Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 829/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR.829/ Dosar Nr-
Sedința publică din 09 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 588/CA din 9.09.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 decembrie 2008, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 9 decembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.588/CA/09.09.2008 Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Mnisterului Economiei și Finanțelor invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a respins acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov; Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
De asemenea, s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției necompetenției materiale a Tribunalului, invocată de pârâtul Ministrul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că este neîntemeiată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 având în vedere calitatea reclamantelor, aceea de, funcționari publici, și de obiectul dedus judecății, respectiv drepturi salariale.
Prin urmare, această excepție a fost respinsă.
De asemenea, a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și HG nr. 208/2005, acest minister este singurul abilitat în domeniul stabilirii și rectificării bugetului de stat.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de același minister a fost apreciată de instanță ca o apărare de fond fiind analizată ca atare.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că acțiunea reclamantelor nu este întemeiată.
Sporul de confidențialitate este prevăzut prin o serie de acte normative( Legea nr. 444/2006 - art. 4, OG nr. 6/2007) pentru unii funcționari publici, care sunt limitativ și expres prevăzuți de aceste acte normative, respectiv cadrele militare în activitate, funcționari publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și funcționari publici din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cei din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Pentru reclamantele din prezenta cauză nici un act normativ nu prevede dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate iar a le acorda acest drept însemnă pe de o parte o adăugare la lege, iar, pe de altă parte, depășirea atributelor puterii judecătorești, nici una din cele două variante nefiind permisă.
Dispozițiile legale la care fac reclamantele referire și care prevăd, pentru alte categorii de funcționari publici, acest spor de confidențialitate, prevăd necesitatea dobândirii unui certificat - aviz de securitate, pe care, evident, reclamantele din prezenta cauză nu îl posedă. În plus, aceleași acte normative la care fac trimitere reclamantele prevăd posibilitatea acordării acestui spor de până la 15% și nu 15%, așa cum pretind reclamantele, nivelul acestui spor fiind raportat la gradul de securitate la care pot avea acces funcționarii publici. Or, în cauza de față, chiar și în ipoteza în care instanța ar admite că li se cuvine acest spor, ar fi în imposibilitatea de a-l cuantifica, legea neprevăzând nici un criteriu legal strict pentru această categorie de funcționari publici din cauză și pentru gradul de securitate al documentelor cu care reclamantele lucrează.
Întemeiată pe dispozițiile OG nr. 137/2000, în cazul constatării unui tratament diferențiat, discriminatoriu, între reclamante și alte categorii profesionale, ar fi putut acorda despăgubiri.
Raportat circumstanțelor concrete din speța de față, instanța a apreciat că nu există discriminare nici în sensul prevederilor OG nr. 137/2000 care să justifice despăgubiri și nici în lumina practicii Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit practicii CEDO, diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se induc distincții în situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Deși dispozițiile art. 16 din Constituția României prevăd că, cetățenii sunt egali în fața legii și a autiorităților publice, fără privilegii și discriminări, Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformitate, așa încât, dacă la situații similare trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Deși reclamantele din prezenta cauză sunt funcționari publici, nici o dispoziție legală care le reglementează activitatea în cadrul instanțelor nu prevede sporul de confidențialitate care să fie acordat altor funcționari care își desfășoară activitatea pe lângă instanțele judecătorești așa încât modul lor de salarizare - inclusiv prin acordarea unor sporuri - nu poate fi raportat decât la funcționarii din același sistem și nu din alte instituții, chiar dacă în cadrul acelor instituții anumiți funcționari publici beneficiază de sporul de confidențialitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că potrivit art.29 alin.2 din Legea 188/1999 republicată funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, iar conform art.45 au obligația să păstreze secretul de stat, de serviciu precum și confidențialitate în legătură cu faptele, informațiile de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice Citează dispozițiile art.12 din Legea nr.554/2001 și art.158 din Codul Muncii. Indică cu titlu de exemplu informațiile confidențiale pe care le cunosc: date personale ale angajaților, salariul, părților din dosarele de pe rolul instanțelor și parchetelor, date din dosarele de achiziție publică etc. Consideră că având obligația de a păstra confidențialitatea se impune să beneficieze și de spor. Ar fi discriminați față de alte categorii de funcționari publici care beneficiază de acesta. Se invocă dispozițiile art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și dispozițiile OG 137/2000.
Depun în anexă: hotărâri judecătorești, fișe ale postului și o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
La dosar au depus întâmpinare intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând respingerea recursului declarat.
Se reiau apărările formulate prin întâmpinări la judecarea fondului cauzei. Se depune și Hotărârea nr.437/05.11.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care acesta s-a pronunțat cu privire la sesizarea privind existența unor discriminări prin neacordarea tuturor funcționarilor a sporului de confidențialitate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursul ca nefondat.
Reclamantele, funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov au solicitat obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate prevăzut de OG nr.6/2007 în procent de 15% actualizat etc motivat de faptul că intră în contract cu diverse informații și au obligația respectării confidențialității acestora.
Menționează că sunt discriminați față de alte categorii de funcționari publici care primesc acest spor.
Curtea constată că temeiul acțiunii este art.27 alin.3 din OG 137/2000așa cum de altfel se indică în mod expres în recurs. Pretențiile deduse judecății au fost concepute ca adevărate despăgubiri pe care pârâții ar trebui să le acorde reclamanților pentru discriminarea creată prin neacordarea sporului de confidențialitate deși alte categorii de personal din același sistem bugetar (Consiliul Superior al magistraturii) încasează aceste drepturi, existând dispoziții legale în acest sens.
Prin Deciziile nr.821/03.07.2008; 818/03.07.2008 și 820/02.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României din 16.07.2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000. Se arată că instanțele de judecată nu pot aprecia ca discriminare omisiunea legiuitorului de a acorda și reclamanților beneficiul unor drepturi și a le acorda sub formă de despăgubiri. Se specifică că dispozițiile din OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite de lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative întrucât se încalcă principiul separației puterilor în stat.
Prin art.15 alin. 1 din OG 6/2007 se menționează limitativ categoriile de funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate. Reclamanții din acest dosar nu se încadrează în nici una din aceste categorii.
Am arătat că față de deciziile Curții Constituționale discriminarea în această situație nu poate fi "cercetată" de instanța de judecată.
Pentru considerentele arătate nu se impune analizarea și a celorlalte motive de recurs invocate.
În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.588/CA/09.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.MC 09.12.2008/dact.VP 12.12.2008/2ex
Judecător fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu
