Anulare act administrativ . Decizia 949/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--23.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.949
Ședința publică din 02.10.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 440/CA/7.05.5008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați au depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele din întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 440/CA/7.05.5008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B și-n consecință s-a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 129/04.02.2008 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prin care a fost validată Hotărârea nr. 3038/01.07.2004 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în sensul că acordă reclamantelor compensații bănești în cuantum de 1.366.782.961 ROL, în formă actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 01.07.2004, data emiterii Hotărârii Comisiei Municipiului B și până la plata efectivă a acestor compensații.
În motivare s-a reținut că, prin Decizia nr. 129/04.02.2008, emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aflată la fila 8 din dosar, s-a validat Hotărârea nr. 3038/01.07.2004 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în sensul că s-a acordat reclamantelor compensații bănești în cuantum de 1.366.782.961 ROL, pentru bunurile autorului reclamantelor trecute în proprietatea statului bulgar.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998 republicată, "în termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului B, admițând sau respingând, după caz, contestațiile".
Acest text de lege instituie obligația de validare sau invalidare a hotărârii comisiei județene în termen de maxim 60 de zile de la emiterea hotărârii comisiei județene, însă în speță validarea hotărârii Comisiei Municipiului B s-a efectuat la data de 14.02.2008, încălcându-se astfel termenul imperativ prevăzut de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998, republicată.
Dispozițiile art. 4 lit. g din nr.HG 1643/2004 prevăd că Departamentul din cadrul Cancelariei Primului Ministru are ca atribuție principală "propune reactualizarea despăgubirilor, conform prevederilor Legii nr. 9/1998, la data emiterii ordinului de validare".
Prin Decizia nr. XXI/19.03.2007, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "În aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, precum și ale art. 5 din nr.HG 286/2004, data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a Municipiului B pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998".
Împotriva sentinței civile nr. 440/CA/7.05.5008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în ceea ce privește actualizarea compensațiilor stabilite prin acesta.
În motivare, se arată că, în raport de pretențiile reclamantelor, de actualizare a cuantumului compensațiilor acordate, invocă dispozițiile art. 34 lit. h din nr.HG 753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora prin Hotărârea nr. 3038/01.07.2004 a Comisiei Municipiului B s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Departamentul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Având în vedere că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă la data emiterii ordinului de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.
Potrivit art. 5 din nr.HG 286/2004 compensațiile "se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. Cota de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998.
Dispozițiile legale mai sus arătate se coroborează cu prevederile nr.HG 1643/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea nr.OG 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, republicată.
Potrivit celor prevăzute la art. 4 lit. g din hotărâre: "Departamentul are următoarele atribuții principale, prevăzute la art. 7 din Legea nr. 9/1998, coroborat cu art. 30 din nr.OG 94/2004:
- g) propune reactualizarea despăgubirilor, conform prevederilor Legii nr. 9/1998, la data emiterii ordinului de validare."
Așadar, nr.HG 1643/2004 nu numai că nu modifică prevederile legale anterioare, ci le completează. Sunt avute în vedere și prevederile art. 7 din aceeași hotărâre de guvern, potrivit cărora: "propunerea de validare sau invalidare transmisă șefului Cancelariei Primului Ministru poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor, dacă aceasta este necesară". În conformitate cu legislația aplicabilă în speță, în Decizia nr. 129/04.02.2008 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se prevede, la art. 2, eșalonarea și actualizarea compensațiilor, potrivit dispozițiilor art. 5 din nr.HG 286/2004. Astfel, prin Decizia de validare este prevăzută posibilitatea actualizării cuantumului compensațiilor, la momentul plății cotei de 60%.
Față de cele arătate mai sus, Decizia nr. 129/04.02.2008 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ca fiind temeinică și legală, astfel, instanța de fond în mod eronat a anulat-o și a dispus actualizarea compensațiilor acordate prin aceasta, conchide recurenta.
Prin întâmpinare, reclamantele intimate solicită respingerea recursului formulat de pârâtă ca netemeinic și nelegal.
