Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 588/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR:--14.04.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.588

Ședința publică din 15.05.2008

PREȘEDINTE: Victoria Catargiu

JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 3: Cristian

GREFIER:

Pe rol se află pronunțarea în recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.200/19.02.2008, pronunțată în dosarul nr. -, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.05.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și conform căreia pronunțarea a fost amânată pentru data de 15.05.2008, când,

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.200/19.02.2008, pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul Timiș pronunță următoarea soluție:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii formulate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Admite acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI SI INTERNELOR și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLITIEI DE FRONTIERA

Obligă pârâții Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T și Ministerul Administrației și Internelor, să calculeze și să plătească drepturile bănești cuvenite și neachitate reclamantului pentru anul 2005, respectiv, sporul de fidelitate în procent de 20% din salariul de bază, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.

Admite cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR PUBLICE prin T formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și în consecință:

Obligă Ministerul Finanțelor Publice să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Administrației și Internelor a sumelor bănești necesare achitării acestor drepturi, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T în vederea achitării acestora către reclamant.

Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În considerente, instanța de fond reține următoarea stare de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.7242/30/09.10.2007, scutită de taxă de timbru, reclamantul - a chemat în judecată în procedura contenciosului-administrativ pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, pentru ca prin hotărâre judecătorească pârâții să fie obligații la plata sporului de fidelitate prev.de art.6 din OG nr.38/2003, privind salarizarea polițiștilor, pentru anul 2005, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că este funcționar public cu statut special-polițist de frontieră - iar in conformitate cu prevederile art.6 din OG nr.38/2003, aprobată prin nr.353/2003, este îndreptățit la plata sporului de fidelitate, suspendat însă pentru anul 2005, în baza art.2 al.1 din OUG nr.118/2004.

Totodată se precizează că disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, a considera altfel, s-ar contravenii art.53 din Constituția României și reglementarilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și Libertăților Fundamentale.

În drept au fost invocate prev. art. 91 ind. 1 din Legea nr. 188/1999, art. 41 si 53 din Constituție, Legea nr. 360/2002, art. 6 din OG nr. 38/2003.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 15 din Legea nr. 146/1997.

Paratul a formulat întâmpinare, conform art. 118 Cod proc civ, prin care a solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata invocând disp.art.64 al.1 si 2 din nr.24/2000, privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum si disp.art.2 al.1din OUG nr.118/2004, conform cărora în anul 2005 s-a suspendat aplicarea disp.art.6 din OG nr.38/2003, aprobată prin nr.353/2003, împrejurare față de care în bugetul aprobat MAI pentru exercițiul financiar 2005, nu au fost prevăzute și alocate fonduri financiare pentru plata sporului de fidelitate.

Totodată, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a, motivând în esență cu aceea că, în bugetul pentru anul 2005 al A, nefiind prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, se impune, în ipoteza în care acțiunea va fi admisă, obligarea MFP la virarea sumelor către MIRA.

Pârâtul F T, a formulat și depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului invocând de asemenea disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, art.64 al.1 din nr.24/2000, în plus și dispozițiile art.57 din OG nr.38/2003, care stipulează ca acordarea drepturilor prevăzute de această ordonanță, inclusiv a sporului de fidelitate, se face in limita fondurilor bugetare aprobate anual prin legea bugetului, în speță, nr.511/2004, cu obligația pentru ordonatorii principal să se încadreze în cheltuielile de personal.

Pârâtul a depus la dosar adeverința privind perioada în care reclamantul fost angajat în instituția T.(fila 15 dosar).

Prin întâmpinarea depusă la dosar MEF prin DGFP T, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul. Pârâtul a învederat ca acțiunea reclamantului este inadmisibilă întrucât nu a respectat procedura prealabilă a plângerii pe cale administrativă.

Pârâtul a solicitat totodată și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MEF, instanța admite faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, MEF nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MI.RA și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabila și MEF. Ca atare MEF este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.

Instanța respinge excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prev art. 7 din Legea nr. - reprezintă dreptul comun în materie care nu se aplică în situația specială a reclamantului, căruia i se aplică dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.

Reclamantul, conform susținerilor acestuia și scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public cu statut special-polițist de frontieră - în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului, la pârâtul T, începând cu data de 15.04.2004, pe perioadă nedeterminată.

Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la sporul de fidelitate, fiind o componență a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.

Art.6 din OG nr.38/2003, prevede că, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.

Este adevărat, că disp.art.6 din OG nr.38/2003,rep, au fost suspendate prin OUG nr.118/2004, aprobată și completată prin nr.28/2005, însă, suspendarea a operat pe perioada 1.01- 31.12.2005, și nu a fost prelungită nici prin legea bugetului de stat pe anul 2006 și nici printr-un act normativ ulterior, astfel încât începând cu anul 2006, reclamanților le-a fost achitat sporul de fidelitate la care erau îndreptățiți, pentru perioada lucrată în anul 2006.

