Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 951/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--19.06.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.951

Ședința publică din 02.10.2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu

JUDECĂTOR 3: Cătălin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, G, G, B, G, G și G împotriva sentinței civile nr.560/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria Comunei, Consiliul Local al Comunei și Comuna reprezentată prin Primar, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 560 din 24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, G, B, G, G și G în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei, Consiliul Local al Comunei și Comuna reprezentată prin Primar, pentru plata indemnizației de dispozitiv.

În motivare, se arată că, potrivit art. 31(3) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Pe lângă drepturile salariale prevăzute de legile de salarizare ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază, conform art. 40 din nr.OG 92/2004, de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care se desfășoară activitatea.

Prin Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, lege care se aplică potrivit art. 1 personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, se stabilește la art. 13, pentru cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract de muncă și salariații civili, dreptul la o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, în indemnizația de comandă și gradații, respectiv salariul de bază.

Funcțiile specifice pentru personalul civil din structurile de apărare națională,ordine publică și siguranța națională sunt prevăzute potrivit art. 51 în anexa 6 legii.

Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1, beneficiază, conform art. 47 din Legea nr. 138/1999, de drepturi salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de această lege.

Personalul Ministerului Administrației și Internelor se compune din funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract de muncă (art. 16 din Ordonanța de Urgență).

Conform art.17 (3) din OUG nr. 63/2003, personalul Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Aceste modificări în structura personalului din cadrul au determinat și modificarea I nr. 275/2002.

Astfel, prin ordinul I nr. 496/28.07.2003, pct. 9.2, indemnizațiile de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniului administrației publice.

Ordinul nr. 496/2003 a redefinit la pct. 31.1 și noțiunea de personal civil în concordanță cu art.16 din G nr. 63/2003, prin această noțiune înțelegându-se funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației Publice, stabilind că personalul civil din beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sistemul bugetar.

Trebuia avut în vedere că Legea nr. 138/1999 este o lege specială, care se aplică numai personalului militar, contractual și funcționarilor publici din instituțiile de apărare națională, siguranță națională sau structurile de ordine și siguranță publică din cadrul

Pentru a beneficia de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999, reclamanții trebuiau să facă parte din structurile de ordine și siguranță publică din cadrul subordinea (A în prezent).

Numai în această situație puteau beneficia, conform art. 40 din OG nr. 92/2004, art. 47 din Legea nr. 138/1999, pct. 9.2 și 31.1 din nr. 496/2003 și art. 17(3) din nr.OUG 63/2003, de indemnizația de dispozitiv.

Împotriva sentinței civile nr. 560 din 24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- au formulat recurs reclamanții, G, G, B, G, G și G, prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

Reclamanții arată că prima instanță a motivat sentința numai pe temeiul de drept prevăzut de Legea nr. 138/1999, fără să ia în considerare și celelalte acte normative pe care a fost întemeiată cererea de chemare în judecată, respectiv Ordinul Ministerului Administrației și Internelor, care a venit în completarea acestei legi, pentru a exclude orice alte interpretări sau îndoieli, definind la punctul 9.2 următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice"; Iar la punctul 31.1 - "prin personal civil se înțelege, în sensul prezentului ordin funcționari publici și personal contractual".

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, la nivel național în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, întrucât prevederile constituționale, în cap. V, impun premiza de regim unitar de reglementare, iar prin Legea nr. 137/2000 se previn și se sancționează toate formele de discriminare, astfel că este evident că prin Ordinul I nr. 496/2003 s-a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv să fie cuprins și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Mai arată că, în prezent, de "indemnizația de dispozitiv" beneficiază toți angajații prefecturilor din țară, toți angajații din domeniul evidenței informatizate a persoanei, precum și angajații acelor consilii locale și consilii județene care au obținut recunoașterea indemnizației de dispozitiv urmare a acțiunilor promovate și câștigate în justiție, prin hotărâri irevocabile.

De precizat este că, începând cu luna octombrie 2007, această indemnizație de dispozitiv se plătește, fiind introdusă prin actul adițional nr. 1 la Contractul colectiv de muncă.

Practica judiciară în materie, de dată recentă, este constatată în admiterea acțiunilor privind acordarea indemnizației de dispozitiv pentru salariații din administrația publică locală. Au fost invocate ca precedent 10 sentințe civile care au rămas definitive și irevocabile la Curțile de Apel din țară, și în care autoritățile publice sau opus admiterii acțiunilor, însă cu toate acestea instanțele de judecată au dat câștig de cauză funcționarilor și personalului contractual din administrația publică. La nivel de țară există mult mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care au fost acordate aceste drepturi salariale, reprezentând indemnizația de dispozitiv.

Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:

Reclamanții sunt încadrați ca funcționari publici și personal contractual în aparatul de specialitate al primarului Comunei.

Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 din Legea 138/1999, beneficiază, conform art. 47 din acest act normativ, de drepturi salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de această lege.

Personalul Ministerului Administrației și Internelor se compune din funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract de muncă (art. 16 din OUG 63/2003).

Conform art. 17, alin. 3 din OUG nr. 63/2003, personalul Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Prin ordinul nr. 496/28.07.2003, pct. 9.2, indemnizațiile de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniului administrației publice.

Așadar, prin acest Ordin, s-a lărgit sfera de aplicare a indemnizației de dispozitiv pentru întreg personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniului administrației publice, iar nu numai pentru cei care fac parte din structurile de ordine și siguranță publică din cadrul subordinea (A în prezent).

În consecință, prima instanță, prin aplicarea greșită a legii (cazul de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9.proc.civ.), a respins acțiunea introductivă, motiv pentru care, în baza art. 312, alin. 1-3.proc.civ. recursul reclamanților va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul că acțiunea introductivă va fi admisă și pârâtele Primăria Comunei și Consiliul Local al Comunei vor fi obligate să plătească reclamanților, astfel cum aceștia au solicitat, drepturile bănești reprezentând "indemnizație de dispozitiv" lunară de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.03.2005 și până la data de 1.09.2007, actualizată cu inflația până la data plății efective.

Pârâtele vor fi obligate să ia măsuri în vederea menționării indemnizației de dispozitiv în carnetele de muncă ale reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanții, G, G, B, G, G și G împotriva sentinței civile nr. 560/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că admite cererea pe care aceștia au formulat-o împotriva pârâtelor Primăria Comunei și Consiliul Local al Comunei, pe care le obligă să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând "indemnizație de dispozitiv" lunară de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.03.2005 și până la data de 1.09.2007, actualizată cu inflația până la data plății efective.

Obligă pârâtele să ia măsuri în vederea menționării indemnizației de dispozitiv în carnetele de muncă ale reclamanților.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2008.

Pt.PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

aflat în

VICEPREȘEDINTE

-

GREFIER

Red./03.11.2008

Tehnored./06.11.2008

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Victoria Catargiu, Cătălin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 951/2008. Curtea de Apel Timisoara