Obligația de a face. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.753
Ședința publică din 4 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Maria Hrudei Floarea Tămaș
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva Sentinței civile nr. 1692 din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată --, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta intimată - personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 2 noiembrie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta intimată personal arată că nu are alte cereri sau probe.
Nefiind alte cereri Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă asupra recursului.
Reclamanta intimată - solicită respingerea recursului și menținerea întâmpinării, precum și ca plata să se facă, cu cheltuieli de judecată arătând că pârâta nu avea dreptul să-i reanalizeze actele depuse de prefectură și notariat. Mai solicită menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând notariat, timbre și chitanțe, urmând ca până la închiderea dezbaterilor să depună o notă de cheltuieli.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1.692 din data de 5 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR B și, în consecință, a fost obligată pârâta să procedeze la soluționarea cererii formulate de reclamantă la data de 27 martie 2007 și înregistrată sub nr. 1.483/2007.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că autoritatea administrativă are potrivit legii competența de a stabili ordinea soluționării dosarelor, însă în exercitarea acestei prerogative, nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară care să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de legi. În cauză, actele necesare au fost transmise, aceasta nu a emis o decizie prin care să soluționeze conform Legii nr. 290/2003 solicitarea reclamantei de plată a despăgubirilor.
În acest context, susținerea pârâtei de rezolvare a dosarelor nu poate fi reținută întrucât art. 10 alin. 2, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 290/2003 fac să nu existe o excepție de prematuritate a cererii reclamantei de a i se rezolva solicitarea în sensul de a se dispune efectuarea plății de către această autoritate. Este real faptul că în calitate de autoritate investită cu aplicarea Legii nr. 290/2003, ea poate propune reanalizarea actelor administrative emise de către comisiile județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și ca atare a solicitat noi documente acestei comisii județene pentru a vedea dacă există toate condițiile pentru acordarea acestor plăți și îndeosebi dovada refugiului și a proprietății potrivit art. 2 alin. 4 teza I din nr.HG 1120/2006, însă reclamantei nu îi poate fi imputată procedura efectuată de către o autoritate publică și în speță de Comisia Județeană.
Prin urmare, invocând imposibilitatea de a depune alte acte decât cele existente la dosarul prin care a solicitat plata unor despăgubiri pentru bunurile autorilor și, autorii reclamantei, bunuri rămase în orașul Chișinău jud. ca urmare a refugiului acestora în România urmează a se aprecia dacă într-adevăr există posibilitatea ca reclamanta să depună și alte acte doveditoare.
La dosarul cauzei există dovada demersurilor efectuate de reclamantă, persoană în vârstă, pentru a depune actele necesare, aceasta arătând și faptul că este în imposibilitate să depună și alte acte și să efectueze alte demersuri neavând posibilitatea deplasării și nici mijloacele necesare pentru a intra în posesia altor acte.
Ca atare, Comisia Județeană în mod întemeiat a emis hotărârea 6/2007 apreciind că actele existente sunt suficiente pentru soluționarea dosarului reclamantei.
În consecință, se arată, pârâta avea obligația ca într-un termen rezonabil să solicite completarea actelor și în cazul în care acestea nu ar fi fost trimise să se pronunțe pe cererea de acordare a despăgubirilor termen care în opinia Tribunalului s-a prelungit excesiv, reclamanta având dreptul de a i se soluționa cererea independent de orice motive invocate de pârâtă în acest termen rezonabil. Neprocedând în această modalitate, reclamanta a putut în mod întemeiat invoca refuzul nejustificat de a i se soluționa cererea într-un termen rezonabil. Mai mult, reclamanta a depus actele ce le deținea privitoare la dovada proprietății, repartizarea tatălui său în orașul C, astfel că sunt îndeplinite și condițiile privitoare la dovada refugiului și a proprietății anterioare.
Prin urmare, reclamanta fiind beneficiara despăgubirilor stabilite de către Comisia Județeană C de aplicare a Legii nr. 290/2003, pârâtei îi revine obligația potrivit legii de a proceda la soluționarea cererii reclamantei privind efectuarea plății efective.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR B solicitând admiterea recursului și rejudecând, a fi respinsă acțiunea împotriva pârâtei.