Așadar, nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.6 din OG nr.38/2003,rep, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.

Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la sporul de fidelitate, nu mai sunt in vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.

Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.6 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul OUG nr.118/2004, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea sporului de fidelitate, sens în care s-a pronunțat prin decizia XXIII/12.12.2005 si Ja R omâniei, motiv pentru care în temeiul art.6 din OG nr.38/2003, art.164 CM, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea este admisă conform dispozitivului ce face parte integranta din prezenta hotărâre, iar sumele se actualizează cu rata de inflație în raport de disp.art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamanți.

Totodată, instanța admite și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, întrucât în raport de disp.art.4 al.2, art.28, art.35 si art.19 lit.b, din nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către MEF- între acesta și cei doi pârâți existând raporturi juridice izvorâte de lege-, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prev.art.60-63 pr.civ.

Sentința suscitată a fost atacată cu recurs de către pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP

Pârâtul recurent Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T solicită în principal admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii date de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele invocate în fața primei instanțe, iar în subsidiar admiterea în parte a acțiunii, ambii pârâți recurenți arătând că reclamantului i se cuvine sporul de fidelitate pe care legea nu îl prevede în proporție fixă de 20% ci de până la 20%, de aceea la pct.5.1 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative aprobate prin nr.132/09.02.2004 se prevede că sporul de fidelitate se acordă în funcție de vechimea ca polițist, astfel:

1 an și până la 2 ani, inclusiv 4%

peste 2 ani și până la 5 ani, inclusiv 8%

peste 5 ani și până la 10 ani, inclusiv 10%, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul acordării sporului de fidelitate în raport cu vechimea reclamantului, astfel cum prevede art.6 din nr.OG38/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentanta mandatată Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită modificarea sentinței în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, citat în calitate de chemat în garanție; respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar referitor la acțiunea promovată de reclamant solicită constatarea prematurității sau inadmisibilității acțiunii reclamantului sau respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea, analizând hotărârea recurată, în considerarea motivelor de recurs învederate și a prevederilor art.3041Cod procedură civilă, constată că recursurile sunt întemeiate și vor fi admise, în modalitatea și pentru temeiurile următoare:

Tribunalul Timiș motivează sentința în cauză cu redarea corectă a stării de fapt și cu aplicarea și interpretarea corespunzătoare a normelor legale incidente, potrivit considerentelor pe larg expuse și pe care Curtea și le va însuși, greșind însă la stabilirea procentului din salariul de bază pe care pârâții recurenți sunt datori a-l plăti intimatului cu titlu de spor de fidelitate, deoarece art.6 din nr.OG38/2003 îl acordă în proporție "de până la 20% din salariul de bază " și "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională"; - de aceea, Normele metodologice date în aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor, aprobate prin nr.132/2004 îl concretizează în funcție de vechimea în cadrul instituției, în activitatea de polițist.

Reclamantul însuși formulează cererea de acordare a sporului de fidelitate "în funcție de vechimea în serviciu", care, potrivit dovezii depuse în dosar și mențiunilor recurenților bazate pe normele metodologice citate, justifică acordarea unui procent de 8%.

Așa fiind, recursurile declarate de pârâți de vor admite și se va modifica sentința în partea în care sporul a fost calculat în procent de 20%, urmând să fie diminuat la 8%, cu menținerea celorlalte dispoziții privind actualizarea și perioadele la care se referă.

Totodată, Curtea va admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor chemat în garanție, și va respinge cererea de chemare a acestuia în garanție, pe considerentul că nu sunt întrunite cerințele instituției chemării în garanție, reglementată de Codul d e procedură civilă în art.60-63, în conformitate cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în are ar cădea în pretenții, or, este cert că nu ne aflăm în această ipostază și nu acest conținut a fost dat chemării în garanție.

Cele pretinse în obiectul cererii privesc atribuții ce exced raportului juridic format în speță, raportul obligațional privind doar părțile cu calitate procesuală de reclamant și pârâți; la fel fiind și opinia instanței care însă concluzionează în contradicție cu norma din art.60 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T, împotriva sentinței civile nr.200/19.02.2008, pronunțată în dosarul nr. -, al Tribunalului Timiș.

Modifică sentința recurată, în parte, în sensul că sporul de fidelitate la care au fost îndatorați pârâții către reclamant va fi plătit în procent de 8% în loc de 20% cât a stabilit instanța de fond.

Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.

Menține, în rest, sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 15.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

GREFIER

Red./04.07.2008

Tehnored. /07.07.2008

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,

Președinte:Victoria Catargiu
Judecători:Victoria Catargiu, Mircea Ionel Chiu, Cristian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 588/2008. Curtea de Apel Timisoara