Obligația de a face. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 41/
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul -., prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 828/ca din 24 septembrie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru intimata Direcția de Muncă și Protecție Socială I, lipsă fiind recurentul -., mandatarul acestuia - și intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru intimata Direcția de Muncă și Protecție Socială I, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 828/Ca din 24 septembrie 2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamantul, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâtele Direcția de Muncă și Protecție Socială I și Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâte, solicitând obligarea primei pârâte să emită o hotărâre prin care să se dispună ca a doua pârâtă să îi achite diferența de indemnizașe ce i s-ar fi cuvenit în temeiul Decretului - lege nr. 118/1990, în cuantum de 5513 lei, pentru perioada 1.06.2006 - 31.12.2007 și că, prin precizările depuse la termenul din 25.06.2008, reclamantul a arătat că în mod eronat comisia pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990 i-a acordat aceste drepturi, considerându- dislocat în comuna sa natală, prin aplicarea sancțiunii de domiciliu obligatoriu, în loc să i le fi acordat considerându-l persoană strămutată.
Prin instanță a mai reținut faptul că, în anul 1991, a depus o cerere prin care solicită Comisiei pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990 stabilirea calității de persoană persecutată din motive politice, că, prin decizia ce s-a emis, cererea a fost admisă, stabilindu-se că a avut domiciliu obligatoriu, că această decizie nu a fost contestată, sub nici un motiv, de către beneficiarul ei, și că, urmare acestui fapt, încadrarea juridică făcută de comisie a rămas definitivă, nemaiputând face obiectul controlului instanței de contencios administrativ, apreciindu-se că reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul - lege nr. 118/1990, neavând calitatea de persoană strămutată.
Împotriva acestei sentințe a introdu recurs reclamantul, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că aceasta nu a ținut cont de faptul că acțiunea sa este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 232/2000, care introduce indemnizații diferențiate pentru persoanele ce au avut domiciliu obligatoriu, față de persoanele strămutate și că s-a omis să se cerceteze cazul altor persoane, aflate în situația sa, cărora li s-a stabilit calitatea de persoane dislocate prin strămutare.
Intimata Direcția de Muncă I, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a mandatarului reclamantului, excepția nulității formulării și promovării cererii de recurs, excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale, solicitând respingerea recursului pe motiv că hotărârea prin care a fost stabilită calitatea de persoană persecutată din motive politice își păstrează valabilitatea și în prezent, ca una ce a rămas definitivă, prin necontestare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că persoana care a formulat cererea de recurs, în numele și pentru reclamantul, a fost împuternicită, pentru această pricină, prin procura autentificată prin încheierea notarială nr. 2487 din 23 mai 2008, că cererea de recurs a fost introdusă și motivată în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă și că dreptul de a uza de calea de atac a recursului este prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, motive pentru care excepțiile ridicate de intimata Direcția de Muncă I urmează a fi respinse ca nefondate.
Curtea reține de asemenea ca fiind necontestat faptul că reclamantul - recurent a fost persecutat din motive politice și că, urmare parcurgerii procesului prevăzut Decretul-lege nr. 118/1990, prin hotărârea nr. 21 din 10ianuareie 1991 a comisiei pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990, s-a stabilit că "petentul a fost privat de libertate prin domiciliu obligatoriu, în perioada 20 august 1949 - 20 septembrie 1954, pentru care i se acordă o indemnizație lunară de 1.016 lei, conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 din nr. 118/1990", hotărâre rămasă definitivă prin necontestare.
Este de asemenea necontestat faptul că cererea anterioară a reclamantului, de i se modifica drepturile recunoscute și acordate în baza hotărârii mai sus-menționate, a fost respinsă de Curtea de APEL IAȘI, prin sentința nr. 37/CA/din 11 martie 2002, în considerentele hotărârii reținându-se, printre altele că: "actele depuse de reclamant și care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 21/1991 nu determină modificarea încadrării sale într-o altă situație prevăzută de art. 1 (de exemplu la litera a) detenție, revizuirea intervenită prin Decizia nr. - din 18 septembrie 1997 nevizând decât majorarea cuantumului indemnizației lunare".
Faptul că, prin Legea nr. 232/2006, legiuitorul a prevăzut indemnizații diferențiate pentru persoanele aflate în situațiile de la art. 1 alin. 1 lit. a, b, și e și alin. 2, față de persoanele care s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. c și d, nu justifică cererea reclamantului, depusă la termenul din 17.09.2008, de a se obliga pârâtele să " emită o decizie prin care să modifice încadrarea mea din persoană dislocată cu domiciliu obligatoriu în aceea de persoană dislocată prin strămutare", întrucât, pe de o parte, natura și durata timpului pentru care reclamantul a fost persecutat din motive politice rezultă, fără echivoc, din actul Ministerului d e Interne nr. 75751 din 6 decembrie 1990, iar pe de altă parte pentru că faptul că "petentul a fost privat de libertate prin domiciliu obligatoriu" a fost constatat în mod definitiv prin hotărârea nr. 21/10.01.1991 a Comisiei pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990.
Ca atare, atâta timp cât hotărârea nr. 21 din 10 ianuarie 1991 nu va fi reformată și cât timp nu se va emite o nouă hotărâre în condițiile Decretului - lege nr. 118/1990, prin care să se stabilească că împotriva lui s-a luat măsura strămutării într-o altă localitate" și nu măsura "stabilirii domiciliului obligatoriu", pârâtele - intimate nu pot fi obligate să procedeze la "modificarea încadrării, în condițiile în care, în legătură cu chestiunea modificării încadrării într-o altă situație prevăzută de art. 1 din actul normativ citat s-a dat o hotărâre ce a trecut în puterea lucrului judecat.
Modificarea cuantumului indemnizației și chiar diferențierea ei, în raport cu diferitele categorii de beneficiari, prin voința legiuitorului, nu poate conduce, de drept, la schimbarea încadrării persoanelor persecutate din motive politice în alte categorii decât cele care au fost stabilite de comisia județeană, în condițiile legii, întrucât doar aceasta, ca autoritate publică, care lucrează în mod autonom are competența de a verifica dovezile și a se pronunța asupra cererii, procedură pe care remanatul nu a urmat-o, în prealabil momentului sesizării instanței, el rezumându-se a cere doar "să i se achite lunar o indemnizație de 100 RON, calculată pentru fiecare an de strămutare".
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că, atâta timp cât hotărârea nr. 21 din 10 ianuarie 1991 nu va fi modificată, în sensul de a se stabili, în condițiile legii, că împotriva celui în cauză a fost luată măsura "strămutării într-o altă localitate "și nu măsura stabilirii domiciliului obligatoriu", măsură confirmată de Ministerul d e Interne, reclamantul nu este în drept a pretinde beneficiul dispozițiilor art. 3 alin. 1 coroborate cu prevederile art. 1 alin. 1 lit. e din Decretul - lege nr. 118/1990, considerente pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de reclamant urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al mandatarului, excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale și excepția nulității recursului.
Respinge recursul introdus de -. prin mandatar, împotriva sentinței nr. 828/CA/24.09.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
19.02.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Dan Mircea TăbăltocJudecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian
