Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 779/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 779/R-
Ședința publică din 19 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 215/CA din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet individual av., din Pitești,-, județul A și pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât, consilier juridic pentru intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al județului A și avocat pentru intimatul-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 09.07.2008, din partea recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, mandatul dat Direcției Generale a Finanțelor Publice A pentru declararea recursului.
Reprezentanta recurentului-pârât depune la dosar delegație de reprezentare nr-/17.09.2008.
Reprezentanta intimatului-pârât Inspectoratul de Poliție al județului A depune delegație de reprezentare nr. -/18.09.2008 și copia adresei nr. -/18.07.2008 emisă de IPJ A, din care rezultă că reclamantului i-au fost plătite primele de vacanță pentru perioada 2004-2006.
Apărătoarea intimatului - reclamant depune împuternicire avocațială nr. 27/19.09.2008.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP A solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, precizând că MEF nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor ministere.
Reprezentanta intimatului-pârât Inspectoratul de Poliție al județului A solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătoarea intimatului-reclamant solicită admiterea recursului numai în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP A și respingerea în rest a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin acțiunea introdusă la data de 17.12.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului A, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților în solidar la plata primei de vacanță pe perioada 2002-2006, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, calculată în raport de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de polițist și timpul efectiv lucrat;
- obligarea pârâților în solidar la plata sporului de fidelitate restant pe anul 2005, astfel cum este reglementat de art.6 din nr.OG38/2003, actualizat;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată, arătând următoarele:
A fost angajatul A în perioada 2004-2006 și a avut statut de polițist.
În această calitate, potrivit Legii nr.360/2002 și art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, avea dreptul la prima de vacanță, primă neacordată pe perioada în discuție.
Suspendarea la plată operată prin mai multe acte normative nu a atras prescripția dreptului la acțiune.
Dreptul la prima de vacanță i-a fost recunoscut prin decizia nr.XII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În fine, cu privire la sporul de fidelitate, a arătat că acesta este reglementat de art.6 din nr.OG38/2003 și că în anul 2005 în mod neîntemeiat s-a dispus suspendarea plății acestuia.
A mai invocat faptul că, în spețe similare, instanțele au admis acțiunile reclamanților.
Pârâtul Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul admiterii acțiunii reclamantului, să fie obligat să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi(6-7).
Pârâtul A, prin întâmpinare(8-9), a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la prima de vacanță, ca lipsit de interes deoarece plata acesteia a fost reglementată prin nr.OUG146/2007 și ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la sporul de fidelitate, deoarece plata acestuia a fost suspendată prin lege, în vederea încadrării în bugetul alocat.
Pârâtul, prin întâmpinare(14-16), a invocat cu titlu de excepție lipsa calității procesuale pasive susținând că, potrivitart.29 alin.3 din Legea nr.72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite, iar pe fond, respingerea acțiunii ca lipsită de interes deoarece plata primei de vacanță a fost reglementată prin nr.OUG146/2007.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr.215/CA din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - complet specializat de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului.
A fost obligat pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A să plătească reclamantului prima de concediu pe perioada 2004-2006, actualizată, calculată în raport de perioada în care reclamantul a avut calitatea de polițist, timpul efectiv lucrat, dreptul la concediul de odihnă avut și efectuat, să achite reclamantului sporul de fidelitate pe anul 2005 în raport de vechimea în muncă avută și condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul de Poliție al Județului
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost obligat să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat, să asigure fondurile necesare plății acestui drept.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța a reținut următoarele:
1.Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a apreciat că este neîntemeiată și a fost respinsă, reținându-se că pârâtul a fost chemat în judecată pentru a lua măsuri de asigurare a fondurilor necesare nu din bugetul propriu, ci din bugetul statului.
2. Referitor la prima de vacanță.
Reclamantul a fost angajatul A ca polițist, având calitatea de funcționar public cu statut special.