În motivare, se arată că la data de 01.07.2004 Comisia Municipiului B emite hotărârea nr. 3038, prin care se propune acordarea despăgubirilor în cuantum de 1.366.782.961 Rol. Data de 01.07.2004, reprezentând momentul la care suma a devenit certă, lichidă și exigibilă. Validarea hotărârii nu s-a făcut în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, ci la data de 04.02.2008, astfel că prin Decizia de validare nr. 129 suma menționată în hotărâre nu a fost indexată cu indicele de creștere a prețurilor de consum corespunzător perioadei septembrie 2004 - februarie 2008, care, conform Direcției Regionale de Statistică T este de 25,48%. Aplicând acest indice la cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 3038/01.07.2004 a Comisiei Municipiului B se ajunge la suma de 171.503,92 Ron.
În sprijinul apărării, reclamantele invocă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXI din 19.03.2007 conform căreia:
"În aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, republicată, și ale art. 5 din nr.HG 286/2004, data stabilirii compensațiilor prevăzute de Legea nr. 9/1998, este data emiterii hotărârii comisiei județene, sau a comisiei municipiului B pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998, acesta fiind momentul în care suma devine certă, lichidă și exigibilă, iar validarea hotărârilor comisiilor teritoriale de către Cancelaria Primului Ministru, cu depășirea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 7 alin. 3 din această lege, atrage actualizarea întregii sume, în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum."
Examinând recursul formulat, Curtea constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
În mod legal și temeinic prima instanță a acordat reclamantelor compensații bănești în cuantum de 1.366.782.961 ROL, în formă actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 01.07.2004, data emiterii Hotărârii Comisiei Municipiului B și până la plata efectivă a acestor compensații.
Art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998 instituie obligația de validare sau invalidare a hotărârii comisiei județene în termen de maxim 60 de zile de la emiterea hotărârii comisiei județene, însă în speță validarea hotărârii Comisiei Municipiului B, cu nr. 3038/01.07.2004, s-a efectuat la data de 14.02.2008, încălcându-se astfel termenul imperativ de mai sus, ori ar fi profund inechitabil ca, prin încălcarea unor termene legale de către autorități, să li se plătească reclamantelor în anul 2008 compensații actualizate la nivelul anului 2004.
Motivele de recurs sunt nefondate, atâta timp cât prin Decizia atacată (nr. 129/04.02.2008) se menține această inechitate și se dispune plata de compensații în cuantum de 136.678, 29 RON, exact suma aprobată prin Hotărârea nr. 3038/01.07.2004.
Eșalonarea prevăzută de art. 5 din HG 286/2004, la care recurenta se referă, vizează achitarea efectivă a compensațiilor, pe parcursul a 2 ani consecutivi (40 % în primul an și 60 % în al doilea an), iar posibilitatea actualizării cotei de 60 % din cuantumul compensației ce se plătește în al doilea an acoperă doar devalorizarea pe cei doi ani, iar nu și perioada dintre emiterea hotărârii comisiei județene și validarea acesteia.
Pe de altă parte, în sensul de mai sus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXI/19.03.2007, pronunțată în recurs în interesul legii și care, potrivit art. 329, alin. 3.proc.civ. sunt obligatorii.
Instanța supremă a aplicat cu o mare rigurozitate principiul reparării integrale a prejudiciului și a reținut următoarele:
"În activitatea practică însă termenul de 60 de zile, indicat prin textul de lege menționat, nu a putut fi respectat, astfel că sumele stabilite prin rapoartele de evaluare nu au mai corespuns totdeauna, datorită evoluției prețurilor, valorii reale a bunurilor pentru care trebuiau acordate despăgubiri.
Or, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului d l Craiova din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora".
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 440/CA/7.05.5008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2008.
Pt.PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
aflat în
VICEPREȘEDINTE
-
GREFIER
Red./03.11.2008
Tehnored./06.11.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Victoria Catargiu, Cătălin