Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 96/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.96/CA/2008-
Ședința publică din 6 martie 2008
PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâtulMINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B, sector 5,- în contradictoriu cu intimatele reclamante,toate din S M,-, jud.S M și intimații pârâți TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, jud.S M șiCURTEA DE APEL ORADEA,cu sediul în O, - -, nr.10, jud.B împotriva sentinței nr.305/CA din 27 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, că intimatele reclamante au depus la dosar întâmpinare, că recurentul pârât și intimatele reclamante au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.305/CA din 27 septembrie 2007, TRIBUNALUL SATU MAREa respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Justiției B și a admis acțiunea reclamantelor, cu domiciliul ales în S M,-, jud.S M, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,- sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, jud.B și TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,- și-n consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile bănești cuvenite și neachitate reclamantelor, respectiv sporul de fidelitate, majorarea salariului de bază cu 5%, decontarea integrală a contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă (începând cu 1 ianuarie 2005) precum și la stabilirea și plata efectivă a indemnizației pentru concediul de odihnă de 30 de zile lucrătoare și acordarea asistenței medicale, medicamentelor și proteze gratuite, prin decontarea integrală a contravalorii acestor prestații începând cu data de 1 ianuarie 2005 și în continuare, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantele își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Satu Mare, având statutul de funcționari publici.
Drepturile pe care le solicită reclamantele arătate detaliat în petitul acțiunii sunt prevăzute în nr.OG8/2007 și Legea nr.567/2004 pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Potrivit art.40 din OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 "funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea".
Acest articol a fost reiterat de dispozițiile art.42 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, precum și de prevederile art.41 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Având în vedere că reclamantele își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Satu Mare, instanța a reținut că acestea trebuie să aibă beneficiul drepturilor bănești conform actelor normative reținute mai sus, dar și conform legislației specifice și incidente instituției publice în care își desfășoară activitatea, în speța dedusă judecății apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.5 din OG nr.8/2007, art.16 alin.1 din OG nr.8/2007, precum și dispozițiile art.65 alin.1 și 2 și art.67 alin.2 din Legea nr.567/2004.
Reținând că drepturile personalului încadrat în muncă nu pot face obiectul unei limitări, în temeiul principiului egalității de tratament juridic a întregului personal din cadrul instanțelor judecătorești, prin urmare și a funcționarilor publici, în baza art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a formulat recurs Ministerul Justiției B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii reclamanților, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9, coroborat cu art.312 din Codul d e procedură civilă, recurentul critică sentința pentru motive de nelegalitate, determinate de aplicarea greșită a legii.
În principal, arată recurentul că, în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, câtă vreme aceasta a fost motivată pe prevederile art.30 din nr.OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, potrivit cărora soluționarea contestațiilor în legătură cu sporuri, premii și alte drepturi este de competența ordonatorilor de credite. Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor textului mai sus arătat, persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii, reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile în termenul de decădere, calculat de la data comunicării actului administrativ, astfel că acțiunea este inadmisibilă.
Pe de altă parte, întrucât reclamanții au solicitat acordarea drepturilor indicate în cererea de chemare în judecată, în temeiul unor dispoziții legale cuprinse în nr.OUG92/2004 și a actelor normative ulterioare ce s-au succedat în materia salarizării acestei categorii profesionale, drepturi care pentru a fi acordate, ar fi trebuit să fie menționate expres în decizia de reîncadrare pentru fiecare reclamant în parte.
Pe fondul cauzei, sentința este nelegală, întrucât sporul de fidelitate prevăzut de art.18 din Legea nr.50/1996 și de art.3 alin.5 din nr.OG8/2007, ca și toate celelalte drepturi salariale ori de altă natură, solicitate prin acțiunea formulată - unele reglementate și în cuprinsul Legii nr.567/2005 - privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești - sunt prevăzute numai în beneficiul acestuia, ele neputând fi acordate și altor categorii de salariați încadrați în aceeași instituție și a căror salarizare ori statut sunt reglementate de acte normative distincte.
În același sens, arată recurenta, că prevederile art.40 din nr.OUG92/2004 au în vedere "sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea", ori este evident că, Legea nr.50/1996, nr.OG8/2007 și Legea nr.567/2004, nu reprezintă legislația specifică instanțelor judecătorești, ci una specifică unei anumite categorii de personal.
Este cunoscută împrejurarea că, salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești este reglementată de mai multe acte normative, specifice fiecărei categorii în parte și care se aplică strict persoanelor care fac parte din categoria respectivă.
Funcționarii publici pentru perioada menționată în cererea de chemare în judecată, sunt salarizați potrivit Legii nr.188/1999, nr.OUG92/2004, nr.OUG2/2006 și în prezent nr.OG6/2007.
