Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 438/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 438/2009

Ședința publică de la 24 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 303 din 09 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la a treia strigare a cauzei, avocat, pentru intimatul-pârât, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul ca fiind declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Avocat pentru intimatul-pârât pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, având în vedere faptul că intimatul-pârât a mai fost sancționat prin sentința nr. 9/30.11.2007, rămasă irevocabilă și că ulterior au fost achitate toate obligațiile de plată.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Bacău reclamantul a solicitat să i se aplice pârâtului, primar al comunei, sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii a arătat că pârâtul nu a respectat hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ, motiv pentru care i- fost aplicată și amenda prevăzută la art. 24 alin. 2.

Prin sentința civilă nr. 303/09 iunie 2008 Tribunalul Bacăua respins acțiunea ca nefondată, reținând că prin sentința civilă nr. 9 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s- dispus aplicare pârâtului în temeiul art. 24 alin 2 din Legea 554/2004 amendă de 78 lei/zi întârziere începând cu data de 02.07.2007 și până la executarea dispoziției sentinței civile irevocabile nr. 236 din 01.06.2007.

Potrivit dispozițiilor textului de lege invocat de reclamant, neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătorești, definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ și după aplicarea amenzii prevăzute la aliniatul 2 constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei ron la 10.000 ron.

Despăgubirile pentru întârziere prevăzute de lege nu se identifică cu daunele cominatorii, întrucât nu au fost prevăzute de lege pentru acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de contencios administrativ.

De altfel, în situația în care valoarea prejudiciului calculat, inițial crescut datorită refuzului debitorului de se conforma măsurilor dispuse de instanță, creditorul poate cere organului de executare actualizarea valorii obligației conform art. 371 alin 3 Teza a II- Cod procedură civilă ( Înalta Curte de Casație și Justiție - decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2006.)

În speță, contestatorul are hotărâre irevocabilă prin care s- dispus sancționarea intimatului potrivit dispozițiilor art. 24 alin 2 din legea contenciosului administrativ și nu făcut dovada punerii în executare hotărârii potrivit art. 371 alin 3.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, motivând că instanța de fond nu a aplicat dispozițiile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și că pârâtul, nefiind sancționat, nu reanalizat cererea.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.

Recurentul a solicitat instanței de contencios administrativ aplicarea unei sancțiuni în temeiul art. 24 alin. 3 din Legea nr. 544/2004. Curtea reține că textul de lege invocat de recurent prevede o infracțiune și sancțiunea care se aplică pentru săvârșirea faptei incriminate de acest text.

Recurentul, în temeiul dispoziției legale invocate, are posibilitatea să formuleze o plângere în conformitate cu prevederile Codului d e procedură penală și nu formularea unei cereri pe calea contenciosului administrativ.

Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va dispune respingerea recursului ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurentul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 303 din 09 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți șiPRIMARUL

COMUNEI, JUDEȚUL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Red.

Tehnored. 2 ex.

22 mai 2009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 438/2009. Curtea de Apel Bacau