Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 668/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 668
Ședința publică din data de 14 mai 2008
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în Târgoviște, str. -, nr. 35,Județul D, împotriva sentinței nr. 314 din 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL LIBER AL cu sediul în Târgoviște, str. -, nr. 35,Județul
Recursul este timbrat cu suma de 2 lei potrivit chitanței nr. -/24.04.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei ce au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns Sindical și avocat reprezentând intimatul reclamant, Sindicatul Liber al în baza împuternicirii avocațiale de la fila 14 dosar, lipsă fiind recurenta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este motivat și timbrat, după care:
Având cuvântul avocat pentru intimatul reclamant, Sindicatul Liber al D, invocă excepția nulității recursului, precizând că potrivit art. 302 civ. recursul se depune sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Curtea, rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele;
Prin sentința nr. 314 din 10 03 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea de contencios administrativ formulată de reclamantul Sindicatul Liber al D în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor D, pe care au obligat-o să plătească membrilor de sindicat - funcționari publici nominalizați în tabelele de la filele 24-26 dosar, tichetele de masă cuvenite pentru luna decembrie 2006 și sporul salarial de 25% aferent lunii decembrie 2006, luând act că reclamantul a renunțat la judecata capătului 3 din acțiune privind acordarea sporurilor salariale prev. de art. 14 din Legea nr. 435/2006.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006 salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar veterinare sunt mai mari cu 25% față de cele prev. de OG2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, iar în conformitate cu art. 23 din același act normativ personalul încadrat în aceste instituții beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, astfel că drepturile solicitate de funcționarii reclamanți sunt cuvenite acestora, fiind prevăzute de lege, motiv pentru care acțiunea s-a admis, așa cum s-a menționat anterior.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Sanitar Veterinară pentru Siguranța Alimentelor D care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că, legea nr. 345/2006 a fost publicată în 980 din 7 decembrie 2006 și reglementează drepturile salariale ce urmau să fie acordate începând cu anul 2007, conform art. 2 lit. a din acest act normativ, între aceste drepturi figurând și cele solicitate de reclamanți, susținându-se că tichetele de masă trebuiau acordate începând cu luna ianuarie 2007, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în acest sens.
La termenul de judecată din 14 mai 2008 reprezentantul intimatului a ridicat excepția nulității recursului, întemeiată pe disp.art. 302 pr.civ. iar Curtea a rămas în pronunțarea acestei excepții, în legătură cu care constată următoarele;
Potrivit art. 302 pr.civ. recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
In speță, recurenta intimată a depus motivele de recurs direct la instanța de recurs fiind înregistrate la nr. 5342/08 mai 2008 la Curtea de APEL PLOIEȘTI și nu la Tribunalul Dâmbovița, care a soluționat în fond cauza, astfel că în temeiul art. 302 pr.civ, urmează a se admite excepția invocată de intimatul reclamant și a se constata nulitatea recursului declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 314/2008 a Tribunalului Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția invocată de intimatul SINDICATUL LIBER AL cu sediul în Târgoviște, str. -, nr. 35,Județul D.
Constată nulitatea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în Târgoviște, str. -, nr. 35,Județul D, împotriva sentinței nr. 314 din 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL LIBER AL cu sediul în Târgoviște, str. -, nr. 35,Județul D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
Cirica - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red.
Tehnored.
dos.f- - Tribunalul Dâmbovița
jud. - -
- -
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu