Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 865/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 865/ Dosar nr-
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Marcela judecător
- - - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.864/CA din19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 17 decembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față
Constată că prin Sentința civilă nr. 864/CA din19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a luat act renunțarea la judecată a petitului 5 al acțiunii formulate de reclamantul, in contradictoriu cu pârâtul Municipiul; s-a admis in parte acțiunea formulată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâtul Municipiul și, în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada - - -, actualizate cu indicele de inflație la data plății; s-au respins restul pretențiilor, referitoare la stabilirea unui cuantum de 25% pentru fiecare supliment și la obligarea pârâtului să procedeze la calculul celor două suplimente și la menționarea in carnetul de muncă a suplimentelor, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost funcționar public in cadrul Primăriei, in perioada - - -, dată la care a fost transferat la Primăria Mun. B, aspect necontestat de pârât.
Legea 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c, d din. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006. Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art. prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului. Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea suplimentelor în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
S-au analizat textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, și s-a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său. Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
În raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006. Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, începând cu anul 2004, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul a fost obligat la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, începând cu datele arătate in dispozitivul hotărârii, actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Cu privire la cuantumul de 25% indicat de reclamant pentru fiecare din cele două suplimente, prima instanță a reținut că Legea 188/1999 nu prevede acest cuantum așa încât, in lipsa unei prevederi exprese a legii, instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului in sensul stabilirii cuantumului. Cererea reclamantului sub acest aspect a fost respinsă.
Cu privire la obligarea pârâtului să consemneze in carnetul de muncă al reclamantului cele două suplimente, s-a apreciat că această cerere este nefondată având in vedere dispozițiile DL 92/1976 și faptul că, după cum arată însuși reclamantul, in prezent nu mai lucrează in cadrul Primăriei, așa încât pârâtul nu mai are obligații legate de carnetul de muncă al reclamantului.
Având in vedere că reclamantul a renunțat la judecarea petitului 5 al acțiunii, instanța a luat act in acest sens, in temeiul dispozițiilor art. 246 Cod Procedură Civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește neacordarea suplimentelor în cuantum de 25% fiecare și respingerea cererii sale de obligare a pârâtului la inscrierea drepturilor în carnetul de muncă în baza art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că deși prin lege nu este indicat un cuantum de 25% pentru cele două suplimente judecătorul este obligat să judece cauza cu care a fost investit in temeiul unui text de lege care trebuie să fie aplicat chiar dacă nu este suficient de clar, legea se completează prin analogie pentru a se rezolva cauza. Referitor la respingerea cererii sale de obligare a pârâtului la inscrierea drepturilor în carnetul de muncă pe motiv că nu mai lucrează la pârât arată că se aplică DL 92/1976 care obligă angajatorul să completeze la zi carnetul de muncă.
Intimatul Municipiul a depus la dosar întâmpinare arătând că nu s-a opus admiterii cererii reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarelor sentința civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este parțial fondat.
Reclamantul a avut calitatea de functionar public in cadrul Primăriei in perioada 01.01.2004 - 15.02.2008
Conform prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Deci, salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său, în mod efectiv și licit, sumele aferente suplimentelor.
Prima instanță a obligat pârâtul să plătească reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004 - 15.02.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pârâtul nu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Aceste dispoziții au intrat în puterea de lucru judecat.
Referitor la cuantumul acestor sporuri, Curtea reține că art. 31 menționat, nu prevede un cuantum de 25%, așa cum a fost solicitat de reclamant, iar instanța nu poate stabili prin analogie cuantumul acestora.
Dreptul la aceste sporuri există, a fost prevăzut de lege pentru funcționarii publici și nu a fost abrogat, dar nu a fost stabilit prin lege un cuantum al acestora.
Curtea constată că nu poate fi specificat cuantumul acestor sporuri având în vedere faptul că art. 31 din Legea 188/1999 republicată nu prevede un cuantum de 25% așa cum a solicitat reclamantul, iar instanța de judecată nu poate stabili prin analogie cu alte sporuri cuantumul acestora ( a se vedea și Decizia nr. 818/2008 pronunțată de Curtea Constituțională). Criteriile după care se calculează cuatumul acestor suplimente prevăzute de lege se stabilesc fie de legiuitor, fie de ordonatorul de credite printr-un act administrativ (în acest sens a se vedea de exemplu, ordinele ministrului intrernelor prin care se stabilesc criteriile de cuantificare pentru sporul de fidelitate).
Primul motiv de recurs este în consecință neîntemeiat.
Referitor la respingerea cererii reclamantului de obligare a pârâtului la inscrierea drepturilor în carnetul de muncă pe motiv că nu mai lucrează la pârât, Curtea reține că potrivit art. 1 din Decretul 92/1976
" (1) Carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
(2) În carnetul de munca se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum și cele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de munca."
Art. 3 coroborat cu art. 6 dispun în sensul că carnetul de munca se întocmește și apoi se completează (inclusiv în cazul modificării situației angajatului și a drepturilor cuvenite) de către societatea sau instituția unde cel în cauza s-a încadrat în muncă. Cele două sporuri acordate se raportează la perioada lucrată de reclamantul la pârât, deci și obligația de a reține contribuțiile aferente sumelor plătite cu acest titlu cât și obligația menționării lor în carnetul de muncă revin pârâtului.
Pentru aceste considerente Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.7 și 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul declarat și să modifice în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtului să consemneze în carnetul de muncă al reclamantului drepturile salariale pe care a fost obligat să le plătească prin sentința civilă 864/CA/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios. Se vor menține restul dispozițiilor din sentința civilă recurată.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 864/CA/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâtul să consemneze în carnetul de muncă al reclamantului drepturile salariale pe care a fost obligat să le plătească conform hotărârii judecătorești.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - - - -
Grefier,
Red. /22.12.2009
Dact./23.12.2009/ 4 ex.
Jud. Fond.
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Mirena Radu, Silviu Gabriel
