Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 59/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--16.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.59
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.727/14.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul T consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtului intimat
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, solicită respinge recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar 10035/30/208, reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru anii 2002 și 2003, actualizate cu coeficientul de inflație, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, în fapt, s-a arătat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil, iar acest statut i-a fost conferit începând cu data de 24.08.2002. Având acest statut polițiștii trebuiau să beneficieze de prima de vacanță prevăzută de Legea nr. 188/1999.
Acest drept nu le-a fost acordat întrucât prin Legile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, fost suspendată aplicarea acestor prevederi.
S-a precizat că polițiștii nu au beneficiat de prevederile referitoare la primele de vacanță, acest drept fiind suspendat încă de la intrarea în vigoare a dispozițiilor legale respective. În urma acțiunilor din instanțe o parte din polițiști au intrat în posesia primelor de vacanță pentru perioada 2004 - 2006.
Totodată s-a menționat că la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii 360/2002, aceasta prevedea la art. 78 alin. 1,Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului, iar Legea 188/1999 la art. 35 alin. 2 prevede că:, Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin OG 38/2003, în vigoare de la 1.01.2004, s-a stabilit că la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, apreciindu-se că până la emiterea acestui act normativ sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999 în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 din Legea 360/2002
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului la primele de concediu pe anul 2002 și 2003 se apreciază faptul că acest termen s-a întrerupt pe perioada suspendării dreptului la prima de concediu, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea acestuia.
În consecință, prima de concediu fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, nu putea fi anulată prin dispozițiile legale care au suspendat acordarea ei. De altfel, aceste prevederi nu fac nici o referire la desființarea dreptului de prima de concediu. Ori, neacordarea dreptului nu înseamnă nicidecum desființarea lui, atâta timp cât nici o dispoziție legală nu prevede în mod expres înlăturarea existenței acestuia.
S-a precizat și faptul că ÎCCJ constituia în Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii declarat într-o cauză similară, a dispus: pentru un drept prevăzut, să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire legitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implica asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de drepturile pentru perioada în care au fost prevăzute de lege ( Decizia nr. XXXIII din 12.12.2005 și Decizia 77/2007).
În același sens s-au mai pronunțat și o serie de instanțe din țară care au apreciat ca fiind legală neplata primelor de concediu și au obligat în toate cazurile, pârâtele la plata reactualizată a acestor sume.
Întrucât drepturile bănești ce fac obiectul prezentei cauze sunt determinabile, reprezentând o sumă raportată la salariul fiecărui polițist, se apreciază că nu se impune depunerea de către părți a uni tabel cu sumele care sunt recuperat, fiind suficient să se constate dreptul la prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu în 2002 și 2003, iar MIRA prin structurile sale de poliție urmând a calcula și achita sumele cuvenite.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile dispozițiilor art. 41 alin. 2, art 51 art. 53 din Constituția României, Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare, art. 56 și art. 64 din Legea nr 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
La data de 19.01.2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare pârâta MIRA B, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că potrivit art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".
Așadar polițiștilor le sunt aplicabile în principal, prevederile Legii 360/2002, care are un caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de acest act normativ, le sunt aplicabile prevederile normei generale, reprezentante de Legea 188/1999.
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată la art. 22 alin. 5 din Legea 360/2002, care prevede:, Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În temeiul acestei prevederi, a fost emisă OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care, la art. 37 instituit dreptul polițiștilor la primă de concediu. Acest act normativ a intrat în vigoare la dat de 01.01.2004.
Însă în perioada 24.08.2002 - 01.01.2004, modul de salarizare a polițiștilor nu a constituit un, domeniu nereglementat" în înțelesul art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, caz în care salarizarea acestei categorii profesionale s-ar fi putut realiza în condițiile Legii nr. 188/1999, deoarece există o dispoziție expresă în cuprinsul Legii nr. 360/2002 care stabilea modul de salarizare a polițiștilor pentru acest interval de timp.
S-a arătat că actul normativ la care face trimitere textul citat este Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar această lege nu prevede acordarea primei anuale de concediu.
De altfel, salarizarea polițiștilor se realizează în temeiul acestui act normativ și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, perioadă în care aveau calitatea de militari și nu de funcționari publici cu statut special.
Așadar pentru anii 2002 - 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii 138/1000 și nu cele ale Legii 188/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
La data de 02.03.2009 la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare de către pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat în conformitate cu prevederile legale art. 37, pct. 2 din OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003 modificată și completată ulterior:, La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu"
S-a învederat instanței de judecată că art. 60 din OG nr. 38/2003 prevede că:,Prezenta ordonanță intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004", motiv pentru care se apreciază ca inadmisibilă cererea reclamanților privind plata primelor de concediu pentru anii 2002 - 2003, în lipsa unor prevederi legale în materie care să fi fost aplicabilă polițiștilor anterior datei de 01.01.2004.
