Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 934/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 934

Ședința publică de la 13 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Alina Răescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ împotriva sentinței nr.4797 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ C și avocat pentru intimatul pârât .

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților asupra recursului de față.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ C arată că art.59 lit. f din contractul colectiv de muncă prevede desfacerea contractului individual de muncă pentru depășirea cantității de 15. material lemnos imputabil la o inspecție, cantitate depășită de intimatul reclamant, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.

Consideră că instanța de fond a apreciat în mod eronat că este necesară înlocuirea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă cu o sancțiune mai ușoară.

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.

Avocat pentru intimatul pârât susține că prin motivele de recurs se atacă numai considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțată în acțiunea promovată pentru stabilirea prejudiciului.

Arată că prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit un prejudiciu mai mic decât cel calculat de recurentă, astfel că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 24.11.2006, reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr.440/14.11.2006 emisă de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică C prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 48 alin. 1 pct. g din OUG nr.59/2000, solicitând instanței anularea deciziei contestate, reîncadrarea acestuia în funcția avută anterior cu plata drepturilor bănești care i se cuveneau pe perioada în care contractul de muncă a fost desfăcut în mod nelegal, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, reclamantul arată că prin decizia nr. 440/14.11.2006 i s-a desfăcut contractul de muncă, considerându-se că a adus prejudicii unității angajatoare. Arată că decizia contestată este nelegală și nu corespunde cu starea de fapt și de drept reală.

Reclamantul arată că a fost pădurar la Catonul silvic nr. 28 până la sfârșitul lunii mai 2006, când din motive medicale care au necesitat internarea acestuia într-o unitate medicală, a fost nevoit să solicite predarea cantonului. Pe perioada cât a activat la acest canton, arată că și-a îndeplinit în mod corect obligațiile de serviciu, cu toate că datorită amplasării acestui canton, și-a desfășurat activitatea în condiții periculoase, înregistrându-se mai multe incidente, urmate de eliberarea unui număr mare de procese-verbale de contravenție ca urmare a tăierilor ilegale.

Despre această stare de fapt a încunoștințat de mai multe ori conducerea Ocolului Silvic Sadova, solicitând sprijin prin formarea de patrule din mai mulți pădurari, întrucât fiind singur, acesta nu putea să patruleze întreg cantonul, care are o întindere destul de mare, situat pe raza comunei Sadova. Grupurile de persoane venite la sustras erau bine organizate și chiar înarmate cu diverse obiecte contondente.

De asemenea, arată că în nenumărate rânduri, a solicitat și sprijinul poliției din comună, atât în scris, cât și telefonic, iar solicitările reclamantului rămânând fără răspuns din partea Ocolului Silvic și a Direcției Silvice

Cu toate, că avea în vedere că o dată cu predarea cantonului să i se găsească și un număr mic de arbori lipsă și fără a se putea justifica tăierea lor, raportul întocmit de comisie conține date nereale și expuse cu rea-credință.

Arată că, deși a plecat de la canton la sfârșitul lunii mai, comisia s-a deplasat la fața locului după mai mult de două săptămâni, perioadă în care nu s-a mai asigurat paza cantonului. Întrucât nu a fost prezent la predare, în mod incorect au fost avute în vedere și alte resturi de arbori, dar care au o vechime mai mare și care au făcut obiectul altor controale.

Cu privire la procesele-verbale pe care le-a încheiat, arată că nu cunoaște căror împrejurări au fost considerate false, în măsura în care împotriva sa nu s-a formulat plângere penală.

Datorită faptului că era singur la patrulări nu a putut găsi nici un martor pentru a semna procesul-verbal de contravenție.

In drept au fost invocate prevederile art. 52 din nr.OUG 59/2000.

A fost depusă la dosar decizia contestată nr. 440/14.11.2006 emisă de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ

La data de 12.01.2007, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că măsura desfacerii contractului individual de muncă este temeinică și legală, s-a luat în conformitate cu dispozițiile statutului personalului silvic aprobat prin OUG59/2000 modificată și completată prin Legea 427/2001. . pe care pădurarul le-a încălcat au constat în neasigurarea pazei cantonului silvic și astfel s-a înregistrat un prejudiciu foarte mare ce a constat în tăieri ilegale de arbori și lipsa de material lemnos din partida pe care a gestionat- Se arată că pentru aceasta, pădurarului i s-au aplicat dispozițiile art. 48 alin. 2 lit. g din OUG59/2000 și pe cele art. 100 lit. g din al - Romsilva în sensul desfacerii contractului individual de muncă.

In drept, pârâta a invocat prevederile Legii 53/2003, ale Legii 22/1969, Ordinul 15/1988, OG 59/2000 modificată și completată prin Legea 427/2001, și ale al - Romsilva 2006-2007. depus la dosar un set de înscrisuri, respectiv: plângere penală formulată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ C împotriva reclamantului, cerere de chemare în judecată, raport înregistrat sub nr. 6542/12.07.2006, și alte înscrisuri în apărare.

La data de 11.12.2007, instanța a administrat proba cu interogatoriu luat reclamantului, probă încuviințată pârâtului.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4797 din 18.12.2007 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ

A modificat decizia nr. 440/14.11.2006 emisă de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva Direcția Silvică C, în sensul că a înlocuit sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă cu sancțiunea disciplinară a diminuării salariului pe o perioadă de 3 luni cu 30 %

A dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului pe perioada în care contractul de muncă a fost desfăcut.

În considerentele deciziei s-a reținut faptul că prin decizia nr. 440/14.11.2006 emisă de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică C s-a dispus desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 48 alin. 1 pct. g din nr.OUG 59/2000, conform cărora pentru o abatere disciplinară se poate aplica sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.

Din cuprinsul deciziei atacate s-a reținut faptul că drept abatere disciplinară a fost tăierea de arbori ilegal 1172. cu un volum de 162,297 mc și o valoare de 9930,40 lei și lipsa în gestiune de material lemnos în P 89 în volum de 149,947 mc cu o valoare de 16697,19 lei.

Pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Caf ormulat în data de 09.01.2007 plângere penală împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 și 289 Cod penal însă prin rezoluția nr. 7828/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiovaa fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală privind neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe reclamantul cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și fals intelectual.

De asemenea, prin hotărârea Tribunalului Dolj - Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale nr. 591/18 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, instanța de judecată a constatat că prejudiciul produs unității Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică C de către reclamant este în cuantum de 2259,39 lei. Instanța de judecată a reținut cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul nu este răspunzător de lipsa în gestiune a cantității de 149,947 mc masă lemnoasă fasonată în valoare de 16697,19 lei și nici nu i se poate reține vinovăția privind sustragerea unei cantități de cca. 107,963 mc lemn rotund.

Acțiunea în răspundere patrimonială ce a fost soluționată prin hotărârea mai sus amintită a privit aceleași sume de bani și același material lemnos ce a fost reținut în dispoziția atacată în prezenta cauză drept abatere disciplinară și respectând principiul autorității de lucru judecat Tribunalul va reține faptul că reclamantul a produs unității pârâte doar un prejudiciu în cuantum de 2259,39 lei.

Prin urmare, în raport de prejudiciul concret produs, de persoana reclamantului, de natura și conținutul sancțiunilor astfel cum sunt enumerate în textul de lege instanța de judecată constată faptul că sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă este excesivă în raport de abaterea realizată și va modifica decizia atacată în sensul înlocuirii respectivei sancțiuni cu sancțiunea disciplinară a diminuării salariului cu 30% pe o durată de 3 luni, sancțiune suficientă atât pentru a îndeplini funcția de corecție cât și pe cea de educare a reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică C, invocând în drept dispoz. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civilă.

În motivare s-a arătat că sentința civilă cuprinde motive contradictorii în analizarea pricinii deduse judecății. S-a reținut astfel greșit faptul că arborii ce au determinat prejudiciul, în raport de dimensiunile lor dendrologice, nu au fost sustrași de persoane delicvente deoarece nu sunt ușor de tăiat, manipulat și încărcat în mijloace de transport datorită volumului mare de masă lemnoasă.

A mai arătat reclamanta faptul că, instanța de fond, interpretând în mod greșit actele juridice, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

Astfel, recurenta a arătat că aplicarea sancțiunii intimatului s-a făcut în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv art. 48 din OUG 59/2000 modificată și art. 59 lit. din contractul colectiv de muncă al RNP - Romsilva, precum și cu prejudiciul produs prin nerespectarea îndatoririlor de către pădurar.

Ca atare, instanța de fond nu putea să schimbe sancțiunea aplicată și să aplice o altă sancțiune mult mai ușoară, precum și să dispună obligarea recurentului la plata drepturilor bănești pe perioada desfacerii contractului de muncă.

În atare situație, recurenta a invocat faptul că instanța de fond a analizat într-o modalitate părtinitoare apărările formulate, motiv pentru care hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și sarcinilor din fișa postului.

Au fost depuse anexa 1 și 8 la raportul de expertiză și contractul colectiv de muncă din 02.06.2006.

Recursul nu este fondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că, în raport de cuantumul prejudiciului produs, stabilit prin expertiza efectuată, și de gravitatea redusă a faptelor reținute în sarcina intimatului reclamant sancțiunea aplicată acestuia, respectiv desfacerea contractului de muncă este excesivă, dispunând înlocuirea acesteia.

Având în vedere, totodată, că s-a stabilit o pagubă mai mică de 30. pe an de material lemnos, produsă de către intimat, precum și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 lit. f din contractul colectiv de muncă al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, angajatorul are posibilitatea și nu obligația de a dispune concedierea salariatului, apare ca temeinică și legală măsura înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate, având în vedere și circumstanțele personale ale intimatului. Astfel, din probele administrate cu ocazia judecării în fond a cauzei s-a reținut faptul că reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu constând în încheierea de procese verbale de contravenție, acestea având rolul de justifica parțial prejudiciul produs cantonului silvic.Mai mult, ca urmare a plângerii penale formulate împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 249 și 289 Cod penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale, situație confirmată prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din 25.09.2007.

Ca atare, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 59 lit. din contractul colectiv de muncă al - Romsilva referitoare la cuantumul pagubei și la existența unor motive ce țin de persona salariatului pentru a se putea dispune desfacerea contractului individual de muncă, în mod corect instanța de fond a dispus înlocuirea sancțiunii cu o sancțiune proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite de către reclamant.

Se reține astfel ca fiind nefondate motivele de recurs invocate de către recurentă, urmând ca, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă să fie respins recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ împotriva sentinței nr.4797 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. A

Ex.2//6.06.2007

Jud. fond GDD.

C

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 934/2008. Curtea de Apel Craiova