Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 580/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 13.12.2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 580
Ședința publică de la 15 Mai 2008
PREȘEDINTE: Catargiu Victoria
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul,împotriva sentinței civile nr. 265 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, privind pe intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI T precum și recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului T și Consiliului Local al Municipiului T,împotriva aceleiași sentințe, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul lipsă avocat iar în reprezentarea intimaților pârâți se prezintă consilier juridic
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată de la prima instanță, în sumă de 25 lei.
Cu privire recursul formulat de pârâți, solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta intimatelor solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulată de reclamant, pentru motivele arătate în scris.
Cu privire la recursul formulat de reclamant, solicită respingerea acestuia.
.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 265 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Local al Municipiului T și Primarul Municipiului T, și-n consecință a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001-2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective și a obligat pârâtul Primarul Municipiului T la înscrierea acestui drept în cartea de muncă a reclamantului. A respins în rest acțiunea. A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 125 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Analizând probatoriul administrat în cauza instanța a reținu că reclamantul a avut calitatea de funcționar public fiind angajat la pârâta Primăria Municipiului T pe perioada 1997-13.02.2006 când raporturile de serviciu au încetat în baza Dispoziției 591/13.02.2006 a Primarului Municipiului
In calitatea sa de funcționar public reclamantul beneficiat de prevederile art. 34 al.2 L 188/99 în forma actuală, care recunosc dreptul funcționarilor publici la plata unei prime egale cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, separat de indemnizația de concediu.
Instanța a reținut că într-adevăr prin dispoziții succesive cuprinse in legile bugetare anuale dispoziția prevăzută de art.34 al.2 Legea 188/1999 a fost suspendată pe perioada 2001-2006.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.34 al.2 Legea 188/1999 nu există câta vreme dispozițiile legale ce-l consacră sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale. Dispozițiile art. 34 al.2 Legea 188/1999 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
De altfel, însăși legiuitorul a recunoscut dreptul funcționarilor publici la plata primelor de concediu prin apariția OUG 146/2007.Aparitia acestui act normativ nu este de natura însa a atrage respingerea acțiunii reclamantului ca fiind prematur introdusă întrucât această acțiune a fost introdusă la data de 13.12.2007 anterior intrării în vigoare a OUG 146/2007 care a fost publicata în O din 20.12.2007 iar potrivit art. 11 al.2 din L 24/2000 privind normele de tehnica legislativă ordonanțele de urgenta intră în vigoare la data publicării în cu excepția cazurilor în care este prevăzută în cuprinsul lor o data ulterioara. De altfel și in cuprinsul art. 2 al.3 din OUG 146/2007 se prevede posibilitatea pronunțării unor hotărâri judecătorești de stabilire a acestor drepturi salariale după intrarea în vigoarea a acestei ordonanțe, situația vizând cazul acțiunilor introduse înainte de apariția acestui act normativ cum este în speța și acțiunea reclamantului.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept văzând si prev.art.91 L 215/2006,art. 8 si urm L 554/2004 instanța a admis cererea reclamantului în sensul obligării pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001-2006 actualizata în raport cu rata inflației la data plații efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant pentru neaplicarea unei dispoziții legale și ținând astfel cont și de dispozițiile cuprinse în art.5 alin 1 OUG 146/2007 și a dispus totodată înscrierea în cartea de munca a reclamantului a acestor drepturi salariale.
Raportat la pretenția reclamantului de plata a "indemnizației de dispozitiv" instanța a reținut ca prin art.13 din L 138/99 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții s-a prevăzut dreptul la plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de baza.
In aplicarea acestei legi s-a emis Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/5.06.2002 care a fost modificat și completat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003. Este adevărat ca prin acest ordin s-a introdus punctul 9.2. care arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Aceasta prevedere nu poate fi însă desprinsă din întregul conținut al celor 2 ordine anterior menționate câtă vreme prin același ordin personalul civil este definit ca fiind ansamblul funcționarilor publici și al personalului contractual din Definiția este una restrictivă și se refera numai la angajații Ministerului Administrației și Internelor și nu poate fi extinsă și la angajații din administrația publică locală. Faptul ca la pct. 31.2.din ordin se prevede că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevederilor art. 13 din lege nu justifică admiterea acțiunii reclamantului întrucât chiar dacă nu se face nici o distincție intre administrația publică centrală și locală, instanța a apreciat ca o asemenea distincție nici nu este necesară în cauză întrucât dispoziția de la pct. 9.2. se coroborează obligatoriu cu dispoziția de la pct. 31.1. iar prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrație și Internelor care conform art.1 din OUG 30/2007 este organ de specialitate al administrației publice centrale.
Intre autoritățile publice centrale ale statului si autoritățile administrație locale nu exista raporturi de subordonare si ca atare reclamantul nu poate pretinde să-i fie aplicabil Ordinul 496/2003 care în fapt este un act administrativ cu caracter individual, ce se adresează exclusiv personalului la care face referire L 138/99.
Prin OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor se prevede la art. 13 care sunt instituțiile publice și organele de specialitate din domeniul administrației publice care se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Conform art. 2 din L 215/2001 administrația publică in unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale,aceasta fiind una administrativă și financiară conform art. 4 al 1 din aceeași lege.Ca atare chiar dacă, consiliile locale și județene reprezintă autorități ale administrației publice prin acestea se exercită însă autonomia locală conform art. 3 al.2.din L 215/2001 și chiar dacă fac parte din administrația publică,ele reprezintă autorități ale administrației publice locale cărora nu li se pot aplica prin extrapolare dispozițiile emise de o autoritate publică centrală, cum este în speță, dispoziții care pot fi aplicabile numai unităților subordonate conform art.11 OUG 63/2003.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus menționate instanța reține că personalul civil la care face referire Ordinul 496/2003 nu se asimilează funcționarilor publici din administrația publică locală, astfel că se impune respingerea acțiunii având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv pretinsa de reclamant.
In baza art. 274 și 276 Cod procedură civilă văzând ca pretențiile reclamantului au fost admise în parte instanța a procedat la obligarea
pârâților la plata către reclamant a cheltuielilor de judecata de 125 lei reprezentând din onorariul avocațial achitat cu chitanța -/4.02.2008.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamantul și pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului
Reclamantul a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii și a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază și înscrierea în carnetul de muncă a acestui drept, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că potrivit art.16 din nr.OUG63/2003,astfel cum a fost modificată prin Legea nr.604/2003, se prevede că dispozițiile I se aplică fără nici o discriminare cu privire la toți funcționarii, indiferent dacă aceștia fac parte din organele administrației publice centrale sau cele ale administrației publice locale. Recurentul mai arată că sentința este criticabilă și sub aspectul încălcării dispozițiilor Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Pârâții recurenți au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond a respins cu rea credință excepția de prematuritate a formulării prezentei acțiuni, de încălcarea dispozițiilor OUG nr.146/2007, care aprobă plata primelor de concediu pe perioada 2001-2006.
Se mai arată că, instituția pârâtă a dat curs prevederilor actelor normative care suspendă aplicarea prevederilor art. 34 alin.2 din legea 188/1999 din statutul Funcționarilor Publici.
Recursul declarat de reclamant este fondat iar recursul declarat de pârâți este nefondat.
Din examinarea hotărârii in stanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art. 306 alin 2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală prin aplicarea greșită a legii,caz de modificare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă sub aspectul respingerii cererii reclamantului pentru obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv.
Prima instanță, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art.16 din OUG nr. 63/2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 604/2003, a constatat că reclamantul nu poate beneficia de indemnizația de dispozitiv, deoarece personalul civil la care face referire Ordinul I nr. 496/2003 nu se asimilează funcționarilor publici din administrația publică locală. Potrivit pct. 9.2 din ordinul nr.496/2003al I se prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Pentru aceste considerente, instanța urmează ca în temeiul prevederilor art. 312 pct. 3 din Codul d e procedură civilă să admită recursul reclamantului,modifică în parte sentința și admite cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% lunar,din salariul de bază aferent perioadei 2001-2006.
