Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 84/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 84/2010
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 266 din 19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu intimații INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI - PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. pr. civ, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.266 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, împotriva pârâților INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI - PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că principiile salarizării funcționarilor publici au fost reglementate inițial în art.29 și art.30 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, texte care au suferit modificări succesive prin OUG 245/2000 (respinsă prin Legea nr.727/2001), OUG 23/2001, Legea nr.161/2003, Legea nr.164/2004, Legea nr.251/2006, astfel că Legea nr.188/1999 a fost republicată, textele de mai sus fiind renumerotate încât art.29 a devenit art.31.
Este real că în art.31 al.188/1999, modificată, legiuitorul a prevăzut că salariul are patru componente principale printre care suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Datorită lipsei unui sistem unitar de reglementare în materia salarizării pentru funcționarii publici, s-a procedat la emiterea unor ordonanțe de urgență prin care s-a reglementat anual acordarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, astfel că începând cu anul 2004 și până în 2006 inclusiv, s-a dispus suspendarea acordării suplimentului de post și suplimentului corespunzător treptei de salarizare. Începând cu 1 ianuarie 2007 nu s-au mai suspendat acordarea drepturilor în discuție.
Dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999 constituie norme de principiu care enumeră componentele salariului funcționarilor publici, astfel că acestea nu pot fi aplicate în mod direct și imediat de către angajatorii cu care au raporturi de serviciu funcționarii publici.
În ce privește cuantumul drepturilor în discuție solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul constată că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Există unele posturi, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar preventiv, pentru care legislația specifică prevede un spor - ce poate fi eventual echivalat cu suplimentul postului -, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul de post la care face referire art.31 al.1 lit.c din Legea nr.188/1999.
În raport de împrejurarea că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse, tribunalul stabilește că nu are competența de a crea norme prin care să stabilească procentul din salariul de bază al drepturilor pretinse, lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești pentru a se respecta principiul separației puterilor.
Tribunalul nu poate nici să acorde drepturile pretinse în cuantum de 25% din salariul de bază, prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, cu motivarea că așa a stabilit practica judiciară, cât timp practica nu este un izvor de drept, iar instanțele se pronunță cu respectarea principiului legalității.
În prezent, prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 nu sunt abrogate sau suspendate, dar nu pot fi aplicate, pentru motivele anterior arătate. Este necesar să se stabilească în ce măsură un text legal în vigoare care prevede drepturi salariale recunoscute la nivel de principiu - drepturi care totuși nu sunt actuale - poate constitui temei pentru admiterea sau respingerea acțiunii formulate, astfel încât să nu se impieteze în vreun mod asupra drepturilor salariale.
Într-o ipoteză, ar exista temeiuri de respingere a acțiunii formulate ca inadmisibilă, cât timp nu este posibilă acordarea sporurilor respective datorită necuantificării legale celor două componente ale salariului funcționarilor publici, cunoscut fiind că atribuțiunile de reglementare revin în acest caz legiuitorului și că instanța nu se poate substitui acestuia. În același context, este de subliniat că ne aflăm în prezența unui drept virtual, iar obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, ori eventuala cuantificare de către instanță a suplimentelor în raport de diverse criterii reprezintă o nesocotire a legii, după cum s-a evidențiat și prin Decizia Curții Constituționale nr.820/2008. În sfârșit, în aceeași ordine de idei, dacă s-ar admite acțiunea în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar menționa - pentru că nu are cum - suma la care urmează să fie obligată pârâta, ar rezulta o hotărâre nesusceptibilă de executare.
Pe de altă parte, într-o altă ipoteză, pe care prezenta instanță o va adopta, față de imposibilitatea cuantificării suplimentelor pretinse, pentru a nu impieta asupra drepturilor salariale recunoscute în plan legislativ la nivel de principiu, drepturi ce nu sunt actuale deoarece nu sunt determinate, urmează ca motivul pentru care acțiunea a fost respinsă să fie acela de prematuritate a acesteia, așa încât funcționarii publici să-și poată valorifica drepturile în discuție în urma unei eventuale reglementări legislative care va cuantifica drepturile salariale în discuție.
Împotriva soluției menționate au declarat recurs reclamanții susținând în esență că sunt funcționari publici, drepturile solicitate au fost stabilite prin lege, nu pot fi restrânse iar acordarea numai pentru unele categorii de funcționari crează discriminare.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport de actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță recurenții în contradictoriu cu Instituția Primarului comunei au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariu de bază pentru perioada 01.01.2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sume ce urmează a fi indexate și actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății, obligarea pârâtei să înscrie în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a sporurilor în conformitate cu Decretul nr.92/1976.
În susținerea celor solicitate recurenții au arătat că sunt funcționari publici și îndreptățiți la acordarea suplimentelor în contextul menținerii suspendării, că ignorându-se prevederile art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999 angajatorul Primăria prin primar refuză în mod abuziv acordarea acestor drepturi.
Din conținutul argumentelor aduse prin demersurile promovate se observă că recurenții atacă refuzul de a se plăti suplimentul postului și treptei de salarizare în procent de 25% în considerarea dispozițiilor legii contenciosului respectiv faptul că refuzul este nejustificat iar prin aceasta I se aduce o vătămare într-un drept recunoscut de Legea nr.188/1999 art.31 lit.c și
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
În speță nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului I reținut de recurenți. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din:" c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. Ori în aceste circumstanțe dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de obligație de plată la un procent de 25% și ca atare de un refuz nejustificat și respectiv de o greșită reținere a aplicabilității legii de către prima instanță. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu negă faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Desigur se relevă de recurenți că instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi reținută întrucât recurenții nu cer recunoașterea unui drept acesta fiind dat de lege ci cer obligarea la plata unui anume procent care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și ca atare nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret.
Trebuie reținut, de asemenea, că n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilă erga omnes, și obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.266 din 19 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.266 din 19 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
9 ex./20.01.2010.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