În susținerea celor solicitate, recurenta a arătat că atribuțiile date prin dispozițiile Legii nr. 290/2003, a nr.HG 1.120/2006 se concretizează în centralizarea hotărârilor, soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva hotărârilor consiliilor județene, verificarea documentelor de plată, asigurarea îndrumării metodologice; iar în virtutea atribuțiilor conferite, a analizelor făcute, s-a inițiat o corespondență însemnată cu petenții care au depus dosarele în despăgubire, dat fiind că numeroasele hotărâri emise în baza legii nu respectă prevederile legale.
În situația intimatei, arată recurenta, din analiza referatului întocmit de Comisia Județeană C pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a constatat că hotărârea nr. 6/2007 a fost emisă fără a fi respectate prevederile legii. La această concluzie, se arată, s-a ajuns plecând de la cele statuate prin art. 2 alin. 1 și 4 din nr.HG 1.120/2006, respectiv persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada proprietății la momentul refugiului., în acest context prevăzut de lege, poate fi dovedită cu certificatele eliberate de primăriile localităților de refugiu, carnet de refugiat, foi de călătorie, etc. însă intimata nu a făcut nici un demers de a obține acte privind refugiul autorilor și și nici a proprietății pentru care se solicită despăgubiri. Prin urmare, în lipsa dovezilor, se arată, hotărârea a fost dată fără a se respecta prevederile legii, astfel, că serviciul de aplicare din cadrul este în situația de revocare a actului, așa cum prevăd dispozițiile art. 17 alin. 4.
Tot astfel, arată recurenta, nu trebuie omise dispozițiile legale referitoare la cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimata - a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate, intimata a arătat că referirile recurentei la soluționarea altor petiții nu au legătură cu cauza și nu îi pot fi imputate, iar în situația sa nu i s-a răspuns și nu s-au luat măsurile în conformitate cu reglementările în materie. Sub acest aspect, arată intimata, sunt și dispozițiile art. 7 alin. 1 lit. f din nr.HG 1.120/2006, dispoziții din care rezultă că în cazul constatării unor încălcări, se va dispune reanalizarea actelor, fără ca aceasta să fie făcută de altă entitate în locul comisiilor, autoritatea națională neavând o atare competență. Or, în speță, recurenta exact aceasta a făcut, a reanalizat actele comisiei județene, fapt ce contravine dispozițiilor legale.
Examinând argumentele aduse prin recursul declarat, prin prisma actelor, a normelor juridice incidente, a art. 304.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
În acest sens, se reține că în cursul anului 2007, în urma demersurilor efectuate, în favoarea intimate a fost emisă de Comisia Județeană C la data de 06.03.2007, hotărârea nr. 6 prin care se acordau compensații în valoare totală de 292.256,96 lei conform Legii nr. 290/2003. Ulterior, nefiind contestată hotărârea comisiei județene, intimata s-a adresat autorității pârâte în vederea efectuării plății, iar apoi după revenirea cu notificarea, nemulțumită de răspunsul primit, s-a adresat instanței solicitând a fi obligată autoritatea să procedeze la soluționarea dosarului, inclusiv în sensul virării despăgubirilor ce i se cuvin.
Față de cele susținute, pârâta-recurentă a justificat nesoluționarea cererii, a dosarului ce i-a fost înaintat prin lipsa financiară și prin aceea că verificarea făcută duce la situația de a se revoca actul întrucât nu s-a făcut dovada proprietății conform actelor normative în vigoare.
Actul normativ invocat de ambele părți respectiv Legea nr.290/2003 prin dispozițiile art.8 alin.2 prevede că "hotărârile privind recunoașterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/și a compensațiilor se dau în termen de cel mult șase luni de la înregistrarea cererilor".
Tot astfel prin același articol se prevede că "în termen de 60 de zile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 va analiza contestațiile și le va aprova sau le va respinge prin decizie motivată vicepreședintelui care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Același act normativ prin art.11 prevede că plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea națională pentru Restituirea Proprietăților Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Se mai prevede prin art.13 din același act normativ că modalitățile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor.gestionarea fondurilor destinate despăgubirilor precum și modalitatea de efectuare a plăților vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de și aprobate prin hotărârea Guvernului.
Hotărârea Guvernului nr.57/2008 pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003 prin dispozițiile art.17 alin.3 și alin.4 statuează că în executarea atribuțiilor ce îi revin vicepreședintelui emite decizii și ordine, că serviciul are următoarele atribuții: a) centralizează hotărârile primite de la comisiile județene și a documentelor de plată și propune vicepreședintelui plata despăgubirilor; d) soluționează contestațiile privind emiterea unei decizii motivate; e) verifică documentele de plată depuse de beneficiarii despăgubirilor potrivit legii și propune vicepreședintelui efectuarea plății despăgubirilor pe baza documentelor prezentate; h) în situația în care constată încălcarea prevederilor Legii nr.290/2003 cu modificările și completările ulterioare precum și normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile județene sau a municipiului B pentru aplicarea Legii nr.290/2003, Decizia motivată a președintelui și comunică comisiilor județene sau a municipiului B pentru aplicarea Legii nr.290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice vicepreședintele poate solicita comisiilor județene revocarea actelor administrative emise în situația în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Totodată alin.6 al aceluiași articol prevede că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare.
Din actele normative enunțate rezultă că în operațiunea de administrare, de valorificare a hotărârii emise legiuitorul a stabilit anumite termene, reguli. Ca urmare și în soluționarea cererilor vizând plata, virarea sumelor stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene se impune soluționarea într-un anumit termen, prin acte administrative emise de autoritățile expres prevăzute în limitele competențelor.
În speță se observă că intimata a obținut în cursul anului 2007 o hotărâre prin care i se acordau compensații; această hotărâre nu fost contestată și în acest context s-a solicitat plata; de la această solicitare au trecut aproape doi ani și cererea de plată nu a fost rezolvată în sensul enunțat de actele normative mai sus enunțate și respectiv într-un termen rezonabil.
Din această perspectivă nu trebuie trecut neobservat că jurisprudența Curții Europene a statuat de pildă în privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri principiul potrivit căruia el se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența Curții privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorității competente precum și procesului pentru cei interesați (cauza Mande împotriva României).
De asemenea, în cazul Daicovicescu contra României, Curtea a statuat că constarea unei încălcări implică pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele, astfel încât să se stabilească pe cât posibil situația anterioară acesteia.
Tot astfel, în cauza Braniowschi contra Poloniei, Curtea s-a pronunțat în sensul că statele sunt obligate nu doar să respecte și să aplice într-o modalitate previzibilă și coerentă legile pe care le adoptă, ci și să garanteze condițiile legale și practice, să elimine incompatibilitățile și obstacolele pentru exercitarea efectivă a dreptului patrimonial precum și să îndeplinească în timp util într-o modalitate concretă și coerentă promisiunile legislative.
În speță, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul solicitării despăgubirilor în fața autorităților cât și timpul stabilit pentru soluționarea cererii de plată iar apoi al plății și nici de o eficacitate în sensul protejării dreptului, de o luare a măsurilor necesare și de reparație justă.
Reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de dreptul său, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide și eficiente care să permită reparația echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea că, hotărârea a fost dată fără respectarea legii respectiv a dovezilor cerute însă aceasta nu poate justifica nesoluționarea cererii adresate într-un termen rezonabil printr-o decizie ordin acte cerute de lege. În acest sens Curtea Europeană s-a pronunțat că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o deciziei judiciară și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți sau să se bucure de efect parțial ( împotriva Italiei).
Tot astfel, Curtea a statuat că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările, însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze sau întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare, a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
proceduri ce vizează stabilire, plata despăgubirilor pentru imobilele sechestrate, reținute sau rămase în, poate fi echivalentă cu modalitatea de punere în executare a drepturilor printr-o hotărâre, dat fiind că sub acest aspect este relevantă statuarea Curții Europene că omisiunea autorităților de a se conforma în termen rezonabil unei decizii definitive, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1.
Prin urmare, plecând de la cele înscrise în Convenție, susținerile reclamantei cu privire la greșita reținere a primei instanțe sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Așadar în baza art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
Totodată în baza art.274 pr.civ. recurenta va fi obligată să achite cheltuieli de judecată ocazionate în această fază procesuală și dovedite în sumă de 29,55 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1.692 din 5 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să achite intimatei--cheltuieli de judecată în sumă de 29,55 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Maria Hrudei Floarea Tămaș
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//4 ex./19.11.2009
Jud.fond..
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Maria Hrudei Floarea Tămaș