Dreptul la prima de vacanța este reglementat de art.37 alin.2 din nr.OG38/2003.
Potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituția României "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată, în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății".
Dispozițiile constituționale invocate reprezintă o garanție a protecției juridice a drepturilor omului, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți cetățenești fiind permisă autorităților publice, doar pentru situații de excepție și numai condiționat.
Chiar dacă restrângerea se poate realiza doar prin lege, acesteia nu îi este permisă atingerea substanței, conținutului normativ, decât dacă se impune pentru situațiile strict și limitativ enumerate de dispozițiile constituționale menționate.
Prima de concediu pentru categoria de personal din care face parte reclamantul este prevăzută în art. 33 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, potrivit căruia "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat", precum și în nr.OG38/2003, art.37 alin.2, care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Acest drept nu a mai fost însă acordat funcționarilor publici începând cu anul 2001, fiind suspendate dispozițiile art. 33 din Legea nr. 188/1999 prin OUG nr. 33/2001. Textul de lege care prevede dreptul la prima de concediu a fost suspendat până la 31 decembrie 2006, potrivit art. 5 alin.5 din Legea nr. 379/2005 bugetului de stat pe anul 2006.
În raport de dispozițiile constituționale enunțate, dispozițiile art. 3 din OUG nr. 33/2001, precum și cele ale subsecventelor acte normative prin care s-au suspendat dispozițiile referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă, contravin situațiilor expres și limitativ enumerate de art. 53 din Constituția României și aduc o atingere a principiului protecției juridice a drepturilor omului.
Pe de altă parte, un drept deja câștigat nu poate fi restrâns sau retras, decât printr-un act normativ cu aceeași putere.
Pentru considerentele invocate, tribunalul a apreciat caracterul întemeiat al acțiunii, motiv pentru care aceasta a fost admisă.
În ceea ce privește perioada pentru care prima de vacanță este datorată, s-a reținut că această chestiune a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XII/5.02.2007, potrivit căreia prima de vacanță se cuvine polițiștilor pe perioada 2004-2006.
Dreptul la plată a fost reglementat și prin nr.OUG146/2007.
Drept consecință, în raport de aceste dispoziții legale, pârâtul Aaf ost obligat să plătească reclamantului drepturile bănești, reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004-2006, actualizată, calculată în raport de timpul efectiv lucrat, dreptul la concediul de odihnă avut și efectuat.
Cu privire la pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, s-a reținut că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite, în al cărui buget este cuprins și bugetul pârâtului A, în vederea obligării la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor reclamanților. Obligația îi revine și în raport de dispozițiile nr.OUG146/2007.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de A, s-a reținut că sunt întemeiate.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea de administrator general al bugetului statului, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale și asigură fondurile necesare ordonatorilor de credite în vederea plății drepturilor salariale, funcționarilor publici.
Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată și în garanție, pentru a fi obligat la plata sumelor solicitate prin acțiune, nu din propriul buget, ci în calitate de reprezentant al Statului Român.
În această calitate, a fost obligat să asigure fondurile necesare plății primei de vacanță, pretinsă și acordată de către instanță.
3. Referitor la sporul de fidelitate, s-au reținut următoarele:
Acest spor este reglementat de art.6 din nr.OG38/2003 și se acordă în raport cu vechimea în muncă, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Acest drept a fost suspendat la plată prin nr.OUG118/2004, aprobată prin Legea nr.28/2005.
Începând cu anul 2006, s-a reluat plata sporului respectiv.
Pentru aceleași argumente, ca cele reținute la pct.2 privitor la prima de vacanță, a fost admis și acest capăt de cerere.
Nu s-au făcut dovezi de plată voluntară a drepturilor pretinse.
