Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 758/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 758
Ședința publica din data de 21 martie 2008
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon
GREFIER:
S-au luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței civile nr.3704 pronunțată în data de 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, ARHIVELE NAȚIONALE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.3704 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul intentată pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Arhivele Naționale, Inspectoratul de Poliție al Județului M și în consecință a fost obligată pârâta 2 să achite reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001-2006 inclusiv reactualizate în raport cu inflația de la data nașterii dreptului până la data plății efective, iar pe pârâții 1 și 3 să asigure fondurile bănești necesare achitării sumelor de mai sus.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor
și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor B și a fost obligată chemata în garanție să asigure fondurile bănești necesare plății sumelor acordate reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamantul este funcționar public în cadrul Direcției Județene M, instituție fără personalitate juridică, a Arhivelor Naționale.
Potrivit art. 109 din Legea 188/1999 re publicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, fără a se face distincția între calitatea de persoană juridică sau nu, a instituției publice cu care funcționarul se află în raporturi de serviciu.
Tribunalul a considerat că subunitățile fără personalitate juridică, în speță Directiile Judetene ale Arhivelor Nationale, au capacitate administrativă și pot sta în judecată și singure. In această situație tribunalul a considerat că excepția de necompetență invocată de Arhivele Naționale nu este întemeiată.
Obligarea la plată se va face în raport cu instituția care a stabilit raporturi de serviciu pentru reclamantă, Arhivele Naționale pentru Direcțiile județene ale acestora. Solidaritatea între debitori trebuie să rezulte din lege sau din convenție, ceea ce în spetă nu există.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative în calitate de ordonator principal de credite a fost obligat să asigure fondurile necesare pentru plata sumelor pretinse împreună cu chemata în garanție întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea 500/2002 modificată privind finanțele publice.
În ceea ce privește fondul acțiunii s-au reținut următoarele:
Acordarea drepturilor salariale intitulate "prime de vacanță" așa cum ele au fost prevăzute în art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publice, a fost suspendată în perioada 2001-2006.
Ultima suspendare a fost dispusă prin art. 5 alin. 5 din Legea 379/2005 având ca obiect bugetul de stat pe anul 2006.
Legea bugetului de stat pentru anul 2007 nr. 486/2006 publicată în Monitorul oficial nr. 1043/29.12.2006 nu conține nici o prevedere legală prin care să se fi suspendat acordarea drepturilor salariale prevăzute de art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Dreptul la prima de vacanță a fost recunoscut de Legea 188/1999, dar a devenit actual abia la 01.01.2007 când a expirat orice suspendare dispusă anterior.
Cu privire la suspendarea actelor normative, tribunalul a reținut că această procedură este prevăzută de art. 64(1) din Legea 24/2000 re publicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare - în speță art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 reintră în vigoare.
Esențial pentru soluționarea cauzei este că a fost suspendată "aplicarea" art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999, ceea ce nu înseamnă nicidecum anularea dreptului recunoscut de lege pe perioada cât a durat suspendarea. Pe perioada de suspendare a dreptului la prima de vacanță a fost suspendat și dreptul la acțiune care renaște la expirarea suspendării.
Suspendarea exercițiu lui dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea el.
Împrejurarea că OG nr. 2/12.01.2006 modificată, privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 nu prevede în cuprinsul art. 23 și prima de vacanță, nu poate fi interpretat ca o abrogare a dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată care prevede acordarea primei de vacanță.
Prevederile art. 63 din Legea nr. 24/2000 re publicată, privind normele de tehnică legislativă definesc noțiunea de abrogare.
Din textul de mai sus tribunalul a reținut că dispozițiile vizate de abrogare trebuie determinate expres ceea ce nu s-a întâmplat cu art. 34 alin. 2 din Legea. 188/1999 modificată care este considerat în vigoare și aplicabil reclamantilor, ca de altfel tuturor functionarilor publici.
In legătură cu o eventuală abrogare tacită se reține că OG nr. 2/2006 are un inferior legii 188/1999 re publicată privind Statutul Funcționarilor Publici care în conformitate cu art. 73 (3) pct. "j" din Constituție este o lege organică. Printr-o ordonanță de guvern, chiar dacă a fost aprobată prin Legea nr. 417/2006, nu se poate abroga tacit o lege organică.
În altă ordine de idei, rezultă din prevederile OG2/2006 (art. 44) că dispozițiile acesteia se completează cu prevederile din Legea nr. 188/1999 re publicată, ceea ce înseamnă că nu a existat intenția legiuitorului de a scoate din vigoare prevederile art. 34 al. 2 din Statutul Funcționarilor Publici, devenită art. 35 al. 2 după republicarea din M Of nr. 365/29.05.2007.
În conformitate cu prevederile art. 44 din 2/2006: "Prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar. "
În ceea ce privește o posibilă prescripție extinctivă privind dreptul la acțiune pentru ceea ce excede perioadei de 3 ani calculați de la data introducerii acțiunii, în urmă, tribunalul consideră că acordarea drepturilor în litigiu a fost suspendată neîntrerupt și continuu începând,cu OUG nr. 33/2001 art. 3 al. 1 care a stipulat că: "aplicarea prevederilor art. 33 al. 2 (în vechea numerotare). se suspendă până la 1 ianuarie 2002".
