Contestație act administrativ fiscal. Decizia 781/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 781/R-
Ședința publică din 19 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta INDUSTRIE, cu sediul în,-, județul A, împotriva sentinței nr. 236/CF din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă -complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă și consilier juridic pentru intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 26 lei, achitată conform ordinului de plată nr. 4677/03.06.2008 și timbru judiciar de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 16.09.2008, întâmpinare formulată de intimatul-pârât.
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul intimatului-pârât depune la dosar delegație de reprezentare nr-9/16.09.2008.
Apărătorul recurentei solicită proba cu înscrisuri, pentru a face dovada realității activităților cu privire la care a fost solicitată deducerea TVA, înscrisuri pe care le depune la dosar și le comunică și reprezentantului intimatului.
Reprezentantul intimatului arată că nu se opune probei cu înscrisuri și, de asemenea, că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 167 Cod pr. civ.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-reclamante INDUSTRIE solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, iar pe fond admiterea contestației în sensul anulării actelor atacate și obligării intimatului la recunoașterea caracterului deductibil al TVA și la restituirea acestei sume.
Menționează că reclamanta a făcut dovada realității serviciilor prestate prin înscrisurile depuse la dosar, înscrisuri ce au fost avute în vedere de expertul cauzei în expertiza solicitată din oficiu de instanța de fond, expert care a concluzionat că aceste cheltuieli sunt deductibile. Instanța de fond a ignorat concluziile expertizei, fără însă a motiva de ce nu și-a însușit aceste concluzii. Totodată, arată că instanța de fond a aplicat dispoziții legale care nu-și găsesc aplicabilitatea în speță, respectiv art. 21 și art. 48 din HG nr. 44/2004, texte care vizează impozitul pe profit și precizează că nu se poate face analogie între impozitul pe profit, care este o taxă directă și TVA, care este o taxă indirectă.
Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ce rezultă din contractul de asistență juridică a cărui copie o depune la dosar. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că art. 145 Cod fiscal reglementează condițiile generale ale deductibilității TVA, însă, în cazul prestării de servicii ce implică realizarea de lucrări, se impune îndeplinirea unor condiții suplimentare care să justifice prestarea efectivă a serviciilor, condiții prevăzute de pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal. Aceste condiții nu au fost îndeplinite de reclamantă, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că numai cheltuielile înscrise în facturi însoțite de documente justificative pot fi deductibile. Precizează că instanța de fond a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză, în limita obiectivelor stabilite de aceasta. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, susține că nu are nicio relevanță natura diferită a impozitelor, întrucât și pentru deducerea TVA se impune îndeplinirea condiției constând în dovedirea prestării efective a serviciilor.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea introdusă la data de 17.05.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș, reclamanta - RENAULT INDUSTRIE SRL a chemat în judecată pe pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța. să se dispună anularea Raportului de inspecție fiscală nr.12796/6.09.2006, a Deciziei de impunere nr.300/6.09.2006 și a Deciziei nr.66/15.11.2006, obligarea pârâtei la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 26.107 lei și obligarea acesteia la restituirea sumei respective, cu titlu de TVA, arătând următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală nr.12796/6.09.2006(19-30) s-a reținut în sarcina sa, că în luna mai 2006, nu a respectat dispozițiile art.145 alin.3 și 8, art.21 lit.m din Codul fiscal și nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 26.107 lei, cuprinsă în factura fiscală nr. -PJ/30.05.2006(46) emisă de - SA, deoarece nu a făcut dovada prestării serviciilor "Dezvoltare proiect ".
A fost emisă Decizia de impunere nr.300/6.09.2006(31-33) pentru această sumă.
A formulat contestația nr.365/10.10.2006(34-36), respinsă de pârâtă prin decizia nr.66/15.11.2007(12-18).
Refuzul acordării dreptul de deducere a TVA în sumă de 26.107 lei este neîntemeiat, deoarece între ea și - " " SA, s-a încheiat un contract de prestări servicii, nr.3/10.01.2005(37-42), având ca obiect, printre altele, potrivit art.1.2. "Dezvoltare proiect ", constând în punerea la punct de instrumente și mijloace necesare desfășurării activității de și a demarării proiectelor din Rusia, și, contractul fiind modificat prin Actul adițional nr.1/12.06.2006(43-45).