Din motivarea sentinței, nu rezultă care sunt criteriile în temeiul cărora instanța a concluzionat în sensul că reclamanților, încadrați ca funcționari publici, le sunt aplicabile tocmai dispozițiile Legii nr.50/1996, ale nr.OG8/2007 și ale Legii nr.567/2004, când aceste acte normative sunt incidente în privința personalului auxiliar de specialitate.
Cum nici o dispoziție legală nu prevede în mod expres că, funcționarii publici beneficiază de drepturile indicate în acțiune, ori că drepturile personalului auxiliar de specialitate se extinde și în favoarea funcționarilor publici, sentința Tribunalului Satu Mare reprezintă o imixtiune a autorității judecătorești în activitatea altei autorități, motiv de casare prevăzut de art.304 Cod procedură civilă.
Acordând drepturi care nu au nici un fel de suport legal, instanța de judecată nu a făcut decât să adauge la lege.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile art.40 din nr.OUG92/2004 nu este echivalarea sistemelor de salarizare prevăzute de lege pentru categoriile de personal din sistemul judiciar, cu cel al funcționarilor publici.
Actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate nu stabilesc că funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor de judecată beneficiază de drepturile indicate în cererea de chemare în judecată, astfel că acțiunea acestora este nefondată.
Intimații, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a recursului.
Excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, este nefondată, raportat la înscrisul de la fila 5 din dosarul de fond.
În ceea ce privește procedura prevăzută de art.30 din nr.OUG92/2004, aceasta este inutilă, raportat la poziția procesuală a reclamanților, precum și la prevederile art.6 din Declarația Europeană a Drepturilor Omului și a art.21 din Constituția României.
Pe fondul cauzei, apreciază intimații că în sfera de reglementare a sporurilor prevăzute în beneficiul personalului auxiliar de specialitate se includ și "alte categorii", în care se încadrează și ei. De vreme ce actele normative specifice vizează și alte categorii, susținerile recurentului cu privire la beneficiul acestor drepturi doar pentru o anumită categorie de personal, sunt neîntemeiate.
De altfel, temeiul acordării acestor drepturi sunt prevederile art.40 din nr.OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, potrivit cărora "funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea", a dispozițiilor cuprinse în art.42 din nr.OG2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, precum și a prevederilor art.41 din nr.OG6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se aplică funcționarilor publici în anul 2007.
Mai arată intimații că, în temeiul principiului egalității în drepturi, este firesc ca tot personalul care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești și care deservește actul de justiție să beneficieze de aceleași drepturi.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate, și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca fondat, astfel că a fost admis, fiind modificată în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art.30 din nr.OUG92/2004, a fost respinsă de instanța de fond, motivată cu accesul la justiție al reclamanților, precum și cu atitudinea procesuală constantă a pârâtului, menținută pe tot parcursul demersului litigios.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, întemeiată pe lipsa procedurii prealabile, cerută de dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, și această excepție a fost corect respinsă, raportat la dovada îndeplinirii procedurii cu înscrisul aflat la fila 5, dosar de fond.
În consecință, sub aceste aspecte, a modului de soluționare a excepțiilor invocate de pârât, urmează a fi menținute dispozițiile sentinței recurate.
Cu privire la fondul cauzei, instanța urmează să aprecieze că, recursul formulat de recurent este fondat, astfel că în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 raportat la art.312 Cod procedură civilă a fost admis, fiind modificată în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamanților pentru acordarea drepturilor bănești, respectiv sporul de fidelitate, majorarea salariului de bază cu 5%, decontarea integrală a contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă, precum și stabilirea și plata efectivă a indemnizației pentru concediul de odihnă de 30 zile lucrătoare, acordarea asistenței medicale, medicamentelor și protezelor gratuite prin decontarea integrală a contravalorii acestor prestații, începând cu data de 1 ianuarie 2005 și în continuare.
Critica recurentului privind nelegalitatea sentinței ca urmare a greșitei interpretări a prevederilor art.40 din nr.OUG92/2004, reținut ca temei al admiterii acțiunii de către prima instanță, este întemeiată, întrucât acest act normativ prevede la art.41 că, "prezenta ordonanță de urgență se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar".
După care, art. 41 din același act normativ a prevăzut: "Prezenta ordonanță de urgență se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar".
În consecință, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 92/2004, care se aplică cu prioritate în materia salarizării funcționarilor publici, reclamanții au beneficiat de drepturile salariale prevăzute de această ordonanță de urgență și de Legea nr. 188/1999, precum și de cele cuprinse în actele normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute de actele normative speciale pentru anumite categorii de personal, cum este personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, deoarece art. 40 din OUG nr. 92/2004 face trimitere la sporuri sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică instituției publice în care își desfășoară activitatea, deci la drepturi specifice acelei instituții publice, de care ar beneficia întregul personal al instituției.
Actele normative care reglementează drepturile unei anumite categorii de personal din cadrul instituției nu îndeplinesc cerința de a constitui "legislație specifică autorității sau instituției publice", aplicându-se numai categoriei de personal expres prevăzute și nu întregului personal al instituției.
Pe de altă parte, art. 41 din OUG nr. 92/2004 a prevăzut completarea cu dispozițiile actelor normative speciale, care reglementează salarizarea și alte drepturi salariale pentru personalul bugetar, și nu completarea cu actele normative care reglementează drepturile salariale a unei anumite categorii de personal.
Actele normative care prevăd drepturile salariale unor anumite categorii de personal nu pot fi extinse, în lipsa unei dispoziții exprese a legii, la alte categorii de personal din cadrul instituției.
Prin urmare, în calitate de funcționari publici, reclamanții nu pot beneficia de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar.
Din coroborarea textelor de lege menționate mai sus, rezultă că reclamanții - funcționari publici în cadrul unei instituții din sistemul organelor autorității judecătorești - beneficiază, sub aspectul drepturilor salariale, de dispozițiile cuprinse în Legea 188/1999, respectiv de cele cuprinse în acte normative speciale, care însă nu se referă la o anumită categorie de personal (cum ar fi personalul auxiliar de specialitate al instanțelor), ci la personalul bugetar în general.
Acest aspect rezultă și din anexele la OUG nr.92/2004 în care, la rubrica "sporuri specifice" pentru funcționarii publici din diferite sectoare se precizează că aceștia beneficiază, de exemplu, (printre altele), și de sporurile prevăzute în Statutul personalului vamal sau de cele prevăzute pentru funcționarii publici de executare din trezorerii, etc..
De asemenea, din interpretarea prevederilor art.40 din OUG 92/2004, rezultă că sfera situațiilor concrete la care se referă textul menționat vizează sporurile și drepturile salariale prevăzute de legislația specifică instituției în care funcționarul public își desfășoară activitatea, iar nu cele prevăzute pentru anumite categorii de personal, în speță, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Or, salarizarea acestei ultime categorii de personal menționate are în vedere, potrivit art.59 din Legea 567/2004 locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, precum și răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, iar în conformitate cu disp. art.18 alin.1 din legea 50/1996 republicată, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sunt stabilite între limitele minimă și maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătire, vechime în specialitate și nivelul instanței.
Pe de altă parte, activitatea specifică pe care această categorie de personal o desfășoară nu coincide cu activitatea desfășurată de reclamanții funcționari publici, astfel că aceștia din urmă nu pot pretinde aplicarea aceluiași sistem de salarizare.
În acest context, este fondat motivul de recurs potrivit căruia, nu există nici o prevedere legală care să dispună că aceste drepturi ar putea fi acordate prin extindere și altor categorii de personal, pe care legiuitorul nu le-a nominalizat.
Se mai impune a se arăta, contrar susținerilor recurenților, că finalitatea urmărită de legiuitor prin art.40 din OUG nr.92/2004, nu poate fi aceea de echivalare a sistemului de salarizare prevăzut expres de acte normative distincte în funcție de categoriile de personal beneficiare, ci aceea că, în funcție de locul de muncă unde își desfășoară activitatea, funcționarii publici să poată beneficia și de sporuri sau de alte drepturi salariale specifice acestora.
Drept urmare, nu se pune problema unei discriminări și egalități de tratament, cum afirmă intimații, deoarece existența unei discriminări poate forma obiectul unei analize în cadrul aceleiași categorii de persoane încadrate, care desfășoară aceeași muncă, cu același grad de responsabilitate și risc profesional, la același nivel de pregătire profesională.
Motivul de recurs, prevăzut la art.304 pct.4 Cod procedură civilă, este nefondat, întrucât admiterea recursului este determinată de greșita interpretare a dispozițiilor legale, neputând fi reținută o imixtiune a autorității judecătorești în activitatea altei autorități.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat deMINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței nr.305/CA din 27 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, pe care o modifică în parte și în consecință:
Respinge ca nefondată acțiunea reclamantelor, formulată împotriva pârâțilorMINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ORADEA și TRIBUNALUL SATU MARE.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate, ce vizează excepțiile invocate de Ministerul Justiției
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 6 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- jud. fond. - -
- dact. - 2 ex.
- 13.03.2008
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela
