mai sus menționata, depusa de reclamant rezulta ca reclamantul este angajat al MIRA iar drepturile salariale ii sunt achitate de către IPJ Astfel fiind, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului IPJ T.
Raportat la calitatea reclamantului, ii sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului ca aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca si drept fundamental înscris intre drepturile si libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confunda cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii in statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului in interesul legii nr XII/5.02.2007 publicata in din 30.10.2007 in care a reținut ca potrivit art 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de munca, prima de concediu nu putea fi anulata prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobata cu modificări prin L 353/2003, precum si cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorita unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca in aplicarea art 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând si caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3 Cod procedură civilă, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâții la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anului 2006, proporțional cu perioada in care a fost angajat in cadrul MIRA,actualizata in raport cu rata inflației la data plații efective, pentru a asigura astfel repararea integrala a prejudiciului suferit de reclamanta prin neplata la termen a acestor sume; a respins cererea de chemare in garanție a MEF formulata de MIRA de împrejurarea ca reclamantul si-a stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare in judecata, a menționat ca se judeca in contradictoriu si cu paratul MEF, astfel ca MEF nu poate cumula calitatea de parat cu cea de chemat in garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepției lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerul Economiei și Finanțelor, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
Recurentul arată că nu are nicio relație de muncă cu reclamantul și că nu trebuie confundat cu Statul Român.
Astfel, art.18 alin.2 lit. b și art.28 lit. e din Legea nr.500/2002, modificată, privind finanțele publice, prevăd că:
Art.18 " - 2) Guvernul asigură: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;".
Art.28 "Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -".
Ministrul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministrul Finanțelor Publice, și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Prin urmare, consideră ca în mod eronat și nelegal instanța de fond a respins excepția invocată de ca neîntemeiată, deși se impunea admiterea acesteia.
Recurentul solicită respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca inadmisibilă, având în vedere faptul că în speță nu au fost întrunite cerințele prevăzute de art.60 - 63 Cod procedură civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu, se constată că este fondat și se admite, se modifică în parte sentința civilă nr. 197/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în sensul că se respinge acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și se mențin în rest dispozițiile sentinței recurate.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal, "în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul pârâtului intimat Regionalei de Poliție Transporturi T, iar drepturile bănești îi sunt plătite de Inspectoratul Județean de Poliție T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, împotriva sentinței civile nr. 197/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor. Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./06.06.2008
Tehnored. /10.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș.
Judecători:,
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Barbă Ionel
