Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 615/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 615/
Ședința publică din 09.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Tăbâltoc Dan Mircea
Judecător - G -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 133/CA/11.05.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii V, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la al doilea termen de judecată.
Reprezentanta intimatei depune la dosar delegația de reprezentare în instanță, precum și întâmpinarea.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.01.2009 pe rolul Tribunalului Vaslui nr-, reclamantul, fost funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii Vac hemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii V pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata drepturilor salariale constând în suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază brut, începând cu data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii judecătorești, precum și pe viitor actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin art. 29 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, introdus prin Legea nr. 161/2003, devenit art. 31 drept urmare a republicării legii în anul 2006, funcționarilor publici li s-a recunoscut pentru activitatea prestată dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, precum și suplimentul treptei de salarizare.
În perioada 2004-2006, prevederile legale referitoare la suplimentul postului si treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și treptei de salarizare nu echivalează însă cu înlăturarea acestor drepturi salariale atâta timp cât aceste dispoziții legale nu au fost abrogate si nici declarate neconstituționale.
Prin Ordonanța Guvernului privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 nu au mai fost suspendate prevederile legale mai sus arătate, dar cu toate acestea nu au încasat aceste drepturi bănești.
Prin sentința civilă nr. 133/11.05.2009, Tribunalul Vasluia respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei Casa Județeană de Pensii V în perioada 01.03.2001 - 18.03.2005 și că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Legea nr. 164/2004, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 01.01.2007.
Totodată, potrivit prevederilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcționarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art. 22 alin. 1 lit. e din aceeași lege.
Instanța a reținut că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. 1 lit. c și d, devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
S-a mai avut în vedere că instanța nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului și că prin admiterea cererii de chemare în judecată s-ar nesocoti decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale în cuprinsul căreia se arată expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudențială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
A constatat Tribunalul că acțiunea reclamantului fiind o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei în condițiile art. 263 din Codul Muncii, nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a fi admisă o astfel de cerere, întrucât existenta unui prejudiciu invocat de reclamanți nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa. Astfel, în condițiile în care printr-o lege nu sunt reglementate modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existență certă.
A mai reținut Tribunalul Vaslui faptul că dreptul recunoscut de o prevedere legală suspendată nu există pe durata suspendării actului normativ, fiind suprimat temporar, pentru o perioadă determinată, reintrând în vigoare la data reintrării în vigoare textului de lege suspendat.
Astfel, pentru perioada 01.01.2004- 18.03.2005, în cazul reclamantului nu există un temei legal pentru acordarea drepturilor bănești în litigiu, dispoziția legală invocată fiind suspendată, ca si dreptul recunoscut de aceasta.
În cauza nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru că cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înțelesul art. 1 din Protocol, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Aceasta situație a fost tranșată de practica O, prin decizia din 27.08.2002, - Republica Ceha - prin care s-a stabilit ca bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu are calitatea de proprietar decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu dacă existenta sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
De asemenea, s-a mai avut în vedere că reclamantul nu se află într-o situație discriminatorie în raport de alți funcționari publici, nefiind incidente prevederile art.1 alin. 2 lit. i din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.137/2000, atât timp cât legea de salarizare a funcționarilor publici nu dă dreptul acestora la a încasa contravaloarea celor 2 suplimente.
Împotriva sentinței nr. 133/11.05.2009 a Tribunalul Vasluia declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului s-a arătat că dreptul la cele două suplimente este prevăzut de lege și că instanța trebuia să îl acorde, altfel se încalcă și prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În alin. 3 al aceluiași articol se prevede însă că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât legea pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici nu era adoptată la data adoptării hotărârii atacate, Curtea consideră că prima instanță corect a reținut că nu se poate substitui puterii legiuitoare și institui norme create pe cale judiciară, prin raportare la prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării evocate, din moment ce nici cuantumul suplimentelor solicitate prin acțiune și nici condițiile de acordare a acestora nu au fost stabilite prin Legea nr. 188/1999, iar în legile anuale privitoare la salarizarea personalului bugetar suplimentele respective nu se regăsesc.
Această soluție a fost adoptată și de Înalta Curte de Casație și Justiție care, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general, a stabilit că este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
Având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemei interpretării și aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, având în vedere și faptul că cele două sporuri solicitate de recurentul reclamant nu reprezintă un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide si exigibile, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 133/CA/11.05.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.11.2009.
Președinte judecător judecător
--- - - - - G -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Vaslui
Judecător: -
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc Dan Mircea