Dovada efectuării prestațiilor, a făcut-o cu procesul verbal de recepție a acestora, din 29.05.2006(47), prin care s-a stabilit suma ce o datorează prestatorului.
Prin acțiunea introdusă la data de 17.05.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș, reclamanta - "RENAULT INDUSTRIE " SRL a chemat în judecată DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea raportului de inspecție fiscală nr.12994/25.09.2006, a deciziei de impunere nr.350/25.09.2006 și a deciziei nr.68/20.11.2006, obligarea pârâtei la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 26.709 lei și obligarea acesteia la restituirea sumei respective, cu titlu de TVA, arătând următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală nr.12994/25.09.2006(24-36) s-a reținut în sarcina sa că în luna iunie 2006 nu a respectat dispozițiile art.145 alin.3 și 8, art.21 lit.m din Codul fiscal și nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 26.709 lei, cuprinsă în factura fiscală nr. -PJ/29.06.2006(49) emisă de - SA, deoarece nu a făcut dovada prestării serviciilor "Dezvoltare proiect ".
A fost emisă Decizia de impunere nr.350/25.09.2006(37-39) pentru această sumă.
A formulat contestația nr.366/10.10.2006(19-22), respinsă de pârâtă prin Decizia nr.68/20.11.2007(12-18).
Refuzul acordării dreptul de deducere a TVA în sumă de 26.709 lei este neîntemeiat, deoarece între ea și - " " SA s-a încheiat un contract de prestări servicii, nr.3/10.01.2005(40-45), având ca obiect, printre altele, potrivit art.1.2. "Dezvoltare proiect ", constând în punerea la punct de instrumente și mijloace necesare desfășurării activității de și a demarării proiectelor din Rusia, și, contractul fiind modificat prin actul adițional nr.1/12.06.2006(46-48).
Dovada efectuării prestațiilor a făcut-o cu procesul verbal de recepție a acestora din 28.06.2006(50), prin care s-a stabilit suma ce o datorează prestatorului.
Prin acțiunea introdusă la data de 17.05.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș (dosar nr-), reclamanta - RENAULT INDUSTRIE SRL a chemat în judecată DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de inspecție fiscală nr.13095/2.10.2006, a Deciziei de impunere nr.388/2.10.2006 și a Deciziei nr.69/20.11.2006, obligarea pârâtei la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 26.478 lei și obligarea acesteia la restituirea sumei respective, cu titlu de TVA, arătând următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală nr.13095/2.10.2006(23-37), s-a reținut în sarcina sa, că în luna iulie 2006, nu a respectat dispozițiile art.145 alin.3 și 8, art.21 lit.m din Codul fiscal și nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 26.478 lei, cuprinsă în factura fiscală nr. -PJ/21.07.2006(50) emisă de - SA, deoarece nu a făcut dovada prestării serviciilor "Dezvoltare proiect ".
A fost emisă Decizia de impunere nr.388/2.10.2006(38-40) pentru această sumă.
A formulat contestația nr.367/10.10.2006(19-22), respinsă de pârâtă prin Decizia nr.69/20.11.2007(12-18).
Refuzul acordării dreptul de deducere a TVA în sumă de 26.478 lei este neîntemeiat deoarece între ea și - SA s-a încheiat un contract de prestări servicii nr.3/10.01.2005(41-46), având ca obiect, printre altele, potrivit art.1.2. "Dezvoltare proiect ", constând în punerea la punct de instrumente și mijloace necesare desfășurării activității de și a demarării proiectelor din Rusia, și, contractul fiind modificat prin actul adițional nr.1/12.06.2006(47-49).
Dovada efectuării prestațiilor a făcut-o cu procesul verbal de recepție a acestora din 21.07.2006(51), prin care s-a stabilit suma ce o datorează prestatorului.
Aceste facturi au mai făcut obiectul altor controale, care nu au constatat deficiențe și i-au recunoscut dreptul de deducere a TVA.
Dreptul la deducerea TVA este reglementat de Codul fiscal potrivit art.145 alin.8, cerințe în care se încadrează, prestațiile fiind efectuate, facturate și achitate.
Organul fiscal nu a contestat valabilitatea facturii emisă de - - SA, astfel că solicitarea altor documente, decât factura, devize de lucrări, documente din care să rezulte în detaliu prestațiile efectuate este nelegală.
