Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 752/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- -11.06.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.752
Ședința publică din 19 IUNIE 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PRIN CSî mpotriva sentinței civile nr.397 din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați, T, și intimatul pârât Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică,lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 397/2007, pronunțată în dosar -, Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamanții, T, și, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S pentru pretenții, sens în care:
A obligat pârâții să le plătească reclamanților menționați prima de concediu pe anul 2004, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, pentru pretenții.
A fost admisă cererea de chemare în garanție, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință la obligat pe acest din urmă minister să aloce fondurile necesare plății către reclamanți a primei de concediu pe anul 2004.
Pentru a pronunța această hotărâre,instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați ai pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, ar potrivit art. 37 al.2 teza I-a din OG38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Plata primei de concediu a fost suspendată succesiv prin legile bugetare până la 31 decembrie 2006.
Măsura suspendării nu are ca efect înlăturarea sau restrângerea dreptului, ci doar amânarea momentului când el poate fi executat.
Cu alte cuvinte, dreptul la prima de concediu este născut, fiind afectat de un termen suspensiv, în sensul că nu putea fi exercitat decât la împlinirea termenului de suspendare, respectiv de la 1 ianuarie 2007.
A considera că suspendarea primei de concediu pe anul 2004 înlătură plata ei la împlinirea termenului de suspendare, echivalează cu lipsirea reclamanților de acest drept, împrejurare care contravine art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică.
În aceeași ordine de idei, măsura suspendării plății primei de concediu până la 31 decembrie 2006 avut drept consecință împrejurarea că această primă de concediu nu putea fi cerută înainte de împlinirea termenului, o astfel de acțiune urmând a fi fost respinsă ca prematură.
Nu poate fi primită nici apărarea pârâților, potrivit căreia, prin legile bugetare erau obligați să se încadreze în cheltuielile de personal și că nu au fost alocate fonduri pentru plata primei de concediu.
Astfel, câtă vreme plata primei de concediu a fost suspendată pe anul 2004, era și normal să nu se prevadă în buget sume cu această destinație, în caz contrar putându-se ajunge la o situație contradictorie, în sensul că, pe de o parte, s-ar fi prevăzut în buget sume de bani pentru plata primei de concediu, iar, pe de altă parte, plata lor ar fi fost suspendată.
Dar aceasta nu înseamnă că, la încetarea suspendării, pârâții nu aveau obligația de a prevedea în proiectele de buget pe anul în curs sume de bani pentru plata retroactivă a primei de concediu.
Prin urmare, instanța a reținut că pretențiile reclamanților sunt întemeiate.
Pe de altă parte, însă, din adresa -/01.11.2007, a pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, instanța a reținut că reclamanții, și s-au angajat ca polițiști din anul 2005, respectiv 2006, neavând astfel dreptul la prima de concediu pe anul 2004.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța reține că Ministerul Internelor și Reformei Administrative este finanțat de la bugetul de stat, potrivit art.22 al.1 din OUG30/2007, iar art.3 al.1 lit. f pct.2 din HG386/2007 prevede că proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și a legii de rectificare a bugetului de stat sunt elaborate de către Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că cererea este întemeiată.
În consecință, în baza art. 37 al.2 teza I-a din OG38/2003, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții, T, și și a obligat pârâții să le plătească prima de concediu pe anul 2004, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Instanța a respins acțiunea formulată de reclamanții, și.
Instanța a admis cererea de chemare în garanție, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și a obligat pe acest din urmă minister să aloce sumele de bani necesare plății către reclamanți a primelor de concediu pe anul 2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F prin P C-S solicitând respingerea acțiunii.
În motivare, în esență a susținut că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, și aceștia nu au făcut dovada solicitării în scris a propunerilor de rectificare a bugetului de stat. Prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea sumelor de bani izvorâte din titluri executorii, conform OG 22/2002 și nu are calitate procesuală pasivă.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat și-l va respinge conform următoarelor considerente:
Toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006, reclamantul intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Dreptul pretins de reclamant prin acțiune s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, obligație care a fost suspendată prin normele legale arătate.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine instanței care constată că dreptul la sporul de fidelitate constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și drept urmare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse potrivit art.53 din Constituție.
În acest sens, art.18 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz și arbitraj.
Or, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta doar o restrângere a dreptului, ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă.
În favoarea legalității cererii reclamantului trebuie invocate și prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul F prin P C-S împotriva sentinței civile nr.397/2007, pronunțată în dosar - al Tribunalului C-
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.
PREȘEDINTE Pentru JUDECĂTOR Pentru JUDECĂTOR
- - - - - - - -
A în CO,semnează A în CO, semnează
Președinte Secție Președinte Secție
- -
GREFIER
Red -22.07.2008
Tehnored LM -23.08.2008
2 expl./sm
Prima instanță- Tribunalul C-S - judecători -,
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