Referitor la recursul pârâților, instanța constată că este întemeiat întrucât în mod legal pârâții au fost obligați, conform art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici să plătească reclamantului - în calitate de funcționar public - prima de concediu aferentă anilor 2001-2006. de aceea, instanța va respinge recursul pârâților ca nefondat, conform art. 312 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Văzând și dispozițiile prevederile de art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I Admite recursul declarat de reclamantul ,împotriva sentinței civile nr. 265 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite și cererea reclamantului privind obligare pârâților la plata indemnizației de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază aferent perioadei 2001-2006, actualizată cu rata inflației și înscrierea acestui drept în carnetul de muncă al reclamantului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
II. Respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului T și Consiliului Local al Municipiului T,împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pârâții să plătească reclamantului 125 lei cheltuieli de judecată, la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
Cu opinie separată Judecător - în sensul respingerii recursurilor reclamantului și pârâților.
JUDECĂTOR
- -
Opinie separată
În opinia subsemnatului, în prezenta cauză se impunea respingerea atât a recursului formulat de Primarul Municipiului T și de Consiliul Local al Municipiului T, cât și a recursului formulat de domnul, ca nefondate.
În acest sens, se observă că reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei municipiului
sa a solicitat obligarea Primăriei municipiului T la plata indemnizației de dispozitiv.
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, potrivit căruia "cadrele militare în activitateșimilitarii angajați pe bază de contractau dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv".
De asemenea, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contractși salariații civilibeneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Din aceste dispoziții legale rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract, precum și salariaților civili ai Ministerului Apărării.
Așadar, această indemnizație nu este acordată funcționarilor publici. Or, situația funcționarilor publici nu poate fi asimilată aceleia a personalului angajat în baza unui contract de muncă, existând diferențe evidente în privința regimului juridic aplicabil celor două categorii de personal.
Astfel, personalul contractual își desfășoară activitatea în temeiul contractului de muncă încheiat cu Ministerul Apărării, fiind, așadar, în derularea unor raporturi de muncă, în timp de funcționarii publici își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, raporturi care, potrivit art. 4 alin. 1 din Statutul funcționarilor publici, "seși se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii".
Or, administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor (respectiv a Ministerului Internelor și Reformei Administrative), iar primăria - ca și consiliul județean sau consiliul local - este o structură care funcționează în cadrul autorității publice locale.
În acest caz, refuzul organelor locale de a acorda indemnizația de dispozitiv nu reprezintă o discriminare față de personalul contractual căruia nu-i sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003.
Prevederile Legii nr.138/1999 se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii, respectiv în anul 1999, privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerul Apărării Naționale, și Ministerul Justiției.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, în sensul că a devenit Ministerul Internelor și al Administrației Locale, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context se emite Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.
În privința efectelor Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, se impune constatarea că acest ordin nu poate produce efecte juridice, câtă vreme nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
În acest sens, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că"în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome,precum și ordinele, instrucțiunileși alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitatese publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Singurele excepții de la regula publicării în Monitorul Oficial sunt prevăzute de art. 10 alin. 11din Legea nr. 24/2000, text conform căruia"nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate".
Întrucât Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003 nu este un act normativ clasificat, se impunea publicarea sa în Monitorul Oficial, în caz contrar acest ordin neproducând efect juridice.
Pe de altă parte, stabilirea unor drepturi salariale ale funcționarilor publici printr-un ordin al ministrului este ilegală.
În acest sens, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prevede că "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale,în condițiile legii", iar alineatul al treilea din art. 31 stabilește, de asemenea, "salarizarea funcționarilor publici se faceîn conformitate cu prevederile legiiprivind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Date fiind aceste reglementări, este evident că stabilirea drepturilor salariale prin acte normative inferioare legii este nelegală, chiar și în ipoteza în care aceste acte normative extinde aplicarea unor drepturi salariale altor categorii de personal decât celor expres enumerate în textul legii.
Pentru aceste motive, nu se poate reține legalitatea acordării indemnizației de dispozitiv altor categorii de personal în afara celor menționate în cuprinsul Legii nr.138/1999 sau al unor acte normative de forță juridică egală acesteia.
Pentru aceste motive, în opinia subsemnatului se impunea se impunea și respingerea recursului formulat de domnul, ca nefondat.
JUDECĂTOR
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș - Judecător -,
Red - 20.06.2008
Tehnored LM -23.06.2008
Red.RP/25.06.2008
Tehnored LM-25.06.2008
2 expl./SM
Președinte:Catargiu VictoriaJudecători:Catargiu Victoria, Răzvan Pătru, Mircea Ionel