Pârâta, prin întâmpinările formulate(51-56, 53-59, 55-60), a solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamanta nu are dreptul la deducerea TVA în sumă de 26.107 lei, 26.709 lei și 26.478 lei, deoarece nu s-a făcut dovada cu documente cu privire la realizarea obiectivului "Dezvoltare proiect " de către - - SA, factura și procesul verbal de recepție nefiind suficiente.
Organul fiscal și-a motivat refuzul acordării dreptului de deducere a TVA pe dispozițiile art.21 alin.4 lit.m, art.145 alin.3 și 8 din Codul fiscal, art.48 gin nr.HG44/2004.
Instanța, prin Încheierea de ședință din 2.07.2007(63-64), a dispus conexarea dosarelor nr.1420, - și -, reținând că obiectul cauzei este același, acordarea dreptului de deducere a TVA, cu același probatoriu, diferind doar luna pentru care se solicită.
Prin Sentința nr.236/CF/24.04.2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente următoarele:
Potrivit art.145 alin.3 lit.a din Codul fiscal, dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă.
La alin.8 lit.a, al aceluiași articol, se prevede, că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente: a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute laart. 155alin. (8), și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute laart. 150alin. (1) lit. b) șiart. 151alin. (1) lit. b), care sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmită potrivitart. 155alin.4 iar la alin.9 că prin normele de aplicare a prezentului titlu, se prevăd situațiile în care se poate folosi un alt document decât cele prevăzute la alin. (8), pentru a justifica dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.
La art.21 alin.4 lit.m din Codul fiscal se prevede că următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte.
În aplicarea acestor dispoziții, prin pct.48 din nr.HG44/2004, s-a reglementat, că pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.
Prin Ordinul MFP nr.1850/2004, în aplicarea Legii contabilității nr.82/1991, au fost reglementate registrele și formularele financiar-contabile utilizate în contabilitate, printre care și notele de recepție.
În cazul prestațiilor de servicii, ce implică realizarea de lucrări, la procesul verbal de recepție, trebuie anexată lucrarea executată, arătându-se în ce constă aceasta, precum și numărul paginilor acesteia, piese scrise și desenate, dacă este cazul.
Lucrarea trebuie să se regăsească faptic la compartimentul beneficiarului care o utilizează.
Între reclamantă și - " -" S, s-a încheiat un contract de prestări servicii, sub nr.03/10.01.2005(37-42) având ca obiect, printre altele, art.1.2."dezvoltarea proiectului ".
Pentru lunile mai, iunie și iulie 2006, au fost întocmite procesele verbale din data de 29.-, 28.06.2006 și 21.07.2006, acte în care au fost consemnate activitățile desfășurate de - - SA, descrierea acestora fiind făcută generic, fără ca la actul încheiat să fie anexate documente care să justifice aceste prestații.
Organul fiscal a dedus din factura fiscală nr.-PJ/30.05.2006, TVA în sumă de 26.107 lei, din factura nr.-PJ/29.06.2006, suma de 26.709 lei, iar din factura nr.-PJ/21.07.2006, suma de 26.478 le, aferentă acestui proiect, pe considerentul, că nu există documente justificative în acest sens, stabilind că petenta nu are dreptul la deducerea acestora.
Măsura dispusă de organul fiscal este temeinică și legală.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că reclamanta are un singur angajat, cu timp limitat, deoarece toate lucrările ce fac obiectul de activitate al reclamantei, se execută ca prestații, iar valoarea acestora se stabilește pe bază de tarife întocmite de prestator, prin bugetul de cheltuieli anuale, (fila 105).
A mai menționat expertul, că toate cheltuielile au fost efectuate și sunt înregistrate în evidența contabilă a - " -" SA, la factură fiind anexate documentele menționate în contract.
Concluzia expertului, pe care instanța nu și-o însușește, este că reclamanta are dreptul la deducere a TVA a sumelor de 26.107 lei, 26.709 lei și 26478 lei, pretinse prin acțiune.
În structura - " -" SA funcționează Direcția Control de Gestiune (117), Direcție Financiară (118), Direcția Executivă (119), Administrație, direcții în care își desfășoară activitatea salariați cetățeni români și străini, expatriați, potrivit terminologiei folosite de - " -" SA.
Devizul de cheltuieli "Prestații Dezvoltare Proiect ", pentru anii 2005 și 2006 a fost stabilit de - - SA, prin luarea în considerare a cheltuielilor totale anuale, defalcate lunar, ce îi revin pentru fiecare salariat expatriat(110).
Aceste structuri, răspund în cadrul - " -" SA de contractarea și comercializarea pieselor și accesoriilor auto în regim, inclusiv de eventualele reclamanții.
din cadrul acestora, răspund atât de activitatea de comercializare în regim, din cadrul - - SA, cât și pentru reclamantă, potrivit contractului de prestări servicii nr.3/2005.
Practic, reclamanta își realizează obiectul de activitate din statut în baza contractului de prestări servicii încheiat cu - - SA, ceea ce duce la concluzia, că aceasta, nu dispune de salariați care să lucreze efectiv pentru ea, documentele fiind întocmite formal pe numele ei, pentru a justifica existența acesteia și dreptul la rambursarea TVA
Această situație este confirmată și de expertiză, care reține că reclamanta are un singur salariat, angajat cu timp limitat.
Funcționarea acestei societăți, în condițiile în care întreaga activitate este prestată de - " -" SA, încarcă inutil costurile și prețurile produselor comercializate și afectează utilizatorul final, cumpărătorul.
A concis cu precizarea că reclamanta nu are dreptul la deducerea și rambursarea TVA
Împotriva, acestei soluții, a fost declarat recurs în termen legal de către reclamantă, fiind invocate critici încadrabile în dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, sub următoarele aspecte:
Hotărârea a fost dată cu încălcare greșită a legii, art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă.
II. Hotărârea recurată, nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea acestor motive se arată că:
Hotărârea a fost dată cu încălcare greșită a legii, art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă, constând în:
1. Interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 145 Cod fiscal, prin adăugarea unor condiții suplimentare față de cele prevăzute de lege, în ceea ce privește deductibilitatea TVA, respectiv a întocmirii unor documente suplimentare față de factura fiscală!, în realitate, acesta din urmă fiind singurul document fiscal necesar, potrivit legii, pentru deducerea TVA.
2. Aplicarea în cauză a unor dispoziții legale străine de obiectul cauzei, respectiv a art. 21 lit. Cod fiscal și a normelor de aplicare a acestui text; dispozițiile legale arătate viează o cu totul altă situație de fapt fiscală, decât cea care a făcut obiectul controlului și al judecății de fond (respectiv; deductibilitatea unor cheltuieli în scopul calculării profitului impozabil și a impozitului pe profit aferent, și nicidecum deductibilitatea TVA).
În dezvoltarea acestor submotive se arată:
Instanța a adăugat la lege, deoarece, textul legal, exclusiv aplicabil în cauză, este art. 145 Cod fiscal, care stabilește cele trei condiții cumulative pentru recunoașterea deductibilității TVA; reclamanta a dovedit îndeplinirea tuturor acestor condiții de deducere TVA solicitată (25.871,49 lei); că instanța a adăugat la cele trei condiții prevăzute de art. 145, oap atra condiție: existența unor alte documente, decât factura fiscală
Recurenta argumentează teza sa, arătând că instanța de fond a ignorat distincția dintre condițiile de deductibilitate a taxei pe valoare adăugată, aferentă unei prestări de servicii (în principal utilitatea prestației) și condițiile de recunoaștere a unei cheltuieli cu o prestație de servicii ca deductibilă (în principal realitatea prestației); potrivit celor menționate mai sus, (arată recurenta), condițiile necesare deducerii TVA sunt: utilitatea serviciului; existența facturii fiscale legal emise și care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. 8; emitentul facturii, să fie o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată. Recurenta arată că toate aceste condiții sunt îndeplinite, după cum urmează:
1. Prima condiție este îndeplinită, deoarece reclamanta are un contract de executare a serviciului cu - " -" SA, ce constă în analize și decizii de ordin administrativ, organizatoric, economic și logistic pentru dezvoltarea de volume, spațiu de stocaj, pregătire pentru livrare și instrumente și mijloace specifice livrărilor pe fiecare piață, prestația serviciilor arătate fiind utile reclamantei, afirmă aceasta.
2. Facturile fiscale emise pentru prestarea acestor servicii, nu sunt contestate de nimeni;
3. Și a treia condiție este îndeplinită, deoarece - "" -, emitenta facturilor, este persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA.
În plus, arată recurenta, în practica de până acum a DGFP A, aceasta a recunoscut reclamantei dreptul de a deduce TVA, aferent acestor prestări de servicii, denumite "Dezvoltare proiect ", exemplu factura nr. -PJ/31. 01. 2006, emisă de - pentru prestația " Dezvoltare proiect ", aferentă lunii ianuarie 2006
Aplicarea unor dispoziții legale străine de obiectul cauzei
Se susține că regulile prevăzute de art. 21 lit. m din Codul fiscal și art. 48 din normele de aplicare a acestuia, sunt invocate greșit de instanță, din moment ce ele sunt prevăzute în Titlul II, impozitul pe profit, și se referă la calculul profitului impozabil. Cu toate acestea, susține recurenta, sunt întrunite și condițiile acestui text așa cum rezultă din expertiza contabilă.
Cu privire la realitatea prestațiilor, recurenta susține că aceasta este probată prin faptul că, deși are doar un singur angajat, ea are totuși rezultate financiare, care nu puteau veni decât din serviciul prestat.
Se arată, de asemenea, că documentele justificative dovedesc realitatea acestor prestări. Este vorba de devizele, procesele verbale și facturile fiscale.
II. Soluția dată de instanța de fond, nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod pr. civilă, motiv prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă. Se susține, că sentința instanței de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept, care au format convingerea acesteia și nici pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Se mai arată, că instanța de fond, nu a precizat motivul pentru care a fost înlăturată concluzia expertizei contabile. Se mai arată, că și celelalte șase expertize, efectuate în spețe similare, de cinci experți diferiți, concluzionează, că taxa pe valoarea adăugată aferentă prestației "dezvoltare proiect ", este deductibilă.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art. 3041Cod pr.civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, după cum se explicita în considerentele ce vor urma:
Nu este fondată prima critică, încadrată greșit de recurentă în motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, deși vorbește de încălcarea și aplicarea greșită a legii și, în consecință, această critică se încadrează corect în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În esență, recurenta susține că instanța a aplicat greșit art.145 alin.8 lit.a și d din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, deoarece judecătorul a adăugat condițiilor prevăzute de textul arătat, pentru deducerea TVA, condițiile suplimentare prevăzute de art.21 lit.m din același act normativ, cu toate că acest din urmă text vizează stabilirea impozitului pe profit.
Curtea constată că, în adevăr, instanța de fond și-a întemeiat soluția și pe disp.art.21 lit.m din Codul fiscal, ea făcând referire la acest text în considerentele sentinței.
Curtea constată că, textul art.21 alin.4 lit.m din Codul fiscal, nu este aplicabil în cauză, însă, motivul reținut de instanța de fond și anume, lipsa documentelor de justificare a prestației serviciului pentru care reclamanta a dedus în speță TVA, este just. Această condiție de justificare cu acte a recepției de către reclamantă a serviciului efectuat de - - SA nu este prevăzut în textul special ce reglementează condițiile de deductibilitate a TVA, mai exact art.145 alin.3 lit. și alin.8 lit.a Cod fiscal. Ea este însă prevăzută ca o regulă generală a activității contabile, fiind consacrată ca regulă generală în art.6 alin.1 din Legea nr.82/1991 privind contabilitatea. Potrivit acestui text,orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În același sens, textul art.24 din aceeași lege prevede cădocumentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhivă timp de 10 ani.În aplicarea acestei reguli generale a activității contabile, așa cum corect observă și judecătorul instanței de fond, prin Ordinul MFP nr.1850/2004, dat în aplicarea Legii contabilității nr.82/1991, se prevede că în cazul prestării de servicii ce implică realizarea de lucrări, la procesul verbal de recepție, trebuie anexată lucrarea executată, arătându-se în ce constă aceasta, numărul paginilor acesteia, piese scrise și desenate, dacă este cazul, etc.
În consecință, curtea consideră că, pentru deducerea TVA, în afară de condițiile prevăzute de art.185 alin.8 lit.a din Codul fiscal, autoritatea fiscală este îndreptățită să verifice realitatea prestării serviciului pentru care se pretinde această deducere, această din urmă condiție fiind o aplicare a regulii generale prevăzute de art.6 din Legea nr.82/1991, privind necesitatea existenței documentelor justificative.
Curtea constată că, reclamanta nu are aceste documente justificative, facturile fiscale invocate de aceasta, nefiind suficiente pentru a justifica recepția prestării serviciului.
Deși recurenta nu se prevalează de el, din oficiu, curtea constată că autorității financiare, i-a fost prezentat un proces verbal, în care se menționează că serviciile prestate de - " " SA constau în: documentarea, punerea la punct a instrumentelor și mijloacelor privind asistența pentru dezvoltarea proiectelor Rusia,; documentarea, analiza și asistența pentru demararea Proiectului -; asistență, documentare, depozit faza 2. să prezinte documentele justificative ale documentării, ca și a "punerii la punct" a instrumentelor și a mijloacelor de asistență pentru dezvoltarea proiectelor. Altfel, este greu de înțeles cum se dezvoltă și se aplică proiectul ce constituie obiectul prestării serviciului, dacă beneficiarul acestui serviciu, nu are o bază informativă după care să se conducă în activitatea sa de comerț în zona Rusia,; la fel, pentru Proiectul -, ce direcții de activitate urmează reclamanta pentru desfășurarea activității în cadrul acestui proiect și pentru eficientizarea acesteia, dacă aceasta nu poate să se informeze din "documentarea, analiza și asistența" pe care a făcut-o prestatorul de serviciu în beneficiul recurentei. Nici pentru "asistență, documentare depozit faza 2", nu există nicio bază documentară și informativă, deși în procesul verbal se menționează că în beneficiul recurentei a fost făcută o documentare. Mai mult, curtea constată că, chiar părțile acestui contract de prestări servicii, au prevăzut, că serviciul prestat, trebuie să fie justificat cu un deviz. Acest deviz nu există însă.
În concluzie, critica recurentei nu este fondată.
II. Nu este fondată nici a doua critică, încadrată corect de recurentă în motivul prev.de art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
În esență, recurenta susține că instanța de fond, nu a motivat sentința, deoarece, din conținut acesteia, nu rezultă motivele de fapt și de drept, care au format convingerea acesteia și că nu rezultă motivul pentru care a fost înlăturată concluzia raportului de expertiză.
Curtea constată că, instanța de fond și-a motivat soluția, stabilind situația de fapt și pe cea de drept aplicabilă în speță. Astfel, din considerentele sentinței, rezultă faptul, că în esență, reclamanta a încheiat un contract de prestări servicii cu - SA și că pentru acest serviciu, a dedus TVA pe care, ulterior, autoritatea financiară i l-a imputat ca fiind dedus greșit, pe motiv că serviciul arătat, nu a fost justificat cu acte. De asemenea, rezultă și dreptul aplicabil în speță, respectiv art.145 alin.3 și alin.8 din Codul fiscal ca și Legea contabilității.
Cu privire la omisiunea instanței de fond, de a motiva considerentul pentru care nu a fost reținută concluzia raportului de expertiză, curtea constată că judecătorul instanței de fond, chiar dacă nu a arătat expres aceste motive, indirect el a înlăturat concluziile arătate, pe temeiul textelor legale invocate în sentință, așa cum au fost arătate mai sus.
Curtea constată că, în concluziile raportului de expertiză se conchide, că serviciul efectuat de prestator este real, deoarece el este justificat prin beneficiul efectuat de recurenta-beneficiara serviciului și că acest serviciu, având o altă natură decât cea de construcții sau alte activități materiale, poate fi justificat prin bugetul de cheltuieli, pentru persoanele care au efectuat serviciul, documentul de numire a unor persoane (dl. și dl. ) în postul de director adjunct control gestiune, respectiv la Direcția -uri, etc. ar constitui documente justificative.
Curtea consideră că o astfel de concluzie este neîntemeiată, deoarece prestarea unui serviciu nu poate fi justificată cu "bugetul de cheltuieli" sau cu "documente de numire a unor persoane". În realitate, așa cum a fost arătat mai sus, prestarea serviciului trebuie să fie justificată cu documente scrise. Altfel, nu se poate reține decât că acest serviciu este fictiv.
În concluzie, se va respinge și această critică ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta INDUSTRIE, cu sediul în,-, județul A, împotriva sentinței nr. 236/CF din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă -complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pt. aflată în CO
Semnează Președinte,
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
03.10.2008
jud fond.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Ioana Miriță