Este adevărat că raportat la prevederile art. 78 alin. 1 din Legea 360/2002, este prevăzut că dispozițiile legii se completează cu prevederile Legii 188/1999, dar, numai,în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului". Se apreciază că anterior datei de 01.01.2004, cu privire la salarizarea polițiștilor, erau aplicabile, conform art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, prevederile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Mai mult Legea nr. 138/1999 nici anterior și nici în prezent nu prevede.
S-a mai precizat faptul că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, un act normativ produce efecte numai pentru perioada cât este în vigoare, Așadar, OG nr. 38/2003 actul normativ care conferă polițiștilor dreptul la primă de concediu produce efecte numai de la data de 01.01.2004. De aceea acest drept nu poate fi pretins și pentru perioada anterioară, respectiv pentru anii 2002 și 2003.
S-a mai arătat că polițiștilor nu li se poate acorda prima de concediu pentru anii 2002 și 2003, decât cu nesocotirea voinței legiuitorului, ceea ce constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat, instituit prin art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Prin sentința civilă nr.727/14.07.2009 Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat instanței ca prin ce se va pronunța să se dispună plata de către pârâții a primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru anii 2002 și 2003, actualizate cu coeficientul de inflație.
Potrivit art. 37, pct. 2 din OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003 modificată și completată ulterior:, La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Astfel art. 60 din OG nr. 38/2003 prevede că:,Prezenta ordonanță intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004", motiv pentru care se apreciază Tribunalul urmează să aprecieze că neîntemeiată cererea reclamanților privind plata primelor de concediu pentru anii 2002 - 2003, în lipsa unor prevederi legale în materie care să fi fost aplicabilă polițiștilor anterior datei de 01.01.2004.
Este adevărat că raportat la prevederile art. 78 alin. 1 din Legea 360/2002, este prevăzut că dispozițiile legii se completează cu prevederile Legii 188/1999, dar, numai,în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului". Astfel anterior datei de 01.01.2004, cu privire la salarizarea polițiștilor, erau aplicabile, conform art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, prevederile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Mai mult Legea nr. 138/1999 nici anterior și nici în prezent nu prevede.
Prin urmare un act normativ produce efecte numai pentru perioada cât este în vigoare. Așadar, OG nr. 38/2003 actul normativ care conferă polițiștilor dreptul la primă de concediu produce efecte numai de la data de 01.01.2004. De aceea acest drept nu poate fi pretins și pentru perioada anterioară, respectiv pentru anii 2002 și 2003.
Pentru motivele arătate mai sus în temeiul art. 109 din Legea nr.188/1999 a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiuniii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât potrivit art.28 alin.1 lit.b din Legea nr.360/2002 polițistul are dreptul la ajutoare și alte drepturi bănești al căror cuatum se stabilesc prin lege, iar potrivit art.78 alin.1 dispozițiile Legii nr.360/2002 se completează cu prevederile Legii 188/1999, în situația în care domenile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului. După intrarea în vigoare a Legii nr.- polițistul nu mai are calitatea de militar ci aceea de funcționar public civil, iar în această calitate îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/199 ce-i dă dreptul la prima de concediu pe anii 2002-2003.
În condițiile în care Legea nr.138/1999 nu reglementa dreptul la prima de concediu, erau aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, iar polițiștii aveau dreptul la prima de concediu și anterior intrării în vigoare a OG nr.38/2003 în acest sens pronunțându-se și instanțele judecătorești ținând cont și de jurisprudența CEDO cărei i s-a dat prioritate.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depunsă la dosar intimatul Tas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că dreptul la prima de concediu pentru polițiști a fost reglementat pentru prima data în OG nr.38/2003, iar anterior aceste date aceștia erau salarizați potrivit Legii nr.138/1999. Prevederile Legii nr.188/1999 se completau cu cele cuprinse în Legea nr.360/2002 numai în situația în care domeniile respective nu erau reglementate în legislația specifică polițistului.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Reclamanții - recurenți au calitatea de polițiști de frontieră - funcționari publici cu statut special aflându-se în raporturi de serviciu cu T iar potrivit art.1 din Legea nr.360/2002 polițistul este funcționar public cu statut special, statut ce i-a fost conferit începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002.
Actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor îl reprezintă nr.OG38/2003 act normativ care la art.37 instituit dreptul polițiștilor la prima de concediu dar, acest act normativ a intrat in vigoare la data de 01.01.2004. Reclamanții invocă faptul că anterior datei de 01.01.2004 erau îndreptățiți la plata primei de vacanță în condițiile în care Legea nr.360/2002 le conferea statutul de funcționar public cu statut special astfel încât le sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/99 invocând în acest sens și dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/99 privind statutul funcționarilor publici și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Instanța nu poate reține o asemenea interpretare juridică în condițiile în care Legea nr.360/2002 prevede la același art.78 dar la alin.2 faptul că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, aceleași dispoziții legale fiind aplicabile și în cazul pensionării polițiștilor. (alin 3). Ca atare, în prezenta alin.2 al art.78 din Legea nr.360/2002 nu se poate reține incidența Legii nr.188/99 câtă vreme acestui domeniu, respectiv cel al salarizării polițiștilor, i se aplică în mod expres dispozițiile legale privind salarizarea personalului militar, respectiv aceștia erau retribuiți în baza Legii nr.138/99 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, ținând cont și de faptul că până la data intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 (24.08.2002) polițiștii aveau calitatea de cadre militare, o categorie distinctă de cea a funcționarilor publici.
Instanța mai reține că Legea nr.138/99 privind salarizarea militarilor nu prevede dreptul la prima de concediu pentru categoriile profesionale ce cad în incidenta sa, polițiștii nefiind remunerați cu salarii ci cu solde ori, în ipoteza invocată de reclamanți plata primei de concediu se face prin raportare la salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu, situație de nerealizat în speță în condițiile în care în perioada 2002 - 2003 reclamanții nu a fost retribuiți cu salariu ci cu soldă, astfel încât nu exista o măsură etalon între soldă și salariu.
Un alt argument îl reprezintă și faptul că prin nr.OUG146/2007 care a reglementat plata primelor de concediu, respectiv în preambulul acesteia se indica în mod clar actele normative în baza cărora s-a stabilit dreptul la prima de concediu pentru diferitele categorii profesionale, fiind invocat cuprinsul art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 ceea ce confirmă încă odată faptul că dreptul polițiștilor la plata primei de concediu s-a născut odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, aspect confirmat și de care a decis în soluționarea unui recurs în interesul legii că aceștia au dreptul la plata primei de concediu începând cu anul 2004.
În ceea ce privește practica judiciară invocată de reclamanți în susținerea pretențiilor instanța reține pe de o parte faptul ca aceasta nu reprezintă izvor de drept iar pe de altă parte nu dovedește existenta unei practici judiciare unitare la nivelul întregii țări în aceasta chestiune.
Referitor la motivarea recurenților care au susținut că se impune acordarea dreptului solicitat în condițiile în care în alte cauze similare instanțele s-au pronunțat în sens favorabil ținând cont și de practica, Curtea reține că aceste susțineri nu au relevanță în cauză, Curtea constată că situația reținută de în cauza Beian contra României nu este similară cu cea din prezenta cauză pentru că în această cauză a reținut existența unei jurisprudențe naționale neunitare iar la originea căreia se află însăși instanța supremă ( Înalta Curte de Casație și Justiție) care deși avea rolul de a unifica practica a pronunțat ea însăși soluții contradictorii în chestiunea respectivă și ca atare s-a reținut că reclamanții la inițierea demersului judiciar aveau o "speranță legitimă" în a obține recunoașterea drepturilor pretinse ținând cont tocmai de faptul că la nivelul instanței supreme existau și soluții de admitere a unor cererii similare cu cea a reclamanților.
În speță însă în materia drepturilor bănești reprezentând prima de concediu solicitată de polițiști pe perioada 2002 - 2003 recurenți nu au fost în măsură să indice hotărâri ale instanței supreme ce sunt contradictorii pe această chestiune pentru a conduce astfel la concluzia că se aduce atingere principiului securității juridice. Însăși a reținut în aceeași motivare faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor o consecință inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra competenței lor teritoriale însă, nu acest aspect a fost sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ci lipsa rolului instanței supreme pentru unificarea jurisprudenței.
În aceste condiții Curtea reține că nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" a reclamanților în recunoașterea drepturilor la plata primei de concediu în condițiile în care rezultă existența unei practici neunitare la nivelul instanțelor de fond cu privire la această chestiune practică neunitară ce rezultă inevitabil din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse la art.78 din Legea nr.360/2002 iar instanța supremă nu a intervenit prin pronunțarea unui recurs în interesul legii pentru reglementarea acestor aspecte de practică.
Pentru aceste considerente de drept și de fapt și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II Cod procedură civilă, reținând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.727/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații A și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 19.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.P/28.01.2010
Tehnodact L./ 2 ex/ 28.01.2010
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