Față de considerentele reținute, acțiunea reclamantului a fost admisă în sensul obligării pârâtului A la plata primei de vacanță pe perioada 2004-2006, actualizată, calculată în raport de dreptul la concediul de odihnă avut și efectuat și a sporului de fidelitate pe anul 2005, prevăzut de art.6 din nr.OG38/2003, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, actualizat, calculat în raport de timpul efectiv lucrat; a fost obligat pârâtul A să asigure pârâtului A fondurile necesare plății acestor drepturi; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de A împotriva F și a fost obligat pârâtul-chemat în garanție să asigure fondurile necesare plății sumelor datorate de pârâți.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, în termen legal, de către criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, astfel:
- în mod greșit, a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive;
- în mod eronat, s-a admis cererea de chemare a sa în garanție și de obligare de a asigura pârâților, fondurile necesare plății acestor drepturi; făcându-se o gravă confuzie între Statul Român și Ministerul Finanțelor Publice, al cărui rol este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor principali de credite respectând procedura reglementată de Legea finanțelor publice nr.500/2002 și nu de a plăti drepturile salariaților altor instituții;
- în altă ordine de idei, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, întrucât așa cum este ea reglementată în art.60-63 Cod pr.civilă, recurentul nu are obligația de garanție sau despăgubiri față de intimații - pârâți, în baza legii sau a contractului ori a vreunei obligații de restituire, pentru a fi îndeplinite condițiile obligării la plată. Or, atribuții de angajare și salarizare reclamantului au instituțiile cu care aceștia sunt în raporturi de serviciu, respectiv MIRA și IPJ A;
- reclamantul nu avea interes în promovarea acțiunii privind plata primei de concediu, întrucât prin OUG nr.146/19.12.2007, au fost prevăzute condițiile și termenele de plată a primelor de concediu către funcționarii publici, în acest sens pronunțându-se ÎCCJ prin deciziile nr. XXIII/2005, nr.XII/2007 și nr. LXXVII/2007.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și, constatând întemeiate excepțiile, să se dispună respingerea cererii de chemare în garanție a acestuia.
Examinând, global, criticile recurentului, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, în ceea ce privește prima critică, vizând greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, a cărei analiză urmează a se face cu prioritate, în raport de dispozițiile art.-137 Cod pr.civilă, curtea o apreciază ca neîntemeiată, întrucât, într-adevăr, raporturile dintre reclamanți și minister nu trebuie privite ca raporturi juridice directe, de natura celor legate între angajator și angajați, ci raporturi determinate de administrarea alocațiilor bugetare și obligația asigurării plății drepturilor născute în baza legilor și a hotărârilor judecătorești, în conformitate cu principiul clasificației bugetare.
Ca atare, interpretarea dată de recurent sub aspectul neîntrunirii calității sale de parte în prezenta cauză, nu poate fi primită, motiv pentru care excepția invocată a fost corect respinsă de instanța de fond.
Sub acest aspect, cererea MIRA referitoare la chemarea în garanție a MEF, pentru ca, în raport de dispozițiile Legii 500/2002, acesta să participe la elaborarea proiectelor de buget, în vederea asigurării plății sumelor solicitate de reclamant, este întemeiată.
Prin urmare, conform însăși recunoașterii sale, având calitatea de administrator general al bugetului statului, atribuțiile sale impun obligația elaborării bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor principali și secundari de credite. Deci, obligația derivă din calitatea de reprezentant al statului și nu se va face din bugetul său propriu, cum greșit a interpretat acesta; desigur, dintr-o neînțelegere a motivării date de judecătorul fondului.
Or, Legea 500/2002 - privind finanțele publice, stabilește cadrul procesual, principiile și procedura ce se va urma în formarea, administrarea, angajarea și achiziționarea fondurilor publice, dar și responsabilitățile instituțiilor publice angajate în procesul bugetar.
Astfel, dacă s-ar accepta susținerea recurentului, principiul clasificației bugetare nu și-ar mai avea rostul.
