Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 8/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.8/R-

Ședința publică din 09 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

- - - JUDECĂTOR 3: Corina

- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții - și G-, ambii cu domiciliul ales în Rm. V, -,.12,.C,.5, jud.V, împotriva sentinței nr.1287 din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul ORAȘUL -prin Primar, cu sediul în,-, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul pârât, reprezentat prin consilier juridic, lipsă fiind recurenții reclamanți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul intimatului pârât depune la dosar întâmpinare, calificată de instanță ca fiind concluzii scrise, față de momentul depunerii la dosar.

Instanța, având în vedere faptul că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul pârât Orașul -prin Primar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, având în vedere cele precizate în concluziile scrise depuse la dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 20.08.2008, sub nr-, reclamanții - și G-, funcționari publici în cadrul aparatului propriu de specialitate al Primarului Orașului, județul V, au cerut obligarea pârâtului Orașul, reprezentat prin Primar, la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, sume ce vor trebui actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 1.01.2004 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari publici în cadrul aparatului propriu de specialitate al Orașului, beneficiază de dispoz. art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, dispoziții care au fost suspendate până la data de 31.12.2006 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin art. 48 din OG nr. 2/2006, aprobată cu modificări de Legea nr. 417/2006. Suspendarea respectivă contravine dispozițiilor art. 41 și art. 53 din Constituția României, precum și prevederilor art. 38 și 39 din Legea nr. 53/2003, care dispun în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiind garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament. În prezent suspendarea a încetat, iar, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Reclamanții au mai invocat dispoz. art. 44 din OUG nr. 92/2004, precum și dispoz. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale.

Prin sentința nr. 1287/ 04 noiembrie 2008 Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ - Complet specializat contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că, în ciuda faptului că legiuitorul a prevăzut drepturile menționate nu a prevăzut și cuantumul celor două sporuri, ceea ce face ca în prezent acordarea acestora să nu poată fi posibilă. Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr.188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici care, până în prezent, nu a fost adoptată, iar prin ordonanțe de guvern au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestora.

Astfel, prin OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007, au fost enumerate sporurile, primele și alte drepturi de natură salarială care se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora (procent din salariul de bază) pentru anii 2005, 2006 și 2007. Sporurile solicitate de către reclamanți sunt reglementate de art. 31 din Legea nr. 188/1999 însă, nu se menționează cuantumul acestora și nici ulterior prin ordonanțele de guvern emise anual, cuantumul acestora nu a fost reglementat.

Conform art. 9 pct. 7 din OG nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze control financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până 25 % aplicat la salariul de bază brut lunar iar potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici, beneficiind și de un spor pentru complexitatea muncii de 25 % din salariul de bază lunar.

În cauza dedusă judecății nu există similitudine între sporul pentru complexitatea muncii și suplimentul postului sau cel corespunzător treptei de salarizare și ca atare nefiind cuantificate de către legiuitor nu există temei legal pentru acordarea lor.

Sub acest aspect, acțiunea reclamanților este prematură și, în consecință inadmisibilă, întrucât valoarea sporurilor solicitate s-a determinat de către reclamanți opțional după criterii arbitrare prin asemănare cu alte sporuri, prime, premii ori alte drepturi salariale.

Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recurs reclamanții care, invocând dipsoz. art.304 pct. 6,7,8 și 9 Cod pr.civilă, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999/

Astfel, prin art. 13 (Titlul III) alin. 21 din Legea nr. 161/2003 a fost modificat art. 29 din Legea nr.188/1999, în sensul acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, începând cu luna ianuarie 2004. Aceste prevederi au fost suspendate până la data de 31.12.2006 prin art.44 din nr.OUG92/2006 și art.48 din nr.OG2/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor drepturi contravine dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituția României, precum și dispoz. cuprinse în art.38 și 39 alin.1 lit.d) din Legea 53/2003, care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999/R, dispozițiile acestei legi se completează cu legislația muncii și cu cele de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

În acest context, suspendarea dreptului la cele două suplimente este nulă, realizându-se doar suspendarea obligației corelative, ca o măsură la îndemâna debitorului care nu dorește să își execute obligația. Suspendarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale privind dreptul persoanelor încadrate în muncă. O normă legală trebuie să producă efecte și nu să aibă doar un caracter formal.

Dreptul reclamanților de a primi cele doua suplimente este un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale. Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, prescripția nu operează în privința sporurilor, întrucât un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv.

Potrivit practicii ÎCCJ, în speță nu operează prescripția, în sensul că un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv pe toată durata suspendării lui anterioare, dreptul la acțiune născându-se succesiv, cu fiecare act normativ prin care s-a dispus suspendarea.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința recurată, a respins acțiunea pentru faptul că legea nu prevede cuantumul suplimentelor, recunoscând totuși dreptul reclamanților de a primi suplimentele respective. Soluția este neîntemeiată, câtă vreme instanța reține faptul că suspendarea dreptului la cele doua suplimente a fost nelegală și că aceasta nu a echivalat cu însăși înlăturarea dreptului. Respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea tendințelor de reglementare a unor situații juridice fictive, și face necesar ca titularii drepturilor recunoscute de lege să se bucure de acestea în mod efectiv.

Instanța de fond recunoaște existența dreptului și, implicit, existența prejudiciului, reținând incidenta dispoz. art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că legiuitorul a amânat nejustificat adoptarea unui act normativ care să stabilească sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, i-a determinat pe reclamanți să solicite acordarea drepturilor în justiție.

Cuantumul de 25% din salariul de bază a fost apreciat în urma inserării acestuia în proiectul de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, precum și în urma consacrării lui de către practica judiciară.

Intimatul, prin Primar, a depus întâmpinaresolicitând, în esență, respingerea recursului și a acțiunii reclamanților. Astfel, pretențiile reclamanților nu sunt întemeiate în raport cu actuala legislație privind salarizarea acestora, iar potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 4 alin. 1-4, nu pot fi folosite alte sume de bani pentru plata celor doua suplimente.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Așa cum înșiși recurenții reclamanți au arătat, sentința primei instanțe nu negat dreptul acestora de a primi cele doua suplimente prev. de art. 31 din Legea nr. 188/1999/R din perspectiva faptului că plata lor a fost ori este suspendată, respectiv a faptului că dreptul reclamanților a încetat ca efect al suspendărilor succesive de până la 31.12.2006.

Instanța de fond a avut în vedere faptul că dreptul invocat de reclamanți nu este cuantificat/cuantificabil în baza unor texte legale în vigoare și care să se aplice reclamanților ca funcționari publici.

Potrivit art.31 alin.1 lit.c) și d) din Legea 188/1999, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și, respectiv, suplimentul corespunzător dreptului de salarizare, fără însă ca legea (lato sensu, indiferent de denumire și de putere juridică) să precizeze cuantumul suplimentelor sau procentul aplicabil pentru calcularea lor.

Prin urmare, sub aspect pur formal, dreptul reclamanților are prevedere legală, însă nu are un conținut legal determinat sau determinabil fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a legii respective.

Determinarea respectivă nu este atributul puterii instanței de judecată și, deci, nu poate fi făcută de către aceasta potrivit criteriilor propuse unilateral de către reclamanți.

Astfel, pentru cuantificarea suplimentelor respective, în lipsa unui text prin care legiuitorul însuși să arate cum apreciază el munca reclamanților, instanța nu are competența de a face aprecieri asupra complexității muncii acestora prin analogie cu munca altor categorii funcționari din care nu fac parte reclamanții, ori luând drept criteriu proiecte legislative sau practică judiciară - niciunul din ultimele două criterii neconstituind izvor de drept.

Dreptul la cele doua suplimente nu poate fi apreciat ca fiind un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și, deci, nu poate naște legitimă de a-l obține.

În această ipoteză, angajatorul - care manevrează bani publici, inclusiv pentru plata salariilor - nu poate fi obligat pe cale judecătorească să plătească cele două suplimente calculate arbitrar sau în raport de anumite criterii care nu sunt prevăzute de lege în privința categoriei profesionale de funcționari publici din care fac parte recurenții reclamanți.

Ca atare, în baza art.312 alin.1, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții reclamanții - și G-, ambii cu domiciliul ales în Rm. V, -,.12,.C,.5, jud.V, împotriva sentinței nr.1287 din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul ORAȘUL -prin Primar, cu sediul în,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

2 ex./15.01.2009

jud fond. Gh.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 8/2009. Curtea de Apel Pitesti