Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 650/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 650/ Dosar Nr-
Sedința publică din 14 octombrie2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 300 din 25.03.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2007, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de14 octombrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sent.Civ. nr.300/25.03.2008 a Tribunalului Covasnaa fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară Secția
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a participat la concursul organizat de Garda financiară - Secția C pentru ocuparea funcției publice de comisar superior cl.
Fiind declarat admis în urma concursului la care a participat, prin Dispoziția nr.26/31.10.2007 reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție de comisar superior cl.I, treapta a 3-a în cadrul Gărzii financiare
Prin decizie s-a precizat că reclamantul va beneficia de un salariu de încadrare de 1.415 lei și un spor de vechime de 25%.
Prin Decizia nr.26/A/03.01.2008 de îndreptare a erorii materiale, s-a precizat că reclamantul va beneficia de un spor de vechime de 20%.
Potrivit art.56 din Legea nr.188/1999, ocuparea funcțiilor publice se face prin: promovare, transfer, redistribuire, recrutare, alte modalități prevăzute expres de prezenta lege, iar conform art.6 alin.2 din OG nr.6/2007 "salariile de bază ale persoanelor care ocupă o funcție publică de execuție, în condițiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare, corespunzătoare categoriei, clasei și gradului profesional în care acestea sunt numite".
Reclamantul nu a fost promovat, transferat, redistribuit și nici nu a fost detașat sau delegat.
Recrutarea, cu semnificație de angajare, este situația în care se află reclamantul ca urmare a prezentării la concurs
Susținerile reclamantului că textul alin. 2 al art.6 din OG nr.6/2007 se referă la "persoane care ocupă o funcție publică de execuție" și nu la "funcționari publici" este neîntemeiată.
Persoanele care ocupă o funcție publică nu pot fi decât funcționari publici în accepțiunea legii.
De altfel însăși denumirea ordonanței, respectiv OG nr.6/2007 "privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007" arată că actul normativ se referă la funcționari publici.
Faptul că în textul actului s-a uzitat alternativ sintagma "persoane care ocupă o funcție publică" și "funcționari publici" nu înseamnă că în primul caz persoanele respective se află în afara corpului funcționarilor publici. Pentru astfel de situații legea folosește denumirea de "personal contractual".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii cu care reclamantul a sesizat instanța de judecată.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că "reclamantul nu a fost promovat, transferat, redistribuit și nici nu a fost delegat sau detașat. Recrutarea, cu semnificația de angajare, este situația în care se află reclamantul ca urmare a prezentării la concurs", instanța de fond punând în mod eronat semnul de echivalență între recrutare și angajare. Recurentul a mai arătat că situația sa juridică este una specială pentru că avea deja calitatea de funcționar public la momentul participării la concursul pentru postul de funcționar public la Garda Financiară Secția C, astfel încât nu se afla în situația de a fi recrutat, ci numai în situația de a ocupa prin concurs o funcție publică vacantă. Recurentul a criticat și motivarea instanței de fond potrivit căreia ar fi neîntemeiată susținerea reclamantului recurent că textul art.6 alin.2 din OUG nr.6/2007 se referă atât la persoane care ocupă o funcție publică, cât și la funcționari publici, instanța de fond reținând greșit că "persoanele care ocupă o funcție publică nu pot fi decât funcționarii publici", această afirmație contravenind dispozițiilor art.54 din Legea nr.188/1999 republicată, text care nu enumeră printre condițiile obligatorii pentru a ocupa o funcție publică și pe aceea de a avea calitatea de funcționar public. Recurentul reclamant a mai arătat că din moment ce avea calitatea de funcționar public, fiind consilier clasa I, grad superior, treapta I începând cu data de 26.10.2000, potrivit mențiunilor din carnetul său de muncă, ar trebui să i se păstreze aceleași drepturi salariale, cuvenite gradului/nivelului său profesional și în noua funcție ocupată prin concurs, aceasta din urmă fiind tot în categoria funcționarilor publici. Ca atare, prin încadrarea sa la Garda Financiară în treapta a 3-a de salarizare a fost discriminat față de situația prevăzută în art.6 alin.1 din OG nr.6/2007, deoarece s-a încălcat teoria drepturilor câștigate pe cale licită.
Prin întâmpinarea depusă, intimata pârâtă Garda Financiară Secția Cas olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, întrucât instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile, în sensul că reclamantul nu a fost promovat, transferat, redistribuit și nici detașat sau delegat, pentru a-și putea păstra categoria, clasa, gradul și treapta deținute anterior. Intimata pârâtă a arătat că salariile de bază ale persoanelor care ocupă o funcție publică de excepție, în condițiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare, corespunzătoare categoriei, clasei și gradului profesional în care acestea sunt numite.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 ind.1 Cod pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea art.1 și art.3 din Decizia nr.26/31.10.2007 emisă de pârâta Garda Financiară Secția C, prin care reclamantul a fost angajat, prin concurs, începând cu data de 21 noiembrie 2007 în funcția de comisar clasa I, grad superior, treapta a 3-a, nivel de salarizare inferior celui înscris în carnetul de muncă seria - nr.-, anume celui de funcționar public - consilier- clasa I, grad superior, treapta Recurentul reclamant a formulat contestație împotriva Deciziei nr.26/31.10.2007, care i-a fost respinsă cu privire la nivelul de încadrare, admițându-se numai îndreptarea erorii materiale privind acordarea sporului de vechime.
Recurentul reclamant avea calitatea de funcționar public, consilier clasa A, grad I, treapta I, începând cu data de 12.10.2000 și până la data de 01.01.2005, după care a fost avansat consilier clasa I, împrejurare inserată în carnetul de muncă. În data de 17 octombrie 2007 participat la concursul de ocupare a unei funcții de comisar la Garda Financiară Secția C, asimilată celor de funcționar public, pe care l-a promovat, fiind încadrat cu data de 21.11.2007 în treapta a 3-a de salarizare prin Decizia atacată.
Instanța de fond a reținut că "reclamantul nu a fost promovat, transferat, redistribuit și nici nu a fost delegat sau detașat. Recrutarea, cu semnificația de angajare, este situația în care se află reclamantul ca urmare a prezentării la concurs", Tribunalul considerând, în mod eronat, că noțiunile de recrutare și angajare sunt identice. Astfel, instanța de fond a omis preexistența nivelului de grad profesional și salarizare ale recurentului reclamant ca funcționar public, precum și împrejurarea că acesta a participat la un concurs pentru altă funcție de funcționar public, anume aceea de comisar la Garda Financiară, pentru care nu a avut posibilitatea de a alege calea transferului, astfel încât să opereze mutatis mutandis dispozițiile art.6 alin.6 din OG nr.6/2007, postul fiind scos la concurs pentru toate categoriile de persoane, atât din interiorul corpului funcționarilor publici, cât și din exteriorul acestora. Prin urmare, recurentul reclamant nu și-a pierdut gradul profesional sau treapta de salarizare pe vreo cale ce i-ar fi imputabilă, participarea la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice neputând fi asimilată unei cauze imputabile funcționarului, întrucât ar reprezenta o restrângere a drepturilor sale fundamentale în mod nepermis, în afara reglementării art.53 din Constituția României, reglementare care este de strictă interpretare. Termenul de recrutare semnifică, așa cum a reținut instanța de fond, o angajare, dar numai în sensul de ocupare a unei funcții vacante, prin modalitățile prevăzute de lege în acest sens. Potrivit art.54 din Legea nr.188/1999 republicată, pentru ocuparea unei funcții publice este necesară îndeplinirea condițiilor limitative enumerate de textul de lege, printre aceste condiții nefiind inclusă condiția ca persoană solicitantă să aibă deja calitatea de funcționar public. Prin urmare, o funcție publică poate fi ocupată fie de un funcționar public care optează în acest sens, fie de o persoană din afara corpului funcționarilor publici care participă la concurs și care îndeplinește condițiile enumerate de art.54 din Legea nr.188/1999 republicată. În privința retrogradării funcționarilor publici, legea stabilește condițiile în care aceasta poate interveni, de regulă pe fondul sancționării disciplinare a funcționarului public respectiv, potrivit art.77 alin.3 lit.d din Legea nr.188/1999 republicată.
Din examinarea carnetului de muncă al recurentului reclamant, depus în copie la dosarul de fond (filele 8-12), rezultă că în data de 21.11.2007 reclamantului i-a încetat raportul de muncă prin acordul părților, iar în aceeași zi a fost încadrat la Garda Financiară Secția C, în urma concursului susținut în luna octombrie 2007. Prin urmare, situația juridică a recurentului reclamant este asemănătoare cu aceea a unui funcționar trecut ipotetic în corpul de rezervă și apoi reîncadrat, astfel încât recurentului reclamant îi sunt aplicabile dispozițiile art.6 alin.1 din OG nr.6/2007, acestea având anterior concursului calitatea de funcționar public, cu un anumit nivel de salarizare și de grad profesional, pe care nu le putea pierde decât din motive ce i-ar putea fi imputabile lui, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, instanța de recurs constată că recursul promovat de recurentul reclamant este întemeiat, astfel încât sentința dată de prima instanță va fi modificată în parte, în sensul de a admite în parte acțiunea reclamantului, urmând a fi anulat art.I din Decizia nr.26/2007 emisă de intimata pârâtă, iar pârâta va fi obligată să modifice art.I din decizie în sensul de a-l încadra pe reclamant în funcția de comisar superior clasa I, treapta I de salarizare. Curtea constată că din oficiu pârâta a îndreptat eroarea materială din art.3 din Decizia atacată, astfel încât va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În temeiul art.312 pr.civ. văzând și dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul reclamantului, declarat împotriva sentinței civile nr. 300/25.03.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară Secția C și, în consecință:
Anulează art. 1 din Decizia nr. 26/31.10.2007 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să modifice art. 1 din decizie în sensul că încadrează pe reclamant în funcția de comisar superior clasa I treapta
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.10.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /5.11.2008
Dact./11.11.2008/ 3ex.
Jud. Fond: /
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Clara