Ulterior, legile bugetului, adoptate anual, au suspendat acordarea primelor de concediu până la 31.12.2006. Nu se poate de deduce intenția legiuitorului că, la expirarea anului financiar pentru care s-a adoptat legea bugetului să fi încetat suspendarea acordării drepturilor la prima de concediu pentru anul care a trecut, cu consecința de a se naște dreptul la acțiune. Legea bugetului imediat următoare anului expirat suspendă acordarea drepturilor la prima de vacanță pentru anul care a făcut obiectul reglementării situație în care există o continuitate în suspendarea acordării primei de vacanță pe toată perioada 2001-2006 chiar dacă ea a fost făcută prin mai multe acte normative succesive. La expirarea ultimei suspendări se naște dreptul la acțiune pentru toată perioada cât a durat suspendarea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată în fapt că rin p. cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pârâților și Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție obligarea la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata integrală a acestora. Consideră sentința atacată nelegală pentru următoarele motive:
Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea actelor normative cu referire la măsura de suspendare a aplicării dispozițiilor legale privind acordarea primei de concediu stabilind că acestea sunt legale, pronunțându-se în aceste sens prin Decizia nr.547/07.12.2004 publicată în Of. nr.203/10.03.2005.
Prin decizia de mai sus se consideră că este atribuția legiuitorului să dispună suspendarea aplicării unui act normativ sau a unei dispoziții dintr-un act normativ, acest eveniment legislativ fiind expres reglementat de lege tocmai pentru a nu aduce atingere drepturilor sau libertăților persoanelor. Dispozițiile invocate de reclamantă nu privesc drepturi fundamentale ale cetățenilor statuate de Constituție. Prima de concediu este un drept salarial suplimentar, care nu este prevăzut de Constituție, ci a fost reglementat cu scopul îmbunătățirii vieții salariaților, în măsura în care resursele financiare ale bugetului permit aceasta, dispozițiile art.53 din Constituție nefiind relevante. Dispozițiile art.53 din Constituție stabilesc condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Ele au în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în cap.II al titlului II din Constituție, nu și alte drepturi. Cele cuprinse în dispozițiile art.3 alin.2 din nr.OUG33/200l, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.-, art.11 alin.7 din Legea nr.507/2003 se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, ceea ce nu constituie un drept constituțional fundamental care nu ar mai putea fi modificat sau anulat. Astfel, legiuitorul este în drept să acorde aceste drepturi, să le modifice ori să în ce teze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Prevederea într-un act normativa dreptului unor categorii de personal salarizat de a beneficia de anumite prime, sporuri sau adaosuri la salarii sau indemnizații de bază, în speța de față prima de concediu, nu reprezintă titlu constitutiv de drept de proprietate privată, care este garantat și ocrotit conform prevederilor art.44 alin.1 și 2 din Constituție. O asemenea prevedere legală are semnificația acordării unor drepturi salariale suplimentare, care pot da naștere la un drept de creanță, atât timp cât prevederea legală este În vigoare și aplicabilă, nu este suspendată aplicarea ei și nu este abrogată.
La fel, prin Decizia nr.414/17.07.2005 Curtea Constituțională respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.50 alin.2 din nr OUG.177 /2002, ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna, precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se suspenda până la data de 31 decembrie 2004
De asemenea, potrivit prevederilor art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna, precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspenda până la data de 31 decembrie 2005.
Potrivit prevederilor art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, aplicarea prevederilor art.37 alin.2 teza 1 din G nr. 38/2003 se suspendă până la data de 31 decembrie 2005.
Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea actelor normative cu referire la măsura de suspendare a aplicării dispozițiilor legale privind acordarea primei de concediu stabilind că acestea sunt legale, pronunțându-se în aceste sens prin Decizia nr.38/25.01.2005 publicată în Of. nr.-.
Conform Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile art.37 alin.2 teza 1 din G nr. 38/2003 s-au aflat, de la data la care trebuiau să intre în vigoare - 01.0 1.2004, în stare de suspendare și nu puteau produce efecte juridice.
Perioada de suspendare succesiva a prevederilor de mai sus nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2006".
În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, reclamanții sunt funcționari publici fiind salarizați potrivit OUG nr.92/2004.
Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/26.02.2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr.386/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, însă potrivit art.III alin.3 din același act normativ pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr.188/1999.
Chiar dacă prin legi bugetare succesive, Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare temeiul juridic al dreptului există și în prezent.
Pe de altă parte, invocarea în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție și art.1 din Codul civil.
Cu privire la critica adusă sentinței în privința obligării la plata daunelor interese se constată că și aceasta este nefondată întrucât plata primei de vacanță se asimilează drepturilor salariale de care au beneficiat reclamanții până la intrarea în vigoare a OUG nr.77/2002, iar în principiu salariul și celelalte drepturi se plătesc la data convenită, orice întârziere atrăgând răspunderea angajatorului pentru daune interese (art.93 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici coroborate cu art.161 din alin.4 Codul muncii ) în scopul acoperirii prejudiciului suferit, ori este de notorietate ca prejudiciul pe care îl încearcă orice persoană îndreptățită la încasarea salariului constă în deprecierea leului, salariul real scăzând proporțional cu indicele de inflație.
Așa fiind, recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice M în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține că acesta nu este fondat deoarece așa cum s-a reținut, chiar dacă prin legi bugetare succesive s-a suspendat exercițiul dreptului în discuție, acesta nu a fost desființat în esență el subzistând și în prezent, ca atare, subzistă obligația de a plăti reclamanților prima de concediu prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 în sarcina ordonatorilor de credite, indiferent de rangul lor.
În mod similar a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă,fiind aplicabilă regula de interpretare logică "ubi eadem est rațio, eadem lex esse debet", tocmai pentru ca un drept prevăzut să nu devină o obligație lipsită de conținut.
Curtea Constituțională prin decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005, însă aceasta nu poate fi adusă ca un argument care să conducă la respingerea acțiunii întrucât suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantului la această primă.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge recursul în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3704 din 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./25.03.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon
