Contestație act administrativ fiscal. Decizia 956/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.956
Ședința publică din 02.10.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A - în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu C, împotriva sentinței civile nr.157/9.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus întâmpinare, împuternicire avocațială și practică judiciară.
Reprezentantul reclamantei intimate depune copii ale facturii și chitanței emise pentru suma de 595 lei, reprezentând onorariu de avocat, un set de înscrisuri privind autoturismul în litigiu și arată că renunță la excepția invocată prin întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată în sumă de 595 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.157/9.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu C și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5464,07 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.-/07.02.2007. A fost respins capătul de cerere pentru anularea actelor administrativ-fiscale cu nr. 5306/27.02.2008 și nr. 5683/17.04.2008, emise de pârâtă. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1043,30 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe fond, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc. ), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în tară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 2.903 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiat pe art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismului nou cumpărat din România nu este posibilă fără plata taxei. într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. în consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești, în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța va admite acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Referitor la capătul de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale cu nr. 5306/27.02.2008 și nr.5683/17.04.2008 instanța constată că în cauză nu este vorba despre un act administrativ așa cum este definit la art. 2 lit. c din Legea nr.554/2004, ci reprezintă o simplă adresă de răspuns față de solicitarea reclamantei, astfel că nefiind vorba despre un act administrativ urmează a respinge acest capăt de cerere.
Împotriva sentinței civile nr.157/9.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A - atât în nume propriu, cât și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu C, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei.
În motivare, se arată că, pentru a pronunța hotărârea atacată, instanța de fond în mod eronat respinge cererea de suspendare motivând că "soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infringement" în condițiile în care, soluția în speță este legată de finalizarea acestei proceduri.
În acest sens, învederează instanței de recurs că Uniunea Europeană, prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, a declanșat împotriva României procedura de "infringement", respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță prevederile art. 90 din Tratatul
În cadrul negocierilor prealabile purtate de către România cu reprezentanții Comisiei Europene, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor, coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei, și nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din Codul Fiscal.
De altfel, în urma acestor discuții s-a negociat modificarea acestei taxe sub aspectul modului de calcul al acesteia potrivit solicitărilor Comisiei europene, situație în care, în momentul ajungerii la un acord agreat de ambele părți, procedura de infringement va fi definitiv închisă, iar cauza nu va mai fi trimisă spre examinare Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg.
Față de aceste negocieri între reprezentanții României și Comisiei Europene, negocieri care s-au concretizat prin acceptul dat de Comisia Europeană asupra unui proiect întocmit de către România cu privire Ia această taxă, apreciază că pronunțarea în acest moment a unei hotărâri irevocabile în această speță ar fi inoportună și nelegală.
Pronunțarea de către instanța de fond a hotărârii atacate înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative privind taxa de primă înmatriculare, așa cum au fost ele agreate de către Comisia Europeană, este în acest moment neavenită, existând posibilitatea, ca ulterior soluția instanței să fie conformă cu normele aflate în vigoare și agreate de Uniunea Europeană.
De exemplu, în ipoteza în care, instanța ar respinge recursul pe care l-a formulat, cu consecința admiterii pe fond a acțiunii reclamantului, acest fapt ar genera o restituire integrală a taxei plătită de reclamant și un prejudiciu adus statului român, întrucât, după cum a arătat mai sus, negocierile cu Comisia Europeană au fost axate asupra cuantumului acestei taxe, respectiv asupra modului de calcul și în nici un caz asupra eliminării totale a acesteia. Deci, această taxă va exista, așa cum ea este prezentă într-un număr de 16 state europene, agreată fiind de Comunitatea Europeană, însă ea va fi stabilită într-un alt cuantum.
Astfel, văzând mențiunile făcute mai sus, apreciază că soluționarea echitabilă a prezentei cauze, depinde în tot de soluționarea litigiului dintre România și și în acest fel, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul d e Procedură Civilă.
În susținerea cererii de suspendare, mai învederează instanței și următoarele argumente:
Un alt motiv in sprijinul admiterii cererii de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea procedurii de infringement il constituie însăși obiectul prezentei cauze, prin prisma motivelor invocate de către reclamant, raportat la competența materială exclusivă în ceea ce privește soluționarea unor aspecte speciale ale cauzei.
Astfel, motivarea cuprinsă în sentință, se întemeiază practic pe o critică a unor dispoziții legale cuprinse în Codul Fiscal R (art. 214 si art. 2142din Legea nr. 571/2003, modificată și completată), care ar contraveni dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu se poate face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții ale art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, interpretare care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art. 234 (fost art. 177) alin. 1 lit. a) din același Tratat instituind Comunitatea Europeana:
Art. 234 " (1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar:
a) asupra interpretării prezentului tratat ".
Însă, având în vedere faptul că, împotriva României a fost deja declanșata procedura de infringement de către Comisia, în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, tocmai cu privire la același obiect, procedură care va fi finalizată printr-o decizie a Curții de Justiție a CE. care va tranșa în mod irevocabil chestiunea stabilirii de către România a taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art. 2141si art. 2142din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, consideră că nu se mai impune totuși sesizarea Curții de Justiție a CE cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri cu titlu prejudiciar, cea mai pertinentă soluție care se impune în cauză fiind suspendarea judecării prezentei cauze, în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din pr.civ. până la finalizarea procedurii de infringement,soluțiile instanțelor naționale depinzând în tot de soluția pronunțată de către Curtea de Justiție a CE.
De asemenea, dacă instanțelor naționale le-ar reveni competența materială de a se pronunța în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale,învederează instanței că astfel însăși procedura de infringement ar deveni inutilă și fără finalitate.
Astfel, dacă s-ar admite aceasta opinie formulată de către Tribunalul Arad, vădit eronată și contrară dispozițiilor tratatelor constitutive ale, s-ar putea ajunge în situația ipotetică în care Comisia, în cazul în care constată că un stat nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă potrivit tratatelor, să sesizeze direct instanțele naționale ale acelui stat care să constate acest fapt.
Or, o astfel de opinie este vădit contrară procedurii de infringement,instituită în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, care stabilește în mod limpede regula potrivit căreia doar Curtea de Justiție a este competentă material să se pronunțe asupra încălcării tratatelor constitutive de către statele membre, iar nu orice instanță națională:
Art. 226 "În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care ii incumbă in virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea sa-si prezinte observațiile.
Dacă statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție."
Este clar ca ne situăm în ipoteza acestei norme a tratatului, întrucât în ceea ce privește sintagma "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea CE." cuprinde inclusiv obligația României, ca stat membru al, de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, în temeiul art. 90 din Tratatul CE.
Precizează în mod expres faptul că nu invocă o necompetență totală a instanțelor judecătorești naționale românești de a soluționa prezenta acțiune în întregul ei, așa cum a fost formulată,ci doar asupra unei necompetențe materiale parțiale în soluționarea cauzei.
Astfel, strict în ceea ce privește capătul de cerere sau chestiunea restituirii de către pârâtă a taxei auto de prim înmatriculare achitată de către reclamantă, pârâta admite că sunt competente material să soluționeze cauza instanțele naționale de contencios administrativ.
Însă pentru a putea soluționa acest capăt de cerere, subsidiar în opinia recurentei, prin prisma motivației cuprinse în cererea de chemare în judecată, instanțele naționale sunt practic obligate să soluționeze un capăt de cerere principal și anume să constate că taxa auto de primă înmatriculare și respectiv dispozițiile art. 214 si art. 2142din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul privind instituirea, cu alte cuvinte faptul că România, ca stat membru al E, nu și-a îndeplinit"obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea CE.",care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natura fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip in calea liberei circulații a bunurilor in spațiul comunitar, capăt de cerere care, așa cum s-a arătat mai sus, cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a, conform art. 226 alin. 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, recurenta susține că în ceea ce privește cazul constatării de către statele membre a obligațiilor care le incumbă acestora în virtutea Tratatului privind instituirea CE, ne situăm într-un caz de excepție de la regulă, respectiv ne găsim în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE. de a hotărâri în astfel de cazuri, conform art. 226 si 227 din Tratatul instituind
Comunitatea Europeana.
În acest sens, relevantă este Hotărârea Francovich (6/90) prin care Curtea de Justiție a CE. a consacrat principiul că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liability).
Astfel, s-a statuat că particularii pot acționa statul în fata instanțelor naționale, numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiție a CE că statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Recurenta mai învederează instanței că prin sentința pronunțată, prima instanță a nesocotit în totalitate apărările invocate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A, în reprezentarea Chișineu C, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Astfel, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007 înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. In această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele:
Potrivit art. I-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica. Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, precizează faptul că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, reținute de prima instanță, consideră că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește",pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează, de asemenea, că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania. Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare. în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Cu atât mai mult cu cât există deja Ordonanța nr. 50/2008 prin care se modifică această taxă în funcție de nivelul de poluare, fără însă să desființeze această taxă.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Față de cele menționate mai sus, învederează instanței faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2 din Constituție prevede expres ca prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor " impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare",iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Taxa de primă înmatriculare este legală, fiind instituită prin art. 214 și art. 2142din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Textele legale menționate mai sus prevăd că taxa se achită la prima înmatriculare a autoturismelor în România, fiind dispus și modul de calcul al acesteia.
Recurenta mai supune atenției instanței de recurs faptul că soluția primei instanței este nelegală și prin prisma dispozițiilor art. 117 din nr.OG 92/2003 privind restituirea sumelor de la bugetul de stat, deoarece aceasta se face la cerere, dacă solicitantul se află în una din situațiile limitativ prevăzute de codul d e procedură fiscală.
Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite la art. 117 lit. a - h, din actul normativ invocat, sumele stabilite fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate pașaport), cu chitanța seria - nr. -/07.02.2007 emisă de Chișineu C, atâta timp cât chitanța nu este anulată, în plus, prin punerea în executare a sentinței atacate s-ar restitui întreaga sumă plătită, cerută și încuviințată de instanța de fond fără a se putea calcula și restitui eventuala diferență care ar rezulta în urma calculelor legale, făcute conform nr.OUG 50/2008 și a nr.HG 686/2008, aceasta reprezentând adevărata valoare (sumă) care trebuie restituită reclamantei și nu cea încuviințată de prima instanță.
Referitor la acordarea dobânzilor, acestea puteau fi solicitate cel mult de la data înregistrării acțiunii.
În acest sens învederează prevederile art. 1088 din codul civil:
"Nu sunt debite decât din ziua cererii de judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 1081 și urm. 1589)"
Mai mult, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își regăsesc aplicabilitatea.
Totodată, menționează că, în conformitate cu prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."
Reclamanta se poate adresa autorității fiscale competente în vederea restituirii taxei rezultate ca diferență între suma achitată de aceasta, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, restituire ce se va realiza pe baza procedurii stabilite de normele metodologice de aplicare a actului normativ invocat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta intimată a solicitat, în principal, respingerea recursului declarat ca fiind introdus de către o persoană fără calitate procesuală, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta intimată arată că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Generale a Finanțelor Publice Așa cum se poate observa din cererea introductivă și din hotărârea pronunțată de instanța de fond, în acest litigiu a fost chemată în judecată Administrația Finanțelor Publice Chișineu- După comunicarea hotărârii, pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu-C nu a declarat recurs în termenul legal, motiv pentru care hotărârea instanței de fond a devenit irevocabilă în ceea ce privește acest organ fiscal. In schimb, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care nu a fost și nu este parte în prezentul litigiu. Pe cale de consecință, recursul acestui organ fiscal trebuie privit ca fiind introdus de o persoană fără legitimare procesuală activă și respins ca atare.
În sprijinul poziției sale, reclamanta intimată înțelege să invoce și decizia civilă nr. 713 din 11.06.2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr-, unde a fost admisă aceeași excepție și s-a respins recursul Pentru identitate de rațiune și pentru a se respecta dreptul la o jurisprudență unitară, solicită admiterea excepției invocate.
De asemenea, apreciază că recursul nu poate fi declarat de A "în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu-C", întrucât acest din urmă organ fiscal are personalitate juridică și organe de conducere proprii, fiind în măsură să declare el însuși recurs, dacă ar fi dorit acest lucru.
În subsidiar, dacă instanța va considera excepția invocată ca fiind neîntemeiată, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele motive:
Cât privește cererea de suspendare, trebuie observat că potrivit art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul altei judecăți.
În lumina textului procedural amintit, solicită instanței să observe faptul că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile suspendării, întrucât nu există niciun alt proces în curs de care să depindă soluționarea prezentei cauze. Procedura de infringement,nefinalizată încă, este o procedură administrativă, iar soarta prezentei cauze nu depinde sub nicio formă de soluția adoptată la finalul acestei proceduri.
Soluția primei instanțe este corectă pe fond, taxa de primă
înmatriculare fiind în mod evident discriminatorie, în pofida susținerilor recurentei. În aceste condiții, soluția primei instanțe - sesizarea priorității normei comunitare și refuzul de a aplica norma națională - este judicioasă și trebuie menținută. De altfel, sub acest aspect, jurisprudența națională este unanimă în sensul admiterii acțiunilor de acest tip.
De asemenea, soluția primei instanțe este corectă și raportat la dobânzile acordate, în temeiul art. 124 raportat la art. 120 alin. 6. proc. fisc. (dobânda legală în materia sumelor de restituit de la bugetul de stat, adică 0,1% pentru fiecare zi de întârziere). Numai în acest mod se poate garanta dreptul la respectul proprietății,prevăzut de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înlăturându-se prejudiciul creat prin prelevarea unei sume fără titlu.
În mod cu totul evident, dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile prezentului litigiu. Conform art. 14 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este în vigoare cu începere de la 1 iulie 2008. Pe cale de consecință, în lumina art. 15 alin. 2 din Constituția României ("Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile),această taxă poate fi percepută doar persoanelor care solicită înmatricularea în România, pentru prima dată, a unui autovehicul dintre cele pentru care se datorează taxa, după data de 1 iulie 2008.Printr-o interpretareper a contrario,nicio persoană care și-a înmatriculat autovehiculul anterior datei de 1 iulie 2008 nu datorează taxa de poluare. Așa cum spunea Curtea de Apel Cluj, dacă s-ar admite aplicarea noului act normativ și pentru trecut, "taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României" (decizia civilă nr. 1145/2008, atașată).
Cu alte cuvinte art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu poate fi aplicat în prezentul litigiu întrucât:
- s-ar încălca principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție;
- s-ar încălca principiul comunitar al securității juridice,în considerarea căruia o măsură trebuie să fie certă, neechivocă, iar aplicarea ei trebuie să fie previzibilă pentru cei cărora li se adresează; așa cum a observat Curtea de Justiție Europeană, asigurarea securității juridice trebuie observată cu mai mare strictețe în cazul regulilor susceptibile să producă consecințe financiare, astfel încât cei vizați de aceste reguli să cunoască precis întinderea obligațiilor impuse de asemenea reguli1;
- nu poate opera o "compensare" între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ar fi ipotetic datorate în temeiul OUG nr. 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucât cele două prelevări au naturi juridice diferite (acciză, respectiv taxă de mediu) și se fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul Fondului de mediu), conchide reclamanta intimată.
Recursurile sunt neîntemeiate.
În privința cererii de suspendare a procedurii de soluționare a cauzei în primă instanță ori în prezent în recurs nu mai prezintă relevanță nefiind în prezent o problemă actuală, deoarece procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamant este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
ntr - atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă să respingă recursul de față ca nefondat.
Curtea consideră că în mod legal și temeinic instanța de fond a acordat actualizarea sumei achitate de către reclamantă, cu rata dobânzii legale, până la data plății efective, întrucât numai astfel poate fi reparat integral prejudiciul cauzat reclamantei prin încasarea nelegală a taxei de primă înmatriculare.
Ar fi inechitabil și nejustificat ca reclamantei să i se acorde dobânzile legale numai de la data acționării în instanță, pentru că ea a fost lipsită în mod nelegal de suma de 5464,07 RON încă de la data plății.
În baza art. 274.proc.civ. recurentele DGFP A și Chișineu C vor fi obligate să plătească reclamantei intimate suma de 595 RON cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de DGFP A - în nume propriu și de pârâta Chișineu C - reprezentată de DGFP A, împotriva sentinței civile nr.157/9.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurentele la 595 RON cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./28.10.2008
Tehnored./28.10.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Victoria Catargiu, Cătălin