Referitor la critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art.60-63 Cod pr.civilă se va sublinia, încă odată, că introducerea sa în cauză este determinată de faptul că drepturile salariale solicitate nu pot fi plătite decât după alocarea sumelor de către MEF - ordonatorului principal MIRA, care, la rândul său, să aprobe alocarea acestora către IPJ
Acesta este sensul admiterii de către instanța de fond a cererii, iar nu cele regăsite în criticile recurentului.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de către recurent, Curtea reține că aceasta nu este întemeiată.
Împrejurarea că reclamantului i-au fost achitate sumele restante reprezentând prima de vacanță pe perioada 2004-2006, conform OUG nr.146/2007, nu este relevantă, plata făcându-se după pronunțarea sentinței atacate.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a respinge recursul MEF ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 215/CA din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet individual av., din Pitești,-, județul A și pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Grefier,
Red.IM.
/4ex/17.10.2008
Jud.fond;;
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată, privește modul de soluționare a cererii formulată de reclamanți, prin care se solicită obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate.
Apreciez că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic cu care a fost învestită instanța și pe cale de consecință, neprimind o astfel de legitimare, nu poate formula cerere de chemare în garanție, lipsind interesul unui astfel de demers.
În condițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor, a căror eventuală incidență în cauză poate face inutilă cercetarea fondului.
Printre aceste excepții este și aceea a legitimării procesuale, obligație ce derivă din prevederile art.112 Cod pr.civilă, care pretinde ca cererea de chemare în judecată să cuprindă, printre alte elemente, obiectul cât și motivul de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile.
Prin indicarea acestor pretenții și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care ele se bazează, reclamanții trebuie să justifice îndreptățirea pe care o au de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât, deoarece raportul de drept procesual, nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Așa fiind, calitatea cerută pentru a exercita acțiunea în justiție trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.
Reclamanții din prezenta cauză sunt angajați ai Inspectoratului General al Poliției Române.
Raportul juridic de serviciu este creat, așadar, între reclamanți și, și o componentă a acestui raport de serviciu este și achitarea drepturilor salariale, a primelor, sporurilor și indemnizațiilor la care funcționarul public este îndreptățit.
Din moment ce nu are calitate de angajator al reclamanților, se apreciază că la acest moment, nu există un raport de drept material care să poată fi valorificat prin prezenta acțiune în justiție.
În dreptul procesual român, există regula identității între persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, pe de o parte, iar pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.
Această regulă cunoaște puține excepții ce se apreciază că nu se regăsesc în cauză, una dintre ele fiind cea la care se referă art.974 din Codul civil, care dă dreptul creditorului să se îndrepte cu o acțiune împotriva debitorului său. Una din condițiile cumulative de admisibilitate a acestei acțiuni, este aceea a inactivității angajatorului, inactivitate despre care nu se poate vorbi la acest moment, câtă vreme nu s-a stabilit față de acesta o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art.3 alin.2 din HG nr.208/2005 (text în vigoare până în luna iunie 2007), Ministerul Finanțelor Publice (actuala recurentă) "elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat".
În condițiile art.28 din Legea nr.500/2002 "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanțelor" pe baza unor elemente expres menționate în textul de lege. sumelor bugetare deja alocate instituțiilor se face în conformitate cu art.48 și următoarele din aceeași lege, atribuții în acest sens având nu numai, dar și ordonatorii principali și secundari de credite.
Deci această instituție nu are, printre atribuțiile enumerate expres de art.19 din Legea nr.500/2002, obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
În aceste condiții apare, ca nejustificată obligarea la alocarea de fonduri din bugetul de stat, deoarece acest pârât nu are calitatea de subiect pasiv al unui raport juridic, de debitor față de reclamanți.
Concluzionând, în sensul, că simpla întocmire a unui proiect de buget, care devine lege într-o procedură specială, nu-i acordă legitimare procesuală pasivă, urma să fie respinsă acțiunea față de acest pârât.
Judecător,
- -
Red.
/17.10.2008
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Ioana Miriță
