Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 471/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 471
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 19/CA/8.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 14.09.2007 sub nr-, reclamantul a chemat in judecata pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție T și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea paraților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004-2006 conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003 precum si plata sporului de fidelitate cuvenit pe anul 2005 prev. de art. 6 OG 38/2003, actualizate in raport cu rata inflației si obligarea Ministerului Finanțelor Publice sa aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
In motivarea acțiunii, s-a arătat că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea in concediul de odihna la o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu, iar de la data intrării in vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legala, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea in vigoare. Reclamantul menționează ca deși a fost suspendat, nu se poate retine ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pe anii 2004-2005. Se arata ca a considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. In cerere se menționează ca pe de alta parte art. 41 din Constituția României statuează ca salariații au dreptul la protecția sociala a muncii printre care si concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusa numai daca este necesara, iar măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o si fără a aduce atingere existentei dreptului.
De asemenea s-a mai arătat că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovita de nulitate. Se mai invoca totodată decizia nr. XII/5.02.2007 a Jc are a stabilit ca polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arata ca acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003, iar pentru anul 2005 fost suspendata in baza art. 2 al.1 nr.OUG 118/2004. Chiar daca a fost suspendat, nu se poate considera ca aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluata in 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002, art.41 al.2 Constituția României.
Legal citat, paratul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulate.
In considerentele întâmpinării depusă la dosar paratul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 si prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, pana la 31.12.2005, iar Curtea Constituționala prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arata ca bugetul a fost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, in toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate in anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004- 2006 in bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Totodată, paratul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea ca potrivit nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de, iar in ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie sa vireze sumele necesare efectuării acestor plăti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar paratul Inspectoratul Județean de Poliție a solicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive a acestuia începând cu data de 01.10.2005 arătând ca de la aceasta data reclamantul nu a mai avut raporturi de serviciu cu Inspectoratul Județean de Poliție T, activând ca agent de politie in cadrul Secției Regionala de Politie Transporturi
Pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 si prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, pana la 31.12.2005, iar Curtea Constituționala prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
S-a mai precizat ca bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, in toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate in anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004- 2006 in bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Paratul a învederat ca atâta vreme cat dispozițiile legale de suspendare au fost date cu respectarea Constituției României, instanței de judecata ii revine doar rolul de a constata existenta acestor dispoziții fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin întâmpinarea depusa la dosar Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv in sarcina instituțiilor in care își desfășoară activitatea reclamantul. Paratul a solicitat totodată si respingerea cererii de chemare in garanție formulata de cătare
Paratul menționează ca acțiunea reclamantului este inadmisibila, nefiind îndeplinită procedura prealabila conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. Paratul învederează ca cererea de chemare in garanție este inadmisibila in cadrul acțiunilor personale nepatrimoniale si litigiilor de munca, pe considerentul ca raporturile de munca exista intre instituita angajatoare, alta decât si angajatul, care este reclamant in litigiul de fata.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate de către pârâți, susținând acțiunea astfel cum a fost inițial formulata, cu motivarea din cererea introductiva.
Prin sentința civilă nr. 19/CA/8.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Județean de Poliție T; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea principala formulata de reclamantul, in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, și Inspectoratul Județean de Poliție T, precum si cererea de chemare in garanție formulata de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative; a obligat pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție T la plata primei de concediu din anii 2004-2006 si a sporului de fidelitate pe anul 2005 sume ce vor fi actualizate in raport cu rata inflației la data plătii efective; a obligat Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare efectuării acestor plăti către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor si Reformei Administrative și a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timișa unit excepțiile invocate de către pârâți prin întâmpinările formulate cu fondul cauzei, in temeiul art. 137 Cod procedură civilă.
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond nu contesta faptul ca neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituita ca efect al admiterii acțiunii fata de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul si a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabila si Ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.Prin urmare instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Astfel fiind, in temeiul art. 60 Cod procedură civilă, instanța de fond a admis cererea de chemare in garanție formulata de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Instanța de fond a reținut ca reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat la Secția Regionala de Politie Transporturi
Susținerea paratului Inspectoratul de Poliție al Județului T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul ca reclamantul este angajat al Secției Regionala de Politie Transporturi T,ce este direct subordonata Inspectoratului General al Politiei Romane nu are relevanta juridica in cauza câta vreme din adeverința nr. -/11 din 13.11.2007 depusa de reclamant la termenul de judecata din 04.12.2007 rezulta ca reclamantul este angajat al MIRA iar drepturile salariale ii sunt achitate de către Astfel fiind, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului T, pentru perioada începând cu 01.10.2005.
Instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prev. art. 7 din Legea nr. - reprezintă dreptul comun in materie care nu se aplica in situația speciala a reclamantului, căruia i se aplica dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
Raportat la calitatea reclamantului, ii sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu s-a reținut, susținerea reclamantului ca aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca si drept fundamental înscris intre drepturile si libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confunda cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii in statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului in interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata in din 30.10.2007 in care a reținut ca potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de munca, prima de concediu nu putea fi anulata prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobata cu modificări prin L 353/2003, precum si cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorita unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca in aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând si caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art.329 al Cod procedură civilă. instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâții la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anilor 2004-2006 actualizata in raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrala a prejudiciului suferit de reclamanta prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța de fond a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special-polițist. In acesta calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din nr.OUG118/2004, aprobata prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare, in prezent nemaifiind suspendata aplicarea acesteia, iar pe de alta parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de alta parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Dispozițiile art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor sau ca și chemat în garanție; respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar referitor la acțiunea promovată de reclamant în sensul constatării prematurității sau a inadmisibilității acțiuni reclamantului sau respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se invocă excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nicio relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestui minister fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de sta pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale. De asemenea arată că Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite, prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
De asemenea apreciază că în mod eronat a fost admisă cererea de chemare în garanție, deoarece aceasta este inadmisibilă, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire, obligație care însă în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat reclamantului sumele solicitate nu îi conferă acestui nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de serviciu sau contract de muncă.
Cu privire la fondul cauzei recurentul invocă excepția prematurității și inadmisibilității acțiuni pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pe considerentul că înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamantul avea obligația de a parcurge procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 al.1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei se cere respingerea acțiunii pentru că prevederile legale care au reglementat plata dreptului la prima de concediu au fost suspendate prin legile bugetare până la 31.XII.2005 și că acțiunea este neîntemeiată pentru că dreptul pretins de reclamant a fost suspendat în mod succesiv prin mai multe Legi bugetare începând cu 2001-2005, astfel că potrivit art.56 din Legea nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia, pot interveni diferite evenimente legislativ, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea".
Actul normativ invocat mai sus este completat de art.62, care învederează că: "În cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare. Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ sau a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
De asemenea recurentul susține că urmare a suspendări aplicării prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru perioada anilor 2004-2006, nu s-au prevăzut sumele necesare plății acestor drepturi, drept pentru care nu există posibilitatea să fie plătite.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi T, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamantului.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În privința cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații"în garanție sau în despăgubire" a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de alți ordonatori principali de credite bugetare, așadar nu se poate reține nici existența unei obligații a Ministerului Economiei și Finanțelor de a garanta efectuarea plăților care incumbă Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau de a despăgubi acest din urmă minister, în cazul în care ar fi obligat la plata unor sume în prezentul litigiu.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamantului de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamantului, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 19/CA/8.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de aceștia.
Totodată, Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 19/CA/8.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 19/CA/8.01.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge cererea reclamantului de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de aceștia.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /06.05.2008
Tehnored. /08.05.2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
