Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 688/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 688/R-CONT
Ședința publică din 12 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, TA, -, cu domiciliu procesual de corespondență ales la CABINET AV., din Pitești, str.-, -.C,.6, județul A, cât și de către pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, cu sediul în nr.294, sector 6 și MINISTERUL MEDIULUI, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 90/CA din 09 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI PITEȘTI, cu sediul în str. - nr. 55, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat - pentru toți recurenții-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus din partea recurentei-pârâte Agenția Națională pentru Protecția Mediului întâmpinare.
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar borderou cu acte, respectiv înscrisuri ca practică judiciară, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Apărătorul recurenților-reclamanți, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate, în sensul de a dispune acordarea drepturilor, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariu de bază pentru perioada 2004-2008, actualizată cu coeficienții de inflație.
Pe recursul pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului, solicită respingerea acestuia ca nefondat, iar pe recursul Ministerului Mediului B, solicită respingerea acestuia ca tardiv, arătând că nu există dovada comunicării hotărârii.
Curtea, solicită părților să facă aprecieri asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art.48 alin.2 Cod pr.civilă, dacă recursul uneia din pârâte produce efecte cu privire la celelalte.
Apărătorul recurenților-reclamanți arată că admiterea recursurilor pârâților o favorizează și pe cea de-a treia pârâtă.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea formulată la 30 iulie 2008, reclamanții:, TA, -, au chemat în judecată pe pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B, MINISTERUL MEDIULUI B și AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI PITEȘTI, pentru a fi obligate să le plătească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru anii 2004-2007, sume ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflație și dobânzile bancare, la data plății efective.
În motivare s-a arătat că reclamanții sunt funcționari publici angajați ai Agenției Regionale pentru Protecția Mediului A, calitate în temeiul căreia sunt îndreptățiți să primească cele două categorii de drepturi salariale, așa cum sunt ele prevăzute în art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.
În perioada 2004-2007 aceste drepturi nu au fost acordate, ele fiind suspendate succesiv, ceea ce însă nu are ca efect stingerea lor în raport și de prevederile Legii de tehnică legislativă și de Normele constituționale.
Prin sentința nr.90/CA/2009, Tribunalul Argeșa respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și a obligat pe pârâți să plătească suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază, calculate pentru perioada 2004-2007, cu actualizarea în funcție de indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Agenției Regionale pentru Protecția Mediului A, prin lege le este recunoscut dreptul la sumele de bani corespunzătoare celor două suplimente, drept ce nu poate face obiectul unei tranzacții și nu poate fi restrâns decât în cazuri expres prevăzute de Constituție.
S-a mai observat și că suspendarea dispusă prin OUG nr.92/2004 și alte acte normative nu mai subzistă, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți să primească sumele pretinse, inclusiv de la Ministerul Mediului, față de care există relații profesionale bazate pe principiul subordonării ierarhice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâții Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului.
Recursul reclamanților a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă și, în criticile astfel formulate s-a susținut, în esență, că cele două suplimente de câte 25% fiecare trebuiau să fie acordate pentru perioada 2004-2008 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, întrucât dispozițiile legale ce conferă dreptul nu limitează obținerea acestuia pentru o anumită perioadă de timp, beneficiul lor fiind recunoscut pe toată durata raporturilor de serviciu.
În recursul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului au fost formulate critici încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, susținându-se că actele normative de salarizare a funcționarilor publici prevăd acordarea anumitor sporuri distinct pentru unele instituții și categorii de personal de care numai acestea pot beneficia.
Cele două suplimente pretinse de reclamanți au fost stabilite arbitrar, câtă vreme legea nu face referire la acordarea lor și nici la cuantumul și întinderea dreptului.
Atunci când legiuitorul a dorit să recunoască anumite sporuri a făcut-o expres, așa cum rezultă din dispozițiile art.18 din Legea nr.672/2002 și art.9 din OG nr.119/1999.
Recursul formulat de Ministerul Mediului a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se, în esență, următoarele:
- dreptul material la acțiune nu se confundă cu dreptul subiectiv încălcat, așa încât actele normative prin care s-a dispus suspendarea celor două suplimente nu au oprit curgerea prescripției extinctive și, de aceea, se impunea ca instanța să constate că a operat această sancțiune;
- Ministerul Mediului nu are calitate procesuală pasivă, iar faptul că este ordonator principal de credite nu justifică aprecierea primei instanțe, câtă vreme nu există raporturi procesuale între această autoritate publică și reclamanți;
- pentru a fi posibilă cuantificarea drepturilor pretinse de reclamanți era nevoie de un act normativ emis de legiuitor în acest sens, o astfel de atribuție nu poate fi exercitată de puterea judecătorească, date fiind și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008. Acțiunea trebuia privită ca inadmisibilă, în măsura în care, prin ea, se tindea la obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
În condițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi verificate cu prioritate excepțiile invocate de recurenți, excepții a căror eventuală incidență în cauză ar face inutilă cercetarea fondului.
Cu privire la excepția de prescripție se apreciază că ea nu poate fi reținută și nu poate fi aplicat în cauză art.3 din Decretul nr.167/1958, chiar dacă dreptul pretins de reclamanți are natură patrimonială.
Este adevărat că dreptul material nu se confundă cu dreptul procesual, însă, cele două se află într-o legătură indisolubilă, întrucât, lipsind dreptul material de posibilitatea exercițiului său, echivalează cu transformarea lui și cu nașterea în patrimoniul debitorului a unei obligații naturale.
Se apreciază, așadar, că pe perioada în care a avut loc suspendarea exercițiului dreptului prescripția extinctivă nu a curs, așa încât, în mod corect instanța a respins această excepție.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Mediului se apreciază că nici această excepție nu este incidentă în cauză, deși între acest recurent și reclamanți nu există raporturi de serviciu în temeiul cărora ordonatorul principal de credite să poată fi îndatorat să facă plăți individuale către funcționarii publici. Ordonatorul principal de credite, însă, este acela care trebuie să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale, așa încât poate fi considerat un debitor al drepturilor deduse judecății.
Sunt întemeiate însă criticile din cele două recursuri, critici ce privesc nedeterminarea cuantumului celor două suplimente, nici de Legea nr.188/1999 și nici de un alt act normativ emis în aplicarea acestei legi, și lipsa de abilitarea a instanței de a face o astfel de concretizare a drepturilor.
Potrivit art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, de principiu, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, nici Legea nr.188/1999 și nici actele normative de salarizare nu au stabilit care este cuantumul acestor sporuri.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ceea ce ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit căreia "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamanților are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acesteia, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Nu se poate pretinde că suma cuvenită reprezintă 25% din salariul de bază pentru fiecare din cele două suplimente pentru că, prin alte acte normative speciale, se fac astfel de determinări. Legile speciale se aplică numai persoanelor și situațiilor ce intră sub incidența lor și nu este admisibilă extinderea la categorii de angajați sau funcționari publici care nu sunt beneficiarii normelor legale exprese.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursurile formulate de pârâți sunt întemeiate și, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, urmează a fi admise, cu consecința respingerii acțiunii în tot. O astfel de soluție se impune și cu privire la Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești, date fiind dispozițiile art.48 alin.2 Cod pr.civilă, potrivit cărora, dacă prin natura raportului juridic efectele hotărârii judecătorești "se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură, folosesc și celorlalți.".
Reținând că recursurile declarate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului folosesc și pârâtei care nu a formulat această cale de atac, dar asupra căreia se "întind" efectele hotărârii criticate, urmează ca în baza textului de lege precitat să se dispună extinderea celor două recursuri.
Față de concluziile de mai sus se apreciază că recursul declarat de reclamanți se impune a fi respins în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, fiind inutilă analiza susținerilor făcute cu această ocazie ca urmare a statuării că dreptul pretins nu poate fi acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, TA, -, cu domiciliu procesual de corespondență ales la CABINET AV., din Pitești, str.-, -.C,.6, județul A, împotriva sentinței civile nr. 90/CA din 9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI PITEȘTI, cu sediul în str. - nr. 55, județul
Admite recursurile formulate de pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, cu sediul în nr.294, sector 6 și MINISTERUL MEDIULUI, cu sediul în-, sector 5, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de acești pârâți și, prin extindere, și față de Agenția Regională de Mediu Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
03.07.2009
Red.GC
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru
